PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA ,LA DUMINICA LUI ZAHEU !

Predica Părintelui Cleopa ,la Duminica a XXXII-a după Rusalii !
( Despre atotştiinţa şi mila lui Dumnezeu )

O adîncul bogăţiei şi înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercetate judecăţile Lui şi cît de nepătrunse căile Lui! 

                                       .

                                             Duminica Lui Zaheu !

(Romani 11, 33)

Iubiţi credincioşi,

Una din însuşirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotştiinţa Sa, prin care toate le ştie şi de toate poartă grijă. Această ştiinţă atotcuprinzătoare nimiceşte ştiinţa şi înţelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).
În Sfînta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzînd pe Mîntuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, s-au aprins de mînie asupra Domnului şi cîrteau că a intrat să găzduiască la un păcătos (Luca 19, 7). Şi aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoşi pe toţi vameşii care adunau impozitele împărăteşti şi făceau multe nedreptăţi în slujba lor. Iar Preabunul nostru Mîntuitor, ştiutorul inimilor şi cunoscătorul gîndurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscînd de departe credinţa cea mare a lui Zaheu şi aşezarea cea bună a sufletului său, văzîndu-l urcat într-un dud ca să poată a-L vedea, a zis către el: Zahee, grăbeşte-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta (Luca 19, 5).
În multe părţi ale Sfintei Scripturi şi în multe părţi ale zidirii Sale, se arată ştiinţa cea fără de margine a Atotputernicului şi Preaînţeleptului Dumnezeu. Aşa vedem că Mîntuitorul, cunoscînd aşezarea cea bună a sufletului femeii samarinence, a venit ostenit de cale şi stătea la puţul lui Iacov. În acel timp a venit şi femeia samarineancă să scoată apă şi prin cuvintele Lui cele dumnezeieşti, a fost vînat sufletul ei la credinţa în Hristos şi prin ea s-a vestit Evanghelia la toată cetatea Samariei (Ioan 4, 5). Altădată venind Mîntuitorul în Capernaum cu ucenicii Săi, în acel timp au venit şi cei ce strîngeau dajdia pentru templu şi au întrebat pe Apostoli, zicînd: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? (Matei 17, 24)
Auzind Mîntuitorul, a zis lui Petru: Mergînd la mare aruncă undiţa ta şi la peştele care se va prinde întîi, deschizîndu-i gura vei găsi un statir (ban de argint). Ia banul şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine (Matei 17, 27). Cine nu poate înţelege de aici cît de nemărginită este înţelepciunea lui Dumnezeu, că şi cele ce sînt în pîntecele peştilor de faţă sînt înaintea Lui.
Dumnezeu care ştie gîndurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), căutînd spre credinţa şi rîvna cea mare a lui Zaheu, care dorea să-l vadă pe Domnul, îndată îl cheamă zicînd: Zahee, grăbeşte-te de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu (Luca 19, 5). Dar ce a făcut Zaheu cînd Mîntuitorul a venit în casa lui? Ştiind că este socotit de toţi om păcătos şi văzînd pe mulţi invidioşi că Domnul a intrat la el să găzduiască, socotindu-se dator şi nevrednic înaintea Lui pentru păcatele sale, a zis către Mîntuitorul: Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit (Luca 19, 8).
Vedeţi osîrdia cea mare a lui Zaheu de îndreptare? Vedeţi ce face o inimă care iubeşte pe Dumnezeu, cînd vine întru cunoştinţa păcatelor sale? Vedeţi cum se făgăduieşte să plătească datoriile celor pe care i-a nedreptăţit, spre a cîştiga milă şi îndurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a acuzat în faţa Mîntuitorului de nedreptăţile ce le făcuse, dar strălucind în inima sa lumina harului lui Dumnezeu, el singur s-a judecat pe sine vinovat şi dator şi aşa făgăduieşte ca să dea jumătate din averea sa la săraci şi dacă a nedreptăţit pe cineva cu ceva să întoarcă de patru ori mai mult.
Mustrarea conştiinţei i s-a făcut lui Zaheu aspru judecător, spre a hotărî singur acest mijloc de îndreptare în faţa Preaînduratului nostru Mîntuitor. Această hotărîre a lui de îndreptare a fost primită de ştiutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută pentru păcatele sale şi ca o arvună a mîntuirii sufletului său. De aceea a auzit de la Domnul: Astăzi s-a făcutmîntuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiul lui Avraam (Luca 19, 9).
O, fericite Zahee, cîtă milă şi îndurare ai cîştigat de la Dumnezeu prin rîvna ta cea mare ce ai avut-o pentru îndreptarea ta şi iertarea păcatelor tale, căci nu numai mîntuirea casei tale ai cîştigat, ci şi fiu a lui Avraam te-ai făcut, mai înainte de a face faptele lui Avraam! Ci numai hotărînd din toată inima ta că te vei face milostiv şi drept, urmînd lui Avraam cu credinţă şi făgăduinţă, şi Dumnezeu a primit pocăinţa ta, căci cercătorul inimilor fiind de faţă la a ta mărturisire din inimă, ţi-a socotit ţie ca o împlinire desăvîrşită a datoriilor tale şi fiul lui Avraam te-a numit pe tine.

Iubiţi credincioşi,

La Dumnezeu nu există nici neştiinţă, nici neputinţă. El pururea priveşte în inimile tuturor oamenilor după mărturia care zice: Tu singur ştii inima tuturor fiilor omeneşti (III Regi 8, 39). Acest adevăr îl arată Dumnezeu şi la alegerea lui David ca împărat al lui Israel, cînd zice către Samuel: Să nu te uiţi la chipul lui Saul nici la mărimea lui, pentru că l-am lepădat pe el, că Dumnezeu nu vede cum vede omul; că omul se uită la faţă, iar Dumnezeu se uită în inimă (I Regi 16, 7). Preabunul, Preamilostivul şi Atotştiutorul nostru Mîntuitor a căutat de departe spre inima lui Zaheu şi văzînd în inima lui dragoste mare, credinţă, evlavie şi rîvnă pentru poruncile lui Dumnezeu, a făcut mîntuirea casei lui şi pe el l-a numit fiul lui Avraam. Iar ca să arate celor zavistnici care cîrteau că Domnul "a intrat să găzduiască în casa unui om păcătos", i-a încredinţat că El nu a venit în lume să caute pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. De aceea a zis: Că a venit Fiul Omului să caute şi să mîntuiască pe cel pierdut (Luca 19, 10). Dumnezeiasca Scriptură zice: Că de mila Domnului este plin tot pămîntul şi îndurările Lui sînt peste toate lucrurile Lui (Psalm 32, 5).
Ştiinţa cea atotcuprinzătoare şi fără de margine a lui Dumnezeu priveşte spre toate inimile oamenilor şi dacă vede o inimă înfrîntă şi zdrobită pentru ceea ce a greşit înaintea Lui nu o pedepseşte (Psalm 50, 18), ci cu mila şi cu darul Său o luminează şi o păvăţuieşte la calea mîntuirii. Dacă bunătatea şi mila lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greşiţi şi smeriţi cu inima care sînt gata să se întoarcă spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea să se mîntuiască, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi Toţi multe greşim (Iacob 3, 2) şi Nimeni nu este bun fără numai Dumnezeu (Marcu 10, 18). Căci dacă întru fărădelegi ne-am zămislit şi întru păcate ne-am născut, apoi cine, fără Sfîntul Botez şi fără mila lui Dumnezeu, poate a zice că nu are păcat sau nu are nevoie de pocăinţă? Ştim iarăşi din Dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu celor mîndri la stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ştia cu adevărat păcatele lui Zaheu vameşul, dar a văzut şi marea lui smerenie şi rîvnă pentru pocăinţă. De aceea a venit să găzduiască în casa sa şi l-a învrednicit de iertarea păcatelor.

Iubiţi credincioşi,

Pocăinţa casei lui Zaheu din Sfînta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creştină din zilele noastre, pentru noi toţi care sîntem fii ai lui Dumnezeu după har şi oameni păcătoşi după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu şi pocăinţa prin care sîntem miluiţi şi iertaţi, nimeni dintre creştini nu ar putea fi mîntuiţi. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila şi dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i oferim pocăinţa noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căinţă, spovedania şi părăsirea păcatelor.
Dumnezeu este atotştiutor şi cunoscător al inimilor noastre. El ne ştie înainte de a ne naşte. El cunoaşte şi vede cugetele minţii şi inimii fiecăruia dintre noi. De la Botez şi pînă în clipa morţii, îngerii noştri păzitori scriu faptele şi gîndurile noastre bune şi rele. Ei ne numără paşii pe care-i facem la biserică, la pocăinţă, la cercetarea bolnavilor sau la săvîrşirea faptelor rele. Iar în ceasul morţii, îngerii noştri păzitori ne însoţesc, împreună cu faptele noastre bune şi rele, pînă la scaunul judecăţii, în faţa Dreptului judecător, Iisus Hristos. Dacă în timpul vieţii noastre ne-am spovedit păcatele la preoţi, dacă le-am părăsit şi am făcut canon pentru ele, la judecată nu vom mai fi întrebaţi şi osîndiţi pentru păcatele mărturisite şi ispăşite. Iar dacă vom muri nepocăiţi, adică nespovediţi şi în grele păcate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?
Pocăinţa vameşului Zaheu este un model de pocăinţă pentru toţi creştinii şi este singura cale de îndreptare şi împăcare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Să cugetăm împreună cu Zaheu vameşul. Era cel mai lacom şi mai zgîrcit dintre iudei, că asuprea pe săraci şi pe văduve, punea dări mari, lua o parte din bani pentru el, nu făcea deloc milostenie şi nu voia să se pocăiască. Dar ce a făcut? Fiind mustrat de conştiinţă pentru păcatele sale, căuta un povăţuitor, o călăuză, un salvator al sufletului său, ca să-i arate calea spre Dumnezeu. Şi cînd a auzit că vine Iisus Hristos în Ierihon, căuta cu mare credinţă să-L vadă măcar de departe. Şi fiind mic de statură s-a urcat într-un copac.
De acolo de sus el privea spre Hristos Mîntuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu privea spre el de jos. Şi cunoscînd că se căieşte din inimă de păcatele lui şi doreşte să se mîntuiască l-a chemat la Sine: Zahee, grăbeşte-te de te coboară jos, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta! Deci îndată a coborît şi L-a primit pe Domnul în casa lui. Ce mare bucurie avea că a intrat Dumnezeu-Mîntuitorul în casa unde îşi adunase atîtea averi furate de la săraci şi văduve! Dar îl mustra conştiinţa pentru păcatele făcute şi de aceea, silit de conştiinţă, a început să-şi mărturisească singur păcatele şi să-şi ia de bună voie aspru canon: Iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi de am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!
Vedeţi ce a făcut Zaheu vameşul? Întîi L-a căutat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit cu bucurie în casa sa. Apoi şi-a mărturisit păcatele de bună voie. Apoi şi-a luat singur canon de pocăinţă pentru cele făcute şi la urmă Mîntuitorul l-a dezlegat de păcate prin cuvintele: Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam! (Luca 19, 9).
Aşa trebuie să facem şi noi, fraţii mei. Fiecare dintre noi semănăm oarecum cu Zaheu, pentru că toţi sîntem biruiţi de lăcomie, de zgîrcenie, de răutate, de nepăsare, de nepocăinţă. Încă şi casele noastre seamănă cu casa lui Zaheu, pentru că în ele, ca şi în noi, stăpîneşte mîndria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru desfrînare, pentru beţie, pentru cele trecătoare. De aceea sînt şi atîtea boli, certuri şi dezbinări în familiile creştinilor, pentru că puţini mai sînt care caută din inimă pe Dumnezeu şi doresc cu adevărat mîntuirea sufletului. Poate niciodată n-a fost familia creştină mai slăbită şi robită de păcate ca acum.
Dar Dumnezeu, care ştie toate şi priveşte în inimile noastre, are întotdeauna milă de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine înaintea noastră să ne cheme la pocăinţă şi doreşte să intre în casa sufletului nostru.
Hristos vine la noi mai ales prin rugăciune, prin milostenie, prin pocăinţă. El vine la noi prin Sfînta Spovedanie şi Sfînta Împărtăşanie, care se sfinţeşte şi se dă celor vrednici în timpul Sfintei Liturghii.
Dacă ne vom strădui să mergem cît mai regulat la biserică, dacă ne vom plînge păcatele şi le vom mărturisi la preot, dacă vom face canonul rînduit şi vom primi cu evlavie Trupul şi Sîngele Domnului atunci Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu şi El Însuşi va veni la noi şi ne va zice: Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, că şi acesta este fiul lui Dumnezeu după dar. Amin.