miercuri, 9 iulie 2025

ROMANIA ! EXECUTAREA ROMANIEI !DACA NU SE VA RENUNTA LA MASURILE DRASTICE ÎMPOTRIVA VIETII POPORULUI ROMÂN, ÎN BUCURESTI VA FI RĂZBOI!

 

.
8 IULIE 2025,ORA 6,11 !

Dragii mei, 

În aceasta dimineata,m-a trezit un glas care spunea ceva tare ingrijorator cu privire la pacea si linistea din România noastra,a Poporului Român, si niciodata a guvernantilor,a Presedintelui sau a parlamentarilor, sau a celorlalti politicieni care s-au batut in cuie pe cele mai inalte tronuri din varful Statului Româm.
A fost,este si va fi ROMÂNIA intregului Popor Român ,oriunde s-ar afla in Lume,acesti români cu iubire de neam si de tara.
Cei care conduc România sunt Slujbasii Poporului Român si trebuie sa tina cont de lipsurile din viata Poporului Român,care munceste si-i plateste ca sa slujeasca cu intelepciune pe fiecare dintre noi.
Iata ce ne spune Sfanta Evanghelie a MANTUITORULUI IISUS HRISTOS ,scrisa de Sfantul Evanghelist Luca:

Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Luca 9, 44-50.

Ucenicii L-au întrebat pe Domnul Iisus Hristos: Cine este cel mai mare între ei? Fiind şi ei oameni, se interesau care este locul fiecăruia în faţa Domnului Hristos şi care ar putea fi locul lor în Împărăţia Lui. Premisa de la care au plecat ei era una păguboasă şi neconstructivă: doreau şi căutau o anumită ierarhizare prin excludere şi nu prin comuniune. Însă Domnul Hristos le-a spus: „Cine este mai mic între voi, acela este mai mare!” Şi le-a dat ca exemplu un copil. Deci, cine voia să fie mai mare era necesar să fie nevinovat, sincer şi curat, aşa ca şi sufletul unui prunc. Să fim cu luare aminte: funcţiile şi măririle vremelnice nu trebuie să ne dezumanizeze. Nu suntem zei, ci simpli muritori. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu altora!”

Dar sa revenim la Mesajul Divin:

                                "Daca Guvernul Bolojan nu revine pozitiv asupra sărăcirii populatiei, va fi Razboi in Capitala României,in Bucurestiul României .

Conform intrebarilor si raspunsurilor date, ROMÂNIA trebuie să se execute!"

Iata prieteni dragi, ce ne asteapta,daca acesti oameni care s-au auto-instalat in fruntea Tarii,isi vor bate joc de viata Românilor, îi vor înfometa si îndatora si mai mult decât sunt acum.

Acesti oameni ,care habar nu au (sau mai bine nu vor) cum se face curatenie intr-o situatie ca aceasta in care ne aflam,au ales ca tot de jos in sus,fara sa atinga varfurile,au ales sa taie in carne vie si sa "spanzure"tot POPORUL ROMÂN ,care prin taxele platite la Stat a umplut Visteria României, Visterie care acum, este goala si îndatorată pentru cateva generatii de acum incolo.

Iata:

BNR: Datoria externă a României a ajuns la peste 209 miliarde de euro. Cât de mult a crescut datoria în primele 4 luni ale anului Data actualizării: 13.06.2025 14:32 Data publicării: 13.06.2025 14:24


Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/economie/bnr-datoria-externa-a-romaniei-a-ajuns-la-peste-209-miliarde-de-euro-cat-de-mult-a-crescut-datoria-in-primele-4-luni-ale-anului-3283435

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.Datoria externă totală a crescut cu 4,196 miliarde euro, până la 209,089 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2025, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR), informează Agerpres.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/economie/bnr-datoria-externa-a-romaniei-a-ajuns-la-peste-209-miliarde-de-euro-cat-de-mult-a-crescut-datoria-in-primele-4-luni-ale-anului-3283435

De aici ar trebui sa inceapa cercetarile de oamenii calificati in domeniu, de oameni intelepti si cu iubire de poporul Roman,cu iubire de Tara.
Nu lovesti tot in oamneii de rand, ci trebuie sa cercetezi,sa pui intrebari,sa vezi cum de s-a ajuns aici.Trebuie sa verifici Averile celor care au administrat BUGETUL ROMÂNIEI,sa constati unde s-au dus acesti bani, cu acte in regula ,si niciodata sa dispara din pixul cuiva.
De aici trebuie inceput,verificati GESTIUNEA Tarii, GESTIUNE incredintata de poporul Român -Bugetului TARII si direct celor care sunt la conducere.
Ce-ati facut cu Banii Romaniei?Ce-ati facut cu împrumuturile exorbitante facute inafara?
Cine a gresit cu intentie sau nu?
Cine a gresit ,trebuie sa fie tras la raspundere ,sa le fie luate Averile si sa traiasca si ei cu un salariu de 2000 lei sau cu o pensie de 1500 le.Nu trebuie inchisi, ci trebuie sa le fie golite CONTURILE si confiscate Averile si date la STATUL ROMÂN,daca acestea sunt ilicite ,sau mai rău,se constata infractiuni.
De aici incepeti Sefilor de Stat,si niciodata de la oamenii necajti care nu au bani de medicamente,nu au bani de paine,nu au bani sa plateasca FACTURILE si IMPOZITELE pentru Statul Român.
Le-ati luat până si banii mamicilor,ati luat laptele de la gura bebelusilor.
Cum incurajati sa creasca natalitatea in Romania,daca voi luati de la gura bebelusilor ca sa acoperiti incompetențele voastre in adminstrarea BUGETULUI Tarii,a POPORULUI Român?
Puneti in functii oameni cu Scoli inalte si fiecare in Domeniul pentru care a invatat ani de zile in Facultati.
Dar voi puneti oameni fara studii ,si fara sa aiba macar un gram de inteligenta plina de iubire față de neam si Tara.
Cum ar putea un muncitor sa faca ceea ce face un Medic exceptional?Ar lua viata pacientului,daca acesta nu a lucrat nu a facut studii de Medicina.
Asa trebuie sa fie si cei care isi doresc sa slujeasca Poporului Român, sa fie specialisti in functia pe care o ocupa,specialisti si niciodata amatori,cum au fost si sunt din 1989 pana in ziua de azi,si azi la fel.
Faceti cercetari,dati Legi care sa ocroteasca omul de rând, omul care aduce bani la BUGETUL Tarii.
Etalati-va AVERILE public, sa stie si poporul Român,cât de bogati sau de saraci ati intrat in politica si cu cât v-ati imbogatit la finalul mandatului.
ROMANIA onesta?
Oare chiar nu cunoasteti acest termen de a fi onest?
Haideti sa ne amintim impreuna:
*onest, -ă adj. (lat. honestus). Plin de onestitate, cinstit, prob, virtuos: om onest, vĭață onestă. Adv. Cu onestitate. adjectivonest.Să fii onest înseamnă să fii sincer cu tine însuți și cu ceilalți. Onestitatea îi apropie pe oameni, le dă siguranță și încredere unii în alții.
Aceasta trebuie sa fie ONESTITATEA in ROMANIA,conform afirmatiilor facute de NICIUSOR DAN -Presedintele impus de UE,in ROMANIA.
Iata ce ne spunea NICUSOR DAN in 1 MAI 2025:

Nicușor Dan: România onestă înseamnă o Românie fără corupție, fără pile de partid și fără sinecuri în funcții publice. În România onestă, copiii din sate trebuie să aibă șanse egale cu cei din București.

Dragii mei, 
Nu pot decat, sa spun ca ma rog ca BUNUL DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa lumineze mintea celor care-si umilesc Poporul in Slujba caruia ar trebui sa fie, si niciodata in sluba capuselor dinafara,si astfel, sa evitam un Razboi(o mare Revolutie in capitala Romaniei sfinte).
Macar in al 12 lea ceas, sa nu-si mai urasca POPORUL Român pentru faptul ca, ei au distrus Romania,ei au golit si indatorat pentru Generatii intregi,ROMANIA aleasa!
Sa le umple inimile lor cu iubire si dragoste de Tara si de neam, iar ura lor sa fie topita ,arsa de Credinta intru PREA SFANTA TREIME si-n MAICUTA DOMNULUI cu Sfintii Săi,Carora li se cuvine toata slava,cinstea sin inchinarea,Amin!
                                           Cu dragoste, Maria.

18 comentarii:

  1. Nu mai avem din ce trăi,din ce ne plăti facturile ...din ce ne trata probleme medicale.
    A ajuns 300 de lei de scos o măsea. Un pensionar cu 1200 de lei nu are dinți pentru că nu își permite să își trateze problemele,nu că nu e îngrijit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam greu cu ateii astia evrei Sorosisti , USRisti ajunsi in Guvern.
    Care cunosc un singur Dumnezeu doar ca la ei este Banul , teschereaus , sau cum spunea Georgescu
    - Capul Sarpelui financiar bancar-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  3. România nu mai are cum să se intoarca deoarece puterea a fost luata prin furt de un sistem represiv, dictatorial. Dictatura instaurata in România va distruge Romania. Daca nu o distruge razboiul o va distruge sistemul dictatorial care a pus stapanire pe România. Singura ma repet singura sansa a româniei de a scapa este parasirea psd a aliantei de la putere declansarea alegerilor anticipate aur si psd sa formeze guvernul sa suspende pacientul de la cotroceni si sa urmeze curatarea sistemului de naparcile dictatoriale.

    RăspundețiȘtergere
  4. -A-ti speriat pe Satana
    Face-ti mult mai rau ca Leana
    Dar ve-ti patii tot ca ei Of Of-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Vreti sa fiti americani
    C-o leafa de citiva bani
    Pai la ei si gunoieri
    Au leafa mai multi ca noi-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Că la ei și gunoierii
      Au salarii ca boierii.

      Ștergere
    2. Bravo , esti pe faza
      Felicitari folclorice -craciun.

      Ștergere
  6. Dati-ne locuri de munca
    S leafa ca sa-ne ajunga .

    Ne-am saturat oameni buni
    De vorbe si de minciuni

    A-ti speriat tot Poporul
    Mai rau decit Dictatorul

    Faceti cum vreti dragii mei
    Dar ve-ti patii tot ca si ei-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Revolte de stradă for fii în continuare dar va fi moderat deși ușor nu va fii,vremurile se repeta dar va fi altfel pentru ca oamenii vor pace și nu razboi ori care ar fi el fie economic sau psihologic. Anonimus

    RăspundețiȘtergere
  8. Acesti tirani care si-au pus omul papițoi la conducere ne-au furat votul si ne-au furat vietile. Cand romania a pierdut atatia bani de la UE din cauza nereformarii pensiilor speciale nu s-a luat nici o masura. Acum acest Chivu Stoica adus de sistemul corupt tocmai de la Oradia pedepseste masele tinute in dictatura si saracie pentru a fura ei bugetul prin pensii speciale. Rezultatul sistemului dictatorial din România incepe sa se vada saracia pumnul in gura si anularea oricaror drepturi democratice. Romania s-a intors in anii 1950 in dictatura si saracie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Calin Georgescu intimpinat de romani cu steaguri, la controlul judiciar la Politie.

    -singurul care trebuie sa tac cind justitia merge spre nedreptate.

    A venit vremea ca romanii sa fie Liberi sa-si revendice suveranitatea in Unitate in iubire de pamint si fata de Tara-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dana Varga
    -folosesc institutiile statului sa intimideze poporul
    Strada trebuie sa reziste
    Sa nu ne intoarcem la o Dictatura care nu poate exista in o Democratie
    Trebuie sa fim uniti pentru motiunea da cadere a Guvernului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  11. cum sa renunte la aceste masuri, cand pt asta sunt la conducere? asta este misiunea lor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cel putin in centrul tarii ploua de 2 ore-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sondaj ISOMAR
    Arata lipsa de incredere in Bolojan Frankenstein si in Nicusor care inca tot ride ca prostul.
    Si care e in crestere de alienare din situatie economica proasta cu peste 45 procente din romanii care au raspuns sondajului, ca in realitate e si mai mare-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  14. Jefuirea Romaniei de resurse

    Este pohta unora pentru care Tradeaza tara. Si care e cauza a tot ce s-a intimplat cu impunerea acestor conducatori romanilor-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  15. buna ziua,
    multumim pt mesaje.
    avand in vedere ca motiunea de cenzura e improbabil sa treaca ( 10% sanse cf Simion) si improbabil sa nu fie asumate(gauri la buget extreme si nu se taie de la lideri si partide ci de la popor) dar nu in ultimul rand avand in vedere cine "recomanda" masurile adica FMI si UE si altii as dori sa stiu cand incep protestele din Bucuresti.
    d-l bogdan hosu a anuntat probabile protestele in prima jumatate septembrie, dar d-l Lobojan a anuntat un nou masuri de pachete inainte de finalul acestei luni.
    o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  16. Zara
    -Suveica de firme care duceau marfa pentru evaziune fiscala prin supermarketuri de 8 miliarde procent mare din Pib cunoscuta de Anaf dar nu a facut numic-craciun.

    RăspundețiȘtergere