sâmbătă, 11 iulie 2020

RUGACIUNEA DE SAMBATA !

RUGACIUNEA  DE SÂMBATA !
Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și-ai suit în Rai.
Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fața Ta.
Așa, Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință.
Nu încetați a vă ruga, pentru ca, prin rugăciunile voastre, păcătoșii să câștige iertare, săracii ajutor, întristații mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire și toți împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia I Se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.

Rugaciunile de dimineata!

                                 Imagini pentru sfanta treime imagini

Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand: 
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:

Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Si sa zici iarasi:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. 

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. 

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:


Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu. 

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu. 

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)

Apoi indata Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Apoi: 

Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:


Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:

Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur: 

Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei: 

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:

Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Apoi: 

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


                 RUGACIUNEA  DE  SEARA  !

Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
                  Imagini pentru SFANTUL DUH IMAGINI
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
                      Imagini pentru sfanta treime imagini
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă...,
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum...,
Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:
Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:
Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
Rugăciunea a patra:
Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.
Rugăciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.
Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.
Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:
Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin
Condacul Născătoarei de Dumnezeu:
Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.
Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.
De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.
Rugăciunea Sfântului Ioanichie:
Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.
Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin: (aceasta să o zici arătând spre patul tău)
Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântu­iește-mă du­pă mul­ți­mea bunătății Tale, că, de vei mân­tui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio mi­nu­ne, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci mi­nuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iu­birea Ta de oa­meni, ca să nu bi­ru­iască rău­tatea mea bu­nătatea și milos­ti­virea Ta cea veșnică, ci, precum vo­iești, toc­­mește pentru mine lucrul.
Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:
Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).
Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).
             Imagini pentru INGERUL PAZITOR
Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).
Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).
Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).
Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).
Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).
Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).
Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).
Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască tică­losul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).
Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.
Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:
Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.
Slavă...,
Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.
Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:
Rugăciunea cinstitei Cruci:
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui DUMNEZEU !

46 de comentarii:

  1. Sa ne daruiasca Bunul Dumnezeu o zi de Sabat binecuvantata,petrecuta in pocainta de toate pacatele si in sfintenie!Domnul Iisus Hristos a spus ca daca iL iubim pazim toate poruncile Lui!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aseara vad prelins pe chiuveta din baie un inger care suna dintr-o trambita-trompeta,si imediat m-am gandit la prima trambita a Apocalipsei cu arderea intregii ierbi verzi si a unei treimi din copaci,cu alte cuvinte vine Foametea Mondiala atat de Cuvantul Lui Dumnezeu,cat si de alimente,mai ales ca se va accentua si agrava Criza Economica Mondiala inceputa recent de la arma biologica numita Corona Virus!Sa ne predam vietile Domnului Iisus Hriatos pocaindu-ne de toate pacatele,rugandu-ne,plangand si postind si sfintindu-ne vietile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, predati sa le )

      Ștergere
    2. Arsul ierbii nu are nicio legatura cu Dumnezeu. Ar insemna ca Creatorul isi uraste Creatia. Otravirea planetei este capodopera omului. Si cand ni se intoarce ce am semanat, cautam justificari in Biblie, printre semnele Apocalipsei. Apocalipsa este concentrare spatiu-timp. Zilele ne intra-n sac si suntem obligati sa ne invatam rapid lectiile neinvatate la scoala vietii. Daca lasi oamenii nesupusi la niciun examen, nici nu le trece prin cap sa faca ceva ca sa-si repare dezastrul. O vor tine tot asa, cu rugaciuni si cereri, petiții la Dumnezeu.
      Ateii de ce sunt atei? Pentru ca sunt atat de trufasi, incat nu mai vad Creatia, ca minune. O vad ca pe ceva ce li se cuvine. Si stau cu burta la soare si asteapta perele mălăiețe. Tot ce exista in Univers este schimb. Primesti atat cat dai. Nu dai, doar iei, degenerezi si cazi in noaptea mintii cea fricoasa, in frigul ateismului fara Dumnezeu, in nebunia habotniciei.
      Aviz nostalgicilor dupa Ceausescu...Colivia nu este normala! O colivie iti asigura un relativ spatiu de siguranta, dar iti intrerupe zborul spre Dumnezeu.

      Ștergere
    3. Creatia sufera din cauza pacatelor oamenilor,oamenii au distrus creatia,solul,apa si aerul sunt poluate,Dumnezeu nu le-a creeat contaminate si otravite si toti cei ce nu vor sa se pocaiasca,sa se intoarca la Dumnezeu,vor ajunge in iadul vesnic,nu Dumnezeu vrea sa arda Pamantul cu tot ce este pe el in ziua judecatii cum I-a spus apostolului Petru,ci din pricina pacatului uman!Pacatul adduce moartea si distrugerea,de aceea pt ca astfel creatia nu mai poarta pecetea Lui Dumnezeu,ci a diavolului,tot ce a creeat Dumnezeu e sfant,sau daca a gresit se sfinteste la loc si dainue vesnic!

      Ștergere
  3. Pe bateria chiuvetei din baie era prelins acest inger care suna din trambita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 🤣🤣🤣 bietul inger!

      Ștergere
    2. In ce zodie esti născut Valentin?

      Ștergere
    3. Salon nr. ce doctor ai avut ?

      Ștergere
    4. In zodia habotnicului. Habotnicii isi construiesc tot timpul lumi dupa chipul si asemanarea lor. O lume a limitelor si fricilor. Daca ar fi dupa habotnici, iubire nici n-ar exista. Doar reguli stricte. Habotnicii sunt cei mai fricosi oameni de pe fața pamantului. Nu au curaj sa iasa din tipare de frica iadului. Si-si construiesc iadul in mintea lor.

      Ștergere
    5. Nu ca bietul inger,bietii oameni care nu vor sa se pocaiasca de toate pacatele si sa-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos pt a gasi Calea catre viata vesnica,bietii oameni care hulesc si care nu stiu ca e un semn asupra a ceea ce se-ntampla-n Cer,ca Arhanghelii sunt gata sa sune dezastrele finale ale altimelor 7 Trambite ale Apcocalipsei,ultima a Sfantului Arhanghel Mihail incluzand si ultimele 7 Potire! Sunt nascut in zodia berbec,insa nu cred in semne zodiacale,vrajitorii,credeam inainte cu cativa ani in zodii!

      Ștergere
    6. Valentin ”nu cere semne si minuni care n-au chip si nume” ca diavolul te poate insela foarte usor.

      Ștergere
    7. Nu eu le cer,ci Dumnezeu decide cum,cand si unde sa mi le trimita,si stiu care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la diavol!

      Ștergere
    8. Anonim 6:04 tu nu stii ce e iubirea Lui Dumnezeu,pt ca frica inseamna in primul rand respect si teama de a nu gresi ,de al urma pe Dumnezeu cu frica si cutremur de a fi pe placul Lui,si insusi Domnul Iisus a folosit pe ambele si frica si iubirea pt a scapa oamenii de iad,a folosit frica atunci cand a spus temeti-va nu de diavol si oameni care pierd doar trupul si nu mai pot face nimic ci de Dumnezeu care dupa ce a pierdut trupul are puterea sa trimita si trupul si sufletul in ghena,si tot Domnul Iisus a folosit frica atunci cand a spus daca mana ta pacatuieste taio pt a intra in viata vesnica ciung decat aruncat in focul vesnic cu tot trupul!Can a spus taieti mana s-a referit fa orice si fugi de ispita,fugi de poftele firii pamantesti,biruiele,termina cu ele si pocaieste-te de toate pacatele si sfinteste-te!Si toti cei ce spun il iubesc pe Dumnezeu dar fac ce vreau eu si traiesc cum vreau eu se duc in iad pt ca sunt MINCINOSI SI UMBLA DUPA GANDURILE SI FAPTELE LOR,trebuie sa traim cum a trait Domnul Iisus nu pt noi,ci pt Dumnezeu si imparatia Sa!Asta inseamna iati crucea si urmeaza Domnul Iisus Hristos,nu fa ce vrei tu in viata,ci ce vrea Dumnezeu,fii sfant cum El este Preasfant!

      Ștergere
    9. Si anonim 1:48 tu ai salonul iadului vesnic al batjocoritorilor daca nu te intorci la Dumnezeu!Iata ce spune sfantul Antonie cel Mare: Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste,se vor scula asupra lui zicandu-i ca el este nebun,pt ca nu este asemenea lor! ASADAR ANONIM 6:04 AI GRIJA IN CE TABARA TE SITUEZI,PT CA SFANTUL ANTONIE CEL MARE SE REFEREA LA APROAPE TOTI OAMENII DE PE PAMANT CA SUNT CU DIAVOLUL SI II CONSIDERA NEBUNI PE CEI CE SUNT CU DUMNEZEU,DE AICI II VOR PRIGONI,PERSECUTA SI MARTIRIZA PE FOARTE MULTI DIN CEI CE SUNT AI LUI DUMNEZEU!

      Ștergere
  4. D-na Maria parcă ati scris ceva in urma de America. S-a adeverit in primele 8 tari cele mai afectate de pandemie se regăsesc Brazilia peru mexic chile si sua. Mare dezastru este acolo! Sa ne rugăm lui Dumnezeu să depășească această tragedie

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma. Vsp, esti chiar de chiar palit in kapf. De la dragul tau, ilie- sorinel. Mai revino- ti mai draga, vorba lui. Iliescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai vazut asemanarea miscarii laterale a capului Iliescu si Macron ?

      Ștergere
    2. Revino-ti tu ORBULE SPIRITUAL,vai de voi celor care huliti impotriva ADEVARULUI DIVIN,ALA ERA UN SEMN PRINTRE MULTE ALTELE CA SFARSITUL APOCALIPSEI INCEPUTE DIN 1914 de la Primul Razboi Mondial,e foarte,foarte aproape,ca in perioade foarte scurte de timp oamenii vor fi aruncati in iadul vesnic cu milioanele si cu miliardele prin cele 7 Trambite si Cele 7 Potire!

      Ștergere
    3. Vai de tine pt ca facandu-ma sau considerandu-ma pe mine nebun il consideri pe Dumnezeu nebun pt ca nu eu am vazut prin acel semn cu ingerul sau arhanghelul pe bateria de la chiuveta,ci Dumnezeu mi l-a aratat,mi l-a trimis,si mi-a transmis ca urmeaza in realitatea noastra de pe Pamant Prima Trambita a Apocalipsei cu prabusirea Economiei Mondiale si Foamete Mondiala,arderea intregii ierbii verzi si arderea unei treimi din copaci,de pe intreg Pamantul!

      Ștergere
  6. De cutremur nu se mai stie nimic? Nici cel din Turcia?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se stie tot, nimeni nu maimai cerceteaza de acum .

      Ștergere
  7. Corona virus, ai robotel nanometric al lui bill gates. La nici vreo autopsie nu a putut fi dedestat ca fiind virus. Pregatiti- va de vacacinarea obligatorie, pentru sanatatea si prosperitatea big farma si a kamarilei kkwj

    RăspundețiȘtergere
  8. Votati. Calin. Georgescu premier!!! Macar ai roman destept, nu alogen anal- phuabet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nmai bine votam 5g

      Ștergere
    2. Călin Georgescu masonul? O, daca e vorba despre masoni, ei sunt foarte buni in a ne tine discursuri patriotice cu mainile adanc înfipte in grumazul nostru. Manipularea emotionala a turmelor este o tactica bine studiata in grupurile oculte. Pana si Basescu a reusit sa-si atragă din nou cativa admiratori prin discursurile sale
      " patriotice". Cel mai tare ma uimeste cand Băsescu vorbeste despre hoți! Asa tupeu...Hoțul!
      Poporul este bine studiat ca sa poata fi manipulat. Nu stiu daca ati observat cati politicieni poartă ie in campania electorala. Da bine la popor portul popular! " Sa ne vada poporul costumati in portul lor popular, ca sa creada ca suntem ca el, ca ei, dintre ei". Daca va amintiti, la nunta fetei lui Basescu, s-a cantat, printe alte cantece patriotice, unul foarte drag acestui neam: Treceti batalioane române carpații!
      Asa tupeu...hotii se prefac a fi patrioti!
      Circ!
      Noi măști purtate de masoni!
      Nimic nou sub soare.

      Ștergere
    3. 21.01 du-te-ncolo cu Georgescu al tau. Acum votam securisti? Esti zdravan la cap? Ai terminat cu escrocul cumpanasu si ai ajuns la securistul Georgescu?

      Ștergere
  9. Noaptea mintii, ingeri sunand in chiuvete. Ai uitat de aia din wasul ultim. Mai meri in puii mei de pokanit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Altii ti au iesit prin pile sau i ai mancat, papaciosule

      Ștergere
    2. Mai ORBULE SPIRITUAL SPIRITUAL indoctrinat de religiile si credintele de pe Pamant ale diavolului falsificate de el din toate directiile,vai de voi celor care huliti impotriva ADEVARULUI DIVIN,ALA ERA UN SEMN PRINTRE MULTE ALTELE CA SFARSITUL APOCALIPSEI INCEPUTE DIN 1914 de la Primul Razboi Mondial,e foarte,foarte aproape,ca in perioade foarte scurte de timp oamenii vor fi aruncati in iadul vesnic cu milioanele si cu miliardele prin cele 7 Trambite si Cele 7 Potire!

      Ștergere
    3. Citește biblia si tragedia veacurilor si cu ajutorul lui Dumnezeu vei scapa de dominarea celui rau si de toată răutatea care te macină. Dumnezeu să-ți dea sănătate sa devi mai bun si sa ai capacitate de înțelegere.

      Ștergere
    4. Cuvantul Lui Dumnezeu e Domnul Iisus Hristos,nu Biblia,important cat nu s-a falsicat nu carte,ci cat a ramas adevarat in Biblie,si doar Domnul Iisus ne poate spune sau revela,si Cuvantul trebuie sa traiasca in noi,altfel credinta e moarta si nu poate aduce rod!

      Ștergere
  10. Valentin, cu iubire ajungi la Dumnezeu nu cu ura si tot felul de vedenii. Calea pe care ai ales-o e inselatoare, de ce ti-e frica de aia nu vei scapa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e deloc inselatoare calea,pt ca nu eu am ales-o ci Iehova Dumnezeu,Domnul Iisus Hristos si Duhul Sfant,Prea Sfanta Treime a ales-o impreuna cu mine,eu doar am decis ca trebuie sa-mi predau viata Lui Dumnezeu,si astfel Dumnezeu a inceput sa lucreze prin mine nevrednicul!

      Ștergere
    2. Si anonim 6:16 cu ce spui tu,te impotrivesti Cuvantului Lui Dumnezeu Care a spus ca in zilele de pe urma va turna din Duhul Sfant peste orice faptura,chiar si peste robi si peste roabe,si unii vor visa vise,altii vor avea vedenii si altii vor prooroci.inainte de a veni ziua cea mare si infricosata a judecatii soarele se va preface in intuneric,luna in sange,iar pe Pamant va fi foc,sange si stalpi de fum!In aceasta perioada suntem noi acum,inainte de Ziua Judecatii Lui Dumnezeu,si nu e deloc inselatoare Calea mea pe care,repet,am ales-o impreuna cu Dumnezeu pt ca stiu ce vine de la Dumnezeu,si ce vine de la diavol,nu amestec visele,vedeniile si proorociile Lui Dumnezeu cu cele ale diavolului,pe cele ale diavolului le combat dupa Sfanta Scriptura!

      Ștergere
    3. 11.37 ti-a spus tie personal Dumnezeu ca lucreaza prin tine? De unde ai tu certitudinea asta? Iehova il cheama pe Dumnezeu?

      Ștergere
    4. 13.15 in afara de acuzatii mai faci si altceva pentru Dumnezeu?

      Ștergere
    5. 13.15 eu nu vorbeam de ziua judecatii ci de inchipuirile tale ca cea cu ingerul prelins pe bateria de la chiuveta. Chiar nu crezi ca mintea ti-a luat-o razna? Psihicul uman se poate insela foarte usor. Daca crezi in Dumnezeu atunci ar trebui sa nu mai crezi in inchipuiri inselatoare.

      Ștergere
    6. Eu stiu cand si unde lucreaza Dumnezeu cu mine,pt ca El m-a trezit din somnul mortii in 2013,si nu sunt inchipuiri inselatoare,Apocalipsa se implineste cu rapiditate maxima,iluminati,ura,dezbinarea impotriva Lui Dumnezeu si unirea pt diavol au transformat Pamantul in iad,oamenii s-au inrait mau rau ca fiarele si Dumnezeu va grabi judecata!Urmeaza revolte si anarhii in majoritatea tarilor de pe intreg Pamantul!Si da Dumnezeu are multe Nume,printre Care si Iehova!

      Ștergere
    7. 19.29 da-mi voie sa ma indoiesc de perceptia ta.Oamenii au fost asa dintotdeauna. Pamantul a fost mereu un iad sau un rai in functie de cum percepe fiecare. Tu ai o chemare catre divinitate, se vede clar dar pana si tu te poti insela din prea mult zel.

      Ștergere
    8. Da,mai gresesc si eu,mai ma insel uneori,dar vin la pocainta,cer iertare si indrumare de la Dumnezeu!

      Ștergere
  11. Foarte frumos vorbești V S P se vede cât de pocăit ești curge pe afara harul din tine .Câți oameni falși sunt pe aici .Și se bat cu omul in piept un om credincios e un om discret nu proroci mincinoși.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumina trebuie sa fie impartita la oameni anonim 8:30 nu ascunsa sub oboroc,Dumnezeu ma va chema la judecata daca nu impart si nu chem oamenii la pocainta de toate pacatele,in dar am primit,in dar trebuie sa dau,nu pot sa-mi ingrop talantul,mai ales ca sunt ultimele clipe,Apocalipsa e in plina desfasurare,si trebuie intorsi cat mai multi oameni pe Calea Lui Dumnezeu!

      Ștergere
    2. Secerisul e mare,insa e nevoie de lucratori!Sa rugam pe Domnul Secerisului sa aduca lucratori care sa lucreze Via Domnului Iisus Hristos!

      Ștergere