duminică, 3 iulie 2022

SFÂNTA EVANGHELIE , DIN DUMINICA A TREIA DUPĂ RUSALII !



              DUMINICA  A TREIA, DUPĂ  RUSALII !
                                                 
                                    La Utrenie, 

                    Sfânta  Evanghelie de la Marcu !
                     Evanghelia  a  Treia a Învierii !
                               (XVI, 9 - 20 ) 

În vremea aceea , după ce a înviat , dimineaţa, în ziua dintâi a săptămânii, IIsus  s-a arătat întâi Mariei Magdalena , din care scosese şapte diavoli.Ea s-a dus şi a vestit pe cei care fuseseră cu Dânsul şi care acum plângeau şi se tânguiau.Însă ei , auzind că este viu şi că a fost văzut de ea , n-au crezut.Iar după aceea s-a arătat în alt chip , la doi dintre ei , care mergeau pe drum , ducându-se la câmp. Şi întorcându-se aceştia , au spus celorlalţi , dar nici pe ei nu i-au  crezut. În sfârşit , s-a arătat chiar celor unsprezece , când şedeau la masă şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că n-au crezut pe cei care-L văzuseră înviat. Apoi a zis câtre ei :mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia  la toată făptura.Cel care va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel care nu v-a crede se va osândi. Iar celor care vor crede, le vor urma minunile acestea: în numele Meu vor scoate diavoli;în limbi noi vor grăi ;şerpi vor lua şi de vor bea ceva de moarte , nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi.
Deci, Domnul Iisus,după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la Cer, şi a şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu . Iar ei pornind , au propovăduit pretutindeni,Domnul împreună cu ei lucrând şi cuvântul adeverindu-L , prin Minunile ce urmau.Amin
  Slavă Ţie Doamne , Slavă Ţie !

               La Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ,                   Sfânta Evanghelie de la Matei.

                               (VI, 22 - 23 )



Zis-a Domnul către dânşii :luminătorul trupului este ochiul ;dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat ; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina , care este în tine , este întuneric , cu cât mai mult va fi întunericul ! 
Nimeni nu poate să slujească la doi domni , căci sau pe unul va urâ şi pe altul va iubi , sau după unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă;nu puteţi să slujiţi Lui Dumnezeu şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă : să nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca , ori ce veţi bea;nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca . Oare, nu este viaţa mai mult decât hrana , şi trupul decât îmbrăcămintea ? Uitaţi-vă la păsările Cerului , cp nu seamănă , nici nu seceră ,nici nu adună în hambare , şi Tatăl vostru cel ceresc le hraneste. Au nu sunteţi voi cu ,mult mai presus decât ele ? Şi cine dintre voi, oricât şi-ar pune el mintea , poate să-şi adauge la statura sa un cot ? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi ?Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc :nu se ostenesc , nici nu torc, şi totuşi vă spun vouă că nici Solomon , în toată mărirea sa , nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o îmbracă , oare, nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor? Deci, să nu duceţi grijă zicând : ce vom mânca, sau ce vom bea, sau  cu ce ne vom îmbrăca ! Căci toate acestea le caută păgânii;doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea.Ci căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi Dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie ! Amin !
Dragii mei, oriunde vă veţi afla ,mergeţi la Sfanta Biserică, si traiti cu inima si cu sufletul Sfanta şi dumnezeiasca Liturghie .
Vă veti intoarce acasă
plini de energie pozitivă si plini de speranţă. 
                    Cu dragoste, Maria. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu