2 Noiembrie 2015, miezul noptii !
Dragii mei,
În aceasta noapte, am intrat in direct prin skipe ,la Antena Stars, la emisiunea dlui Cristi Brancu- Agentul Vip.
În timp ce asteptam la telefon, ca sa-mi vină rândul după cei din platoru, văd dragii mei, desi eram cu ochii în monitor, văd in spatele meu, o Lumină mare, alba si stralucitoare.
Lumina era ca un nor de mare.
Aceasta Lumină a venit de la Răsărit, pe peretele cu Sfintele Icoane, din camera mea, mai precis, peste Sfanta Icoana cu Iisus Hristos, de pe măsuta de la căpătâiul meu.
Asa precum se roteste un reflector, asa a trecut norul de lumina albă stralucitoare, si a venit lângă mine, apoi întru mine.
Iar când am inceput ca sa vorbesc la telefon, cuvintele -mi ieseau din gură fără voia mea.
Spuneam cuvinte,ce le simteam pline de iubire si dragoste faţă de Aproapele, nu aveam nicio emotie, si nu trebuia, ca sa fiu atenta la ceea ce spun, mai ales că, eram in direct.
DUHUL CEL PREA SFÂNT, era cu mine si întru mine.
Căci Lumina si Puterea Duhului Sfânt, era acel nor de lumina alba stralucitoare, apărut in clipele când trebuia sa primesc legatura in platou.
Asadar dragilor, s-au adeverit iarasi si iarasi, Cuvintele Mântuitorului :
"Iata, Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii.
Feriti-va de oameni, caci va vor da pe mana sinedristilor si in sinagogile lor va vor bate cu biciul.
La dregatori si la regi veti fi dusi pentru Mine, spre marturie lor si paganilor.
Iar cand va vor da pe voi in mana lor, nu va ingrijiti cum sau ce
veti vorbi, caci se va da voua in ceasul acela ce sa vorbiti;
Fiindca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi.
Va da frate pe frate la moarte si tata pe fiu si se vor scula copiii impotriva parintilor si-i vor ucide.
Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui".
Cu dragoste, Maria.
Stim cu totii ca evreii unt cei care conduc lumea din umbra si au si toate bogatiile... Uite ce inseamna sinedrist: sinedríst, sinedriști s. m. Membru al Sinedriului, cel mai înalt for de judecată al evreilor. Unul dintre cei mai însemnați sinedriști a fost Nicodim, ucenic „întrascuns” al lui Iisus. – Din sinedriu + suf. -ist.
RăspundețiȘtergereAceea lumina albastra pe care ai vazut-o este maretia sufletului tau. Toate aceste informatii vin de la Sinele tau Superior, problema este constiinta ta care interpreteaza ca fiind diferite entitati.
RăspundețiȘtergereAm inteles dintr-un mesaj anterior ca a venit intr-o revelatie Entitatea Sananda, si ati inlaturat-o nestiind cine este. Va spun, Sananda este Sinele Inalt a lui Isus. Permiteti constiintei sa se ridice prin eliminarea filtrelor impuse de invataturi, si veti sti sa interpretati aceste informatii si veti recunoaste energia Entitatilor de Lumina.