26 Martie 2019,ora 3,29 zori de zi !
Dragii mei,
In aceasta dimineata in zori de zi,ma trezeste un huruit puternic,un vuiet infricosator al Pămantului.
Ma trezesc din pricina zgomotului,dar nu deschid ochii mei.
Si astfel, vad in faţa ochilor inchisi un Cer senin ca un amurg, iar imediat deasupra Pămantului se ridica incet ,un Soare rosu ca de foc.
Brusc ,Soarele rosu ca de foc face explozie,iar pe Pămant curge focul topit,precum curge focul topit (lava de la vulcani ).
Se formase o carare lata de foc ,ce tot venea la vale, in timp ce Pămantul se clatina si se auzea huruitul lui.
Dragii mei, vom auzi de un astfel de eveniment ingrijorator, care se va produce undeva ,candva, si sa nadajduim ca Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului se va milostivi de noi si ne va ocroti cu mila si cu dragostea Sa.
Daca va fi un Cutremur sau trezirea vreunui VULCAN , vom afla impreuna.
Important este faptul ca, trebuie sa ramanem buni la inima si la suflet,credinciosi si plini de iubire faţă de Aproapele nostru.
Credinta noastra in Bunul Dumnezeu si-n Maicuta Domnului, trebuie sa rămana fierbinte si plina de iubire în inima si-n sufletul nostru,ca sa putem darui Aproapelui nostru, ca dintr-un izvor divin si care nu seaca niciodata.
Cu dragoste,Maria.
P.S.
Prieteni dragi,
Am redus pretul CARTILOR pentru ca
fiecare dintre voi sa poata cumpara orice volum doreste.
Iata dragilor noile preturi:
25 lei ROMANIA VIITORUL al DOILEA IERUSALIM :
.
10 lei VIATA EXTRATERESTRA :
.
25 Lei primul volum din 2016 :
.
La SALA DALLES -ANTICARIAT ,am lasat cateva CARTI din toate cele 3 volume.
DONATORII sunt rugati sa sune la 0747226236 si vor primi toate CARTILE absolut GRATUIT !
Cititorii si doritorii pot suna tot la cest numar pentru a ne da toate datele,ca sa le trimitem CARTILE dorite prin posta sau fan curier.
Si totusi ,daca nu ati reusit sa ajungeti la LANSAREA din 11 - 12 august,puteti merge ca sa va procurati CARTILE dorite de la ANTICARIAT.
Deasemenea,ma puteti suna la 0747226236,pentru COMANDA CARTI,sau imi puteti scrie in privat pe Facebook : Maria Ghiorghiu.ro ,si pe maill : mariatecuci61@yahoo.com.
Deasemenea,ma puteti suna la 0747226236,pentru COMANDA CARTI,sau imi puteti scrie in privat pe Facebook : Maria Ghiorghiu.ro ,si pe maill : mariatecuci61@yahoo.com.
Va multumesc din inima !
Cu dragoste,cu iubire si cu aleasa recunostinta pentru voi toti cititorii Blogului DUMNEZEU EXISTA -MARTURII ,dar si pentru toti Prietenii de pe FACEBOOK si nu numai.
Contul pentru strainătate:
Cod Bic Raiffeisen Bank : RZBRROBU
Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504
7307
sau prin WESTERN UNION :
Maria Ghiorghiu -România , unde vă va da
un numar mai
mare, si mi-l puteti scrie in privat pe
facebook, sau pe
maill mariatecuci61@yahoo.com.
Contul pentru România:
Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600
1504 7307
Iata si site-ul pentru cumpararea CARTILOR ,dar ,
DONATORII sunt rugati sa sune
la 0747226236 si vor primi toate
CARTILE absolut GRATUIT !
Dati clik pe - dreptunghiul in care scrie Comenzi.
Iata:
meteorit, vulcan sau explozie nucleara-DOAMNE FERESTE-NE
RăspundețiȘtergereClar ... e Nibiru !!! Cade pe Pământ şi face fâsss !!!
RăspundețiȘtergereEste ft simplu. Un vulcan incepe sa vomite. Cred ca a mincat ceva stricat si ii s-a facut rau. Vincateva ploi, il spala pe stomac si o s-ai treaca.
RăspundețiȘtergereÎn mod inexplicabil si fara sa ma gandesc la ceva anume, ieri seara , între starea de veghe si somn am auzit asta:" 16 mai ora 6 ". Nu stiu daca este o premonitie personala sau una colectivă.
RăspundețiȘtergereAnonim 03:53 e posibil să nu fi inteles bine si 16 mai să fie 6 mai ? Pe 5 mai sunt 47 de zile si 6 mai sunt 48 de zile de la mesajul primit de dna.Maria in care apăreau cifrele 47, 48
ȘtergerePregatiri de razboi,probabil coreeanul va incepe sa faca teste nucleare si in atmosfera,pina acum a facut numai subteran-craciun
RăspundețiȘtergereMihai Tudose fostul premier ,internat in stare grava dupa un infarct.
RăspundețiȘtergereIar v-i sa implinit viziunea doamna Maria ca multe altele din domeniul politic si social pe care nu le-ati mai mentionat ca implinite ,cum ar fi tentativele de lovituri de stat intre palate cu ajutorul coloanei a 5-a ONG-urile lui Soros ,platite clandestin din afara tarii, prin moneda Bitcoin-craciun
Poate fi Planeta X, care se aproprie tot mai mult de Pământ , iar cand va fi între soare și luna, va avea loc o explozie electromagnetica care va afecta Pământul, producând cutremure, poate și tsunami -uri.
RăspundețiȘtergereIn preajma acestei explozii electromagnetice va fi văzută Aurora Boreala pe întreg pământul .
Astazi sarbatoare mare la CHISINAU de ziua unirii Basarabiei cu Romania unde se organizeaza tot feliul de spectacole muzicale dezvelindu-se si un steag tricolor de 100 metri.
RăspundețiȘtergereDar si basarabenii asteapta Moldoveanul ''Bun Crestin' care sa candideze la presedentia Romaniei si sa lupte pentru Autostrada Unirii Tirgu Mures-Chisinau -cum se exprima si muzicologul Eugen Doga-craciun
Doamna Maria îmi doresc să Vină Domnul nostru Iisus Hristos cu dreapta Lui judecata simt că nu mai este de trăit pe pământ domnește răutatea dacă ați ști cât suferim noi români afară câtă ură față de noi care muncim și îi ținem în carca noastră și nu suntem apreciați așa cum meritam,tot ei îmi spun așa cum ești tu nu este nimeni sau așa cum muncesti tu nu mai găsim pe nimeni doar profită direct pe fata mereu trebuie să las de la mine as vrea să vin acasa dar nu am casă deci nu am loc pe acest pamant de multe ori diavolul mă ispiteste să mă sinucid am ajuns sa nu mai imi doresc să mai traiesc .
RăspundețiȘtergereAn.09.39, te rog rezista,esti tanara desigur, eu la cei 74 de ani am incetat sa mai lucrez tot afara. Abia rezistam dar in fiecare dimineata inainte sa pun piciorul jos din pat il binecuvantam pe Dumnezeu,Isus,Maria si alti 3sfinti prietenii mei rugandu-i sa-mi dea putere sa rezist cat mai trebuie...fa-ti-l aliat pe Dumnezeu, celelalte ganduri iti vin de la intuneric. Tu esti puternica deci rezista cat mai trebuie. Succes! Ma rog pentru tine.Mariuca
ȘtergereRoxy,bagă-ți mințile în cap.Dumnezeu te-a creat din dragoste.oricât ai suferi nu te mai gândi la demoni.casa ta e sufletul tău.
ȘtergereRoxy vino acasa , inchiriaza-ti cand vii o camera in provincie , ia-ti un loc de munca la mall-uri ca se cauta non-stop .
ȘtergereSe cauta forta de munca in toate domeniile , se cauta oameni in hoteluri pe litoral, cameriste , barmani , pensiuni si hoteluri.
Fa-ti o pagina de facebook unde spui ca iti cauti job.
Si aici , pe blog, cine poate , este rugat sa te ajute .
Bona la un copil se plateste f. bine in Bucuresti , intreaba , nu te costa nimic , spune in ce domeniu esti interesata si oamenii cu suflet vor sari sa te ajute !
Vei reusi, ai sa vezi !
Orientativ:
https://ro.jooble.org/locuri-de-munca-angajari-pensiuni
https://ro.jooble.org/locuri-de-munca-litoral
Roxy uite aici asigura cazare si o masa la pranz :
Ștergerehttps://ro.jooble.org/desc/-8894774785579560383?ckey=litoral&rgn=-1&pos=9&elckey=-6201364656616007284&sid=-1864700194774504307&age=44&relb=100&brelb=100&bscr=1039,20984&scr=1039,20984&iid=2782219198145947873
La hoteluri si pensiuni ai cazare si masa asigurata :
https://ro.jooble.org/desc/-400788571590666548?ckey=curatenie+pensiune&rgn=-1&pos=20&elckey=-8292477726367550211&sid=502089224405636500&age=187&relb=100&brelb=100&bscr=129,97885&scr=129,97885&iid=-8033111865997713468
https://ro.jooble.org/locuri-de-munca-curatenie-pensiune?jt=1&p=3
Roxy de ex. astea sunt preturile la camerele cu chirie in Bucuresti :
Ștergerehttps://www.anuntul.ro/anunturi-imobiliare-inchirieri/imobile-diverse-camere-cu-chirie/
http://profetieavertisment.ro/mesaje/243/vei-fi-urata-in-multe-locuri-si-temuta-in-altele/
RăspundețiȘtergereCred ca are legatura cu Nibiru, a X-a planeta!
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=MBiKhWOxrz0
Doamna Maria nu stiu la ce s-a ne mai asteptam dar la bine nu stiu!!Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului s-a aiba mila de noi.
RăspundețiȘtergerePosibil vulcani doamna Maria.
Nu stiu dar ca in acest an s-a bata vantul atat de tare si mereu nu am pomenit,s-a schimbat clima de tot.
Ati spus ca va fi zapada si frig a venit.
La noi a fos vant un pic de ploaie si dimineata era bruma groasa si -1grad.
Unde stau eu este un pic mai cald nu era bruma un pic dar de ce ma coboram mai jos era jale ger.
Doamna Maria va doresc o zi binecuvantata si multa sanatate.
Ceea ce ati vazut,se va intampla Dna Maria!Dar nu intelegeti ce vedeti fiindca mintea nu poate decoda informatia.Pamantul este in pregatire pentru acest eveniment revelator de trezire a Spiritelor prinse in dimensiunea intunecata, de acum 2000 de ani,cu accelerare in ultima suta de ani,si mai mult din 2012 .Energia colosala vine de la Marele Soare Central,prin Soarele nostru planetar,pregatind treptat constiintele pentru marea revelatie a notiunii de Dumnezeu.Acest eveniment este promisiunea lui Dumnezeu fata de fiintele care au acceptat sa coboare in intuneric(cazand multe dintre ele in uitare) ca sa scoata pe fratii lor si planeta din aceasta dimensiune.Chiar daca multi au uitat cine sunt, lumina lor a fost insamantata pe aceasta planeta,si a incoltit,iar acum creste mult.
RăspundețiȘtergerePentru acest eveniment sunt aici plictisandu-va cu informatii.
Se va intampla,dar multi care stiu despre acesta,s-au plictisit de asteptat si au renuntat sa mai creada, dar tot ce se intampla cu societatea,este o mare pregatire.
Stiu,suntem nerabdatori sa se intample ,acum,mai repede,dar ar pieri foarte multi oameni nerezistand acestei energii,inca nepregatiti fizic si spiritual.Binee,"ar pieri" este impropriu spus,ei, plecand de pe Pamant,dar se doreste sa reziste cat mai multi.Ce este important, este ca,chiar daca vom pleca multi macar sa apucam sa ne trezim constiinta ca sa putem continua calatoria in spatii inalte,nu s-o luam de la capat cu reincarnarile in constiinta adormita,in aceasi dimensiune intunecata,cu razboaie,boli,suferinta si tot,"meniul".
Acest Eveniment este unic in istoria acestei planete,asa ca nu stie nimeni exact cum va evolua situatia,de aceea suntem supravegheati indeaproape de fiinte evoluate spiritual dar si tehnologic.
Va spun ca am accesat cumva, o linie temporala acestui eveniment si am vazut un Pamant scaldat in culori dincolo de ce stim noi,o liniste care te coplesea,dar nu mi-a placut ca,eram aproape singura pe o distanta mare, in jurul meu lipseau oamenii,erau foarte foarte putini,lipseau multe din animale si pasari,lipseau multe,inclusiv cladiri.
De aceea am revenit la voi,chiar daca stiu cat de incomoda va sunt,fiindca vreau sa ramaneti cat mai mult pe acest Pamant care se trezeste.Planeta va selecta numai constiinte trezitepentru viitor, care vor stii ce inseamna iubirea,altfel nu se mai poate,Gaia a asteptat foarte mult timp dupa noi sa ne trezim,dar a spus"gata"!
Pentru multi dintre voi,ceea ce eu spun este de neinteles,si enerveaza mintile,dar nu pot decat sa spun"imi pare rau,dar suntem ultimii,cei de pe urma",cei care mai exprimenteaza dualitatea in dezechilibru.Se termina.La nivel de suflet oamenirea a ales aceasta,nu toti cei drept,dar Spiritul planetei a cerut ajutor sa se inalte din intuneric,si primeste tot ajutorul de care are nevoie.
Cei care stau cu nasul in invataturi vechi vor colapsa odata cu ele,si nu vor putea sa spuna ca, nimeni nu i-a ajutat sa inteleaga,caci au avut informatia dar au respins-o.
EU SUNT D
Buna D. Insisti cu teoriile tale. Buuuunnn.de data asta nu o sa scriu ca nu sunt de accord cu ideile tale, de data asta am sa te intreb ce vrei tu, ca noi spiritele care nu iti intelegem teoria sa facem? Scrie succint, propozitii sau fraze scurte pe intelesul tuturor.pana acum am inteles doar o ciorba de varza amestecata cu salata, loboda ceva orez,taitei etc. Din teoriile tale. Toate cele bune.
ȘtergereEu am mai spus.Dumnezeu Pământul va reseta omenirea.
ȘtergereSoarele emite "radiații" inteligente care pătrund în Terra pe la polii.aceste radiații se acumulează în centrul planetei.centrul Terrei este o părticică din Soare.acesta este chiar conștiința Terrei(Dumnezeu Pământul).
DUMNEZEU =TRADUCERE=
DUMneavoastră=DOMnia voastră(DUM=DOM)
DUMneata=DOMnia ta(DUM=DOM)
DUMneaei==DOMnia ei(DUM=DOM)
......
Def DOM=Cupolă semisferică a unei clădiri monumentale.
DUMNEZEU=DOMNEZEU=UN ZEU ÎN DOM.
Zeu=zeu m. 1. (rar) Dumnezeu: Hristos, zeul credinței, ieșit-au din pământ.
Deci dragilor ați c-am sfeclit-o cu DOMNEZEU PĂMÂNTUL.
EU SUNT D,ai văzut viitorul după resetare.
ȘtergereD se stiu aceste chestii de mult.In ceea ce priveste cu planeta si spusa " gata " este o naiva informare .Sunt fiinte superioare care se ocupa.
Ștergere16:13, esti plictisitor cu atacurile tale la adresa lui D.
ȘtergereVa mai ramane doar o ramasita pe pamant adica foarte putini si doar cei alesi pentru a recreea din nou viata pe pamant.Adevarat ca noi suntem cei din urma am intrat deja in ultimele zile pana cand totul se va stinge si lumea va intra in intuneric total ,o sa vedeti ce va urma si cum se va culege graul de neghina ,iar acest lucru este deja hotarat in planul divin.
ȘtergereLasa 20.36 ca D nu e plictisitoare. Toata lumea o adora p-aici!😁😁🤣🤣🤣
Ștergere23:31, daca pentru tine este, aceasta nu inseamna ca si pentru altii. Nu te mai lega de D, pentru ca gresesti.
ȘtergereMana sus care o sustineti pe D!
Ștergere01:55, te crezi la scoala?
ȘtergereDna Maria Sa adeverit mesajul UN BLOC DREPTUNGHIULAR LA RASARIT ,DIN CARE IES VALURI INALTE DE FUM !
RăspundețiȘtergereAzi la Stockholm. Explozie puternică la Stockholm. Mai multe persoane au fost rănite
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Stockholm în urma unei explozii majore.
Conform unor surse locale, explozia a avut loc în zona industrială Vallingby, mai multe clădiri fiind afectate printre care şi un hotel. Poliţia a informat că cinci persoane au fost rănite în explozie, cel puţin două dintre ele fiind transportate la spital, scrie News.ro.
https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/explozie-puternica-la-stockholm-mai-multe-persoane-au-fost-ranite-1104430?fbclid=IwAR3wfdJkromvRf6ULobVdcdZABkRCZaN_Hj7YDmV1BIzQQZXp7w0-P_QqXk
Fata de Romania, Stockholm NU e la rasarit
ȘtergereCade Nibiru pe Terra !!!
RăspundețiȘtergereUnde este Nibiru?
RăspundețiȘtergereUnii astronomi au speculat ca ar exista o planeta necunoscuta, Planeta X, undeva in spatele orbitei lui Pluto, ce ar cauza anomaliile din orbitele planetelor Neptun si Uranus. Un corp nevazut ar exercita o forta de atractie spre cele doua planete. Corpul ce aduce anomalii a fost descoperit prima oara de catre Satelitul Astronomic Infrarosu (IRAS). A fost raportat un corp ceresc posibil la fel de mare ca planeta Jupiter si atat de aproape de Pamant incat ar putea face parte din sistemul nostru solar. El a fost observat in directia constelatiei Orion, de un telescop de pe IRAS. Astronomii nu stiu daca acest obiect misterios este o planeta, o cometa gigantica, o protostea care nu a primit niciodata atata caldura incat sa devina o stea, o galaxie tanara ce se poate afla inca in curs de formare sau o galaxie atat de invaluita in praf incat lumina stelelor nu trece niciodata de acest strat. Cei ce cred in Nibiru considera ca IRAS ar fi gasit chiar Planeta Nibiru. Un articol din 7 octombrie 1999 din MSNBC relateaza ca doua echipa de cercetatori au propus existenta unei planete nevazute sau a unei stele in formare ce se invarte in jurul Soarelui la o distanta de mai bine de 2,000 de miliarde de mile, mult mai departe decat orbitele celor noua planete cunoscute noua.
Efectele Planetei Nibiru asupra Pamantului
Atractia gravitationala a unei alte planete la intrarea in interiorul sistemului nostru solar ar avea efecte profunde asupra altor corpuri ce orbita, inclusiv asupra Pamantului. De fapt, una din povestirile despre Anunnaki spune ca o aparitie anterioara a planetei Nibiru ar fi responsabila pentru Potopul din Geneza, in urma caruia aproape toate vietuitoarele planetei au disparut, cu exceptia celor salvate de Noe. Mergand mai departe cu presupunerile, unii cercetatori afirma ca intre Pamant si Nibiru a avut loc o coliziune, cu milioane de ani in urma, ceea ce a dus la formarea centurii de asteroizi si a gropilor imense de pe Pamant ce sunt acum oceane. Odata cu apropierea planetei Nibiru, pe Pamant ar putea avea loc schimbari catastrofale ce vor cauza inundatii, eruptii vulcanice, schimbarea polilor si alte dezastre naturale. Mark Hazelwood, unul din sustinatorii teoriei lui Stitchin afirma ca numai cateva sute de milioane de oameni vor supravietui. Altii afirma ca atractia gravitationala de pe Nibiru va opri rotatia Pamantului pentru 3 zile, citand cele “trei zile de intuneric” din Biblie. Edgar Cayce ar fi spus in una dintre profetiile sale ca in curand Pamantul va suferi schimbari majore si o schimbare a polilor, dar nu le-a atribuit nici unui fenomen specific ca venirea unei planete. Bineinteles, ca este mentionat si calendarul mayas de catre unii sustinatori ai teoriei, conform caruia in decembrie 2012 va avea loc sfarsitul lumii.
Astronomii si oamenii de stiinta care ar putea sa confirme un asemenea fenomen, nu au facut nici un astfel de anunt privitor la o planeta. Bineinteles, cei ce cred in existenta Planetei Nibiru spun ca oamenii de stiinta stiu totul despre acest subiect, insa tin subiectul secret.
Se crede ca dinozaurii au fost exterminati de un impact al Pamantului cu un corp din spatiu, acum aproximativ 65 de milioane de ani.
RăspundețiȘtergereCeva din spatiu, fie un asteroid sau o cometa, a lovit Peninsula Yucatan creand un crater cu diametrul de cateva sute de kilometri, crater care se afla acum pe fundul Golfului Mexic.
Furtuna de foc rezultata a cauzat o iarna planetara masiva care i-a facut pe supravietuitorii impactului sa moara de foame.
Astazi cunoastem toate aceste lucruri datorita unui strat de iridiu care se afla in aceeasi zona a crustei, chiar deasupra straturilor unde este prezentata arhiva fosilifera.
Oamenii de stiinta de azi cred ca o explozie de raze gamma ar fi putut cauza extinctia unui ciclu de viata aflat pe Pamant inaintea dinozaurilor.
Spatiul nu este deloc un jucator tacut atunci cand vine vorba de supravietuirea pe lumea noastra. Stim ca pericolele din univers sunt destul de multe.
Cu totii am vazut filme ca “Deep Impact” sau “Armageddon”. Multe dintre aceste pietre mari din spatiu, ramase de la formarea sistemului solar orbiteaza in zona in care se afla Pamantul.
Acestea sunt identificate drept NEO (Near Earth Objects), care inseamna obiecte din apropierea Pamantului.
NASA desfasoara diverse operatiuni pentru a identifica si cataloga toate obiectele din apropierea Pamantului aflate in sistemul solar. Insa, nu le pot gasi pe toate deoarece exista milioane de asemenea obiecte.
Cele de care sunt preocupati au dimensiuni mari, iar unele dintre ele nu pot fi vazute decat cu cateva ore inainte de a trece pe langa noi. Un impact cu un asteroid mare ar fi catastrofal si ar putea cauza extinctia vietii pe Pamant.
La fel ca asteroizii, cometele sunt obiecte ratacitoare ale sistemului solar.
Cometele sunt impartite in trei tipuri: cu perioada scurta, medie sau lunga.
Cometele cu perioada scurta orbiteaza in cadrul dimensiunilor orbitale ale planetelor si au intervale periodice in care intra in sistemul solar interior.
Cometele cu perioada medie se misca dincolo de orbita lui Pluto, dar inca se afla in cadrul discului planetar.
Cometele cu perioada lunga sunt cele mai periculoase din cele trei tipuri si provin dintr-un loc aflat la jumatatea distantei dintre sistemul solar si cea mai apropiata stea, un loc numit Norul Oort. Acesti vagabonzi ai spatiului se grabesc sa intre in sistemul solar si sunt vazuti abia cand cozile lor incep sa straluceasca, pe masura ce ajung la orbita lui Marte.
Acest lucru ne ofera o perioada scurta de timp pentru a determina cursul cometei, iar daca aceasta s-ar intampla sa se indrepte spre noi, nu prea am avea timp sa facem nimic.
Furtunile solare reprezinta o amenintare pentru noi in ceea ce priveste tehnologia.
O furtuna solara indeajuns de mare ar dobori infrastructura noastra moderna si ne-ar arunca inapoi intr-o lume preindustriala.
Panica si haosul ce ar rezulta in urma unui asemenea eveniment ar devasta omenirea. Exploziile de raze gamma se intampla atunci cand o stea mare explodeaza in cadrul unei supernove.
Explozia creeaza o unda de soc de raze gamma.
Daca una din aceste explozii ar avea loc in galaxia noastra, aceasta ar steriliza lumea in care traim.
Aceasta ar distruge stratul de ozon care ne protejeaza si toti am muri datorita razelor x care ar ajunge pe Pamant nestingherite.
Daca o stea mare din apropiere ar exploda langa sistemul solar, explozia rezultata ar dezbraca Pamantul de o bucata de cativa kilometri din suprafata (parte din scoarta planetei).
Nu ar mai exista viata pe Pamant, iar zona din galaxie in care ne aflam ar fi arsa.
O gaura neagra este rezultatul unei stele moarte.
Acesti monstri gravitationali, crezuti odinioara a fi stationari, au fost observati cum se misca prin galaxie cu viteze ridicate – una dintre ele a fost observata chiar cum a fost expulzata dintr-o galaxie.
Daca una dintre aceste gauri negre ar intra in sistemul nostru solar, am incepe sa-i observam efectele imediat.
La scurt timp dupa ce gaura neagra a intrat in sistemul solar interior, noi am fi absorbiti in orizontul evenimentului si am fi sfasiati.
Dinozaurii au fost exterminați de conștiința Terrei.nu sunteți departe de acest lucru nici voi.
Ștergeredaca vrei , doar tu vei avea parte.
ȘtergereVrei ?
Dar de ce? Dinozaurii cu ce au fost vinovati,
ȘtergereVinovați că nu l-au descoperit pe Dumnezeu Pământul.ca și omenirea.un alt experiment eșuat.
ȘtergerePe 5 martie scriati un articol :
RăspundețiȘtergerehttp://mariaghiorghiu.blogspot.com/2019/03/vladimir-putin-se-pregateste-de-razboi.html
Si iata ca ,,Ruşii simulează bombardarea bazei de la Deveselu"
Mai mult, surse militare au declarat pentru „Adevărul” că aviaţia militară rusă a trecut la antrenamente dedicate pentru a avea un succes cât mai mare într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu.
Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, au explicat sursele citate. Nu o dată responsabilii militari ruşi au arătat cu degetul spre Deveselu susţinând că scutul are potenţial ofensiv, lucru negat de mai multe ori de omologii români şi americani.
Revenirea la doctrina din timpul Războiului Rece Generalul Alexandru Grumaz consideră că Rusia pregăteşte acum o nouă Cortină de fier. „Rusia pune în practică în zona Mării Negre chiar şi exerciţii militare nenotificate alianţei NATO.
Crimeea este un uriaş depozit de armament aşa cum în timpul Razboiului Rece acest rol a fost al Transnistriei Alexandru Grumaz, general Responsabilii militari ruşi se reîntorc la doctrina din timpul Razboiului Rece şi fac stocuri imense de tancuri, blindate, sisteme de rachete antinavă sau antiaeriene.
Moscova are scopul declarat de a ajunge cea mai mare armată din lume, ambiţie care, din cauza cheltuielilor mari, ar putea aduce o situaţie asemănătoare cu cea din 1991, când s-a produs colapsul URSS”, a subliniat generalul Alexandru Grumaz.
Bucureştiul nu vede pericolul care vine de la Moscova
La rândul său, generalul Constantin Degeratu susţine că Rusia are pentru această zonă un plan bine pus la punct.
„Au început să-l pună în practică în anul 2014 şi sunt foarte riguroşi.
Foarte grav este că şi-au dezvoltat puternic flota Mării Negre.
Şi nu vorbim numai de numărul de nave, ci şi de categoriile de arme care au intrat în dotarea acestora.
Mai mult, a fost dezvoltată şi o putenică latură de desant naval. Cu toate astea resposabilii de la Bucureşti nu văd pericolul care vine dinspre Rusia”, a precizat generalul Constantin Degeratu.
„Din păcate această atitudine agresivă a ruşilor a intrat în cotidian încât putem spune că nimic nu mai este nou pe frontul de Est.
Prin aceste manevre, Moscova îşi atinge două scopuri.
În primul rând îşi antrenează militarii, dar, mai important, induc sentimentul de teamă în zonă Mării Negre şi nu numai.
Este o tactică tipic sovietică pe care Putin a învăţat-o foarte bine”, este de părere fostul director al SRI, Costin Georgescu.
Prin aceste manevre militare, ruşii induc sentimentul de teamă în zonă Mării Negre şi nu numai .
Cam multi ,,anonimi" şi ,,cräciuni" le fac jocul ruşilor!!!
ȘtergereCostin Georgescu, fost director al SRI
RăspundețiȘtergere„Ar fi obligatoriu să avem şi noi cu ce să ne apărăm, dar din păcate ritmul de înzestrare al Armatei este unul deficitar.
Nu suntem în stare să cheltuim cei doi la sută din PIB aşa cum ne-am angajat. Şi mai avem o problemă.
Din respectivul procent pentru Apărare, MApN foloseşte de fapt mult mai puţin pentru că din cei 2 la sută sunt achitate şi pensiile militare.
Deci nu toţi banii alocaţi pentru Armată, pentru pregătire, întreţinere şi înzestrare, cum se dă de înţeles.
Oricum, cei care sunt responsabili acum fac un joc periculos pentru că, prin deciziile lor, pun în pericol chiar şi siguranţa României”, precizează Costin Georgescu.
Cum răspund americani
Cea mai importantă prezenţă militară americană în România din punct de vedere al tehnicii de luptă, dar şi al numărului de militari este întâlnită la Baza Mihail Koglniceanu.
Aici funcţionează o masivă componentă aeriană, dar a fost plasată şi o brigadă de blindate, militarii americani efectuând rotaţiile clasice de personal ca în orice altă bază americană din Europa.
În plus, aici au fost plasate şi celebrele tacuri M1 Abrams.
Apoi la Deveselu, avem sistemul de apărare antibalistic Aegis Ashore, care va fi dotat cu rachete de ultima generaţie de tip (SM-3) Block IIA şi care este operat de militari americani.
În fine, ultimul obiectiv în care operează militarii americani este Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde US Air Force investeşte masiv.
Astfel aici vor putea fi operate printre altele dronele înarmate MQ-9 Reaper, dar şi avioane militare americane de transport Lockheed C-5 Galaxy sau Boeing C-17=-09876Globemaster III.
Oricum, în ultimii ani, prin rotaţie, la Câmpia Turzii, forţele americane au amplasat vestitele avioane de vânătoare F-15 Eagle , dar şi temutele aparate de atac la sol A-10 Thunderbolt II.
Apoi, căte un distrugător sau câte o nava de asalt ajunge periodic la Constanţa, iar avioanele româneştii F-16 intrate recent în serviciu fac diverse exerciţii cu colegii lor americani uneori fiind vorba chiar de avioane de luptă de ultimă oră F-22 sau chiar de bombardiere B-52. Bateriile de coastă merg înainte Licitaţia pentru dotarea cu baterii de rachete de coastă care ne-ar apăra de navele de luptă ale Rusiei intră, în sfârşit, pe linie dreaptă.
Concret, cel puţin trei firme mari producătoare şi-au luat avizele de securitate necesare în astfel de tranzacţii.
Pentru acest contract al MApN pot aplica acum MBDA (racheta Exocet MM40 Block 3), Boeing Defense, Space & Security (Harpoon ) şi Saab Bofors Dynamics (cu sisteme RBS).
Programele de înzestrare merg cu frâna trasă
Anunţate cu mare tam-tam, marile programe de înzestrare ale Armatei Române au rămas însă încremenite în proiect din diverse motive.
Este vorba de programele de dotare cu blindate, corvete, camioane cel de modernizare pentru avioanele IAR 99 Şoim bat pasul pe loc. În 2018 s-au derulat cu succes şi s-au făcut plăţi de câteva miliarde doar pe marile contractele negociate direct, Guvern-Guvern.
Este vorba de achiziţionarea sistemul de apărare anti-aeriană Patriot şi a lansatoarelor de rachete HIMARS.
https://adevarul.ro/news/eveniment/rusii-simuleaza-bombardarea-bazei-deveselu-1_5c9a57af445219c57eb53e10/index.html?utm_source=realitatea&utm_medium=http://adevarul.ro/news/eveniment/rusii-simuleaza-bombardarea-bazei-deveselu-1_5c9a57af445219c57eb53e10/index.html&utm_campaign=CrossPromo
ROMANIA,nu are nevoie de armament,noi poporul Roman,avem nevoie doar de:CUVANTUL CEL SFANT A LUI DUMNEZEU,arma noastra cea mai puternica este:rugaciunea,faptele bune,sa-ti iubesti aproapele,si pacea pe pamant,sa aparam tot ce a creat DUMNEZEU.
ȘtergereCând ajunge Papa Francisc în România și care este programul vizitei
RăspundețiȘtergereSfântul Părinte va veni în România! Iată programul oficial al vizitei Papei Francisc la noi în țară
Papa Francisc va face o vizită României peste două luni. Chiar de acum, au început să se ia măsuri privind securitatea. Sfântul Părinte va fi în România în data de 31 Mai, atunci când va aterizat pe aeroportul Henri Coandă, la ora 11.30. Papa Francisc va fi întâmpinat chiar de președintele României, Klaus Iohannis.
Papa Francisc va ține un discurs la Palatul Cotroceni. De asemenea, Suveranul Pontif se va întâlni și cu Premierul Viorica Dăncilă, apoi va merge la Palatul Patriarhal din Capitală, unde se va întâlni cu Patriarhul Daniel. Credincioșii se pot întâlni cu el la Catedrala Mântuirii Neamului, accesul fiind doar în curte. În interior, locurile sunt rezervate oficialităților. De asemenea, Papa Francisc va sta în București timp de trei zile, iar vizitele în țară le face cu elicopterul. Printre oameni va merge cu papamobilul de la Vatican.
Program Papa Francisc
- 1 iunie: Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc; în a doua parte a zilei, Papa Francisc va fi la Iași, la Catedrala Episcopiei Romano Catolice, apoi în piața Palatului Culturii
- 2 iunie: Blaj, iar la ora 17.00 va pleca din România de pe aeroportul internațional Sibiu .
Daca dumneavoastra il considerati sfant,ce minuni a facut?
ȘtergereSunt ortodoxa si nu stiu multe despre religia catolica.Cine poate sa-mi de-a mai multe informatii despre PAPA.
21.44
ȘtergereOrice preot care slujeste are in el Harul sfant fie ca-I ortodox, fie ca este catolic .
Adu-ti aminte de Apolisul (sfârşitul slujbei) in care
participanţii cer binecuvântare şi iertare de la preoţii slujitori, zicând: Binecuvântaţi, părinţi sfinţiţi, şi ne iertaţi pe noi, păcătoşii;
RăspundețiȘtergereBANI pentru VOUCHERELE DE VACANŢĂ nefolosite
https://www.romaniatv.net/bani-pentru-voucherele-de-vacanta-nefolosite_467285.html
Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. euro de pe pieţele externe, din care 1,35 mld. euro pe maturitatea de 30 de ani, 500 mil. euro pe 15 ani şi 1,15 mld. euro pe maturitatea de 7 ani.
RăspundețiȘtergereMinisterul Finanţelor a ieşit să se împrumute pe pieţele externe, prin trei emisiuni de obligaţiuni cu maturităţile la 7 ani, 15 ani şi 30 de ani
Intermediarii selectaţi sunt cinci grupuri financiare, respectiv Citi, Erste, ING, JP Morgan şi Societe Generale, potrivit ZF.
În 2018, Ministerul Finanţelor a ieşit pe pieţele externe de trei ori, împrumutând cumulat 3,75 mld. euro şi 1,2 mld. dolari.
Programul "Prima lumina", discutat in Parlament: Conditiile ca sa primesti 7.000 de lei de la stat
RăspundețiȘtergereUn numar de 26 de parlamentari USR au inregistrat in Senat un proiect privind acordarea gratuita de bonuri valorice in valoare de 7.000 de lei, denumite "vouchere de lumina", pentru racordarea gospodariilor fara curent la o sursa de energie electrica.
Propunerea legislativa se adreseaza exclusiv gospodariilor care nu benefiaza de energie electrica.
Voucherele de lumina pot fi utilizate pentru achizitionarea urmatoarelor solutii tehnice: panouri fotovoltaice si accesorii (acumulatori, regulator solar, invertor); echipamente pentru producere energiei hidroelectrice; mori de vant; conectarea la reteaua electrica de distributie publica, precum pentru alte surse de energie regenerabila disponibile.
Potrivit legii, bonurile valorice pentru racordarea la o sursa de energie electrica nu sunt incluse in veniturile de natura salariala, nu sunt impozabile si nu se iau in calcul la stabilirea unor obligatii legale de intretinere si nici la stabilirea veniturilor in baza carora se acorda beneficii de asistenta sociala sau alte prestatii sociale.
"In scopul imbunatatirii gradului de acces a gospodariilor izolate si a consumatorilor vulnerabili la reteaua de energie electrica sau la alte surse de energie electrica se instituie Programul National << Prima Lumina >> ", potrivit proiectului de lege.
Propunerea legislativa prevede acordarea gratuita, de la stat, a unui singur "voucher de lumina" in valoare de 7.000 de lei, care poate fi folosit pentru "a acoperi costurile echipamentelor si costurile auxiliare de transport si instalare". in vederea racordarii unei gospodarii la o sursa de energie electrica.
Voucherele de lumina au perioada de valabilitate de 24 de luni de la data emiterii. In cazul in care solutia tehnica aleasa are un cost total mai mic decat valoarea voucherului, diferenta in bani nu se restituie beneficiarului. In cazul in care costul solutiei tehnice este mai mare decat valoarea voucherului, beneficiarul va suporta diferenta de bani.
Voucherul de lumina este nominal si se acorda unui singur membru a gospodariei, pentru conectarea la energie electrica a gospodariei din care face parte. Pentru o gospodarie eligibila se acorda un singur voucher de lumina.
Conditii de acordare a voucherelor de lumina
Astfel, voucherele de lumina sunt acordate pentru conectarea la o sursa de energie electrica a locuintelor in care domiciliaza beneficiarii. Pot beneficia de un voucher de lumina persoanele cu capacitate deplina de exercitiu, care au domiciliul stabil pe raza autoritatii publice si sunt inregistrati in evidentele acesteia.
De asemenea, voucherele de lumina sunt acordate doar daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: a) beneficiarii nu au debite la bugetul local; c) locuinta nu a fost racordata la reteaua publica de electricitate; d) venitul lunar pe membru de familie este de pana la de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoana singura.
Lista anuala a beneficiarilor va fi publicata pe site-ul Ministerului Dezvoltarii.
"Beneficiarii Programului au obligatia de a intretine echipamentele instalate conform instructiunilor firmei autorizate care le-a instalat. Se interzice transmiterea dreptului de utilizare a voucherului catre alta persoana. Se interzice vanzarea sau cedarea echipamentelor sau a pieselor componente catre alte persoane. Se interzice utilizarea voucherelor de lumina in alte scopuri ori valorificarea acestora prin transformarea in bani sau bunuri", mai prevede initiativa legislativa.
Daca aceste reguli sunt incalcate, voucherele acordate sunt anulate de drept, iar beneficiarii acestora isi pierd definitiv dreptul de a beneficia de un alt voucher de lumina.
Utilizarea voucherelor de lumina in alte scopuri decat cele in care au fost acordate constituie contraventie si se sanctioneaza cu o amenda de la 3.000 la 5.000 lei si pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher. Transmiterea dreptului de utilizare a voucherului de lumina unei alte persoane constituie contraventie si se sanctioneaza cu o amenda de la 3.000 la 5.000 lei si pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher. Vanzarea sau transmiterea echipamentelor sau a pieselor componente instalate constituie contraventie si se sanctioneaza cu o amenda de la 5.000 la 10.000 lei si pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher.
RăspundețiȘtergereProiectul de lege al USR a fost inregistrat la Senat, prima camera sesizata, Camera Deputatilor fiind decizionala.
Rusia a construit in Crimeea o replica unu la unu a cazarmei de la Deveselu si va organiza un exercitiu de simulare a unui atac asupra Romaniei avind ca pretext DEVESELU conform unei surse a ziarului Adevarul.
RăspundețiȘtergereTrump tocmai prin recunoasterea ieri anexarii Golanului de Israel, a recunoscut [ posibil prin santajul cu dosarul electoral inchis tot ieri] indirect si anexarea Crimeei de Rusia- a doua oara fara lupta in 200- de ani.
Cineva spunea cind stai printre elefanti sa ai de grije pe ce parte se culca sa nu te striveasca-craciun
16.13,daca nu intelegi ce spun,cum as putea sa-ti spun ce sa faci! Daca ai fi inteles ce scriu de atata vreme,singur/a ai fi stiut ce-i de facut.Eu doar ajut sa constientizezi realitatea,iesind din iluzie,ce ai de facut doar tu stii la nivel de suflet,caci acolo se gaseste toata informatia de care tu ai nevoie.
RăspundețiȘtergereStii care este cel mai important ajutor dat cuiva? Sa-l ajuti sa se trezeasca,apoi el devenind constient,stie exact ce, si cum sa faca,ca sa-si schimbe viata asa cum doreste.
Degeaba tot dai vecinului peste, ca sa se poata hrani,daca nu-l inveti cum sa pescuiesca.Nu faci decat sa-i dai impresia ca el iti este inferior neputand sa-si procure singur hrana,facandu-l dependent de tine.Asta-i o forma de control.
EU SUNT D
20.10,ar fi bine sa ma insel,in privinta acestui "gata" spus de Spiritul Pamantului,dar dupa cum se manifesta la nivel fizic prin vremea care pare ca a luat-o razna,cutremure,vulcani si altele,mie mi se pare ca nu mai inghite tot gunoiul nostru energetic,chiar si cel fizic.Ati vazut cum ne aduce apa(inundatii) toata mizeria noastra in casele noastre,iar enegia negativa zguduie cladirile in care stam,focul parjoleste zone extinse!Practic, Pamantul striga la inconstienta noastra.Pamantul si-a crescut frecventa de vibratie,se inalta in constiinta,dar o face si fizic,si ne-a invitat sa-l insotim,dar nu toti au fost de acord cu invitatia,mai vor sa experimenteze viata in intuneric.De acea percem timpul ca insuficient.Cei care nu sunt in aceasi frcventa cu planeta,pleaca,dar nu-i o regula,mai sunt si treziti in constiinta si decid ca-i suficienta experimentarea pe Terra.
RăspundețiȘtergereConstientizarea te face sa vezi lucrurile care se afla in fata ta,ori noi nu prea vedem decat ceeea ce vrem,sau ce putem,pe un nivel limitat de stare constienta.In zadar vor insista o suta de insi sa vad un OZN,de expl. ori,nefiind pe fecventa lor,nu-l voi vedea,fiindca mintea mea nu poate constientiza acel obiect.
Asa si cu cei care nu inteleg ce spun eu,considera ca bat campii,dar ei nu pot decoda informatia si considera ca sunt agresati mental,si reactioneaza.Ego-ul lor este profund implicat in a fi ceea ce ei nu sunt, si vad jigniri in simple observatii,daca acestia nu vor sa si-le insuseasca.
Sunt multe fiinte care ne ajuta dar treaba "murdara" este a noastra fiindca noi suntem cei care am produs "gunoiul", si tot noi suntem cei care decidem ce facem cu el.Il curatam devenind constienti ,sau ne inecam in el, ramanand inconstienti, asteptand ca aceste fiinte sa curete dupa noi!
EU SUNT D
Didona, cine crezi tu ca sunt arhanghelii si ingerii?
Ștergere15:31, prima data constientizeaza cine esti, abia apoi vei intelege multe.
ȘtergereDna Maria va rog explicati dvs mesajele lui D si celor asemenea ei. Eu chiar nu le inteleg si nu le pricep rostul pe situl dvs. De altfel eu sunt fericita cu credinta mea in Dumnezeu . Oamenii astia ce nu pricep ca totul ce e pe planeta asta moare si ca doar sufletul conteaza? In ce dimensiune zic ei vor sa traiasca vesnic? De ce vin pe acest blog? Chiar nu isi pot face propriul blog de frica ca nu au adepti? Ma simt agresata de atatea mesaje pe care ei le trimit, daca ei sunt treziti sa fie dar ce mai vor? Sa nu se plictiseasca singuri in prostia lor?
RăspundețiȘtergere12:33, toate au un rost chiar daca nu-l poti pricepe deocamdata. Conteaza cum traiesti pe planeta aceasta sa sti, caci noi suntem responsabili daca avem frumusete si intelegere pe planeta sau ne construim iadul aici. De ce sa fie iadul cand poate fi aromnie? De ce sa nu fie iubire, pace, liniste, gratie si frumusete?
ȘtergereNu uita sa te iubesti 12:33, ca sa poti iubi si pe restul; este ceea ce iti va aduce linistea si acceptarea aproapelui ca fiind tot tu. Pana nu iti vei iubi aproapele ca pe tine insati nu vei putea avea armonia. Fii iubire, acum!!! Este cea mai inaltatoare stare, divina si minunata!!!
Fii fericita, fericiti cei saraci cu duhul! Nu mai ai loc de altii? De ce sa-ti explice Maria? Vrei sa o determini sa nu mai publice ce nu-ti place tie? Doamna D se semneaza, nu ai decit sa treci peste comentariile semnate EU SINT D. Stii ce inseamna ''fericiti cei saraci cu duhul''? Adica, cei ce nu cunosc adevarul despre Dumnezeu, mai au o scuza, la judecata. Tu ai o scuza, nu cunosti adevarul si nu vrei sa stii mai mult decit iti spune biserica, dar tocmai din cauza ca nu cunosti mai mult, vei rata mintuirea(adica sansa la o alta viata, pe un nou Pamint, caci concurenta e mare, puitni vor fi alesi).
Ștergere
ȘtergereAnonim28 martie 2019, 12:33
Ce as putea sa explic eu ? Atata timp cat nu jigneste pe nimeni,este libera sa-si scrie parerile sale. Sa fim buni si intelegatori si sa le primim. Daca nu ne place ce scrie,daca nu intelegem,nu le mai citim.DOAMNE AJUTA !
Urgia judecatii. Anuntarea Judecatii este iminenta.
RăspundețiȘtergereAn 12.33,tu spui ca esti fericita cu credinta in Dumnezeu.Ma bucura faptul ca esti fericita,nu multi oameni ating aceasta stare.
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca mintea ta se necajeste din pricina mea,chiar nu vreau asta,intentia mea este sa va ajut sa vedeti ce va este ascuns.De exemplu credinta ta ca "totul moare pe aceasta planeta si doar sufletul conteaza",este eronata, fiindca nu intelegi ce este sufletul si ce este acest"tot"!Sufletul este acest TOT,noi toti UNA SUNTEM.Totul este un imens oceam imens de Energie,ar experimentam iluzia separarii pentru mai multe si diversificate experiente.Stiu iti trebuie o anumita constiinta sa intelegi cu mintea aceasta informatie dar cu timpul se va intampla.Doar sa nu o refuzi si sa opui rezistenta.
Tu crezi ca sufletl salasluieste doar in om,si doar omul conteaza.Omul este o manifestare a lui Dumnezeu pe aceasta planeta,dar tot ce ne inconjoara este un aspect Divin,nu exista ceva fara ca acesta sa nu fie Dumnezeu.Catelul tau este un aspect divin,pisicuta,vrabiuta,muscata din fereastra,copacul din curtea ta,totul,dar chiar totul are suflet,adica aspect divin ,Sufletul este Energia Vietii,nimmic nu poate exista fara sa aibe viata,totul respira inclusiv,apa,vantul,piatra,soarele,etc.Nu asa cum o facem noi dar fiecare aspect cu mecanismul sau.Asa cum pestii respira diferit de om,asa fiecare fiinta sau aspect.
Noi credem ca respiram "doar aer"dar este energie divina,fara ea nu putem supravietui.
Fericit sa crezi in Dumnezeu inseamna ca-L vezi si percepi in tot ce te inconjoara.
In tine traieste Dumnezeu prin toate manifestarile tale,si aceasta este o revelatie daca vrei s-o accepti.Cand esti bucuroasa,fericita,trista sau ingrijorata,Dumnezeu traieste prin tine totul, si te imbratiseaza pentru fiecare emotie si sentiment.
P.s.Prostia mea s-ar putea sa te elibereze!
EU SUNT D
15,31,Ingeri suntem cu totii,unii intrupati,altii dezantrupati,fiinte ce detinem ambele aspecte divine, plus Liberul Arbitru care da dreptul fiecarui aspect de manifestare. Noi fiintele tripartite-umane,compuse din Minte,Suflet si Trup, eperimentam ambele fatete divine prin care traim emotii diferite.
RăspundețiȘtergereArhanghelii sunt aspectele divine de Lumina iar Archontii sunt aspectele divine ale Intunericului
Oricat a-r placea mintii noastre sa creada ca Dumnezeu este doar Lumina,nu-i vom face pe plac negand ambele SALE manifestari care compune JOCUL CREATIEI.
Divinitatea este MANIFESTAREA TOTULUI IN PERFECT ECHILIBRU.
LUMINA SI INTUNERICUL REPREZINTA O SINGURA FORTA CU DOUA FETE CARE SE PRIVESC IN OGLINDA.Noi doar experimentam fizic aceasta oglinda.
CREATIA experimenteaza un amalgam de frecvente de vibratie,dar mintile noastre limitate nu pot integra informatia,ne depaseste ca intelegere, deoarece avem o constiinta de Sine mult prea mica,iar mintea se revolta la ideea ca Dumnezeu accepta suferinta si nu intervine.
Suntem revoltati fiindca nu intelegem cine si ce este Dumnezeu
Deci, ingerii sunt Dumnezeu,arhanghelii sunt Dumnezeu,oamenii sunt Dumnezeu,extraterestrii sunt Dumnezeu.NIMIC NU POATE FI,TOTUL ESTE DUMNEZEU
EU SUNT D
Deci Mihail, Gavriil, Rafail si ceilalti arhangheli care au vorbit oamenilor de-a lungul anilor, sunt aspecte divine de Lumina.
ȘtergereDe ce totusi in decursul multelor interactiuni cu oamenii nu au zis nimic de dumnezeii falsi care controleaza omenirea?
De ce nimeni dintre sfinti nu a primit vreun mesaj in acest sens? Ba din contra, tuturor li s-a spus sa respecte religia si sa se roage dumnezeului crestin.
Nu exista sfinti,exista ET. Sfintii pictati in biserica au aura,care de fapt e o casca de cosmonaut. ET sint ingeri ,sau fii lui Dumnezeu,care au facut copii cu femeile de pe Pamint,compatibile genetic cu ei,deoarece oamenii au fost creati prin modificarea genelor oamenilor elohim
Ștergere19:39, ce varza ai in cap. ...
ȘtergereAura e casca de cosmonaut?
Sfintii din ziua de azi au casca?
Arsenie Boca era ET?
Intelegi cam greu. Ai vazut tu "sfinti"? Aveau aura? Iti zic eu ca nu! Atunci,care e originea ideii de aura a sfintilor?
Ștergere21:22
ȘtergereDaca nu stii ce e aura, mai cauta.
Dar sa crezi ca sfintii sunt cosmonauti...
E.T.,înseamnă extraterestru ori atâta timp cât părintele Arsenie Boca nu mai este pe Pământ ce crezi că este? Tu acum ești pământean fiindcă ființezi pe Pământ,dar când vei lăsa corpul de pamant vei fi extra terestru.Nu i așa greu de înțeleasă aceasta stare de a fi,doar sa ți permiți să mai cercetezi cu mintea că de aia ai primit o in dar,și folosești o și tu, nu doar sa iei de bun tot ce ți spun alții!
RăspundețiȘtergereOamenii dar și celelalte ființe de pe Terra,sunt tereștrii,dar au venit din afara Terrei,e drept cam de mult timp,dar asta nu înseamnă că vom rămâne pe veșnicie pe aceasta planetă.Avem veșnicia la dispoziție
pentru a călători în vasta Creație.Atunci vom fi extratereștrii.
EU SUNT D
Didona, nu te mai da rotunda cu mintea, ca nu prea le intelegi. Si ar trebui sa mai inveti limba romana.
ȘtergereAsta e principalul tau defect, ca te crezi atotstiutoare. Nici pe departe.
Dupa ce mori mai ai corp fizic? ET inseamna entitati in corp fizic care traiesc inafara Pamantului.
Sfintii din ziua de azi au casca de cosmonaut? Asta e aura?
N-ai raspuns la intrebarea cu arhanghelii.
Iar o dovada ca esti inconsecventa si ai nevoie de incurajari in teoria ta este faptul ca uneori cauti sa interpretezi mesajele Mariei si alteori ...
Ba, exista sfinți,tot ce viețuiește este sfânt ,doar că noi nu prea înțelegem noțiunea de sfințenie.Creatorul Suprem a creat cu Duhul sfânt totul,numai că noi mai deștepți ce ne am făcut,credem că noi sfințim tot ce Creatorul a creat vicios.Asta da tupeu pe noi;sa sfințim apa creata de cel care ne a creat pe noi.
RăspundețiȘtergerePreoții primesc har de la episcopi,deci restul omenirii n ar avea acest har fiindcă au fost creați defecți!!!