28 Septembrie 2001 , ora 23, 20 !
Ma rugam, si brusc, in locul Rugaciunii mele, fara voia mea, GLASUL meu, spunea :
"DOAMNE ! ÎMI DORESC , TOT CEEA , CE -MI DOREŞTI TU , DOAMNE !
ÎN NUMELE , TATĂLUI , ŞI-AL FIULUI , ŞI-AL SFÂNTULUI DUH , AMIN !"
Dragii mei, putem noi ,oare, să ne dorim, altceva, decât ,ceea ce voieşte BUNUL DUMNEZEU, pentru noi? Cu siguranţă că, nu ne dorim altceva, inafara VOII, LUI DUMNEZEU.
Numai DUMNEZEU, stie ce este bine pentru noiş ceea ce ne dorim noi, si ne incapăţânăm, ca să obţinem, prin orice mijloace, mai devreme ,sau mai tarziu, nu va fi deloc ,spre folosul, sufletului nostru.
Si iata ca, puţin mai tarziu, aud din nou, GLAS ,care plânge, din toţi rărunchii, şi strigă :
"VENIŢI ! VENIŢI ! VENIŢI !
N - AUZIŢI , CE SPUNE , DOMNUL VOSTRU , IISUS HRISTOS , SOLEMN ?"
Si imediat, UN ALT GLAS, imi spune, pe UN TON, PORUNCITOR...:
"SĂ SCRII , TOT CE VEZI , ŞI TOT CE AI S-AUZI , ŞI...SĂ TRIMIŢI !"
Clipă în care , rămân uimită, uluită, de cele auzite, tresalt, de pe Pamant, cum stateam in genunchi, şi cu lacrimi în ochi, imi notez repede toate,
După cum vedeţi, dragii mei, nu scriu de la mine ! Tot ce scriu, tot despre ce eu scriu, sunt de la DUHUL CEL PREA SFÂNT !
Eu doar, ma supun, trup şi suflet, LUI DUMNEZEU şi MĂICUŢEI DOMNULUI.
Vedeţi şi voi, fraţilor, cât de târziu stau, şi scriu, cu multă dragoste, aici pe BLOG, respectând astfel, PORUNCA LUI DUMNEZEU..."SA SCRII , TOT CE VEZI, SI TOT CE AI S-AUZI......"
Fraţilor ! Auziţi, dragii mei, auziţi GLASUL, MÂNTUITORULUI nostru, MULT PREA IUBIT, şi PREA SCUMP , SUFLETULUI nostru.
EL , ne cheamă, întinde braţele SALE, ca să ne strângă la pieptul SĂU, dar noi, ca nişte orbi, nu vedem ,şi ca nişte surzi, nu auzim.
Nu trebuie ca să ni se întâmple, ceva rău, ca noi, să ne întoarcem , la CREDINŢĂ, şi totodata, la DUMNEZEU şi la MAICA DOMNULUI.
Ci trebuie, să mulţumim LUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, pentru toate, câte ne-a dăruit şi ne dăruieşte, în fiecare clipă , a vieţii noastre.pentru simplul fapt, ca ne trezim dimineaţa, si mai vedem, ne mai bucuram, de un nou RĂSĂRIT, de SOARE.
Dragii mei, dăruiţi DRAGOSTE sufletească, şi veţi primi, respect şi bucurie nespusa !
Cu dragoste,
Maria
Buna ziua!
RăspundețiȘtergereDoamna Maria , adevar pur scrieti aici!Dar , oare oamenii se vor intoarce la Dumnezeu inainte sa pateasca ceva rau?Eu nu cred , nu , nimeni nu se va intoarce la Dumnezeu!Sau , foarte putini....Pentru ca , atunci cand dau de necaz , unde sa fuga?Daca nu la Domnul cel Atotputernic?La Domnul cel adevarat care , din bunatatea Sa , ne iarta ori de cate ori ii gresim , chiar daca il maniem foarte...El tot ne iarta , "Bucurie mare in cer se face pentru un pacatos care se intoarce la credinta"!
Numai bine , Doamne ajuta!
ROBERT, POSTAREA mea, din 13 Iunie 2013, CATASTROFA AMERICANA, s+a adeverit din pacate.
ȘtergereAsta seara, UN AVION, de mari dimensiuni, cu peste 300 pasageri la BORD, s-a prăbuşit în SAN FRANCISCO.
Pe toate ecranele TV, apare scris, CATASTROFĂ AMERICANĂ , de proporţii.
Spune şi tu, de unde era să ştiu eu, ce se va întâmpla, şi cum era sa cunosc eu, ca asa va scrie, Televiziunile pe ecrane?
Exact aşa, cum eu am auzit, şi am scris pe 13 iunie 2013!
Sa spream, ca nu vor fi prea multe victime, si ca oamenii vor fi salvaţi. Cu dragoste si cu daruire sufleteasca, Maria
De unde?De la Dumnezeu!
RăspundețiȘtergereAstazi (defapt zilele astea) inca o dovada!Inca ceva minunat (chiar daca e rau , e ceva inimaginabil)...
Da , sa speram ca nu vor fi prea multe victime , si ca oamenii vor fi salvati.
Numai bine , Doamne ajuta!