luni, 4 iulie 2022

ROMÂNIA ! MAICA DOMNULUI PLÂNGE NEÎNCETAT , PENTRU OMENIRE ! URMEAZA RĂZBOIUL !


                                     5 August 2017 ora, 23,55 !

                                                                       Dragii mei,

Mă rugam la aceasta ora,cand bursc am in fata ochilor o imagine cutremuratoare.
Vedeam cum dinspre Apus, veneau spre Rasarit nori negri si grei, nori grosi ca niste munti.

Image result for NORI NEGRI.

În mijlocul acestor nori negri si grosi ca niste munti,nori care aveau ca niste aripi de foc,  statea MAICA DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS.

Image result for MAICA DOMNULUI PLANGE.

Măicuta Domnului era îmbracata cu vesminte negre , plângea cu rîuri mari de lacrimi,iar obrajii Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu,erau rosii ca focul.
Aud glas dragilor,care spune asa:

                 "Întâi să ne alegem Ţara!
Dar un alt glas ,spune cu uimire:
              Poporul român, este Poporul ales!
             Venirea Lui Iisus Hristos,este mult mai aproape.
Şi i se raspunde:
              Este viaţă si scut la noi în România, după care, urmeaza Razboiul !"
Prieteni dragi, noi sa nu ne gandim la RAZBOI,ci sa ne gandim cu dragoste si cu iubire infinita la VENIREA MANTUITORULUI HRISTOS in ROMANIA noastra,in ROMANIA DUHULUI SFANT.
RAZBOIUL care este inevitabil,va ataca mai intai DEVESELU.
După care, dusmanii ROMANIEI SFINTE nu vor mai avea nicio putere in distrugerea ROMANIEI DUHULUI SFANT.
DUMNEZEU va apăra Poporul Său ales,iar EXTRATERESTRII vor sta cu OZN-urile lor in aer,precum stau frunzele copacilor in mijlocul toamnei.
Orice avion, orice racheta sau bomba,vor fi strivite in aer si acolo vor ramane.

        MAICA DOMNULUI fratilor,plange pentru intreaga omenire, pentru ceea ce va suferi omenirea din pricina celui de-al treilea Razboi Mondial, care sta sa inceapa.
După ce se va termina acest ultim RAZBOI al omenirii,

 va veni si IISUS HRISTOS ca sa judece si viii si mortii,

 aici în ROMANIA SA, in ROMANIA NOULUI Său 

IERUSALIM.    
                                                          Cu dragoste,Maria.

17 comentarii:

  1. Razboiul deja inceput de Rusia prin ocupatia in Ucraina
    Iar ozeneurile supravegheaza aparind in locurile cele mai vizibile si circulate spre a fi semnalizate s-au aratat nu intimplator la Buzau in drumul spre Moldova si la Sibiu nu intimplator paralel cu autostrada in data de 22 mai 2022 ora 22-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da niște explicații dragul nostru Crăciun, referitor la poziția-o e-nervilor, de ce acolo, și la data....

      Ștergere
    2. ozN-ul vazut de pe centura Selimbarului la inceput in vest la circa 2000 m inaltime venea inspre est pe linga Poplaca si Radinari si in coborire a trecut spre est intre Sibiu si Cisnadie ca o lumina tot mai mare pe masura ce de apropia de centura Selimbarului-craciun.

      Ștergere
    3. Daca mergeti inapoi pe blog o sa gasiti si postari cu data respectiva la doua cifre 22 pare o intimplate dar la trei de 22 nu mai e nici o intimplate ,si asa cum am mai scris au tinut sa fie in acel loc la 22 Mai 2022 ora 22–craciun.

      Ștergere
    4. Pai da, au fost ozoneuri la charles de gaulles si la Braila, ai de umarul tau...

      Ștergere
    5. Or fi vrut sa-l ia pe Iohannis,dar se pare ca l-au ratat ,Ghinion,din pacate-craciun.

      Ștergere
  2. Doamna Maria Gheorghiu, se pare ca rușii câștiga războiul nu dau semne sa piardă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vor pierde razboiul rusii cand vor veni reptilienii huesei cu micutii si frumuseii cenusii,sa ai traga de urechi pe rusii pravoslavnici.PANA CAND HOMALAII LGBTISTI SUNT PUSI LA ZID I N RUSIA,VA FI CASTIGATOARE.RUSIA VA CONTINUA LUPTA PANA CAND ULTIMA REDUTA NAZISTOREPTILIANA VA FI CUCERITA.SLAVA ORTODOXIEI,SLAVA RUSIEI,SLAVA ROMANILOR ORTODOCSI CARE SA ROAGA PENTRU POPORUL FRATE RUS,CARE NU SE LASA INGENUNCHEAT DE OCULTA REPTILIANA MONDIALA.

      Ștergere
    2. Și ăștia când pleacă?

      Ștergere
  3. Pana nu moare Putin pacea nu pica pe Ucraina. Războiul continuă sa faca multe victime - craciun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ucrainienii cit si rusii apreciaza ca razboiul lor va mai dura cel putin un an neavind nici o intentie pentru discutii pentru un acord de pace-craciun.

      Ștergere
  4. Cum a fost distrusa fabrica de tractoare Brasov.
    Primele cuie in sicriul fabricii au fost batute de Guvernul Petre Roman care a dispus ca fabrica care avea comenzi pentru trei ani in fata majoritatea exporturi in lumea araba,sa nu ia ca plata valuta ci suma in lei care veneau dupa doi ani de la inceperea fabricatiei care era ciclul de 1,5 ani si sosirea banilor intirxiata si pentru plata barter in produse care se vindeau in Romania.
    Acest ciclu lung facea ca suprapus cu inflatia uriasa planificata pentru interese oculte ca fabrica sa nu primeasca nici jumatate din costul productiei facuta incepind cu peste doi ani inainte.
    Fsbrica a incercat rexolvarea situatiei prin formarea unei banci proprii dar redpinsa de guvern care astfel a falimentat Tractorul Romanesc bun din punct de vedere tehnic si cu comenzi sigure pe 3 ani in fata.
    Asa s-a procedat si cu Aro Cimpu lung si alte fabrici cu multe comenzi si desfacere certa si sigura din cauza birocratiei si amatorismului economic al Guvernului Romaniei-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Economist -Politica Robin Hood din noul cod Fiscal ,de impozitare a patronatelor.
    Sau cum se exprima Iohannis,cresterea taxelor nu vor fi pentru cei daraci ci pentru cei bogati..
    De daca s-ar putea recupera si repara situatia Romaniei Esuate si falimentate de incspabili.
    Din pacate nu se poste recupera cu toate averile lor nici macar 0,01 procente din daunele produse din incompetenta sau ticalosie programata si criminala-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. MAICA DOMNULUI PLANGE NEINCETAT-din iubire de oameni- nu degeaba sfintii cu mari daruri au vazut-o rugandu-l pe FIUL SAU IISUS sa nu piarda lumea-noi suntem creati de EL si e STAPANUL NOSTRU- desi unii dintre noi nu acceptam sa fim supusi din orgoliu- sunt ANONIM 5 si duhovnicul meu a spus asa si repet -DACA NU AR EXISTA DUMNEZEU V-AR CADEA STELELE IN CAP-sanatate si pace in suflet si in lume

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar trebui cu totii sa ne gandim de mai multe ori inainte de a face ceva rau pentru a nu o face pe Maicuta Domnului sa planga pentru pacatele noastre si pentru a nu Il mai rastigni pe Iisus iar si iar cu fiecare fapta rea!

      Ștergere
  7. sunt ANONIM 5 -intr-un an in orasul meu si in judet nu plouase de 2 luni- atunci ne-am adunat la rugaciune in curtea bisericii si in mai putin de 1 zi a plouat linistit-toti crestinii si de pe strada s-au alaturat si numai in genunchi s-a stat pe pamant- rugile au fost auzite de DUMNEZEU, MAICA DOMNULUI SI SF ILIE- sanatate si pace in suflet si in lume

    RăspundețiȘtergere