sâmbătă, 22 aprilie 2017

IARNA NU PLEACA !


                   21 Aprilie 2017,ora 7,23 dimineata !

                             Dragii mei, 

Astazi dimineata ,desi trebaluiam deja prin bucatarie,vad dragilor propria-mi poarta, la exteriorul căreia se afla zăpada de o jumatate de metru.

Image result for IARNAImage result for IARNA..
Cerul era tare incarcat, înorat, iar sub CER zburau stoluri de păsări ce facuse ca sa se intunece de tot,asa de multe erau.
Nori negri -bleumaren acoperisera Cerul.
Dragii mei, vom avea parte de noi episoade de iarna grea, sau poate, vom vedea in alta TARA,astfel de situatii extreme.
Oriunde ar fi,nu este deloc bine ca in mijlocul Primaverii sa avem parte de iarna.
Chiar daca Meteorologii spun acum ca este bine,si ca vremea se va incalzi, eu va spun (si nu de la mine spun, ci de la Dumnezeu),că vom mai avea parte de multa zapada ,sau vom auzi in alta TARA de multa zăpada,in mijlocul PRIMAVERII -VERII.
                                          Cu dragoste,MARIA.

P.S.
                           Dragii mei,
Din inimă si din suflet,aduc multumiri tuturor 
celor care au pus si pun o cărămidă sau mai 
multe, la ZIDIREA CUVANTULUI LUI DUMNEZEU!
Vă asigur pe toti dragilor,că mă rog pentru 
fiecare in parte,iar DARUL vostru ,vă va fi dat 
înapoi de Dumnezeu si de Măicuta 
Domnului,înzecit si poate chiar însutit.


Ajutorul tău pentru zidirea Cuvântului 
Lui Dumnezeu,este de nepretuit!

DONATII PENTRU URMATOARELE DOUA VOLUME ,ALE  ADEVARULUI DUHULUI SFANT! 



https://plus.google.com/.../SC4N4eBme14




7 days ago - DONATII PENTRU URMATOARELE DOUA VOLUME, ALE ADEVARULUI DUHULUI SFÂNT ! DONATII PENTRU URMATOARELE DOUA VOLUME ,ALE ...


https://plus.google.com/.../CCD4pSVdgtb


Dec 7, 2016 - CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANTVA COSTA DOAR 28 LEI,  PENTRU LUNA DECEMBRIE 2016  si pentru tot anul 2017 !! CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA



20 de comentarii:

  1. Asta nu este iarna,este trecerea de la iarna la primavara......bucurati-va de tot ce ne da D-zeu,ca toate ne sunt de folos.Toate se fac cu voia lui D-zeu ....si cand spunem rugaciunea,spunem sa se faca voia Lui.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lasati-va in grija Domnului,ca El nu greseste niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am 46 de ani dar asa ceva nu am mai trait pana acum.Ma refer la acest episod acut de iarna in mijlocul primaverii. Este posibil sa fie provocat
    prin arme meteo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astfel de episoade au fost. Pentru confirmare urmareste statisticile vremii.
      Iti fac o previziune: nu se va intampla nimic rau. Vei vedea!

      Ștergere
  4. S-A SCHIMBAT CLIMA DE MULTA VREME --AXA INCLINATA A PAMANTULUI,TESTE NUCLEARE--IAR O PRIETENA TOCMAI IMI SPUNEA DE DRONE CARE VARSAU SUBSTANTE--ASTA PRIN VESTUL EUROPEI--DUMNEZEU SI MAICA SA SA NE APERE PACE VOUA--ASTEA SUNT INTENTII NEORTODOXE

    RăspundețiȘtergere
  5. Se joaca Oculta cu vremea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2017/04/cobra-actualizare-situatiei-planetare-7.html#more

      http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2017/04/cobra-meditatia-pentru-pace-din-11.html#more

      Ștergere
  6. Un clarvăzător care pretinde că a prezis momentul în care Trump va ataca Siria spune că cel de al Treilea Război Mondial e la un pas distanţă. Horacio Villegas se autointitulează mesagerul lui Dumnezeu, scrie Mirror.

    Clarvăzătorul care a susţinut în 2015 că Trump va câştiga alegerile are convingerea că războiul va începe la aniversarea a 100 de ani de la prima apariţie a Fecioarei Maria la Fatima.

    Fecioara Maria ar fi apărut la Fatima, în Portugalia, cu şase ocazii diferite. Prima a avut loc pe 13 mai 1917, iar ultima pe 13 octombrie 1917.

    Villegas crede că oamenii trebuie să ştie şi să se pregătească pentru ce urmează în această perioadă, 13 mai -13 octombrie 2017, „Războiul va începe şi va aduce distrugere, şoc şi moarte”, afirmă el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant mesajul tau, 19:05! A avut dreptate privind alegerile din SUA...

      Ștergere
  7. Iarna asta e de la bunul Dumnezeu sau e mana de om care influenteaza norii cu diferite mijloace,ma gandesc,pe la vecini,cine stie.. N-ar fi prima oara.

    RăspundețiȘtergere
  8. Secretele Vaticanului:

    Sfântul Oraș este învăluit în mistere și intrigi de secole. Cu excepția cardinalilor și episcopilor din vârful ierarhiei, nimeni nu are avut acces la ceea ce se petrece în măruntaiele Bisericii. Se spune că în arhivele Vaticanului există anumite lucruri care, dacă ar ajunge la cunoștința publicului larg, ar schimba pentru totdeauna fața credinței. Secretele Vaticanului a fost filmat parțial cu camera ascunsă, cu misiunea de a revela aceste lucruri. Iată unele întrebări la care acest a încercat să găsească un răspuns: Ascunde Vaticanul informații potrivit cărora crucificarea lui Isus a fost o farsă? Există o cabală de sataniști în interiorul Vaticanului? Doar câțiva aleși știu că în dimineața înmormântării Papei Ioan Paul câteva OZN-uri au apărut deasupra Vaticanului.

    Documentarul ne invită să examinăm rapoartele despre conspirațiile de la Vatican și legăturile acestuia cu scufundarea Titanicului, asasinarea lui Abraham Lincoln, ritualuri satanice, posedări demonice și alte lucruri despre care Orașul Sfânt ar prefera să nu se știe niciodată.

    http://www.filmedocumentare.com/secretele-vaticanului/


    PROTOCOALELE ÎNȚELEPȚILOR SIONULUI :


    Protocoalele înțelepților Sionului” (în rusă Протоколы Сионских мудрецов) a fost o scriere apocrifă care a circulat în Europa la începutul secolului al XX-lea și care descria niște planuri imaginare ale evreilor de a domina lumea.
    A fost publicată pentru prima dată în foileton între 28 august și 7 septembrie (stil vechi) 1903 în ziarul "Znamia" (în rusă Знамя) din Sankt Petersburg, de către Pavel Crușeveanu, într-o versiune prescurtată. Ulterior, în 1905, acestă compilație a fost publicată ca o anexă a broșurii lui Serghei Nilus: „Mare în Mic: Venirea Anti-Cristului și rolul Satanei pe pământ”.
    Acest fals a fost redactat și pus în circulație de Piotr Ivanovici Rackovski, șeful poliției secrete al Ohranei - poliția secretă a Rusiei țariste - ca diversiune menită să preîntâmpine o revoluție, în ideea că demersurile politice revoluționare ar fi fost acțiuni evreiești din inițiativa a ceea ce propaganda numea iudaismul internațional.
    Deși comunitatea științifică istoriografică internațională a stabilit că este un fals, textul a fost utilizat ca material de propagandă de organizații și regimuri antisemite, ca în Germania Nazistă și, mai actual, în Orientul Mijlociu.
    După Revoluția din 1989, folosind libertatea presei de după înlăturarea regimului comunist, grupări neo-fasciste au publicat și difuzat această broșură și în România .


    http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/07/protocoalele-inteleptilor-sionului-ebook.html

    http://anonimus.ro/2013/12/protocoalele-inteleptilor-sionului-2/

    https://ro.scribd.com/doc/10487119/Protocoalele-inteleptilor-Sionului

    RăspundețiȘtergere
  9. Protocoalele înţelepţilor Sionului – cartea cea mai infamă din secolul XX, a cărei publicare şi deţinere este interzisă în Europa şi în Statele Unite – este astăzi difuzată în unele ţări arabe şi e prezentă în esenţa discursurilor teroriştilor din organizaţia palestiniană Hamas.

    Dezvăluirea acestui mare complot evreiesc internaţional se va răspândi cu repeziciune şi va deveni un succes fără precedent imediat după primul război mondial şi, în urma emigraţiei ruşilor albi, la începutul anilor douăzeci, datorită traducerilor în engleză, franceză şi mai ales în germană. Din această tragică falsificare, care va duce la uciderea a milioane de persoane în lume, va extrage Adolf Hitler materialul care îi va permite să scrie Mein Kampf şi să arate cu degetul spre cel vinovat de toate relele din Germania: evreul!
    ceastă falsificare va provoca, în Rusia, un val fără precedent de pogromuri şi de spolieri ale averilor evreilor. În esenţă, cartea relatează – prin intermediul a douăzeci şi patru de „conferinţe” – programul elaborat de un colegiu de înţelepţi evrei, în scopul guvernării lumii şi a aducerii creştinilor în stare de sclavie. Aşadar, se prezintă ca un raport al acestor douăzeci şi patru de reuniuni pretins secrete, în cursul cărora „înţeleptul Sionului” îşi expune planul pentru dominarea omenirii. În acest scop, trebuie să fie distruse monarhiile şi civilizaţiile creştine. Planul machiavelic preconizează recurgerea la violenţă prin anarhie şi revoluţie pentru distrugerea ordinii mondiale existente şi, pe ruinele ei, construirea unei noi puteri evreieşti.
    În programul susţinut de acest fals josnic găsim: folosirea violenţei şi a intimidării; distrugerea statelor; recurgerea la societăţi secrete; instaurarea unei autocraţii; încurajarea alcoolismului şi a corupţiei; distrugerea regimurilor dinastice; dobândirea de influenţă asupra presei; opoziţia între două partide politice; interzicerea aristocraţiei; protecţia comuniştilor; crearea unei crize economice mondiale; protecţia totală a viitorilor conducători; distrugerea credinţei în Dumnezeu; încurajarea speculaţiei financiare pentru ruinarea opozanţilor; mare libertate a popoarelor ca să fie mai bine controlate mai târziu; instaurarea unui guvern despotic; dezbinarea popoarelor; monopolul afacerilor în mâinile viitorilor conducători; ruinarea aristocraţiei prin impozite; încurajarea luxului; şomaj pentru înspăimântarea maselor; dispariţia familiei; domnia mondială a unui suveran ales de viitorii conducători; organizarea unor masacre ale opozanţilor; abolirea libertăţii de instruire; dispariţia libertăţii de gândire şi mai ales distrugerea Vaticanului şi a Bisericii Catolice cu instaurarea unei Biserici universale.

    RăspundețiȘtergere
  10. Previziunea meteo din luna Ianuarie pentru tot anul o gasiti pe net.
    Institutia Meteorologica din Romania este singura du Europa care are previziuni reale. De asta se doreste privatizarea ei...

    RăspundețiȘtergere
  11. Scurta istorie a jefuirii bogaţiilor românilor de către turci, austro-ungari şi ruşi :

    Unde este aurul românilor ?

    Pentru cei care-i simpatizeaza pe rusi , dar habar de istorie nu au !

    http://www.rumaniamilitary.ro/scurta-istorie-a-jefuirii-bogatiilor-romanilor-de-catre-turci-austro-ungari-si-rusi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim22 aprilie 2017, 20:56, tu ii spimpatizezi pe americani? Te informez ca sunt mai rai decat ceilalti pe care i-ai amintit.

      Ștergere
    2. 21.43 articolul profesorului de mai sus ilustreaza jaful sovietic . Nu vorbim despre ,,bnatatea'' americanilor si nici despre ci despre jaful si furturile suferite de poporul roman in urma razboiului . Americanii colonizeaza, rusii fura si fura bine de tot .

      Ștergere
    3. Dar spune-mi de ce crezi tu ca umbla americanii sa colonizeze? Doar nu pentru binele suprem al umanitatii ..exact pentru acelasi lucru, sa cotropeasca si sa fure. Fata de rusi au facut mizerii mai mari pe planeta aceasta...

      Ștergere
  12. 21.37--22 04 2017-DA-PRIETENA MEA DIN ITALIA O PERSOANA FF PREGATITA -CULTA SI CREDINCIOASA A VAZUT ACESTE DRONE TRIMISE SI IN URMA LOR CADEA UN PRAF ALB--si se spune ati vazut DUMNEAOASTRA nu TU!--respectul se castiga--pace tie

    RăspundețiȘtergere