1 August 2025,ora 5,32 !
Dragii mei,
În aceasta dimineata, m-a trezit o Lumina alba si orbitor de stralucitoare, Lumina ce-mi arata Sfanta Icoana a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos in brate, pe bratul stâng, si care Sfanta Icoana, se afla pe perete, langa patul in care eu dormeam.
Maicuta Domnului plângea cu râuri mari de lacrimi sfinte.
Se îneca in lacrimile Sale care se adunau pe buzele Sale si-n barbă, acolo rămâneau ca niste boabe de rouă.
Niciodata nu am vazut-O pe Maicuta Domnului ,plângând atât de tare,asa cum plângea acum.
Dar ceva uimitor se intampla, dragilor.
Vad deasupra umărului drept al Maicutei Domnului, cam la doua palme distanta,vad in lumina alba, un CEAS de masa normal, un Ceas din acela pe care-l aveau Parintii si Bunicii nostri, si pe care,îl întorceau din cheița din spate ca sa mearga, si-l puneau sa sune ca sa se trezeasca a doua zi, si sa mearga la serviciu sau la munca câmpului.
Ora de pe ecranul ceasului de masa, era inaintata, dar o forță nevăzută intervine si dă intr-un ritm foarte lent,ca prin alunecare,dă acele ceasului înapoi.
Acele ceasului alunecau de la dreapta la stanga, ajunsesera la ora 11 si se indreptau spre ora 10 si tot asa, până ar fi expirat timpul pentru ce voia MAICUTA sa ne transmita, prin lacrimile Sale sfinte,lacrimi care o înecau pe Maicuta Domnului.
Dragii mei, sa nu ne pierdem rabdarea,sa nu ne pierdem nadejdea in Prea Sfanta Treime si-n Maicuta Domnului cu Sfintii Săi.
Întotdeauna să îmbratisam numai iubirea,întelegerea,bunatatea inimii, mila față de cel bolnav si necajit, si astfel, vom fi ajutati si ocrotiti de Bunul Dumnezeu si de Maicuta Domnului cu Sfintii Săi.
Sa nu uitam niciodata dragilor, de faptul că, ura vine numai de la diavol.
Noi sa nu lăsam ura sa ne domine,ci s-o înlocuim cu dragoste, cu iubire si cu rabdare divina.
Cu dragoste,Maria.
Doamne! Nu știu ce va fi cu noi, numai Domnul știe.Lumea nu înțelege. Fac nunti vinerea, dansează în post și face ( lumea) lucruri numai împotriva Lui Dumnezeu. Ura nu duce la nimic bun, dacă nu facem bine , mai bine sa nu facem rău.Uneori o vorba aruncată în vânt face mai mult decât o bătaie.Dumnezeu și Maica Domnului sa ne ierte pe toți!
RăspundețiȘtergereNu are treabă când faci nunta, când sapi în grădină, când speli... S-au nu mai știu ce... DUMNEZEU este în inima ta și a mea... Un și singur cuvânt,, IUBIRE CATRE FRATELE TĂU, CATRE NATURA,.. CATRE TOATĂ CREAȚIA DOMNULUI. E ATÂT DE SIMPLUL... DAR OMENIRE ÎNCĂ NU A ÎNȚELES... DUMNEZEU ESTE IUBIRE.
Ștergere14.17, nu este asa! Cine munceste in zile de sarbatori cu rosu (importante) este pedepsit si nu are parte de ce a facut. Fie se imbolnaveste, are o paguba, ceva i se intampla. E mare pacat sa nu respecti sarbatorile si sa iti bati joc facand munci grele pe care le poti amana cu mar fi spalatul, curatenia generala, spalatul geamurilor. Adica te apuca tocmai atunci cand sunt sarbatori sa faci treaba, cel rău ispiteste, nu sta degeaba.
ȘtergereGândește-te! E ca si cum cineva ignora ca este ziua ta si spala, coase, face curatenie generala si nu te baga in seama.
La sfinti e si mai si față de comparatia data cu ziua unui simplu om. Sfintilor trebuie sa le dam cinstirea cuvenită prin respectarea sarbatorii. Nu se poate sa spalam zicand ca spala masina de spalat. Da, dar lăturile alea, mizeria o dai sfinților? Asta merita ei? Sau de ziua mortilor, asta merita ei? Lături, ignoranta ta, mizerie si nimic altceva?
Are importanta, 14:17, cand se face si nunta.
ȘtergereParastasele se fac sambata, nuntile se fac duminica. Nu se amesteca. De ce parastasele nu se fac si duminica, ci doar sambata?
La nunti s-a denaturat pentru ca nuntasii nu aveau chef sa mearga obositi la serviciu a doua zi, lunea. Si atunci au hotarat sa faca nunti si sambata. Sau, mai rău, vinerea cand a fost rastignit Iisus. Nunta se face duminica, cand Iisus a Inviat. Nu in alte zile.
Doamne iartane
RăspundețiȘtergereSpagarul Anastasiu se spune ca va ramine in guvern ca Secretar de Stat la Cabinetul lui Bolojan Frankenstein Imparatul Statuilor.
RăspundețiȘtergereCalin Georgescu presiuni mari pe procurori ,a fost azi si la Politia Ilfov pentru tracasare pe infractiuni neargumentate cu zvonul ca va fi retinut sau cel putin schimbarea zilei din saptamina a Controlului judiciar dar pregatiri cu garduri metalice inainte de a sti el ca e chemat-craciun.
RăspundețiȘtergereVin extratereștrii! Timpurile de pe urma sunt foarte
Calin Georgescu vorbeste de libertate intr-o Românie care este in dictatura. Calin Georgescu este pentru Romania noul Alexei Navalny stindardul de lupta impotriva regimului de dictatura din România si pentru libertate. Dictatura din România este formata dintr-o nomenclatură de fosti securisti, pensionari speciali si ranjiti care conduc institutii de aranjat voturi este un partid comunist care a instituit dictatura in România pozand pentru extern in democratie....democratia sclavilor exportati pe plantatiile vestului pentru a le asigura lor pensiile speciale. Au revenit vremurile de cerut azil politic in tari cu adevarat democrate fugind din dictatura România.
RăspundețiȘtergereDoamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru,si Preasfanta Feciara Maria Maica Domnului nostru ,apara Romania iubita noastra tara si pe romani ,si pe Calin Georgescu de tradatorii hoti vanduti strainilor ! Multumim Doamne !
RăspundețiȘtergereMie ceasul care merge imi aduce aminte de ceasul Apocalipsei care era la ultimul minut , dat inapoi ar arata cresterea timpului pina la ora zero sl Finalul zero de sosire al Apocalipsei.
RăspundețiȘtergereTocmai se anunta ca emisarul lui Trump in negocierile de pace din Ukraina va merge la Moscova sa discute cu Rusia despre incheierea razboiului.
Asta daca Pacea va fi incheiata ar cam insemna prelungirea timpului dar si o Pace cu teritorii mari Ocupate de Rusia.
Si ar mai ramine celalalt focar al Razboiului Mondial din Palestina unde oprirea Razboiului inceput de Netanyahu si incheierea unei Paci ar presupune recunoasterea Palesinei fara de care oprirea conflictului si Genocidului cu musulmanii nu ar fi posibil.
Pacea ar cistiga ceva timp. De reflexie dar numai ar indeparta evenimentul Final prevazut de plinsul icoanei.
Pamintul trece si prin mari transformari tectonice care ar putea da de gindit Omenirii
In zona cutremurului Mare de 8,8 din Kamjiatka -Rusia a izbucnit un Mare Vulcan cu eruptii de cenusa care vot topii ghetarii din zona si accelera ca si alti Vulcani Din Africa si Etna din Sicilia crsterea nivelului Oceanic si Incalzirea dar si racirea prin ecranare a temperaturilor Globului terestru.
Si in acest caz timpul Sfirstului actual al Schimbarilor tectonice si Inclinarii axei Pamintului ar putea fi incetinit si aminat ca sa nu fie atit de Brusc si sa creeze timp de Adaptare a Omenirii.
Dar finalul cu inclinarea Axei se va putea doar prelungi ca timp ca pina la urma tot se va produce poate mai Lent..
Evenimentul Tectonic presupune schimbarea Hartlor formei fizice a continentelor cu
Ruperea Africii in doua sau mai multe falii si noi Continente formate din Africa si separarea uscatului de intrarea apei oceanului pe aceste Falii de mii de Km fapt ce ar transforma Deserturile actuale in terenuri fertile pe continente mai mici si isule noi vor putea aparea din aceste framintari tectonice si chiar din oceane, care nu vor lipsi nici in America de Nord despre care multi spun ca se va rupe probabil pe Marele Canion din Vestul Americi in un fenomen similar ca cel din Africa , separind California de continrnt sau chia se spune de scufundarea ei sau portiuni in ocean.
Dar tiate transfirmatile presupun migratii de populaii cu eruptii vulcanice si perioade de instabilitate a temperaturilor akternind incalzirea globala cu racirea data de intensificarea eruptiilor de cenusa Vulcanica a caror gaze si cenuse dau si perioade de racire prin ecranarea caldurii Soarelui..
Deci o Apocalipsa Climatica care in mersul ei nu poate fi oprita ci doar facuta trecerea spre un Glob terestru cu o echilibrare mai lenta si mai suportabila dar care genereaza
Transformari Dureroase,
care prelungite ca timp aratat de Ceas pot fi mai suportabile Omenirii si vietuitoarelor de pe planeta noului Pamint care va arata diferit ca cel actual doar prin Oprirea Razboiului sau Razboielor in mod asemanator prin fragmentarea lor sa nu se devina unul Global intre marile Puteri Mondiale
Asta ar presupune discutii si colaborare intre marile puteri pentru creierea increderii si creierea de mecanisme noi de mentinerea conflictelor sub o anumita limita si chiar Limitarea Inarmarilor. Dar probabil dupa un al Treilea Razboi Mondial. Si de ce nu dupa un contact mai civilizator si cu extraterestrii
Sa vedem ce aduce in zona
corpul Extraplanetar 3I Atlas care va trece prin sistemul Solar si va ajunge in zona la distanta peste trei luni de zile cu viteza mare de peste 60 mii km la ora de peste 50 de ori viteza sunetului la inceputul lunii octombie 2025 despre care se incearca si gasirea si a unor previziuni mai vechi corelate cu acest an-craciun.
-craciun.