miercuri, 23 iulie 2025

--RUGACIUNEA DE MIERCURI !

 Atotindurate! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut Om din Sfanta Fecioara in pestera si ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, ca sa ne rascumperi pe noi, pacatosii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, indura-Te de mine, pacatosul!

Primeste, Doamne, aceasta mica a mea rugaciune, si umilita a mea vointa, ca ma intristez pentru ca Te-am intristat, si ma amarasc pentru ca Te-am suparat fara de numar. La Tine, Prea Bunule Mantuitor, am toata speranta, si cred ca Tu, care din iubire de oameni ai primit sa fii vandut pentru noi, Te vei indura si de mine acum, ca sa ma mantuiesti de chinurile cele de veci, si sa ma invrednicesti Imparatiei Tale.

Nu Te departa de la mine Doamne, si ajuta-mi, ca in toate sa fac voia Ta, si sa nu Te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi in timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacatoasa sa-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc a auzi si eu din Gura Ta cea dulce: Iertate sa-ti fie pacatele.Amin!

 Rugaciunile de dimineata!

                                 Imagini pentru sfanta treime imagini

Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand: 
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:

Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Si sa zici iarasi:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

 PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:

                                          PSALMUL 50, asa cum este corect!

1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
Rugaciunea Crezul,asa cum este CORECT:

Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.

Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;

Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;

Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;

Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;

Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.

8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!

Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.

11 Astept invierea mortilor.

12 Si viata veacului ce va sa vie.

                                  Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !

         În Numele Tatalui,si-al Fiului,
               si-al Sfantului Duh,Amin!  
              
              Tatal nostru
              Care esti în Ceruri,
              Prea Sfant este Numele Tau,
              Vie este Împărătia Ta,
              Faca-se voia Ta,
              Precum în Cer,
              Asa si pe pământ.
              Pâinea noastra,
              Cea spre Fiinţă,
              Dă-ne-o noua astazi,
              Şi ne iartă noua gresalele noastre,
             Precum si noi iertam gresitilor nostri.
             Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
             Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!

Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine robul tau, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:

Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)

Apoi: 

Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:

Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:

Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:

Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup.  De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate,.Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Apoi:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

RUGACIUNEA de SEARĂ !

Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
                  Imagini pentru SFANTUL DUH IMAGINI
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

 Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
                      Imagini pentru sfanta treime imagini
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă...,
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum...,
Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din plapandul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:
Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:
Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
Rugăciunea a patra:
Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.
Rugăciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.
Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.
Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:
Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin
Condacul Născătoarei de Dumnezeu:
Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.
Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.
De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.
Rugăciunea Sfântului Ioanichie:
Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.
Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:
Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).
Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).
             Imagini pentru INGERUL PAZITOR
Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).
Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).
Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).
Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).
Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).
Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).
Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).
Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască al meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).
Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.
Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:
Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.
Slavă...,
Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.
Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:
Rugăciunea cinstitei Cruci:
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.

Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu. 

29 de comentarii:

  1. Preotul Martir Ilie lacatusu scos si el de la naftalina ca legionar dupa ce Biserica ortodoxa l-a facut Sfint.

    Tot o Diversiune care prin legea evreului Vexler si tradatorii de la Eli Vizel poate si sa aresteze tot BOR -ul ca si peentru cazul Dumitru Stanilie prifesor la teologia ortodoxa-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rusia incearca puternic sa epuizeze cu drone apararea Ukrainei.

    Israelul omoara palestinienii de la centrele de distributie si populatia prin infometare in Gaza-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  3. Rusia se lauda ca duminica de sfintul Ilie a distrus o nava Sua care transporta 5 mii tone de exploziv prin portull Odesa pe care il vor ocupat si oprirea caii maritime a Ukrainei .
    Si ar urma Constanta si Sulina teren de lupta??-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Guvernul Bolojan ia un ultimatum de la PSD , ca o ia pe aratura cu reforma fara privilegiati si vinzarea de companii pregatita de Atanasiu-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Spionul Germaniei Fritz primar de Timisoara vrea
    scimbari care dor cu Revolutie in interior cu transferuri de Proprietati-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uita sloganurile populare de duminica trecuta
      -Nu vrem sa fim condusi de hoti
      -Sa plece Hotii sa vina patriotii-craciun.

      Ștergere
  6. Calin Georgescu din nou la Controlul Judiciar la Politia din Ilfov
    Asteptat deja de Simpatizantii sustinatorii Suveranisti-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Luminita Cerva
    -Este o rusine sa indrepti un intreg sistem cu marionetele lui contra unui om precum Calin Georgescu care a vrut sa salveze Romania, transfirmat astfel in Martir-

    Scos la rampa si Piedone perchezitionatul folosit ca Diversiune tocmai astazi ca Sincronicitate a Diavolului ,pentru a ecrana pe Calin Georgescu

    CristianT Popescu
    - cel ce era vizitat de Generalul Dumbrava care intra cu masina personala la fostul penitenciar Unde Piedone era in regim deschis si lucra la Firma unui prieten al lui -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  8. Tensiuni la sedinta de azi PSD pe dorinta ministrului privat Atanasiu de a Devaliza firmele de Stat
    Dupa cum comfirma si spionul Fritz al Germaniei USRist de Timisoara.

    Rizea
    -se lupta si Ponta Ghita Corlatean Cazanciuc pentru preluarea PSD de la Grindeanu

    Luminita Cerveni
    O lupta oarba pentru putere a celor din PSD-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  9. Suveranist in asteptatea lui Georgescu la Control Judiciar
    -Nu mai suntem o Tara sintem cum declarau ei un- Sistem Cirporatist-
    Care vor sa vinda Tara bucata cu Bucata
    Nu au probe altfel Geirgescu era arestat de mult

    Alexandru Cautis
    Nu au dovezi altfel era arestat demult
    Vor sa arate diarr necesitatea masurii de control Judiciar pentru Georgescu presedintele poporului votat in mare majoritate si in Turul 2 -
    --craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Coldea vine cu avionul din vacanta de la -vila lui de Luxde la Nisa pe coasta de Azur.
    Desi are in tara proces de coruptie-

    Cerva
    -justitie pe interes cu doua masuri unul ca Georgescu ales in turul 2 majoritar de romani si interzisa iesirea si plimbat la Control Judiciar pentru nimic
    Justitie de Clan, nu sintem stat European ci stat Cartel al Mafiei mai rau ca in Uganda-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  11. Taran in asteptarea lui Georgescu

    -Poporul roman sechestrat de 35 de ani de legile lui Vexler-

    Bravo mare adevar graieste-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  12. Marinescu
    Dictatura Globalistilor Tradatori de Tara actioneaza ca o armata care incearca sa elimine conducatorul Suveranistilor cind anulezi alegerile nu mai este Democratie au spus-o si vicepresedintele americanul Vance-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sistemul opresiv de dictatura din România cică va folosi drone pentru instaurarea unui regim dictatorial cat mai opresiv in Romania pe model nord-coreean. In plus dictatura va folosi dronele pentru a recolta cat mai multi bani de la sclavetii din România bani care trebuie trimisi stapanului Francez

    RăspundețiȘtergere
  14. Exolizie de caldura populara si pupaturi pe Calin Geirgescu presedintele Romanilor primit de popor azi cu flori-
    -statul doar al poporului roman sistemul diar administreaza
    Iorga spunea Ei dau un banut poporului doar de frica
    Romania este azi sub Jugul Colonial
    Sistemul se lupta cu ideile mele si nu ma poate privi in ochi
    Sper ca justita va da dovada de corectitudinea de care o mai cred capabila-

    Celalalt presedinte al Sistemului autist sorosist si Corupt , Nicusor Mucusor se intilneste numai cu agentii Sie de frica sa nu piarda casca dintr-o ureche-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  15. Marius Ghilezan
    -Calin Georgescu amendat din nou pentru ca a trezit Romania si romanii sa inteleaga ce se intimpla.-

    Neamtu parlamentar
    Georgescu vorbeste de crestere economica ca se poate si de crestinism
    ,
    Puterea vorbeste de taieri de pensii si cresteri de taxe sa platim greselile si furturile lor-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  16. Rizea
    Gasca lui ponta cel premiat de neimarxistii sorosisti din Franta,vor sabouna azi in PSD presedinte pe Corlateanu
    Marinescu Sorosistii francezi mai vor sa puna mina si pe Primaria Capitalei
    Dar de ce le e frica dirosistilor nu or sa cape vor iesi milioane de romani in strada pasnic.-

    Neamtu parlamentar
    -
    -Romania in criza prifunda, romanii nu mai pot sa aiba copii
    Ind romaneasca face diar 13 procente din medicamentele vindute in Romania-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  17. Hosu
    -vrem sa vedem pina in septembrie ce vrea sa faca acest Guvern-

    Ghilezan
    16 mii contracte de munca scose si cistigate la concurs de romani, taiate apoi de Croitorasul cel viteaz Bolojan care stie numai sa taie-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  18. Pericol Mortal
    Statul mafiot Bolojan externalizeaza dreptul sau de la Primarii de recuperarea restantelor catre firme de recuperare de cartier-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  19. Acum incendiu la maternitatea Iasi in plina evacuare.

    Grindeanu se cere discutarea fiecarei invesitii din judete pentru prioritizare dar nu oprite, doreste si trecerea povara pe marile averi.
    pentru a evita inghetarea dorita de Bolojan Frankenstein

    Fisura mica care va duce in timp la Marea Ruptura cu demiterea soferului Bolojan-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  20. Daniel Zamfir de la PSD
    -dupa vointa lui Bolojan trebuiau oprite in plin centrul Bucurestiului a lucrarilor la Planseul din Piata Unirii
    Reteta lui pentru a duce tara in recesiune ca Basescu in 2010-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  21. Reduceri de salarii si timp de lucru la CFR inclusiv 10 procente la directorul barosan cu casa in Dubai in timp ce CFR ul e pe pierderi-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  22. Soferul care a blocat duminica autistrada cu tirul lui pus in Control Judiciar
    -N-au nici o legatura nici cu societatea nici cu Romania nici cu romanii doar cu interesul lor
    Sa fim toti uniti ca unul in strada la Proteste.

    Chireac
    Blocarea investitiilor pe Saligni si la Autostrazi va duce la neatragerea fondurilor Europene si Recesiuni, va face PSDul sa iese de la Guvernare.

    Nici Basescu nu s-a atins de investitii care duc la o criza majora

    In Germania toate podurile trecute la Renovare -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  23. Sindaj
    Diar 19 procente spunca masurile lui Bolojan sint bune
    Doar rudele sistemului care l—au pus prin Lovitura de Stat si prin Falsificarea alegerilor
    Ceilalti majoritatea de Alta parere rea
    Foarte rea-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  24. Sindajul facut in 15-20 iulie arata increderea in CcR la pamint dupa romani
    Miroase a Revolta masiva -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  25. Troncota
    Profesorul de securitate de la Sibiu

    -sondajul arata neincrederea in Istitutiile vinovare ca au facut o Nefacuta-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  26. Studii de paleogenetica de ADN arata intindirea si continuitatea populatie din Romania cu cea veche din actuala Turcia la cele 3 mari, Grecia si pina la cea romana a peninsulei Italice ca urmasi comuni ai Tracilor -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  27. Pastorul Frank povestea ca a scapat de avionul doborit de rusi in Ukraina urmare a doua mesaje primite in timp de o ora cu citeva zile inainte sa amine plecarea spre India.
    El spune ca Rusia va lovi in Sua si Europa mai ales in Italia.
    Spune de timpul venirii lui Iisus conform Bibliei la aceiasi generatie nefinala cind Israelul-Maslinul va inflori.-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  28. Nirica Nicolai
    -Dublu standard
    Daca vorbesti ca vrei binele tarii esti persecutat si Haituit precum Calin Georgescu
    Daca esti corupt esti liber la plimbari ca Coldea-craciun.

    RăspundețiȘtergere