Dragii mei,
Luni 6 August 2018 , toată crestinătatea sărbătoreste SCHIMBAREA la FAŢĂ a DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS !
Eu am trăit această MARE MINUNE ,încă din 2004 .
Şi am postat pentru prima oara ,aici pe blog, la 3 martie 2014.
Acum însă, apropiindu-se MAREA si SFÂNTA SARBĂTOARE a SCHIMBARII la FAŢĂ a MÂNTUITORULUI, am readus-o aici în prim plan, pentru voi dragii mei,ca sa cunoasteti si voi cum S-a schimbat DOMNUL la FAŢĂ pe vârful muntelui Tabor, asa cum eu am trait numai cu VOIA SA.
Cu dragoste, Maria.
Iata articolul:
AM VĂZUT , SCHIMBAREA LA FAŢĂ A
MÂNTUITORULUI , PAS CU PAS !
IISUS HRISTOS SE ÎMBRACĂ CU LUMINA CA SI CU O HAINĂ , PE VÂRFUL MUNTELUI FOARTE ÎNALT !
6 Aprilie 2004, ora 6,18 dimineaţa !O Lumină ca un fulger, o Lumină albă orbitor de stralucitoare îmi luminează ochii mei închişi, mă trezeste şi mă face sa tresalt de pe pat, clipă în care, vad cu ochii închişi ceva minunat de frumos.
Văd un vârf de munte foarte înalt care ,era luminat ca de un SOARE nevăzut, un Soare puternic. Pe acest vârf de munte nu era vegetaţie, ci numai LUMINĂ albă ,orbitor de stralucitoare.
Pe vârful acestui munte, nu stiu prin ce Minune ajung si eu putin mai la distanţă de vârful propriu zis.
Deci , ÎL văd aici chiar în vârful MUNTELUI TABOR pe IISUS HRISTOS îmbracat cu vesminte gri cu maro deschis şi catifelate.
Mântuitorul privea spre Apus de pe vârful muntelui foarte înalt,vârf ce era rotund ca si formă.
Totul se petrecea sub un Cer ca un amurg, stralucitor foarte, ca atunci când Soarele a apus.
Mântuitorul era în picioare pe VÂRFUL MUNTELUI, îmbracat cu vesminte lungi gri-maronii catifelate, cu acelaşi păr castaniu şi inelat ,lunguţ până pe umeri.
IISUS HRISTOS era înconjurat de LUMINĂ albă ,orbitor de stralucitoare, până la mijlocul trupului SĂU; de jos de la picioare şi până la talia SA era cuprins în LUMINA albă orbitoare, care tot crestea si ÎL cuprindea pe MÂNTUITORUL tot mai mult.
Eu eram mai la distanţă, în spatele LUI IISUS.
Într-o clipită, apare în faţa LUI IISUS HRISTOS, cam la doi metri distanţă apare un bărbat mai în vârsta,îmbrăcat cu vesminte lungi maro deschis, cu barba lungă albă, dar şi cu ceva maro,ca un coif pe cap.
Acest bărbat arăta ca un SFÂNT şi stătea în genunchi la doi metri de IISUS si nu îndrăznea sa ridice privirea din pământ.
Ţinea capul în pieptul său şi şi- a întins mâinile sale spre IISUS, dar fara sa îndrăzneasca a-L privi pe MÂNTUITORUL.
Acum,Mântuitorul din mijlocul LUMINII ORBITOARE în care era cuprins ,îi întinde MÂNA SA stângă, şi -i ţine mâinile OMULUI acestuia foarte in vârstă, în MÂNA SA ! Pe amândouă Mâinile acelui OM foarte în vârstă le-a cuprins cu uşurinţă în MÂNA SA stângă, şi le ţinea foarte strâns.
În spatele LUI IISUS HRISTOS, cam la vreo 20 metri mai jos de vârful muntelui de LUMINĂ , cineva,o altă persoană ce părea că-l astepta pe OMUL foarte în vârstă, privea cu uimire la toate câte avea în faţa ochilor.
Era uluit, uimit de toate câte vedea . Privea de jos în sus la MÂNTUITORUL şi vedea cum IISUS HRISTOS se tot îmbrăca cu LUMINA ALBĂ orbitor de stralucitoare.
Bătrânul cu barba lungă si albă şi-a lăsat mâinile sale în MÂNA STÂNGĂ a LUI IISUS HRISTOS , dar privirea nu o ridica din pământ, ca şi cum l-ar fi orbit LUMINA în care se tot îmbrăca IISUS HRISTOS.
Iar eu dragilor , eram in acest moment la circa 10 m distanţă în spatele MÂNTUITORULUI, priveam şi trăiam pe viu cum IISUS HRISTOS S-a îmbrăcat cu LUMINA albă orbitoare pe VÂRFUL MUNTELUI TABOR, sub amurgul si zările Apusului.
Vedeam cum LUMINA alb orbitoare ÎL cuprinde pe IISUS HRISTOS de jos în sus si până la gât , urmând să-l mai cuprindă şi să-L acopere tot.
În cealaltă clipă, tresalt foarte puternic în pat ca si cum as fi căzut de la înălţime ,şi cu lacrimi de bucurie imi notez toate câte am văzut !
Iar acum, după aproape 14 ani ,a venit momentul să împart toate aceste bucurii de la DUMNEZEU, să le împart cu voi dragilor, cei care -L iubiţi pe DUMNEZEU şi pe MAICA DOMNULUI,precum si pe toti SFINŢII SĂI !
Dragii mei , IISUS HRISTOS S-a îmbrăcat cu LUMINA albă orbitoare, nu într-o clipă, ci treptat ,astfel încât, cei doi bărbaţi care erau cu EL să poată vedea ce se întâmplă pas cu pas.
Era ca si cum dragii mei, am fi intrat in MAREA NEAGRA si pas cu pas, apa ne-ar acoperi pâna deasupra capului; tot asa S-a îmbrăcat IISUS HRISTOS cu Lumina alba, orbitor de stralucitoare.
Dragii mei, aceasta minunată TAINA în care IISUS se ÎMBRACĂ cu LUMINA albă, orbitor de stralucitoare, se cheamă SCHIMBAREA LA FAŢĂ pe care ,noi o sărbătorim cu dragoste în fiecare an la 6 august !
Sunt si eu copleşită de toate aceste TAINE şi niciodată nu o să-I pot mulţumi BUNULUI DUMNEZEU si Măicuței Domului, pentru MINUNILE pe care le trăiesc numai cu VOIA SA !
A început SFANTUL si MARELE POST al ADORMIRII MAICII DOMNULIUI dragii mei, si trebuie sa încercam sa fim mai buni, mai înţelegători cu cei din jurul nostru,sa facem fapte bune celor necăjiţi, sa postim atât de la mâncare ,dar mai ales sa ne înfrânăm limba care, poate aduce multă suferinţă semenilor dacă o lăsăm slobodă.
SFÂNTA SPOVEDANIE ne va uşura sufletul de păcate ,şi va face loc SFINTEI şi DUMNEZEIESTII ÎMPĂRTĂŞANII care ,ne va curăţi sufletul de întinăciunea păcatelor.
Să mergeţi la SFANTA BISERICA sa staţi de vorba cu PĂRINTELE DUHOVNIC, şi sa nu vă fie teamă sau ruşine sa va marturisiţi toate păcatele.
Toate câte le mărturisim, toate ne vor fi iertate.
Cu dragoste,Maria.
la SCHIMBAREA LA FATA CEI DOI ERAU ILIE SI ENOH
RăspundețiȘtergereRECTIFIC LA AUG 02:29-PE TABOR ERAU MOISE SI ILIE
RăspundețiȘtergereMai erau si cei trei apostoli (Petru, Ioan si Iacov) care au descris acest eveniment unic si miraculos prin care s-a aratat omenirii divinitatea Domnului Iisus.
Ștergereasa este 7 aug 06:39-si inca o dovada zdrobtoare pt apostoli ca IISUS DOMNUL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU
RăspundețiȘtergereVă mulțumim pentru inima dumneavoastră caldă, pentru curajul și sinceritatea cu care ne împărtășiți toate aceste experiențe atât de personale, experiențe care vi se dau spre a-i ajuta pe alții! Să le dea Dumnezeu duh curat și discernământ celor care citesc aceste avertismente ale dumneavoastră și celor care le comentează!
RăspundețiȘtergere