Cu ocazia intrarii triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare “s-au strans in jurul draconilor, legati cu varfurile aurite si ferecate in pietre stralucitoare ale sulitelor, umflati de un vant mare si astfel suierand ca si starniti de manie, lasand sa fluture in vant cozile ample”.
(Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum)
              Imagini pentru lupul dacic informatii
Cu mult timp in urma, pamanturile noastre erau considerate de antici tinutul lupilor. Iar Sf. Andrei a vazut asta cel mai bine in practicile si credintele vechi ale oamenilor din aceste parti. Traditiile populare vorbesc cu mare respect despre lupul alb. Legenda coboara pana la un preot sfant al lui Zamolxe de care ajunsesera sa asculte fiarele codrilor, in special lupii. Zamolxes l-a transformat in lup, dar nu in orice lup, ci intr-unul alb. cea mai inspaimantatoare fiara a Carpatilor. Astfel, ori de cate ori se aflau la nevoie, luptatorii daci auzeau urletul stravechiului Mare Lup Alb si toti lupii se adunau sa protejeze tinutut impotriva invadatorilor.
Dragonul dacic sau dragonul cu cap de lup a fost stindardul standard al luptatorilor geto-daci. Acest steag de lupta poate fi vazut in mainile soldatilor lui Decebal in mai multe scene descrise pe Columna lui Traian de la Roma. Acesta are forma unui dragon sau sarpe care se termina intr-un cap de lup cu falcile deschise si care are mai multe limbi de metal. Capul stindardului a fost montat pe un stalp si coada era facuta din material textil. In utilizare, Draco era purtat in batalie in vant sau deasupra capului unui calaret, care lasa impresia ca este viu, iar vantul care trecea prin el scotea sunete ciudate.
Draco (in latina) si Drakon (in greaca) inseamna “sarpe“, “dragon“. Radacinile acestor cuvinte inseamna “a privi” sau “a pazi cu un ochi ager”.

ORIGINILE LUPULUI DACIC

Daos inseamna lup in traditia traco-frigiana. Dacii aveau ca totem lupul si ei insisi se considerau lupi din vechime. Legenda Marelui Lup Alb, animalul preferat al zeului Zamolxes si protectorul Daciei a fost asimilat impreuna cu vechile obiceiuri de crestinism si in special de Sf. Andrei, pastorul lupilor. In satele de munte au mai ramas vechi datini care sunt inca respectate de sabatul lupilor.
Originea ca atare este necunoscuta si inca este o chestiune de disputa printre savanti. Deasemenea este si foarte greu de determinat. Origini dacice, tracice, scitice sau sarmatice au fost propuse in istoriografie. Dupa secolul al doilea d.Hr, adica dupa incheierea razboaielor dacice, simbolul dacic a fost asimilat in lumea greco-romana cu dacii. Dupa Jon N.C. Coulston, romanii au asociat acest stindard cu barbarii de la Dunare impotriva carora au luptat in campanii. Istoricul roman Arrian a scris ca romanii il au pe Draco de la sciti, cel mai probabil, un termen folosit pentru a-i aminti pe sarmati.
Scopul initial a fost, probabil, de a oferi indicatii despre directia vantului pentru tirul cu arcul.

SEMNIFICATIE SI SIMBOLISM

La daci, Draco a fost, fara indoiala, vazut de armata ca un simbol special legat de protectie, în timp ce a jucat, de asemenea, un rol important in viata religioasa a poporului.
Draco prezinta un sincretism religios intre lup si dragon, dar si sarpel. Rolul lui era sa incurajeze trupele getilor si sa-i inspaimante pe inamicii lor, considera Sirbu, Valeriu (1997). Imaginar si imaginat în Dacia preroman?
  • Un astfel de cap de lup a fost descris ca animal simbolic al oamenilor din Carpati inca din faza B a perioadei Hallstatt (secolul al X-lea pana la al VIII i.Hr.). Animalul este prezentat intr-o pozitie agresiva similara cu cea a unor monstri hititi.  Asocierea religioasa a dragonului cu lupul sau cu leul este prima gasita in jurul anului 1120 i.Hr., pe o stela a lui  Nabucodonosor I, unde se gaseste o reprezentare exacta a simbolului dragonului dacic. Acest lucru indica faptul ca Draco dacic provine din arta Asiei Mici unde simbolistica religios-militara a dragonului s-a extins atat spre est la indo-iranieni si spre vest la traci- cimmerieni -geti/daci, sustine Vasile Parvan in 1928 prin lucrarea Dacia: o schita a civilizatiei timpurie a tarilor carpato-dunarene
Pana in momentul fazei D a perioadei Hallstatt (secolul al VIII-lea pana in al VI-lea  i.Hr.), modelul decorativ al capului de dragon sau sarpe a devenit destul de comun in Dacia. In perioada La Tene  (secolul al III-lea i.Hr pana in secolul I d.Hr.), a servit ca un standard pentru daci. Imaginea Draco apare pe ceramica din secolul al IV-lea î.Hr. descoperita in comuna Budureasca, judetul Prahova, Romania .
  • Corpul stindardului, reprezentand un dragon-balaur sau un sarpe mare, a fost vazut de catre daci, ca o manifestare a demonului cerului sau a “dragonului ceresc”. Acesta se refera la zeul lor suprem Zamolxe, care a fost un zeu al cerului (cf. Tomaschek ). Simbolul dragonului este, de asemenea, reprezentat in bratarile dacice de argint din perioada clasica. Raspandirea motivului sarpelui in forma de bratari si alte obiecte de ornament similare arata nu numai raspandirea sa ca motiv decorativ, ci, de asemenea, semnificatia sa in civilizatia dacica.

LUPUL DACIC IN RAZBOI

Dacii au marsaluit in lupta însotiti de urletul de trompetelor cu cap de porc mistret si în compania sinistrelor capete de dragon multicolore. Asa cum s-a intentionat ele au facut un spectacol audiovizual terifiant (Everitt, Anthony (2010). Hadrian and the Triumph of Rome ).
Draco apare pentru prima data pe Columna lui Traian de la Roma, un monument care descrie razboaiele dacice din anii 101-102 si 105-106. Istoricul german Conrad Cichorius constata ca, desi dacii transporta Draco, a fost numit Draco scitic în lucrarea lui Arrian intitualata Tactica, scrisa in jurul anului 136 d.Hr. 
Pe Columna lui Traian (113 d.Hr), soldatii daci sunt reprezentati cu un Draco în 20 de scene. In una dintre ele, cavaleria dacilor traverseaza Dunarea inot pe cai, iar stindardul ii insoteste. In alta scena, Draco este ridicat in centrul unei cetati dacice si inconjurat de craniile mai multor prizonieri romani prizonieri. El reprezinta imaginea simbolica a victoriei, desi este absent din cel de-al doilea razboi daco-roman.

MONEDE ROMANE DIN DACIA

Draco apare pe monedele imparatului roman Antoninus Pius (secolul I d. Hr.), indicand faptul ca acesta era inca emblema caracteristica in secolul al doilea. In 250 d. Hr. pe o moneda din provincia Decius apare un cap de lup. Acelasi tip, de asemenea, apare pe monedele lui Claudius Gothicus si Aurelian.
Emblema dacilor apare reprezentata pe Arcul lui Galerius la Salonic, Grecia de catre un grup de calareti daci. Un alt monument funerar sculptat din Chester, Anglia ne arata un astfel de cavaler. Specialistii cred ca este vorba de cavaleria sarmata, insa alte diplome atesta cohorta I Aelia Dacorum, altfel spus, reprezentarea putea fi a unui cavaler dac.
Dragonul dacilor a fost adoptat de catre armata romana dupa anul 106 d.Hr. Prima reprezentare sculpturala a unui Draco la  un soldat roman dateaza din timpul imparatului Marcus Aurelius. Oamenii de stiinta cred ca Draco a fost adoptat de catre armata romana dupa cucerirea dacilor. Alti cercetatori, cum ar fi Osborne (1985) si Ashmore (1961) considera ca sarpele (draco), a fost adoptat de romani direct de la daci.  A devenit astfel stindardul unei cohorte, in acelasi mod in care acvila a fost simbolul legiunii romane pe front. Mai tarziu, Draco a devenit un steag imperial.
Draco era  specific nu numai Daciei ocupate de romani ci si altor regiuni ale sarmatilor si partilor. Ca urmare, au fost propuse unele origini alternative pentru adoptarea acestui simbol. Franz Altheim considera ca aparitia unor astfel de insemne militare in armata romana a coincis cu recrutarea de trupe nomade din centrul si sudul Asiei, si din aceasta regiune imaginea a trecut in China, Iran si, ulterior, spre vest. Dacii si germanicii l-ar fi mostenit apoi de la sarmati.
Comparativ cu stindardele dacilor si romanilor, steagurile sarmate erau mai orientale in aparenta, cu urechi proeminente, dinti de caine, si chiar aripioare. Acestea nu aveau, de obicei, solzi sau creasta distinctiva a dragonului aurit ca standard roman tarziu asa cum a fost gasit la Niederbieber, Germania . Capul sau ar fi fost reprezentat de catre legendarul animal iranian senmurv – jumatate lup, jumatate pasare.
Capetele de lup reprezentate pe Columna lui Traian sunt, de asemenea, canine in esenta. Dar ele sunt de un tip complet diferit, cu boturile scurte, ochii proeminenti, urechi drepte, falcile cascate, circulare si fara branhii sau aripioare.
Indiferent de originea sa, Mihailescu-Birliba (2009) sugereaza ca, la sfarsitul secolului I d.Hr., romanii au asociat Draco cu dacii. 
Un stindard Draco este purtat de unul din Calaretii Danubieni , zeitate dacica. Datorita marii importante acestui simbol in viata religioasa si militara a dacilor, unii scriitori cred ca Draco trebuie sa fi fost adoptat si reprodus si mai tarziu.

MOSTENIREA

Draco a fost in general introdus in secolul al IV-lea ca un standard roman. Cand Constantin a pus simbolul crestin pe insemnele militare in locul dragonului, numele a supravietuit schimbarii, si numele purtatorului stindardului  a ramas draconarius. Uneori, simbolul stravechi este gasit alaturi de cel crestin. dragonul fiind plasat sub cruce. Cavaleristii din dinastia carolingiana au adoptat de la Imperiul Roman stindardul si l-au purtat de-a lungul secolelor VIII-X. Draco a mai trait probabil in Britania anglo-saxona si pana in inima legendei legate de regele Arthur si cavalerii Mesei rotunde. Sa ne aducem aminte ca in poveste, doi dragoni, unul rosu si altul alb, se lupta asemenea unor Draco. Chiar si astazi, dragonul rosu apare pe steagul national al Tarii Galilor.

ARTA SI LITERATURA

Michel-François Dandre-Bardon a inclus Draco din opera sa, iar artistul roman Adam Nicolae a creat sculptura Steagul Dacic care poate fi vazuta in Orastie, România .
Potrivit etnografului saxon Teutsch, in Transilvania, romanii ar fi mostenit ceva din “cultul sarpelui” al vechilor daci, care sunt cunoscuti a fi avut un dragon (sau sarpe), ca stindard al victoriei. El mentioneaza ca unele manere de usi sunt in forma de capete de sarpe. Mai mult, in satele romanesti din Brasov regiunii intervievati boltile anumitor porti sunt serpi sculpati.

MITOLOGIA DACILOR

Conform istoricului Vasile Parvan, steagul de razboi dacic, reprezinta un lup cu trup de sarpe. Acesta descria Balaurul . Balaurul nu este identic cu alte creaturi din mitologia romaneasca ca Zmeul. Cea mai mare diferenta este ca Zmeul, chiar daca are unele caracteristici de soparla, este o figura umana. Insa Balaurul este adevarata forma de dragon. Este de remarcat faptul ca, de obicei, in toate miturile romanesti, legende si basme, Balaurul avea intotdeauna trei, cinci, sapte, noua sau douasprezece capete. 
Balaurul, uneori, este o figura malefica, dar de cele mai multe ori este o figura neutra. El pazeste diferite locuri, obiecte sau cunostinte tainice. De asemenea, in diverse mituri si alte reprezentari din folclor, vor exista o serie de dragoni, care trebuie sa fie invinsi cu scopul de a obtine obiecte pretioase sau pentru a intra in diferite locuri pazite, de obicei, trei dragoni,  de fier, argint si, respectiv, de aur fiecare mai puternic decat cel precedent, numarul de capete crescand odata cu dificultatea incercarii. Unele motive dezvoltate in traditia populara definesc sarpele ca protector al gospodariei si corespund, intr-o oarecare masura, interpretarii simbolului dacic al protectiei “Dracon”.
(Visited 16,608 times, 60 visits today)