.
In Sfanta si Marea marti, textele principale din Sfanta Evanghelie se citesc in cadrul Deniei si a Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite. Astfel, in cadrul Deniei, avem textul de la Sfantul Evanghelist Matei capitolele 22, vs. 15-46, 23, vs. 1-39, iar in cadrul Sfintei Liturghii a darurilor inainte sfintite avem textul de la Sfantul Evanghelist Matei capitolele 24, vs. 36-51; 25, vs. 1-46; 26, 1-2.Pericopa Evangheliei de la Denie (Matei capitolul 22, vs. 15-46, 23, vs. 1-39): Atunci s-au dus fariseii si au tinut sfat ca sa-L prinda pe El in cuvant. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, impreuna cu irodianii, zicand: Invatatorule, stim ca esti omul adevarului si intru adevar inveti calea lui Dumnezeu si nu-Ţi pasa de nimeni, pentru ca nu cauti la fata oamenilor. Spune-ne deci noua: Ce Ţi se pare? Se cuvine sa dam dajdie Cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscand viclenia lor, le-a raspuns: Ce Ma ispititi, fatarnicilor? Aratati-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta si inscriptia de pe el? Raspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind aceasta, s-au minunat si, lasandu-L, s-au dus. In ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic ca nu este inviere, si L-au intrebat, Zicand: Invatatorule, Moise a zis: Daca cineva moare neavand copii, fratele lui sa ia de sotie pe cea vaduva si sa ridice urmasi fratelui sau. Deci erau, la noi, sapte frati; si cel dintai s-a insurat si a murit si, neavand urmas, a lasat pe femeia sa fratelui sau. Asemenea si al doilea si al treilea, pana la al saptelea. In urma tuturor a murit si femeia. La inviere, deci, a carui dintre cei sapte va fi femeia? Caci toti au avut-o de sotie. Raspunzand, Iisus le-a zis: Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Caci la inviere, nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu in cer. Iar despre invierea mortilor, au n-ati citit ce vi s-a spus voua de Dumnezeu, zicand: 'Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov'? Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor. Iar multimile, ascultandu-L, erau uimite de invatatura Lui. Şi auzind fariseii ca a inchis gura saducheilor, s-au adunat laolalta. Unul dintre ei, invatator de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a intrebat: Invatatorule, care porunca este mai mare in Lege? El i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii. Şi fiind adunati fariseii, i-a intrebat Iisus, Zicand: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. Zis-a lor: Cum deci David, in duh, Il numeste pe El Domn? - zicand: 'Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale'. Deci daca David Il numeste pe El domn, cum este fiu al lui? Şi nimeni nu putea sa-I raspunda cuvant si nici n-a mai indraznit cineva, din ziua aceea, sa-L mai intrebe . Atunci a vorbit Iisus multimilor si ucenicilor Sai, zicand: Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; Deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac. Ca leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste. Toate faptele lor le fac ca sa fie priviti de oameni; caci isi latesc filacteriile si isi maresc ciucurii de pe poale. Şi le place sa stea in capul mesei la ospete si in bancile dintai, in sinagogi, Şi sa li se plece lumea in piete si sa fie numiti de oameni: Rabi. Voi insa sa nu va numiti rabi, ca unul este Invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sunteti frati. Şi tata al vostru sa nu numiti pe pamant, ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri. Nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este unul: Hristos. Şi care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru. Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi. Vai voua, calauze oarbe, care ziceti: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni si orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinteste aurul? Ziceti iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni si orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinteste darul? Deci, cel ce se jura pe altar se jura pe el si pe toate cate sunt deasupra lui. Deci cel ce se jura pe templu se jura pe el si pe Cel care locuieste in el. Cel ce se jura pe cer se jura pe tronul lui Dumnezeu si pe Cel ce sade pe el. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta; pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila! Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor, si ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n-am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel, dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri! Şerpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata Eu trimit la voi prooroci si intelepti si carturari; dintre ei veti ucide si veti rastigni; dintre ei veti biciui in sinagogi si-i veti urmari din cetate in cetate, ca sa cada asupra voastra tot sangele dreptilor raspandit pe pamant, de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre templu si altar. Adevarat graiesc voua, vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si cu pietre ucizi pe cei trimisi la tine; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit. Iata, casa voastra vi se lasa pustie; Caci va zic voua: De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului .Pericopa Evangheliei de la Liturghia a darurilor mai inainte sfintite (Matei capitolul 24, vs. 36-51): Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. Şi precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi venirea Fiului Omului. Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si altul se va lasa. Din doua care vor macina la moara, una se va lua si alta se va lasa. Privegheati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoasteti, ca de-ar sti stapanul casei la ce straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasa si inteleapta pe care a pus-o stapanul peste slugile sale, ca sa le dea hrana la timp? Fericita este sluga aceea, pe care venind stapanul sau, o va afla facand asa. Adevarat zic voua ca peste toate avutiile sale o va pune. 48. Iar daca acea sluga, rea fiind, va zice in inima sa: Stapanul meu intarzie, si va incepe sa bata pe cei ce slujesc impreuna cu el, sa manance si sa bea cu betivii, veni-va stapanul slugii aceleia in ziua cand nu se asteapta si in ceasul pe care nu-l cunoaste, si o va taia din dregatorie si partea ei o va pune cu fatarnicii. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luand candelele lor, au iesit in intampinarea mirelui. Cinci insa dintre ele erau fara minte, iar cinci intelepte. Caci cele fara minte, luand candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele intelepte au luat untdelemn in vase, odata cu candelele lor. Dar mirele intarziind, au atipit toate si au adormit. Iar la miezul noptii s-a facut strigare: Iata, mirele vine! Iesiti intru intampinarea lui! Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au impodobit candelele lor. Şi cele fara minte au zis catre cele intelepte: Dati-ne din untdelemnul vostru, ca se sting candelele noastre. Dar cele intelepte le-au raspuns, zicand: Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua si nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si cumparati pentru voi. Deci plecand ele ca sa cumpere, a venit mirele si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta si usa s-a inchis. Iar mai pe urma, au sosit si celelalte fecioare, zicand: Doamne, Doamne, deschide-ne noua. Iar el, raspunzand, a zis: Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi. Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului. Şi mai este ca un om care, plecand departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mana avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui si a plecat. Indata, mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi a castigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau. Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata alti cinci talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iata alti doi talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau. Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. Şi temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau. Şi raspunzand stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ţi-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; Strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ţi-am slujit? El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Şi vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica. Iar dupa ce a sfarsit toate aceste cuvinte, a zis Iisus catre ucenicii Sai: stiti ca peste doua zile va fi Pastile si Fiul Omului va fi dat sa fie rastignit .
Predica la Sfanta si Marea Marti
Sfanta si Marea Marti ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului cu doua parabole strict eshatologice - parabola celor zece fecioare si parabola talantilor.
Prima pilda asemuieste intrarea in viata vesnica cu o nunta. Hristos e Mirele Care ne cheama pe toti la ospatul Sau de nunta, precum glasuieste utrenia zilei.
"Mire Hristoase, Care esti cu podoaba mai frumos decat oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospatul cel duhovnicesc al nuntii Tale, dezleaga-ma de chipul cel ticalos al gresealelor mele. si, impodobindu-ma cu frumoasa haina a slavei Tale, fa-ma impreuna sezator luminat la masa imparatiei Tale.”.
Taina nuntii este mare, zice Sf. Ap. Pavel, dar in Hristos si in Biserica. Prin unirea nuntii se implineste intr-un chip nedesavarsit, nazuinta omului dupa vesnicie; prin urmasii sai omul isi prelungeste viata dincolo de hotarele varstei sale. Nunta pamanteasca este insa o icoana stearsa a negraitei bucurii de a fi impreuna cu Mirele Hristos; unirea cu El este vesnica si bucuria fara de margini.
Dar pentru a putea intra impreuna cu Mirele, trebuie indeplinite conditiile aratate in parabola celor zece fecioare: veghere, feciorie si untdelemn in candele. Despre veghere si curatie ne-a invatat pe larg sfanta si marea Luni; acum se staruie indeosebi asupra untdelemnului. Intr-adevar, toate cele zece erau fecioare, toate au vegheat de-a lungul noptii in asteptarea Mirelui; cinci din ele insa, pentru ca au avut untdelemn indeajuns pentru candele au fost numite intelepte si au intrat in camara impreuna cu Mirele; celelalte cinci pentru ca n-au avut grija sa-l cumpere la vreme, si-au pierdut ostenelile fecioriei si ale vegherii; au ramas afara din camara, de aceea au si fost numite nebune. Untdelemnul a fost deci piatra lor de incercare. Ce taina ascunde oare untdelemnul din candelele fecioarelor?
Fecioria are mare pret inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul Hristos S-a nascut din fecioara si a dus viata feciorelnica; Inaintemergatorul si prietenul Sau, Ioan Botezatorul, precum si ucenicul iubit, Ioan Evanghelistul au fost feciorelnici; in viata vesnica, tronul Sau va fi inconjurat de feciorelnici. Pilda celor zece fecioare insa, parca ar vrea sa ne spuna ca fecioria singura nu-i indestulatoare pentru mantuire. Fecioarele cele nebune, desi fecioare, n-au intrat impreuna cu Mirele la nunta.
Sfintii Parinti inteleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor, milostenia, ceea ce inseamna ca fecioria, pentru a fi mantuitoare, trebuie unita cu milostenia.
"Mari sunt aripile milosteniei, zice Sf. Ioan Gura de Aur, strabate vazduhul, trece de luna si de soare si de cetele ceresti. si se opreste in fata tronului Dumnezeirii. Oricate pacate vei face, milostenia atarna mai greu decat ele”.
"Fecioria este un lucru asa de mare, ca nici unul din cei vechi n-au putut s-o pazeasca: nici Noe, nici Avraam, nici Iosif. Fecioria si dispretul mortii erau virtutile cele mai grele. Numai de la Hristos a inflorit floarea fecioriei. Si totusi, cele cinci fecioare fara milostenie au fost izgonite. Fecioria e focul, untdelemnul e milostenia; precum focul, tot asa si fecioria, daca nu este unita cu milostenia se prapadeste” (Omilia despre pocainta).
Care este rostul unirii acestor doua virtuti?
Sfintii Parinti deosebesc la o fapta, doua parti: trupul, sau forma vazuta a faptei si sufletul sau scopul cu care se face fapta. Ceea ce face ca o fapta sa fie buna sau rea este scopul ei si nu forma, pentru ca diavolul "care de la inceput este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8, 44), intotdeauna ascunde pacatul sub chipul virtutii. Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu. La infricosatoarea Judecata, Dumnezeu va verifica numai aceste certificate si verificarea va fi indestulatoare. Orice fapta virtuoasa, fara aceasta garantie, nu este mantuitoare. De aceea, Sf. Maxim Marturisitorul zice ca "toata asceza care nu are dragoste este straina de Dumnezeu” (Filocalia II, p. 24).
Rostul acestei pilde la sfarsitul postului nu-i greu de ghicit. In curgerea postului, omul este mai atent la ostenelile trupesti: post, nevointe, metanii s.a. care, bine facute, duc la subtierea trupului, la curatie, la feciorie, fecioria fiind o sinteza a virtutilor trupesti. Ea oglindeste chipul cel dinafara, forma virtutii; milostenia insa, ca dragoste de Dumnezeu si de aproapele, oglindeste mai ales fata launtrica a virtutii, scopul ei. Adevarata virtute trebuie sa le uneasca pe amandoua: ostenelile trupesti cu virtutile sufletesti; fecioria trebuie sa se impodobeasca cu milostenia, altfel nu este mantuitoare.
Fecioarele cele nebune sunt chipul acestor nevointe care ne mantuiesc, ostenelile care se fac pentru ele insele, nu pentru Dumnezeu. De aceea ele sunt "nebune”, caci este o nebunie sa duci o viata de osteneala si nevointa si la urma sa te alegi cu muncile cele vesnice. Lectia cea mare care trebuie tinuta minte din pilda fecioarelor este aceasta: mantuirea nu se agoniseste numai prin nevointe personale, prin asceza, acestea sunt necesare, dar sunt numai o jumatate din pret si inca nu cea mai de seama; trebuie cealalta si cea mai de pret jumatate: faptele dragostei de aproapele.
Si mai este o pricina a pomenirii acestei pilde in aceasta zi. Saptamana Sfintelor Patimi ne arata in chipul cel mai puternic marea dragoste fata de oameni a lui Dumnezeu. La Cina cea de Taina, El Insusi ne cheama sa ne apropiem cu "credinta si cu dragoste” si toti crestinii nazuiesc si se pregatesc sa guste din "ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare”. Ca sa ne invrednicim cu adevarat de acestea, pregatirea noastra pentru Sfanta Inviere trebuie sa fie incununata cu acestea doua: de feciorie si milostenie; de sfintenie personala si dragoste de aproapele.
Cealalta pilda, a talantilor, ne atrage luarea aminte mai ales asupra a doua lucruri. Omul este dator sa fie virtuos. Mantuitorul ne-a poruncit adeseori: "Fiti sfinti”, "Fiti desavarsiti”, pentru ca omul are deja darul sfinteniei de la Sfantul Botez; a primit de la Stapanul talantul, el trebuie doar sa-l negutatoreasca, facand faptele pentru care a primit putere ". Fiecare din noi sa inmultim talantul darului dupa masura - ne indeamna slujba Utreniei - unul sa aduca intelepciune prin lucruri bune; cel credincios sa impartaseasca cuvantul sau celui ce nu stie tainele; altul sa-si imparta bogatia la saraci. Asa vom inmulti imprumutul, ca niste ispravnici credinciosi ai Domnului” (Laudele).
Pilda ne mai arata ca inmultirea talantului nu o face omul de unul singur, ci numai prin altul, prin zaraful de care pomeneste Stapanul: "trebuia sa dai argintul meu la zarafi” (Matei 25, 27). Cine este acest zaraf, ne-o spune Slava laudelor zilei: "Iata ca-si incredinteaza Stapanul talantul Sau, tie suflete al meu. Primeste darul cu frica, imprumuta pe Cel ce ti l-a dat, imparte-l la saraci si castiga prieten pe Domnul. Ca sa stai de-a dreapta Lui, cand va veni cu slava.”.
Zaraful sunt saracii si, prin ei, Insusi Domnul, caci cine da saracilor, imprumuta pe Hristos. Stapanul imparte talantii si tot El este zaraful care-i inmulteste, pentru ca sa adauge si dobanda la bogatia talantului. Vedem aici o minunata mestesugire a bunatatii si dragostei dumnezeiesti. Dumnezeu ne daruieste darurile Sale si apoi ne indeamna sa I le dam cu imprumut, ca si cum ar fi ale noastre, pentru ca prin aceasta sa ne invredniceasca de mai mare rasplata; nu numai a darului, ci si a dobanzii si aceasta numai pentru o neinsemnata osteneala: bunavointa de a imprumuta darul primit. Inca o data vedem cat de mari sunt faptele dragostei de aproapele.
Prima pilda asemuieste intrarea in viata vesnica cu o nunta. Hristos e Mirele Care ne cheama pe toti la ospatul Sau de nunta, precum glasuieste utrenia zilei.
"Mire Hristoase, Care esti cu podoaba mai frumos decat oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospatul cel duhovnicesc al nuntii Tale, dezleaga-ma de chipul cel ticalos al gresealelor mele. si, impodobindu-ma cu frumoasa haina a slavei Tale, fa-ma impreuna sezator luminat la masa imparatiei Tale.”.
Taina nuntii este mare, zice Sf. Ap. Pavel, dar in Hristos si in Biserica. Prin unirea nuntii se implineste intr-un chip nedesavarsit, nazuinta omului dupa vesnicie; prin urmasii sai omul isi prelungeste viata dincolo de hotarele varstei sale. Nunta pamanteasca este insa o icoana stearsa a negraitei bucurii de a fi impreuna cu Mirele Hristos; unirea cu El este vesnica si bucuria fara de margini.
Dar pentru a putea intra impreuna cu Mirele, trebuie indeplinite conditiile aratate in parabola celor zece fecioare: veghere, feciorie si untdelemn in candele. Despre veghere si curatie ne-a invatat pe larg sfanta si marea Luni; acum se staruie indeosebi asupra untdelemnului. Intr-adevar, toate cele zece erau fecioare, toate au vegheat de-a lungul noptii in asteptarea Mirelui; cinci din ele insa, pentru ca au avut untdelemn indeajuns pentru candele au fost numite intelepte si au intrat in camara impreuna cu Mirele; celelalte cinci pentru ca n-au avut grija sa-l cumpere la vreme, si-au pierdut ostenelile fecioriei si ale vegherii; au ramas afara din camara, de aceea au si fost numite nebune. Untdelemnul a fost deci piatra lor de incercare. Ce taina ascunde oare untdelemnul din candelele fecioarelor?
Fecioria are mare pret inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul Hristos S-a nascut din fecioara si a dus viata feciorelnica; Inaintemergatorul si prietenul Sau, Ioan Botezatorul, precum si ucenicul iubit, Ioan Evanghelistul au fost feciorelnici; in viata vesnica, tronul Sau va fi inconjurat de feciorelnici. Pilda celor zece fecioare insa, parca ar vrea sa ne spuna ca fecioria singura nu-i indestulatoare pentru mantuire. Fecioarele cele nebune, desi fecioare, n-au intrat impreuna cu Mirele la nunta.
Sfintii Parinti inteleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor, milostenia, ceea ce inseamna ca fecioria, pentru a fi mantuitoare, trebuie unita cu milostenia.
"Mari sunt aripile milosteniei, zice Sf. Ioan Gura de Aur, strabate vazduhul, trece de luna si de soare si de cetele ceresti. si se opreste in fata tronului Dumnezeirii. Oricate pacate vei face, milostenia atarna mai greu decat ele”.
"Fecioria este un lucru asa de mare, ca nici unul din cei vechi n-au putut s-o pazeasca: nici Noe, nici Avraam, nici Iosif. Fecioria si dispretul mortii erau virtutile cele mai grele. Numai de la Hristos a inflorit floarea fecioriei. Si totusi, cele cinci fecioare fara milostenie au fost izgonite. Fecioria e focul, untdelemnul e milostenia; precum focul, tot asa si fecioria, daca nu este unita cu milostenia se prapadeste” (Omilia despre pocainta).
Care este rostul unirii acestor doua virtuti?
Sfintii Parinti deosebesc la o fapta, doua parti: trupul, sau forma vazuta a faptei si sufletul sau scopul cu care se face fapta. Ceea ce face ca o fapta sa fie buna sau rea este scopul ei si nu forma, pentru ca diavolul "care de la inceput este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8, 44), intotdeauna ascunde pacatul sub chipul virtutii. Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu. La infricosatoarea Judecata, Dumnezeu va verifica numai aceste certificate si verificarea va fi indestulatoare. Orice fapta virtuoasa, fara aceasta garantie, nu este mantuitoare. De aceea, Sf. Maxim Marturisitorul zice ca "toata asceza care nu are dragoste este straina de Dumnezeu” (Filocalia II, p. 24).
Rostul acestei pilde la sfarsitul postului nu-i greu de ghicit. In curgerea postului, omul este mai atent la ostenelile trupesti: post, nevointe, metanii s.a. care, bine facute, duc la subtierea trupului, la curatie, la feciorie, fecioria fiind o sinteza a virtutilor trupesti. Ea oglindeste chipul cel dinafara, forma virtutii; milostenia insa, ca dragoste de Dumnezeu si de aproapele, oglindeste mai ales fata launtrica a virtutii, scopul ei. Adevarata virtute trebuie sa le uneasca pe amandoua: ostenelile trupesti cu virtutile sufletesti; fecioria trebuie sa se impodobeasca cu milostenia, altfel nu este mantuitoare.
Fecioarele cele nebune sunt chipul acestor nevointe care ne mantuiesc, ostenelile care se fac pentru ele insele, nu pentru Dumnezeu. De aceea ele sunt "nebune”, caci este o nebunie sa duci o viata de osteneala si nevointa si la urma sa te alegi cu muncile cele vesnice. Lectia cea mare care trebuie tinuta minte din pilda fecioarelor este aceasta: mantuirea nu se agoniseste numai prin nevointe personale, prin asceza, acestea sunt necesare, dar sunt numai o jumatate din pret si inca nu cea mai de seama; trebuie cealalta si cea mai de pret jumatate: faptele dragostei de aproapele.
Si mai este o pricina a pomenirii acestei pilde in aceasta zi. Saptamana Sfintelor Patimi ne arata in chipul cel mai puternic marea dragoste fata de oameni a lui Dumnezeu. La Cina cea de Taina, El Insusi ne cheama sa ne apropiem cu "credinta si cu dragoste” si toti crestinii nazuiesc si se pregatesc sa guste din "ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare”. Ca sa ne invrednicim cu adevarat de acestea, pregatirea noastra pentru Sfanta Inviere trebuie sa fie incununata cu acestea doua: de feciorie si milostenie; de sfintenie personala si dragoste de aproapele.
Cealalta pilda, a talantilor, ne atrage luarea aminte mai ales asupra a doua lucruri. Omul este dator sa fie virtuos. Mantuitorul ne-a poruncit adeseori: "Fiti sfinti”, "Fiti desavarsiti”, pentru ca omul are deja darul sfinteniei de la Sfantul Botez; a primit de la Stapanul talantul, el trebuie doar sa-l negutatoreasca, facand faptele pentru care a primit putere ". Fiecare din noi sa inmultim talantul darului dupa masura - ne indeamna slujba Utreniei - unul sa aduca intelepciune prin lucruri bune; cel credincios sa impartaseasca cuvantul sau celui ce nu stie tainele; altul sa-si imparta bogatia la saraci. Asa vom inmulti imprumutul, ca niste ispravnici credinciosi ai Domnului” (Laudele).
Pilda ne mai arata ca inmultirea talantului nu o face omul de unul singur, ci numai prin altul, prin zaraful de care pomeneste Stapanul: "trebuia sa dai argintul meu la zarafi” (Matei 25, 27). Cine este acest zaraf, ne-o spune Slava laudelor zilei: "Iata ca-si incredinteaza Stapanul talantul Sau, tie suflete al meu. Primeste darul cu frica, imprumuta pe Cel ce ti l-a dat, imparte-l la saraci si castiga prieten pe Domnul. Ca sa stai de-a dreapta Lui, cand va veni cu slava.”.
Zaraful sunt saracii si, prin ei, Insusi Domnul, caci cine da saracilor, imprumuta pe Hristos. Stapanul imparte talantii si tot El este zaraful care-i inmulteste, pentru ca sa adauge si dobanda la bogatia talantului. Vedem aici o minunata mestesugire a bunatatii si dragostei dumnezeiesti. Dumnezeu ne daruieste darurile Sale si apoi ne indeamna sa I le dam cu imprumut, ca si cum ar fi ale noastre, pentru ca prin aceasta sa ne invredniceasca de mai mare rasplata; nu numai a darului, ci si a dobanzii si aceasta numai pentru o neinsemnata osteneala: bunavointa de a imprumuta darul primit. Inca o data vedem cat de mari sunt faptele dragostei de aproapele.
Parintele Petroniu Tanase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu