luni, 18 iunie 2018

4 FACEREA LUMII , DUPĂ CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU !



                                             porumbelul.

                       17  Iunie 2018,03a 23,44 !

                                       Dragii mei,

În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog, aud glas care spune ceva tare induiosator.
Glasul spunea asa :

                  "Din puţin ai fost luat ,întru multe te voi pune !"

Clipă în care ,Îl vad pe IISUS HRISTOS cum se apleaca cu Mana Sa dreapta la Pămant si cuprinde intre cele trei degete puţina ţărână,după care,o lasa sa cada din nou jos pe Pămant.
Mantuitorul a voit ca sa ne arate cat de puţina ţărâna I-a trebuie LUI DUMNEZEU ca sa ne creeze.
Din puţin ne-a luat de jos din pământ si intru multe suntem astazi pusi,fie ca suntem regi sau imparati,fie ca suntem stapani sau slujitori ai Domnului,fie ca suntem Invatatori si Profesori,toti avem o Misiune de indeplinit ; toti am fost pusi ca sa implinim Voia Domnului. Intr-un cuvant, toti suntem pusi ca sa administram DARURILE pe care le-am primit de la DUMNEZEU.
Eu am mai scris dragii mei, despre ZIUA in care DUMNEZEU ne-a creat după Chipul si asemanarea Sa. 

Iata ce frumos si divin MESAJ :

                                                    7 Aprilie 2016,ora 6,30 !

                                          Dragii mei, 

Astazi dimineață treaza fiind, priveam cu ochii închisi  spre plafonul camerei mele unde ,văzusem o miscare ca o umbra densa.
Cand am închis ochii mei, am vazut pe DUHUL CEL PREA  SFANT de un alb orbitor, cum sufla cu ciocul Său ca din Soare rupt, sufla spre mine O Lumina aurie, orbitor de stralucitoare.
Lumina iesea din ciocul DUHULUI SFÂNT sub forma de raze multe,multe,care se deschideau ca un crin cand ajungeau la mine,si -mi intrau in trup. 
Când trupul meu absorbea RAZELE DUHULUI SFANT, eu ma cutremuram pe pat ca la un soc electric.
Simteam ca , nu vreau sa se mai termine aceasta MINUNE MARE.  
Doar cateva secunde ,iar Duhul Sfant a zburat spre înaltul Cerului si -a apărut Scumpul nostru Mântuitor .

 

Iata ce spunea , Glasul Mântuitorului nostru

 Iisus Hristos:

”Aceasta este Ziua, în care v-am creat!”
Iar in acest moment dragilor,am în fața ochilor închisi pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în carne și oase, cu vesminte albe din lumina orbitoare. Scumpul nostru Mântuitor întinde Mâna Sa dreaptă spre mine roaba Sa,care eram la doar 2 metri distanta, după care ,Îsi deschide palma și văd că are Pământ în ea.
Iisus Hristos dragilor, suflă cu gura Sa Duh Sfânt peste Pământul din palma Sa si astfel ,a voit ca sa ne arate prin mine roaba Sa, felul cum ne-a creat pe noi.
Iar eu Prieteni dragi,va spun cu toata convingerea ca noi nu ne tragem din maimuță ,cum sustin unii ”înțelepți" ai lumii.
 Ci suntem creati,după Chipul si asemănarea Lui Dumnezeu.
Din pământ am fost luati, si-n Pământ vom merge.
Iar Sufletul nostru se va intoarce la Creator,pentru JUDECATA cea dreaptă.
Asadar fratilor, sa ne rugam DOMNULUI si MANTUITORULUI nostru IISUS HRISTOS,ca sa ne daruiasca iertare de păcate, dragoste infinita față de Aproapele, precum si Credință tare si neclintita intru PREA SFANTA TREIME si Sfintii Săi, si -n PREA CURATA FECIOARA MARIA, NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU si MAICA  noastra a tuturor,Căruia I se cuvine toata cinstea,slava si închinarea ,Amin. 
                                   Cu dragoste,Maria. 
P.S.
Sa nu uitam dragilor, că prima traire cu ”ACEASTA ESTE ZIUA IN CARE V-AM CREAT",a fost in 29 ianurie 2013.
Deci,putem afirma fara ca sa gresim că BUNUL DUMNEZEU ne-a creat intr-o zi de 29 IANUARIE. 
Asa a inceput prima zi a lumii pe Pământ, in 29 ianuarie.  


         Fotografia postată de Maria Ghiorghiu.

                                        PRIETENI dragi,

Iata cum se tipăreste volumul doi al ADEVARULUI DUHULUI SFANT-
 ROMANIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM ,dar si al treilea volum - VIATA EXTRATERESTRĂ ! 
În Iunie, după 15 iunie va vom anunta data ,dar si locul anume in Bucuresti ,al LANSARII celor doua noi volume.
Va imbratisez cu multa dragoste sufleteasca si va multumesc pentru ajutorul vostru financiar fara de care, nu as fi putut scoate un numar mare de Carti.
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa va binecuvinteze DARUL si sa vi-l intoarca însutit. Cu dragoste si pretuire,Maria Ghiorghiu.

Cartea cu romania viitorul al doilea nou ie... - Dumnezeu există - Mărturii.
mariaghiorghiu.blogspot.com/…/cartea-cu-romania-viitorul-al…...
May 2, 2018 - Cartea - ROMÂNIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM dar si VIATA EXTRATERESTRĂ, se apropie cu pasi repezi de inimile românilor !


Fotografia postată de George Tulea.

Fotografia postată de George Tulea.

Fotografia postată de George Tulea.

Fotografia postată de George Tulea.

Fotografia postată de George Tulea.

George Tulea
O nouă carte a pornit pe drumul tiparului la Editura KITCOM. Adevărul Duhului Sfânt - ROMÂNIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM, Autor Maria Ghiorghiu.



                      MARE  BUCURIE !

Cartea  - ROMÂNIA  VIITORUL AL DOILEA  NOU  IERUSALIM dar si VIATA  EXTRATERESTRĂ, se apropie cu pasi repezi de inimile românilor !


           


                              Fotografia postată de Maria Ghiorghiu..
                         

                                                Prieteni dragi,

Cu mare bucurie în inima si-n suflet, va marturisesc ca în luna Mai 2018, spre finalul lunii, vom face LANSAREA celor doua Carti divine: ROMANIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM precum si,VIATA  EXTRATERESTRA .

Iata cum arata coperta volumului 2 cu ROMANIA  VIITORUL AL DOILEA IERUSALIM:
                      .
Cartea cu Romania Viitorului al Doilea Ierusalim volumul 2 ,are aproximativ 540 pagini,iar Viata Extraterestra are circa 200 pagini.
Prieteni dragi, fara ajutorul vostru de suflet,aceste CARTI nu ar fi putut fi editate intr-un tiraj atât de mare. 
Va multumesc din suflet si din toata inima pentru DARUL vostru divin,si anume ,acela de a ma ajuta sa scot mai multe exemplare.
 Chiar daca nu s-a strans intreaga suma necesara, ma voi descurca, facand si-un imprumut la C.A.R.,iar totul va fi spre fericirea infinita a sufletului meu si a voastra Prieteni dragi,  pentru ca toate aceste Carti cu ADEVARUL DUHULUI SFANT  ,sa ajunga in casele romanilor si la inima romanilor. 
Va amintesc dragilor că, toti DONATORII vor primi absolut GRATIS ambele volume sau ,pentru cei care nu inca primul volum ,vor primi toate cele 3 volume la un loc.                                     Fotografia postată de Maria Ghiorghiu.



CARTEA  cu ROMANIA VIITORUL AL DOILEA  NOU IERUSALIM vă va umple sufletul de bucurie si de speranta. Va va umple sufletul de ADEVARUL  DUHULUI SFANT si de LUMINA LUI HRISTOS.
Veti simti prezenta DUHULUI SFANT in inima si-n sufletul vostru ,atunci cand o veti tine in mainile voastre,atunci cand o veti deschide si veti incepe a citi paginile ei. 
Ambele volume vor fi lansate spre sfarsitul lunii MAI 2018 ,posibil prima parte a lunii IUNIE 2018. 
LANSAREA  o vom face tot la BUCURESTI , si vom anunta din timp locul si ziua lansarii CARTILOR care, sunt acum sub lumina divina a tiparului.
La invitatia celor dornici de a ne primi in orasul lor ,vom face si alte lanasari cu aceste 3 volume ale ADEVARULUI DUHULUI SFANT.
Prieteni dragi, va reamintesc cum puteti dona pentru editarea Cartilor :

Contul pentru strainătate:

Cod Bic Raiffeisen Bank : RZBRROBU 

Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307

sau prin WESTERN UNION :

Maria Ghiorghiu -România , unde vă va da un numar mai

 mare, si mi-l puteti scrie in privat pe facebook, sau pe 

maill mariatecuci61@yahoo.com. 

Contul pentru România:

 Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307

Dumnezeu si Maicuta Domnului vă va înmulti DARUL vostru de suflet si vă va ocroti cu mila si cu dragostea sa ! 
Va multumesc din inima si din suflet si ma rog pentru voi toti si pentru toti cei dragi inimii si sufletului vostru.
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca !

        Cu dragoste si cu pretuire,

                                   Maria Ghiorghiu.        


                      

47 de comentarii:

  1. Asa este doamna Maria Bunul Dumnezeu ne da de toate si tot nu suntem multumiti chiar sunt toate la indemana oricui si tot nemultumiti suntem si de ce are lumea tot mai mult doreste sa aiba. Nu suntem in stare s-ai multumim pentru toate cate ne da. Sa ne rugam de sanatate si iertare de pacate atat si sa avem rugaciune sincera la Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului.
    Cu mult drag doamna Maria si Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze si pe noi pe toti fii lui.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru,, credincioșii,, care au auzit la două babe sau când se preumblau prin biserică de Iisus Hristos și de prin filme la tv despre facerea lumii citiți vă rog înainte de a vă da cu părerea Vechiul și Noul testament. Asta ca să nu mai săriți să vă impuneți,, adevărul,,creeat în capul vostru ,, că așa vreți voi,, Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Facerea (Geneza). Și poate că nu este locul aici dar fiind vorba despre sfânta scriptură,, Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei. Cartea lui Iov 1:6

    RăspundețiȘtergere
  3. S-a constatat de catre chimisti ca omul are corpul fizic din acelasi componente chimice ca si pamantul, dar in alte proportii si combinatii. Dupa arderea completa a unui corp omenesc s-a vazut ca cenusa ramasa are in componenta elementele chimice (carbon, calciu, etc.) pe care le are si pamantul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce s.a constatat de chimisti si restul stiintei DUHULUI LUMII BLESTEMATE este BLESTEMUL pamintului cind omul a mincat din pomul MORTII binelui si raului .
      ORICE CONSTATARE STIINTIFICA DE ORICE GRAD ESTE IRELEVANTA SI MAI GRAV - SATANICA SI MOARTA( stiinta e MOARTA cind pui sa invie un mort MORT ( MOARTEA CLINICA NU E MOARTE REALA )
      17. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", BLESTEMAT VA FI PAMINTUL pentru tine!

      SI APOI CERCETAREA STIINTIFICA A IADULUI si OAMENII DE CULTURA SATANICA o propovaduiesc prin DUHUL LUMII ACESTEIA
      23.De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.

      in iad este CA SA LUCREZE PAMINTUL BLESTEMAT PENTRU EL FIIND BLESTEMAT CA sa VADA ca cercetarea BLESTEMATA duce la moarte ( pomul MORTII CUNOSTINTEI BINELUI si raului )

      deci intelepciunea lumii acesteia este DESERTACIUNE SI MOARTE ... SCOALA PLACUTA A MORTII SI RAULUI ...

      Ce nu se poate constata de chimisti si restul este SUFLETUL care NU EXISTA IN PAMINT SI UNIVERS dar E IN OM CU SIGURANTA .... asta chimistii SI RESTUL DE SATANISTI AI STIINTEI , NU POT VEDEA ANALIZIND PAMINTUL SI UNIVERSUL CA ACESTE '' ELEMENTE '' NU AU SUFLET ca nu exista in ele ...



      Ștergere
    2. Niciodata nu s-a facut nimic doar din pamant, asta e clar ci din elementele chimice aflate pe pamant dar spiritul/duhul este cel care anima trupul. Dar animalele, plantele si tot ce exista din ce le-a facut?. Tot ce exista (vazut si nevazut) este creatia lui Dumnezeu, iar oamenii care au scris Vechiul Testament n-au stiut nici sa scrie la inceputul facerii lumii asa ca ce s-a scris este cu mult timp dupa facere.

      Ștergere
    3. OM DIN TARINA FACUT , NU PAMINT
      ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură.
      7.Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie


      animalele salbatice si domestice , pasarile , pestii etc etc etc DIN PAMINT
      pămî́nt = Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete

      24.Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.

      CONCLUZII SIMPLE
      1. Dumnezeu A LUAT TARINA si A FACUT omul
      2 . Dumnezeu A ZIS si PAMINTUL A FACUT animalele etc etc etc

      omul si animalele sunt din MATERII DIFERITE ( TARINA nu este pamint )
      pe om L-A FACUT DUMNEZEU
      pe animale le-a facut pamintul LA CUVINTUL Domnului

      asadar MAI CITITI CU ATENTIE ca orbirea e mare si nestiinta IMENSA

      SCOALA MORTII VA FACE MORTII VII

      Ștergere
    4. ce spui acolo ??? nu au stiut sa scrie ??? vorbesti serios ??? ha ha ha

      ia sa vedem citeva ca sa nu mai fi orb ca nu citesti
      '' SCRIE IN CARTE ''

      exod 17
      14.Atunci a zis Domnul către Moise: "Scrie acestea în carte spre pomenire şi spune lui Iosua că voi şterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!"


      Exod (Ieșirea) 17:14. «Domnul a zis lui Moise: "Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, și spune lui Iosua că voi șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri."» [4]
      Exod (Ieșirea) 24:4. «Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel.»[5]
      Exod (Ieșirea) 34:28. «Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile și patruzeci de nopți. N-a mâncat deloc pâine și n-a băut deloc apă. Și Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci.»[6]
      Deuteronom 31:9. «Moise a scris Legea aceasta și a încredințat-o preoților, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, și tuturor bătrânilor lui Israel.» Și în 31:24 «După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele Legii acesteia.»
      Deuteronom 31:22. «În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta și a învățat pe copiii lui Israel s-o cânte.»[7]

      Ștergere
  4. crearea omului din pamant au descoperit-o savantii-TOATE ELEMENTELE PAMANTULUI SE REGASESC IN COMPOZITIA TRUPULUI UMAN IN DIFERITE PROPORTII

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. savantii SUNT MORTII viicare studiaza MORTII ... PAMINTUL blestemat NU E OMUL CREAT DE DUMNEZEU . cum era pamintul INAINTE de cadere ??? ASTA SAVANTII MORTI nu pot afla ... SATANA JOACA TARE cu prostii de savanti .... si e scris si asta in SFINTA SCRIPTURA si eu RAD (ISSAC INSEAMNA RAS SI E DUMNEZEUL SI A LUI, AVRAAM , IACOV ) inca de pe acum de astia
      1 CORINTENI
      19.Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o".
      20.Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?

      si 27.Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;
      28.Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,

      asadar savantii SUNT GOI si se rusineaza ....

      Ștergere

    2. ''Domnul din ceruri va ride si ii va batjocori pe ei''
      Psalm 2


      1.Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?
      2. S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând:
      3. « Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ».
      4. Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!


      12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
      psalm 2



      20. Înţelepciunea strigă .....
      22. "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?
      23. Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.



      pilde 1
      25. Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit.
      26. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi,
      27. Când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde.

      Ștergere
    3. 19:39, Daca si acum va raportati la scrierile de pe vremea cand stiinta inca nu exista, iar oamenii credeau ca pamantul este plat si are margini, atunci inseamna ca traiti cu mintea in evul mediu. Dumnezeu nu i-a creat pe oameni sa fie si sa ramana prosti, ci ca traiasca in lumea creata de El si sa descopere creatia Lui. Rolul stiintelor (fizica, chimia, biologia, etc.) pentru oameni este de a descoperi creatia lui Dumnezeu. Ma, Dumnezeu este inainte de toate absolutul in stiinta fiindca ca sa creezi ceea ce exista, era nevoie de multa stiinta, incomensurabila pentru mintea omului. Daca Dumnezeu nu ar fi vrut ca oamenii sa-i descopere creatia si modul cum a creat lumea, eram inca in epoca primitiva. Omul creeaza si el, dar nu la scara creatiei lui Dumnezeu. A nega stiintele si rolul lor inseamna ca il negi pe Dumnezeu care este creatorul lor.

      Ștergere
    4. Care stiinta ??? aia care se MODIFICA din 5 in 5 ani ??? stiinta se autodistruge cind se declara stiinta apoi sa CONTRAZICE pe ea insasi CA scris este
      24. Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui.
      25.Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină.

      eu rid cind privesc IGNORANTII STIINTEI care azi afirnma ceva si maine altceva DAR TOTI SUNT oamenii de stiinta AI '' vremii lor '' ... intelegi NEBUNIA sttintei IGNORANTE ?exact

      STIINTA '' EVOLUEAZA '' deci NU E STIINTA ... ADEVARUL RELATIV NU E ADEVAR CI MINCIUNA

      PS cine e primul om de stiinta si ce sex avea ?? daca raspunzi la asta restul e floare la ureche si trecem mai departe

      Ștergere
  5. pt 19 iunie 19:39-ti-ai facut analize medicale?asa ca sa stii ce compozitie are sangele sau dierse organe--de ce i- a lasat DUMNEZEU PE MEDICI IN CE SCOP?limitarea cunostintelor face diferenta-DUMNEZEU VORBESTE IN BIBLIE DESPRE OAMENII DE STIINTA CARE SE IAU LA INTRECERE CU STIINTELE SPIRITUALE-dar mai ales cu dorinta omului de a se depasi pe el si a ajunge in cosmos-abia acum si-au dat seama ca totul este lumina-deci iteza luminii nu se poate atinge in trup de carne--ai inteles!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e tare viteza asta a luminii IN GAURA NEAGRA ... gaura neagra e plina de '' lumina cosmica '' ... upssss ... oamenii de stiinta IN FATA gaurii negre CARE INGHITE LUMINA sunt prosti si se uita ca VITEII la poarta noua... nu poti decit sa rizi de '' premiile lor nobel ''... au descoperit ca totul e desertaciune (
      solomon stia asta ) ... sa fi prost si sa ai si nobel e culmea prostiei ... PROSTII DAU PREMIUL NOBEL LA PROSTI si SATANA ride de se prapadeste de stiinta BLESTEMATA DATA DE EL .... SI DE AICI ORBIREA TOTALA SI POSEDAREA oamenilor de stiinta , e la un pas

      ps apropo , stii cine a fost primul om de stiinta AL LUMII si ce sex avea ??? de asta suntem aici BLESTEMATI la suprafata iadului si multi in iaddddd dupa ce mor.... ha ha ha ....

      Ștergere
    2. 11:21 iar noi toti radem de prostia ta care nu mai incape in capul tau si se deverseaza pe acest blog, muradarindu-l cu hidosenia gandirii tale care-i apartine necuratului. Pacat de tine, fiindca si tu esti creatia lui Dumnezeu.

      Ștergere
    3. ha ha ha, MORTII VII ''rid ''in PIEIREA LOR NEBUNA
      stiu asta ca scris este :
      CORINTENI 1
      18.Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
      19.Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o".

      Ștergere
    4. Mai STUDIATI CE TREBUIE SI CAUTATI UNDE TREBUIE CA SCRIS ESTE :
      5.Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu întru cele înalte, şi căile ei sunt porunci veşnice.

      Vezi „pământul spânzurat pe nimic” din Iov 26:7
      7.El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.

      MARGINILE PAMINTULUI ROTUND - CERC ( SFERA = 2 CERCURI PERPENDICULARE ), PATRAT CU COLTURI SI UNGHIURI
      28.Nu ştii tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veşnic, Care a făcut marginile pământului, Care nu oboseşte şi nici nu Îşi sleieşte puterea? Că înţelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?

      sau circuitul apei în natură (Ecleziastul 1:7 și Iov 36:27-29)
      27.El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi şi dă ploaia.
      28.Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă picături peste mulţimile omeneşti.
      29.Cine poate să priceapă cum se desfăşoară norii şi cum bubuie tunetul în cortul lui?


      PS daca as fi platit cu aur la ce ofer aici ar straluci tot universul de lumina lui .... si pentru bogatasii lumii SUNTETI SARACI SI VETI FI INTOTDEAUNA SARACI in comparatie cu SOLOMON CARE AVEA BOGATIILE IN AUR , ARAMA ETC ETC ETC ... ha ha ha ... deci ma distrez copios cind vad cite un '' bogat_a '' care se lauda la fraieri cu CE NU E A LUI ( hartii ca bani , toale de firme = cirpe ieftine , case luate de ape etc etc etc , electronice , telefoane , computere si BAZACONII IEFTINE )

      TOATE SUNT DESERTACIUNE , BOGATILOR , ABSOLUT TOATE ... MOARTE E PLINA DE AVERILE VOASTRE ... ha ha ha

      Ștergere
  6. In ce scop i-a lasat pe medici spui ? IA SA VEDEM CINE SA VINDECE BOLNAVII SI CUM ...
    IACOV 5
    13.Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi.
    14.Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
    15.Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.


    ASADAR vezi ??? in primul rind cel in suferinta SA SE ROAGE , DECI UNDE E MEDICUL ???? exact NICAIERI
    apoi ce sa faca DUPA CE SE ROAGA EL INSUSI ??? cheama PREOTII bisericii care UNG CU UNTDELEMN ( SI AICI AI O GRAMADA DE Adevaruri in asta ,MEDICALE ) si RUGACIUNEA VA VINDECA prin IERTAREA PACATELOR ...

    a iti face analizele NU ARE NIMIC CU A TE VINDECA ci a vedea BLESTEMELE din tine ca esti IMBUIBAT DE MINCARE , DESFRINARI DE TOATE FELURILE SI MULTE MULTE ALTELE ( PACATE CARE IMBOLNAVESC ) si MEDICII BOLNAVI , EI INSISI NU POT VINDECA NIMIC. BOALA NU SE SCOATE PRIN BOALA , SI ORBUL NU POATE CALAUZI ALT ORB


    E ATITA MEDICINA IN SFINTA SCRIPTURA incit DIN EA poti VINDECA .... ce studiaza medicii ??? exact ....NU SFINTA SCRIPTURA CI
    stiinta OMUL BLESTEMAT CA scris este:
    5.Aşa zice Domnul: "Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul.ieremia 17



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Părintele Ghelasie de la Mânăstirea Frăsinei despre medicina Isihastă

      https://www.youtube.com/watch?v=R5lKnEzSqeQ

      Ștergere
  7. fals
    lumina oamenilor de stiinta mortii este INTUNERIC .
    care lumina ? lumina din cosmos E INTUNERIC . ai inteles acum ?si e scris daca nu esti orb sau surd
    35.Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.
    36.Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.
    37.Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El,
    38.Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: "Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?"
    39.De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia:
    40.Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec
    41.Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El.

    cine vindeca ? medicul???
    Iisus Christos VINDECA.

    LUMINA DE CARE SI-AU DAT SEAMA oamenii de stiinta ESTE INTUNERICUL BLESTEMAT pe care insasi SATANA il foloseste ca e scris ...
    14.Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
    15.Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.

    mai studiaza ca esti departe ca sa pricepi

    RăspundețiȘtergere
  8. A revenit cumva ortodoxul pe site ?

    RăspundețiȘtergere
  9. mai an 20 iun 08:37-da ce le mai vezi tu pe toate!esti bun numai ca-ti lipseste morala crestina la modul de exprimare alambicata-eu tot spun- ca medicii sunt dirijati de DUMNEZEU sa aduca alinare bolilor si tot DUMNEZEU VINDECA--nu te mai agata de oameni ca scabia ca nu-ti face cinste fii mai bland si nu te mai hlizi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ''Domnul din ceruri va ride si ii va batjocori pe ei''
      Psalm 2

      ha ha ha

      Fa
      19.Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.

      Ștergere
  10. 20 iunie 17:35--a revenit ortodoxul-SI ARE ASA MARE IUBIRE INCAT STA IN GURA CU CUVINELE-PROST, PROSTIE, RADE SATANA DA CITATE DIN BIBLIE DE PARCA NOI NU STIM CA CEI BOLNAVI SE TAMADUIESC PRIN HRISTOS---vorbeam despre analize medicale in scopul de a demonstra ca omul are toate elementele pamantului din care a fost creat--ITI INTOARCE CUVINTELE CA UN INTELEPT CE SE CREDE-FACE BASCALIE DE TOTI CEI CARE POSTEAZA-VAI DE VIATA LUI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. FALS
      OMUL BLESTEMAT are elementele pamintului ca scris este
      pamintul BLESTEMAT pentru om CA A MINCAT DIN POMUL MORTII BINELUI SI RAULUI

      17.Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!

      vezi BLESTEMUL pamintului pentru om??? orbii au pareri despre lumina .... ha ha ha ha ha ha

      despre prostie E SCRIS SI E INTELEPTUL SOLOMON... pot sa il CITEZ sau nu e voie pentru astia '' jigniti '' nu de PROSTIA LOR ci de CUVINTUL prost ... un prost in demonocratie ramine prost ca E LIBER sa decida asta ...
      pilde 1
      20.Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său.
      21.Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul:
      22."Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?
      23.Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.

      Ștergere
    2. VORBESTI DE IUBIRE cind NU O CUNOSTI ??? ia sa VEZI , orbule si IA aminte ... HA HA HA

      Evrei 12:6-11 “Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sînteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”

      ps daca nu te/as iubi ( oricare ai fi si citesti ) nu mi-as bate capul SA TE INTELEPTESC SI sa OMORI SATANA DIN TINE, ca '' ADEVARUL SA IL CUNOSTI , SI SA FI LIBER '' ci as sta NEPASATOR si as lasa pe SATANA SA TE INGHITA ...

      MA MAI INVETI DESPRE IUBIRE ???? SATANA NU IUBESTE OMUL

      Ștergere
  11. pt ortodox-esti liber sa talmacesti cum vrei cuvintele celor ca posteaza pe blog-DAR NU TE MAI DA INTELEPT ,ATOATESTIUTOR IAR RASUL SARCASTIC NU ESTE DE LA DUMNEZEU-OI FI FACAND PARTE DINTR-O SECTA SI TE DAI ORTODOX!DA DE UNDE ESTI ASA SIGUR CA NEPASATOR FIIND M-AR PUTEA INGHITI SATANA?te ignooooor IMI ZICI ORB!DUMNEZEU ARE MANA LUNGA SI-L LASA PE DEMON SA FACA CU TINE CE FACI TU CU CEILALTI-NU AI SUFLETUL CURAT

    RăspundețiȘtergere
  12. waw
    arata/mi contrariu, COMBATE-MA cu ARGUMENTE si tot respectul .
    Fa in continuare cum ai mai facut si imi va stirni rasul .
    Alegerea e a ta si a mea de asemenea
    PS RASUL e din SFINTA SCRIPTURA
    'Domnul din ceruri va ride si ii va batjocori pe ei''
    Psalm 2
    ha ha ha

    RăspundețiȘtergere
  13. ortodoxule daca esti cu adevarat crestin ortodox trebuie sa fii echilibrat nu sarcastic!te las in plata Domnului-PE DOMNUL DIN CERURI NU L-AI VAZUT RAZAND- AI DRUM DE PARCURS -PREOTII CU DARURI CUNOSCUTI DE MINE TRATAU ORICE OM CU RESPECT SI MILA SI RAR RADEAU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. serios ?HA HA HA
      nu stiai ca AVRAAM A avut un FIU DE LA SFINTA TREIME ??? ISAAC . CE CREZI CA INSEAMNA ISAAC? A RIDE . De ce ? descopera tu in VERSETELE URMATOARE
      FACEREA 17
      17. Avraam a căzut atunci cu faţa la pământ şi a râs, zicând în sine: "E cu putinţă oare să mai aibă fiu cel de o sută de ani? Şi Sarra cea de nouăzeci de ani e cu putinţă oare să mai nască?"


      11. Avraam şi Sarra însă erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarra nu mai era în stare să zămislească.
      12. Şi a râs Sarra în sine şi şi-a zis: "Să mai am eu oare această mângâiere acum, când am îmbătrânit şi când e bătrân şi stăpânul meu?"
      13. Atunci a zis Domnul către Avraam: "Pentru ce a râs Sarra în sine şi a zis: "Oare cu adevărat voi naşte, bătrână cum sunt?"
      14. Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!"
      15. Iar Sarra a tăgăduit, zicând: "N-am râs", căci se înspăimântase. Acela însă i-a zis: "Ba, ai râs!"

      A RAS DE DIVINITATE , de Sfinta TREIME care e si '' mai grav , DACA FOLOSESC argumentele tale '' PE DOMNUL DIN CERURI etc etc etc desi scrie '' 'Domnul din ceruri va ride si ii va batjocori pe ei''si NU I S-A DAT REPLICA '' nu tratezi oamenii cu respect si mila ''... ha ha ha ... cit despre preotii cunoscuti de tine e IRELEVANT ca argument in discutie ca asa avea destule replici DE CE NU AU RAS ...ha ha ha
      Psalm 2
      'Domnul din ceruri va ride si ii va batjocori pe ei''
      Psalm 2

      ps conform versetelor replica mea e AVRAAMICA SI fara frica si a ta '' SAARICA '' ca nu ai replica si te inspaiminta ... avraam A RIS CREDINCIOS FIIND , sara A RAS , NECREDINCIOASA FIIND ... UNUL se BUCURA cind ride , altul se VICLENESTE cind ride ... vezi DIFERENTA ??? ha ha ha
      ADEVARATUL RASPUNS
      19. Iar Dumnezeu a răspuns lui Avraam: "Adevărat, însăşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui.
      20. Iată, te-am ascultat şi pentru Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare.
      21. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care-l va naşte Sarra la anul pe vremea aceasta!"

      ismaelitii vor avea 12 VOIEVOZI si vor fi un popor mare
      legamintul il va face cu Isaac ( rasul) prin fiul sau IACOV care pentru ca S-A BATUT cu OAMENII si cu DUMNEZEU si A INVINS a devenit ISRAEL din care SE NASTE IISUS , FIUL LUI DUMNEZEU UNIC care MANTUIESTE SI este CALEA (ACELA - literele se schimba intre ele ) , ADEVARUL , VIATA
      Dumnezeul lui Avraam , Isaac ( rasul) , Iacov ( Israel)
      IACOV=ISRAEL
      Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui și i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el.
      Și i-a zis: „Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!” Iacov I-a răspuns: „Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”.
      Și l-a întrebat Acela: „Care îți este numele?” Și el a zis: „Iacov!”
      Zisu-i-a Acela: „De acum nu-ți va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai ieșit biruitor!”facerea 32

      Acum e clar ??? ha ha ha ( 12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. matei 5)

      ce alte lucruri ma ma inveti ??? ha ha ha
      cum trebuie sa fiu , spuneai ???? ha ha ha




      Ștergere
    2. si darurile primite de preotii ORICARE ar fi ei se includ aici ca E SCRIS :
      Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit. Luca 10, 19-24

      Ai inteles ? ha ha ha

      Ștergere
    3. Ortodoxia
      „Iată, Eu vă trimit [gr. apostellō] ca pe nişte oi [gr. probata] în mijlocul lupilor [gr. lykōn].
      Fiţi, dar, înţelepţi [gr. phronimoi „grijulii, prudenţi”] ca şerpii şi fără răutate [gr. akeraioi „inocenţi, nevinovaţi, inofensivi”, lit. neamestecat, adică pur, fără impurităţi] ca porumbeii.
      Sf Apostol Andrei, Apostolul lupilor
      https://www.youtube.com/watch?v=zYhSc8_9ywg

      Ștergere
  14. dati drumul la mesaje d-na MARIA

    RăspundețiȘtergere
  15. serios ???
    ha ha ha
    gura pacatusului adevar graieste dar prosteste talmaceste si intelege ce scriu eu ....

    SARCASTIC adj. 1. satiric, (înv.învechit) satiricesc

    SATÍRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare;

    ps sunt sarcastic(SATIRIC) pentru A MORALIZA ,dar BATJOCURA iti apartine ca pomul se cunoaste dupa roade , sarcasticule
    semnat satiricul
    ha ha ha

    RăspundețiȘtergere
  16. am inteles iti place sa te prezinti publicului cu stiinta pe care o scrii din biblie--personal ce revelatii ai sau ai avut?pentru ca si ortodoxia nu a stat pe loc -au -existat si exista sfinti -da exemple ca sa stim ce religie urmezi-oricum ce tot scrii pe blog din biblie orice crestin trebuie sa stie-mai sunt si alte probleme de rezolvat in viata aceasta-nu-i asa-! ESTI UN OBSEDAT IRECUPERABIL-PLICTISITOR

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. personal , LA TIMPUL LOR cind o sa fiti pregatiti cum trebuie ca scris este :
      har peste har
      Ioan 1
      ''Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.''

      Ștergere
    2. eu nu ma prezint , eu PREZINT ce nu stiti ... si pina acum nu m/am inselat ... ha ha ha ... deci pina a merge mai departe NU AVETI BAZA ... stiu , e nasol dar nici unul de aici nu trece ''testele'' ortodoxiei ... si picati in erezii si multe paginisme , intr/un cuvint ascultati de satana si murdariti taina HAINEI BOTEZULUI ...

      Ștergere
  17. si inca ceva-am observat ca scrii mai mult din VECHIUL TESTAMENT-SPECIFIC ADVENTISTILOR SAU ALTE SECTE--nu te mai obosi mergi la rugaciune si la somn-este mult mai benefic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. gresit
      Vechiul testament prezinta DUMNEZEU LUI AVRAAM , ISSAC SI IACOV
      Vechiul testament il profeteste pe IISUS HRISTOS ( Isaia etc )
      vechiul testament prezinta IMPARATIA CERURILOR vazuta de profeti ( scara lui iacov -crucea , iezechiel , isaia , ieremia etc )
      etc etc etc
      nu poti pricepe noul testament ( imparatia cerurilor ) fara vechiul testament ca scris este in NOUL TESTAMENT
      25. Atunci IIsus le-a zis: "O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii!
      26. Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri, si sa intre in slava Sa?"
      27. Si a inceput de la Moise, si de la toti proorocii, si le-a tilcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El.

      VEZI ASTA , orbule ??ha ha ha

      cit despre apocalipsa nu poti pricepe DACA NU STII vechiul testament ... ioan EVANGHELISTUL , a completat ADEVARUL profetit de prooroci vechiul testament ca DUHUL SFINT e IN VECHIUL TESTAMENT , IN NOUL TESTAMENT SI IN APOCALIPSA si EL NE INVATA TOATE ca scris este :
      Ioan 14:26. Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

      PS cu sectele nu imi pierd vremea ca alea sunt pierdute si pot sa '' evanghelizeze '' america , europa etc CARE SUNT MOARTE spiritual ( acolo au scop clar si e ok ) ... IN ROMANIA VOR PIERI, cu rabdare ... ha ha ha

      ORTODOXIA E SINGURA SI UNICA care te duce in rai si in imparatia cerurilor ca scris este: Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. Luca

      .......putini o aflati si nu va pierdeti timpul ca TOTUL E DESERTACIUNE pe pamint si in univers si vor fi distruse cu foc .....

      Ștergere
  18. ortodoule citeste in dex ce inseamna SARCASTIC=IRONIE AMARA ,USTURATOARE-nu stii limba romana-NAUCULE

    RăspundețiȘtergere
  19. mor de rasss
    dex CITIRE orbule ca SUNT SPECIALE
    Definiții din dicționare specializate
    Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

    SARCASTIC adj. 1. satiric, (înv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, înțepător, mușcător, pișcător, șfichiuitor, tăios, usturător. (Ești cam ~.) 2. batjocoritor, (livr.) sardonic, (fig.) caustic, incisiv, usturător. (Ton ~.) 3. răutăcios, (livr.) malițios, (fig.) veninos. (O aluzie ~.)
    vezi ??? TINE MINTE PE VIITOR dex/ul e baza MEA ...

    ha ha ha
    ps cind maninci DIN ACELASI POM AL MORTII BINELUI (SATIRIC ) SI raului ( sarcastic) , poti FOLOSI ambele variante ... ha ha ha


    ce ma mai inveti ??? ha ha ha ...

    RăspundețiȘtergere
  20. „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”(Mt 24, 35).
    Pina cind cerul ( universul tot ) si pamintul vor trece,
    va fi distrugere totala prin foc si va fi cer (univers ) nou si pamint nou caci scris este :
    Iată stăpânitorul lumii acesteia vine și nu va găsi în Mine nimic” (Ioan 14, 20). Iar stăpân al lumii acesteia cu tot universul este SATAN si se va naste la timpul '' lepadarii de credinta '' ca scris este :
    .11 Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. 12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. 13 Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. 14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.
    matei 24


    lucrurile vor fi cutremuratoare de neimaginat
    matei 24
    21 Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n'a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă zilele acelea n'ar fi fost scurtate, nimeni n'ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.


    iar inselarea Satanei va fi foarte mare si putini vor scapa
    24 Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

    ps daca acum nu ai credinta Dreapta, HARUL NU TE MANTUIESTE caci credinta STRIMBA aduce Duhul mincinos al Satanei ...
    ortodoxia este singura care are asta
    ioan 14:26. Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
    si ortodoxia invata de la Duhul Sfint .

    RăspundețiȘtergere
  21. unde am fost eu ironic ??? unde am scris ceva si am gindit altceva ?????? tu minti si in scris .... ha ha ha ... satana( diavolii in legiune ) e intelept cu prostii si prost cu inteleptii ... prima categorie esti tu ... ha ha ha
    foloseste dex/ul ca te depasesc cuvintele
    IRONÍE s.f. 1. Cuvânt, frază conținând o ușoară batjocură, folosind semnificații opuse sensului lor obișnuit;

    unde am dat eu SEMNIFICATII OPUSE SENSULUI OBISNUIT ??? exact
    NICAIERI ... cind am spus PROST am ARATAT ASTA , ARGUMENTIND si o repet . Din nou si din nou , ca nu se poate invechi la voi ... ha ha ha
    ha ha ha
    pilde 1
    20.Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său.
    21.Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul:
    22."Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?
    23.Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.

    ps ce ma mai inveti ??? ha ha ha



    RăspundețiȘtergere
  22. Toti vorbesc despre Dumnezeu DAr singura care il cunoaste ESTE ORTODOXIA .
    SI Scriptura e clara ca EVREII sunt israelitii DENATURATI si FIII DIAVOLULUI sunt EVREII ca scris este:
    IOAN 8
    33.Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?
    34.Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
    35.Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.
    36.Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.
    37.Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi.
    38.Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.
    39.Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
    40.Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.
    41.Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.
    42.Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
    43.De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.
    44.Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

    ASADAR EVREII SUNT FIII DIAVOLULUI care l-au rastignit pe ISRAELITUL IISUS HRISTOS ...

    IISUS CHRISTOS NU A FOST EVREU , CI ISRAELIT ( DUMNEZEU LUI AVRAAM , ISAAC SI IACOB=ISRAEL)

    EVREII IL ASTEAPTA PE ANTIHRIST PE CARE IL VOR INSCAUNA LA NOUL TEMPLU DE LA IERUSALIM CIND IL VOR CONSTRUI PE LOCUL UNDE ACUM ESTE Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim si unde se crede că au fost ruinele templului iudeu din Ierusalim, care a fost distrus de romani în anul 70 d.Hr.

    RăspundețiȘtergere
  23. d-na Maria ati drumul la mesaje

    RăspundețiȘtergere
  24. iarasi stergeti sau sunt trimise in spam mesajele!

    RăspundețiȘtergere
  25. pt pretinsul ortoox-spune-i preotului la spoveanie ca razi de crestini ii faci prosti si orbi--VEZI ITI DA SF IMPARTASANIE-nu-ti mai dau apa la moara ca esti in stare sa scrii tot blogul MARIEI cu texte din biblie-noi mai traim si viata actuala sa fii sanatos-LA MINTE

    RăspundețiȘtergere