1. | Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. |
2. | Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. |
3. | Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. |
4. | Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. |
5. | Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. |
6. | Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! |
7. | Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. |
8. | Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. |
9. | Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. |
10. | Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. |
11. | Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. |
12. | Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. |
13. | Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. |
14. | Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. |
15. | Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. |
16. | Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. |
17. | De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. |
18. | Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. |
19. | După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. |
20. | Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. |
21. | Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. |
22. | Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. |
23. | Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. |
24. | Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. |
25. | Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. |
26. | Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? |
27. | Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. |
28. | Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. |
29. | Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. |
30. | Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. |
31. | Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. |
32. | Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. |
33. | Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. |
34. | Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. |
35. | Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; |
36. | Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. |
37. | Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? |
38. | Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? |
39. | Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? |
40. | Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. |
41. | Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. |
42. | Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; |
43. | Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. |
44. | Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? |
45. | El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. |
46. | Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. |
Pavelescu de la PNTCD
RăspundețiȘtergere-sintem mai rau ca in Africa ne-a intrecut si Botswana
Avem resurse naturale dar clasa Politica nu ne lasa sa le exploatam in beneficiul tarii ca sunt vinduti retelelor de afara.
Si mai dau si Lovitura de Stat
-craciun.
Mircea Cosea economist
RăspundețiȘtergere-Aceiasi oameni aceleasi partide Aceleasi greseli care au adus actualul Dezastru al Romaniei.
Lipsa indexarii cu inflatia minca din pensiile reale din din salarii
Fara plan Economic de sprijin al productiei interne situatia nu se schimba si va duce la venirea FMI cu noi restricti si majorari de taxe
-craciun.
Anuntul lui Ciolacu ca se retrage de la negocieri a dus la pierderi la bursa de5 miliarde Euro in citeva minute in dauna altora si economiei
RăspundețiȘtergere-craciun.
Mircea Cosea
RăspundețiȘtergere-Momentul cel mai grav din 1990 cu ordonanta Trenuletul sa evite indexarea de la 1 ianuarie nemultumitile de vad la Vot dar arata situatia financiara si nivelul de trai fara o Schimbare la conducere aceleasi partide aceiasi oameni care au gresit
-craciun.
Se asteapta polei si ghetus in sud estul tarii spune la meteo-craciun.
RăspundețiȘtergereIohannis cheama Duminica partidele la consultari pentru numirea premierului
RăspundețiȘtergereEl a devenit brusc harnic in prima duminica din viata lui munceste si ilegal peste Constitutie
- craciun.
Se reinaugureaza Sinagoga din Bacau la o comunitate mica de 100 persoane de evrei cu ascendenta evreiasca ca de obicei dupa mama dar luati si cei dupa tata.
RăspundețiȘtergereMai mare concentrare de evreu se inregistreaza in ultimii ani in nordul tarii in Tara Chiuarului din Maramures.
-craciun.
Acum Radulescu soacra lui Sechila cel arestat pentru a spune ca e legionar si a lovi in Calin Georgescu.
RăspundețiȘtergereNascuta in inchisoarea comunista unde au murit parintii si toate rudele majioritatea intelectuali.
Ea spune ca vede cum Istoria se repeta cu arestatii de astazi pe motive ca Abuzuri politice pornite de la Turnatorul evreu Iohannis care ciripea sasii din Cisnadie .
-craciun.
Visan -Suntem in dictatura a lui Iohannis care vrea sa puna premierul Romaniei cu cei ce fac mu mu mu… cu el.
RăspundețiȘtergereLasconii
-Daca are un pic de onoare Iohannis trebue sa-si depuna Demisia.
Liderii Psd , Pnl si Udmr care au discutat azi tin secret concluzia si discutiile.
Cum vrea un presedinte Ilegitim ca Iohannis sa numeasca un premier care ar deveni si el Ilegitim.
-craciun.
Magdeburg Germania acum un atentat la Tirgul de Craciun cu un sofer sirian intrat cu masina intentionat in oameni arestat.
RăspundețiȘtergereSint un mort si multi raniti
-craciun.
In momentul asta discutie pe o platforma de internet intre
RăspundețiȘtergereElon Musk miliardarul ce la sustinut pe Trump si
Calin Georgescu presedintele ales al Romaniei.
Mirose a un val de procese pentru
Violatorii de Constitutie
pentru niste acuzati inclusiv din CCR care au
Furat Voturile Romanilor
pentru Mu mu mu… Iohannis cum spune Visan.
Cum spune Georgesu
-cine lupta pentru tara si Dumnezeu nu poate sa piarda niciodata
-craciun.
Rectific la atentatul din Germania 11 morti, mare, cu o masina condusa de un sirian la tirgul de Craciun
RăspundețiȘtergereSi astia vor si in Romania o Palestina 2=Israel 2
-craciun.
Coarna
RăspundețiȘtergereLovitura de Stat inceputa in 5 octombrie 2024 cu suspendarea candidaturii lui Sosoaca e faza 1
Noi sintem acum in Faza 3 cind cu arestari cei din inchisorile comuniste se vad ca soacra lui Sechila, ca in anii 1950 cu arestari , nume de cod Legionari si altele ca
Diversiuni
cu lupta intre Servicii ca Vlase de la SIE acuzat cu fratele Constantin din Bacau cu o pista auto cumparata in padurea de Bacau si alte Diversiuni ca SIE nu vrea sa intre in joc
Si de temerea ca Georgescu ajunge presedinte-
-craciun.
in spiridusi cred scandinavii -noi crestinii ortodocsi credem in ingeri- cred ca nu deranjez
RăspundețiȘtergere