De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat (Matei 6, 22)
Iubiti credinciosi,
Auzim pe Mintuitorul zicind: Daca lumina care este in tine este intuneric, dar intunericul cu cit mai mult?
(Matei 6, 23). Sa intelegem ca aceasta lumina este mintea noastra, caci
dupa multi Sfinti Parinti mintea este ochiul sufletului. Cind mintea
noastra se va intuneca de pacate, atunci toata asezarea si simturile
trupului vor fi intunecate. Caci daca mintea noastra, pe care ne-a dat-o
Dumnezeu spre luminare si povatuire la toata fapta buna, va fi
intunecata de cele rele, atunci cu cit mai intunecate vor fi poftele
trupului nostru, care pururea si prea lesne se pleaca la pacate.
Cind cirmaciul corabiei sau al unui mijloc de calatorie se imbata si
se intuneca la minte, atunci cei ce sint in corabie, in avion sau in
orice masina cu care calatorim sint in primejdie de moarte. Tot asa cind
mintea noastra este intunecata de pacate si de pofte, sufletul nostru
este pururea in primejdie sa moara prin pacat. Daca ochiul sufletului
nostru, adica mintea va fi curata si fara rautate, atunci si asezarile
si lucrarile trupului si ale sufletului nostru vor fi luminate si bine
placute lui Dumnezeu. De aceea sfintii au avut mare grija sa fie treji
si veghetori cu mintea in toata vremea, pazind-o curata de pacate si de
rautate.
Dar nu numai ei se sileau sa aiba aceasta lucrare, adica paza mintii,
ci si pe noi ne invatau amanuntit aceasta lucrare. Iata ce zice sfintul
Isihie Sinaitul: "Paza mintii este calea a toata virtutea si porunca
lui Dumnezeu" (Filocalia IV, 1947, p. 42). Auzim si pe Cuviosul Pimen
Egipteanul, zicind: "Nu avem nevoie de nimic, numai de minte treaza"
(Patericul egiptean, 1930, p. 186). Avva Agaton a fost intrebat: "Ce
este mai mare, osteneala trupeasca, sau pazirea cea dinauntru?", si a
zis batrinul: "Asemenea este omul ca un pom, osteneala trupeasca este
frunza, iar paza celor dinauntru este rodul" (Ibidem, p. 27).
Paza mintii este de mai multe feluri. Intii trebuie sa ne pazim
mintea de inchipuri patimase. Al doilea, sa ne pazim mintea de orice
gind pacatos. Al treilea, sa chemam neincetat numele Domnului nostru
Iisus Hristos in ajutor. Al patrulea, sa ne aducem aminte neincetat de
moarte, spre a nu gresi inaintea lui Dumnezeu (Filocalia IV, op. cit. p.
45). Nimeni nu-si poate pazi mintea de ginduri rele si de inchipuiri
patimase de nu va avea pururea in mintea sa rugaciunea neincetata.
Despre aceasta zice Sfintul Isihie Sinaitul: "Paza mintii si rugaciunea
se sustin una pe alta. Caci paza mintii vine din rugaciunea neincetata,
iar rugaciunea, din paza mintii si din atentia cea mare".
Toti sfintii si dumnezeiestii Parinti se sileau pururea la pazirea
mintii, caci stiau ca fara aceasta sfinta lucrare nimic nu poate spori
omul pe calea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, iubitii mei frati, se
cade noua a ne pazi mintea de ginduri si imaginatii rele, aducindu-ne
aminte de Mintuitorul nostru Iisus Hristos care zice: Privegheati in toata vremea, rugindu-va (Luca 21, 36). Si iarasi: Privegheati, caci nu stiti ziua, nici ceasul cind vine Fiul Omului (Matei 25, 13). La fel Sfintul Apostol Petru ne indeamna la trezvie si la paza mintii, zicind: Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautind pe cine sa inghita (I Petru 5, 8).
Sa trecem cu cuvintul si la alta invatatura despre care am amintit la
inceputul predicii noastre, ce se cuprinde in Sfinta Evanghelie de azi.
Este vorba de pronia sau, cum ii mai zicem noi, purtarea de grija a lui
Dumnezeu pentru intreaga lume. Ati auzit pe Mintuitorul vorbind in
Sfinta Evanghelie de azi: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti minca, nici pentru trupul vostru cu ce veti imbraca
(Matei 6, 25). Apoi, ca sa ne arate bunatatea Sa negraita si purtarea
Sa de grija fata de noi si de toate fapturile Sale, ne trimite cu mintea
la pasarile cerului, zicind: Cautati la pasarile cerului, ca nu seamana nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste (Matei, 6, 26).
Ca sa va puteti da seama cit de mare este purtarea de grija a lui
Dumnezeu pentru pasarile cerului care sint atit de neinsemnate fata de
om, voi folosi un exemplu de la Sfintul Vasile cel mare, despre o pasare
de mare ce se cheama alcion. Pentru aceasta pasare Dumnezeu tine marea
in liniste paisprezece zile pentru a nu-i strica cuibul facut in nisipul
marii si a ineca puisorii acestei pasari minunate.
Iata istorisirea Sfintului Vasile: "Aceasta pasare, alcionul, are
obiceiul a-si scoate puii la marginea marii. Ea isi pune ouale in nisip
linga apa marii si le cloceste pe la mijlocul iernii, cind se pornesc pe
mare vinturi si furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de
maluri. Dar toate valurile si furtunile se potolesc si se alina, cind
alcionul sade pe oua in cele sapte zile, dupa care ies puisorii din
gaoace. Fiindca si de hrana au trebuinta, Datatorul Cel Mare, Dumnezeu, a
mai daruit acestei pasari, inca sapte zile pentru cresterea puilor sai.
In sapte zile puii acestei pasari pot zbura spre a scapa de apele
marii. Aceste lucruri le stiu corabierii de prin aceste locuri si numesc
aceste zile "zilele alcionului".
Corabierii cu corabiile incarcate de marfuri, asteapta sa vina zilele
alcionului, spre a porni in largul marii. Ei stiu ca atunci Dumnezeu
tine marea in loc, sa nu se tulbure pentru ouale si puisorii
alcionului".
Apoi zice marele Vasile: "Aceasta ti-am pus inainte ca o lege, omule,
despre purtarea de grija a lui Dumnezeu catre cele necuvintatoare, spre
indemnare, ca sa ceri de la Dumnezeu cele spre mintuirea ta, caci daca
pentru o pasare este atita purtare de grija, apoi ce nu s-ar fi facut
pentru tine, pe care te-a facut dupa chipul lui Dumnezeu" (Sfintul
Vasile cel mare, Omilii la Hexaimeron, Bucuresti, 1986. p. 164).
Sa vedem si purtarea de grija la ariciul de mare. Acesta este o
vietate prea mica si nevrednica de bagat in seama. De multe ori se face
invatator corabierilor, aratindu-le cind are sa se tulbure marea si cind
au sa vina furtuni mari si primejdioase pentru corabii. Aricii
cunoscind mai inainte tulburarea marii de furtuni, se vira sub o lespede
mica, de care se prind cu piciorusele lor stind in vremea furtunilor.
Cind valurile mari ii clatina ei se tin de greutatea lespedei si astfel
scapa de a fi aruncati de valuri. Cind vad acest semn, corabierii cunosc
din timp pornirea furtunii mari care are sa fie. Si nu pleaca cu
corabiile in largul marii, pentru a nu se primejdui. Nici un astrolog,
nici un meteorolog nu stie asa de bine despre tulburarile pamintului si
ale vazduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de mare, caci pe el nici
filozofii, nici astronomii si nici meteorologii nu l-au invatat aceasta,
ci Domnul marii si al vinturilor. In aceasta vietate mica, a pus urma
intelepciunii Sale celei mari si negraite.
Acestea aratindu-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice;
"Nimic nu este lipsit de purtarea de grija a lui Dumnezeu, nimic nu este
trecut cu vederea de El. Toate le priveste cu luare aminte ochiul cel
neadormit al Lui. Linga toti este de fata cu mare indestulare, daruind
fiecaruia mintuirea. Daca n-a lasat Dumnezeu pe ariciul de mare afara de
cercetarea Sa, pe ale tale nu le va cerceta? (Ibidem, p. 164). Inca si
ariciul de uscat este mare filosof si meteorolog, fiindca din doua
rasuflari isi face vizuina. Cind sufla crivatul de miazanoapte el astupa
gaura din partea aceea, din care simte ca vine crivatul. Cind are sa se
schimbe vremea si are sa vina austrul, vintul de miazazi, se muta la
rasuflatoarea dinspre miazanoapte. Prin aceasta ne arata noua oamenilor
tainuit, nu numai ca prin toate trece si strabate purtarea de grija a
Aceluia ce ne-a zidit, ci si faptul ca in cele necuvintatoare este
orecare simtire a lucrului, ce are sa se faca mai pe urma in vremea
viitoare. Stim ca cele necuvintatoare au stiinta de mai inainte de la
Dumnezeu, referitoare la schimbarea ce are sa fie in aer, pricepere care
ma covirseste" (Ibidem, p. 173).
Inca vedem purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu numai asupra
oamenilor ci si a altor vietuitoare de pe pamint. Caci ursul cind este
greu ranit de alte fiare, are stiinta sa se vindece singur cu floarea ce
se cheama luminarica. Iar vulpea cind este ranita are pricepere si stie
sa se vindece cu lacrima de rasina a molidului. Si la furnica pronia
lui Dumnezeu se vede in chip luminat caci i-a dat ei pricepere
Preainduratul Dumnezeu ca vara sa-si gateasca si sa-si adune hrana peste
iarna, mai inainte de a veni peste ea asprimea iernii. Ca fara lenevire
isi cheltuieste vremea si cu mare sirguinta se intinde la lucru, pina
ce hrana cea indestulata pentru iarna ajunge in camari si asezata cu
multa sirguinta si pricepere rara acolo, ca multa vreme sa nu se strice.
Ca taie si spinteca cu ale ei unghii partea cea din mijloc a roadelor
ca nu incoltind, netrebnice sa-i fie spre hrana. Dupa ce le-a scos
partea incoltitoare, le usuca daca simte ca se umezesc si nu le scoate
afara pe acestea in fiecare vreme, ci numai cind vremea este buna si
seceta, ca sa nu le umezeasca. Intr-adevar, nu vei putea sa vezi nor sau
ploaie curgind cind furnicile scot afara griul sa-l usuce.
Acest cuvint va ajunge spre a spune minunile Prea Vesnicului Ziditor,
care se vad in zidirile Sale si purtarea Lui de grija spre toate cele
mici si cele mari din zidirea Sa. Acestea intelegindu-le sa zicem si noi
cu proorocul: Cit s-au marit lucrurile Tale, Doamne. Toate intru intelepciune le-ai facut
(Psalm 103, 25) (Ibidem, p. 173-174). Deci sa intelegem ca pronia lui
Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de toate fapturile
Sale. Si precum aerul inveleste lucrurile din el si apa acopere
lucrurile care sint in ea, asa pronia cea prea buna si sfinta a
Induratului si Atotputernicului Dumnezeu pe toate le cuprinde si le
ingrijeste, ca un adevarat parinte si purtator de grija a toate (II Regi
16, 9; Psalm 32, 13-15; 113, 10). De aceea, aratind dumnezeiasca
Scriptura purtarea de grija cea vesnica a lui Dumnezeu asupra lumii,
zice: "In toate zilele pamintului semanatul si secerisul, frigul si
caldura, vara si iarna, ziua si noaptea, nu vor mai inceta" (Facere 8,
21).
Despre puterea si purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de toate lucrurile Sale vedem si din cele vorbite de El catre Iov: Incinge
ca un barbat mijlocul tau si Eu te voi intreba, iar tu sa-Mi raspunzi.
Unde ai fost cind am intemeiat pamintul? Spune-mi de ai cunostinta? Cine
a pus masurile lui de stii, sau cine este cel ce a pus funie de masurat
peste dinsul? Pe ce s-au intarit stilpii lui si cine este acela
ce a pus peste dinsul piatra cea din marginea unghiului? Cind s-au facut
stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei. Am ocolit marea cu
ingradituri cind se revarsa afara si cind iesea din pintecele maicii ei
si am pus imbracamintea ei nor si am infasurat-o pe ea cu negura si am
pus ei hotar inconjurind-o cu incuietori si porti si i-am zis: Pina aici
sa vii si sa nu treci mai departe, ci intru tine sa se sfarime trufia
valurilor tale. Oare in zilele tale am tocmit lumina cea de dimineata si
luceafarul si-a vazut rindul sau? Apucatu-te-ai de aripile pamintului
ca sa scuturi pe cei necredinciosi de pe dinsul. Oare tu ai luat din
pamint lut si l-ai facut vietuitor si l-ai pus pe el, ca sa poata
cuvinta pe pamint? Oare tu ai luat de la cei necredinciosi lumina si
bratul mindrilor tu l-ai sfarimat? Oare venit-ai la izvoarele marilor si
umbrele adincului le-ai umblat?
Deschisu-ti-au tie de frica portile mortii si portarii iadului
vazindu-te pe tine s-au inspaimintat? Ai aflat si latimea cea de sub
cer? Spune-mi dar cum este si cit este? In ce pamint locuieste lumina si
intunericul ce loc are? De ma voi duce la hotarele lor, stii cararile
lor? Stii cind aveai sa te nasti si cit de mult este numarul anilor tai?
Ai venit la visteriile zapezii si visteriile grindinei le-ai vazut?
Oare tu porti grija de ceasul vrajmasului sau de ziua razboiului si a
bataii? De unde iese bruma si de unde se risipeste austrul sub cer si
cine a gatit ploi iuti, curgeri de ape si calea fulgerului si a
tunetului, ca sa ploaie pe pamint unde nu este barbat si in pustie unde
nu este om (Iov 38, 3-26).
Am insemnat aici putine din cartea dumnezeiescului Iov caruia
Preainduratul si Atotputernicul Dumnezeu a binevoit a-i arata multe
despre minunile cele preamari si despre purtarea Sa de grija fata de
toate zidirile Sale.
Din toate acestea intelegem ca intreaga creatie, cerul si pamintul,
ingerii si oamenii se afla in purtarea de grija a lui Dumnezeu, Cel ce
ne-a zidit si are mila de toata faptura.
Iubiti credinciosi,
Concluzia Evangheliei de astazi este cuprinsa intr-o singura fraza: Cautati mai intii Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua
(Matei 6, 33). Zadarnic ne ostenim zi si noapte pentru cele trecatoare.
In zadar alergam fara rost dupa lucruri nefolositoare care pier odata
cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sarbatori nu le mai
tinem, nici la biserica nu gasim timp sa mergem, nici acasa nu ne rugam,
nici carti sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetam, nici de
moartea cea grabnica si de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem
aminte. Toti dorim cit mai multe. Toti visam averi, cinste, sanatate si
viata fericita. Dar de faptele crestinesti, de rugaciune, de iertare, de
pocainta si de Dumnezeu aproape toti uitam.
De aceea este in lume atita suferinta si sint atitea boli si certuri
in familie, pentru ca am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui,
de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mintuitoarele invataturi ale
Sfintei Evanghelii, punind nadejdea numai in miinile, in mintea si in
mindria noastra. Poate de aceea multi crestini nu au adevarata pace si
multumire sufleteasca.
Sa ne intoarcem din nou la Dumnezeu, la rugaciune, la lucrarea
faptelor bune. Dumnezeu ne asteapta. Sa nu ne mai mindrim cu mintea
noastra, sa nu ne punem nadejdea in miinile noastre, nici in viata
aceasta trecatoare. Ci numai in Dumnezeu sa credem, in El sa nadajduim,
Lui numai sa I ne inchinam, la Biserica lui Hristos sa mergem cit mai
des si prin pocainta si viata crestineasca sa lucram ogorul mintuirii
noastre.
In toate cele bune sa fim intii. Si la lucrul miinilor si la biserica
si la milostenie si la post si la rugaciune. Cu miinile sa lucram, dar
cu mintea sa ne rugam. Cu picioarele sa calatorim pe calea vietii, dar
cu limba sa laudam pe Dumnezeu si sa dam sfaturi duhovnicesti. Sa
crestem copiii in frica de Dumnezeu, sa traim in pace cu iubitorii de
pace, iar de cei rai, razvratitori, eretici si robiti de patimi sa ne
ferim, ca sa nu cadem in cursele lor. Sa nu ne biruim nici de mindria
hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de betie sau
cumplita desfrinare sau de multimea grijilor pamintesti care stapinesc
astazi toata lumea.
De vom face asa, vom duce aici viata linistita, vom avea timp mai
mult de rugaciune, si vom fi fericiti si pe pamint si in cer. Atunci vom
putea cinta impreuna cu proorocul David: Bogatii au saracit si au flaminzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin. |
..
.
.