sâmbătă, 13 iunie 2020

ENOH E PE PĂMANT !!! VENIREA LUI ENOH SI A LUI ILIE ! APOCALIPSA !!!




Noapte de 12 - 13 iunie 2020,ora 2,14 !

Dragii mei,

În aceasta noapte ,in timp ce scriam 
aici pe Blog,aud glas care spune ceva minunat,chiar daca ne ingrijoreaza acest DAR DIVIN !
Glasul spunea asa:
"Enoh !
 Enoh e pe pămant! 
Enoh si Apocalipsa!
Enoh si venirea lui Ilie !"
După care,glasul nu mai spune nimic.
Prieteni dragi,stim cu totii deja ,faptul 
că,Venirea lui Enoh si a lui Ilie prevesteste Apocalipsa pe care o si traim deja.
Asadar fratilor,sa nu ne indoim de cele
scrise in Sfanta Biblie, sa nu va indoiti
de cele scrise de mine si graite de Duhul Cel Prea Sfant aici pe BLOG,sa nu ne indoim de ceea ce vom trai si vom vedea de azi inainte.
Toate acestea trebuie sa aiba loc, deoarece,Lumea se va schimba,va fi o alta Lume noua,o Lume mai buna decat cea de azi.
Iata ce putem afla despre Enoh:
 
Picture
Aceştia sunt cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicaţi cu trup
Aceştia sunt cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicaţi cu trupul la cer. Despre ridicarea lui Enoh la cer, aflăm din Sfânta Scriptură, astfel: “Şi a umblat Enoh cu Dumnezeu şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase (adică îl luase la Sine. Verbul metatithemi înseamnă nu numai a muta, a strămuta, a schimba locul, ci şi a preface, a transforma, a trece ceva sau pe cineva dintr-o stare de existenţă în alta. De aici exegeza asupra misterului în care Enoh a fost strămutat)” (FACERE 5,24). Despre ridicarea lui Ilie la cer, aflăm tot din Vechiul Testament, astfel: “Şi a fost că-n timp ce mergeau şi vorbeau, iată, un car de foc şi cai de foc i-au despărţit unul de altul (adică Ilie de Elisei): în vârtej de vânt, Ilie era luat prin ridicare, ca şi cum ar fi fost la cer” (4 REGI 2,11). Aceştia, adică Enoh şi Ilie vor fi trimişi de Domnul pe pământ, pentru a-L predica oamenilor pe Hristos. Aceşti doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu totul cu trupul la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbtă tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Enoh şi Ilie. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de aproximativ 2000 de ani la APOCALIPSĂ 11,3-11. În lupta cu Antihrist, ei vor fi răpuşi şi omorâţi, dar după trei zile şi jumătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor va cădea frică mare (APOCALIPSĂ 11,3-11).
În Vechiul Testament sunt relatate vieţile a doi bărbaţi care nu ar fi murit niciodată. Ei, spune Biblia, s-au învrednicit să vadă slava lui Dumnezeu şi vor avea un rol important în momentul venirii Apocalipsei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Reguli Feng Shui de care trebuie să ţii cont când îţi construieşti sau... Cristian Ţopescu, pus la zid şi făcut mincinos: Cine a fost omul care ... Ţopescu, scârbit: Care a fost domeniul care l-a dezamăgit cel mai tare... Cel mai cunoscut personaj biblic despre care aflăm că nu a murit deoarece a fost ridicat la cer de către Dumnezeu este Proorocul Ilie. Creştinii îl sărbătoresc în fiecare vară, pe data de 20 iulie. În Vechiul Testament este descrisă viaţa acestuia, conflictul său cu regele israelit Ahab, care trăia în păcate, şi retragerea sa în pustie. La rugăciunile profetului, o secetă groaznică s-a abătut asupra ţinutului, secetă ce a dus la instaurarea foametei peste poporul ales. Toate acestea ar fi fost făcute din dorinţa ca evreii să se întoarcă la credinţă. În timpul secetei, Ilie s-a retras din porunca lui Dumnezeu dincolo de Iordan unde era hrănit de corbi, animale considerate la acea vreme impure. Ilie Tesviteanul nu a murit, spune Biblia, ci a fost ridicat la cer într-un car de foc, considerat de Dumnezeu vrednic să vadă slava divină. Al doilea bărbat care nu a cunoscut moartea este Enoh. El a fost luat în mod tainic de pe pământ, de către Dumnezeu, atât cu sufletul, cât şi cu trupul: „Enoh, bine plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de pocăinţă neamurilor” (Sirah 44, 16). Enoh este cel de-al şaptelea patriarh biblic, după cum aflam tot din cartea Facere. „Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem. Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Facere 5, 21-24). Enoh şi Ilie vor lupta cu Antihristul „Aceşti doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut?”, spune părintele Ilie Cleopa consemnat în cartea „Părinţii Bisericii despre sfâşitul lumii: antologie” a Ieromonahului Benedict Stancu. Conform Apocalipsei, în lupta cu Antihrist, ei vor fi răpuşi şi omorâţi, dar după trei zile şi jumătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor va cădea frica mare. „Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie doua sute şi şaizeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. (...) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridica din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ. Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frica mare a căzut peste cei ce se uitau la ei" (Apocalipsa 11,3-11).
                                    Cu dragoste,Maria.

48 de comentarii:

  1. Cartea lui Enoh scoasa din BIBLIE de Constantin imparatul roman redescoperita in Egipt si tradusa doar in limba engleza-craciun

    RăspundețiȘtergere
  2. Sintem deja intrati in Apocalipsa climatica cate se va incheia peste citeva secole cu inundarea cimpiilor joase de oceanul in crestere, dar tot ce e posibil va fii si cea a razboiului ,Atomica-craciun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu zici de kwj si esti vandut lui cu pensia ta nesimtita de informator. Ai stat la revolutie cu kwj la taifas cu securistii nevestei lui. Va durut in pana de revolutie, voi sa traiti bine, scursori securiste de sibiu.

      Ștergere
    2. Toti votantii lui kwj sunteti scursori securiste din sibiu si urmariti dezmembrarea tarii. Rusineee!!!

      Ștergere
  3. Lumea nu este suficienta pregatita de Venirea lui Dumnezeu pt ca Dumnezeu le-a oferit prea multe sanse si tot El si-a sacrificat pe Fiul lui doar cei care cred cu adevarat cu inima si cu sufletul vor primi iubirea Lui in vesnica nemurire.

    RăspundețiȘtergere
  4. Toti cei care nu cred in adevarul absolut vor avea suferinte mari si vor merge in iad pentru ca au nesupus legile lui Dumnezeu pentru ca Lumea Noua nu este pentru oricine. Dumnezeu este singura cale spre adevar si inaltare divina. Nu sint profet,spun ce spune biblia.

    RăspundețiȘtergere
  5. Biserica trebuie sa faca reforme si de a inlatura slujitorii Necuratului care manipuleaza enoriasii Domnului si ascunde adevarul despre coruptie astfel El nu ii va ierta pentru pacatele facute doar pentru faima si putere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 19.32 nici ei dar nici tu nu esti un exemplu bun. Chinui ingrozitor limba romana, pomenesti pe necuratul si arunci cu acuze nefondate pe nimic. Punct!

      Ștergere
  6. Un document de 93 de pagini făcut de oameni de știință germani, aprobat de Ministerul de Interne din Germania, arată că pandemia de coronavirus este, de fapt, o alarmă falsă la nivel mondial. Stephan Kohn, angajat al Ministerului de Interne din Germania și coordonator al raportului, a fost suspendat din funcție după apariția publică a raportului.


    Document oficial emis de guvernul german. ”Pandemia de coronavirus, o alarmă falsă la nivel mondial”

    Mai mulți experți germani în domeniul sanitar, reprezentanți ai mai multor universități din Germania, la cererea guvernului condus de Angela Merkel, au întocmit un raport care arată că pandemia de coronavirus nu ar fi altceva decât o alarmă falsă la nivel mondial.

    YDe asemenea, în raportul respectiv s-a făcut și o comparație cu mortalitatea provocată de o gripă normală. Astfel, în trei luni au murit 250.000 de persoane din cauza coronavirusului, iar din cauza epidemiei de gripă, în anul 2017-2018, au murit nu mai puțin de 1,5 milioane de oameni.

    Concluzia raportului: pericolul prezentat de COVID-19 nu este mai mare decât al altor tipuri de virus și nu există dovezi care să indice că pandemia de COVID-19 nu ar fi altceva decât „o alarmă falsă„.

    Restricțiile au omorât mai mulți oameni decât coronavirusul

    În plus, experții coordonați de Stephan Kohn, politolog și angajat al Ministerului de Interne al Germaniei, susțin că măsurile luate de echipa condusă de Angela Merkel pentru limitarea răspândirii coronavirusului a avut „consecințe numeroase și grave” asupra populației țării. Astfel, restricțiile impuse ar fi provocat mai multe decese decât COVID-19, ținând cont de faptul că pacienții care suferă de alte boli decât coronavirus nu au mai fost spitalizați.

    Astfel, experții germani care au redactat raportul au transmis un comunicat prin care critică Guvernul de la Berlin că a ignorat sfaturile lor. După apariția raportului, Stephan Kohn a fost suspendat din funcție, scrie ziarulromanesc.de. După apariţia publică a „Documentului 93”, Ministerul de Interne german i-a dat lui Kohn „interdicţie de exercitare a atribuţiilor de serviciu”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe ai nostri ca brazii nu ai ia nimeni la ture, kas cei mai tari din parkarea heuropei, eii sunt fruntea lucioasa lustrhuita la intherior
      Heill. Iohannis. Orbann si toti praduitorii din gasca lor

      Ștergere
    2. Spune si urmarea: este un fake news, adica stire falsa.

      Ștergere
  7. Marioara surioara, si. Ioan a fost ridicat cu trup si suflet la cer. Noi amandoi am venit pe lume in ziua adormirii dumnealui, pa.pa.este. Sfantul zilei de nastere a noastra, surioara. A scris timp de trei ani. Marea. Apocalipsa dupa. Ioan ascunsa la. Vatican si adusa la lumina de. Iakob. Lorber. Citeste- o. Marioara si te vei minuna.

    RăspundețiȘtergere
  8. Scuze. Marea. Evanghelie dupa. Ioan.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt sanse mari intre 75% si 90% ca in anul 2021 sa inceapa Necazul Final de ultimi 7 ani si de asemenea tot in 2021 sunt sanse la fel de mari tot de intre 75% si 90% sa vina sfintii prooroci si arhangheli Ilie si Enoh pt a predica sau prooroci atat evreilor cat si neamurilor despre crucificarea sau rastignirea pacatelor firii pamantesti si despre intoarcerea la Domnul Iisus Hristos,la Prea Sfanta Treime,pt ai sluji in pocainta si sfintenie,cu frica si iubire divina de Dumnezeu si de aproapele, de prieteni si dusmani!Spun asta pt ca azi de Sabat vad o masina care mergea,avand pe placa de inmatriculare 29 ANI,si alta care era oprita langa sau pe trotuar,avand pe placa de inmatriculare 35 ELI sau ELI 35,ceea ce inseamna ca prima care mergea cu placa de inmatriculare 29 ANI inseamna ca ne indreptam spre anul 2021 cand eu voi implini 29 de ani,aceasta informatie de pe placa de inmatriculare a masinii in miscare,are legatura cu informatia de pe placa de inmatriculare a masinii care sta,adica cu faptul ca sfintii Ilie si Enoh vor veni si vor STA PE PAMANT 3,5 ani ( 3 ani si 6 luni) si vor predica si infrunta prin semne,judecati sau plagi si minuni Dumnezeiesti pe antiHrist,profetul mincinos si robotii sau imaginea fiarei,fiarele mecanice!Sfintii prooroci si arhangheli Ilie si Enoh vor fi ucisi si vor deveni si martiri si vor invia dupa 3,5 zile (3 zile si jumatate) vor invia,sau vor fi inviati de Dumnezeu si vor fi ridicati la Cer si mare groaza ii vor apuca pe vrajmasii lor si pe pacatosi la vederea acestei Minuni Dumnezeiesti! Si spun ca sunt sansele acestea de intre 75% si 90% de a intra in ultimii 7 ani nu pt ca mi se arata mie si Marianei Ghiorghiu sau altora,ci pt ca toate semnele si evenimentele globale apocaliptice din ultimii 3 sau 5 ani arata ca Dumnezeu nu mai rabda pacatele si faradelegile si lipsa de pocainta si sfintenie si va pedepsi vesnic pe toti vrajmasii Sai si pe toti pacatosii ce nu vor sa lase poftele si placerile lumesti si sa se-ndrepte,pt ca am ajuns la punctul in care problema nu e doar comiterea pacatelor si faradelegilor ci cel mai grav e ca nu mai exista nici pocainta sau cainta,adica recunoasterea si regretarea faptelor rele,s-a ajuns sa fie transformat Pamantul in iad cu otravirea solului,apei si aerului,s-a ajuns mai rau ca-n jungla unde nu exista atata rautate si cruzime si animalele salbatice nu polueaza solul,apa si aerul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aberezi!
      Du-te pe alt blog securistule!
      Citeste Biblia!
      Citeste Tragedia Veacurilor!
      Tot ce ai scris pana acum nu ai ghicit nimic.
      Esti un ghicitor fals!
      Dumnezeu sa-ti lumineze mintea!
      Dumnezeu să te ierte-craciun

      Ștergere
    2. Asa tînăr esti ca în 2021 împlinește 29 de ani?La multi ani!Stii cam multe pt.varsta asta.

      Ștergere
  10. Răspunsuri
    1. Cum copiez aceste linkuri sa le urmăresc pe youtube pe telefon?Multumesc.

      Ștergere
    2. Se apasa cu degetul in zona aceea pe telefon ,unde e linkul,se tine apasat putin,si o sa apara sus pe telefon,o bara de instrumente,si dati pe prima,nu a doua -distribuirea,ci prima.Se copiaza el automat,nu anunta telefonul,dar mergeti la Google si in casuta de cautare tot asa se tine degetul pe ecran putin si o sa apara Lipire,si dati pe ea...va intriduce linkul si dati cautare...Mai simplu era,daca ati fii intrebat un tinar,ca ei se pricep foarte bine la de astea...

      Ștergere
    3. Daca as sti,ti-as spune,nu stiu daca merge cu copy-copiere de aici,si apoi paste-lipire pe telefon,incearca!

      Ștergere
    4. Incearca de aici pe linkuri cu click dreapta copiere si apoi click dreapta lipire pe telefon,si pe urma intri pe ele,poate merge!

      Ștergere
  11. Chiar voi sau unii dintre voi ati spus ca dumnezeu lucreaza prin oameni de ce nu va asumati cele spuse si va temeti de adevar in loc sa va documentati din biblie sau din alte surse pt ca totul are sens cum se prevesteste in apocalipsa pina in prezent,chiar nu va este rusine sa demigrati cuvintul lui DUMNEZEU. Stiu ce o sa ziceti dar cine esti tu sa ne dai lectii noua,pt ca scrie in biblie si se rescrie istoria omenirii,nu va asteptati la miracole pt ca la fiecare om este scris destinul lui in functie dupa faptele lui.

    RăspundețiȘtergere
  12. Doamna Maria Dacă sfântu Ilie si E nou sunt deja pe pământ atunci nu ne mai punem întrebarea la ce vremuri trăim acum,asa este vor face minuni si tot ce vor voi,au îngăduință de la Dumnezeu și Maica Domnului să facă ce vor.
    Va predica in tot pământul asa este si cred ca suntem in ultimii ani,anii după urmă.
    Trebuie să fim pregătiți pentru orice.
    Cutremure,război,depinde de fiecare,dintre neamuri,popoare unde vor da ce vor voi sa întoarcă lumea la credința.
    BUNUL Dumnezeu și Maica Domnului să fie cu noi cu toți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti sa fi pregătită de orice, este treaba ta si nu trebuie sa alarmezi pe altii!
      Nu ai de lucru?
      Nu ai capacitatea sa intelegi ca nu va fi nimic-craciun

      Ștergere
  13. Ne-am saturat de amagiri !!!

    RăspundețiȘtergere
  14. De vreo jumate de ceas parintelul nostru duhovnic mi- a promis ca o sa citeasca si el. Marea. Evanghelie dupa. Ioan. Fa si tu la fel iubita surioara. Mariana. Miriam. Pa.pa. te iubesc de nici nu sti cat de tare, apostolita noastra.

    RăspundețiȘtergere
  15. https://youtu.be/JhizXdc7kgQ
    E ultimul Mesaj dat a Enoh de Către Mântuitor!
    Am rămas fără cuvinte când am citit mesajul doamnei Maria. Citeam frecvent aceste mesaje, fără să știu cine le transmite. Acuma văd că începe să se "lege" ceea ce era greu de crezut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da-ne si noua traducerea si mesajul.Doamne ajuta

      Ștergere
    2. De unde crezi ca ghicesc mulți? De pe internet si apoi se dau mai ghicitori!

      Ștergere
  16. Filme Documentare arata ca extraterestrii fac rapiri repetate de zeci de ani din aceleasi familii si pregatesc hibrizi intre om si extraterestri care sint deja printre oameni pe Pamint fapt vazut si de doamna Maria-craciun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai văzut tu?
      Nu mai scrie prostii!
      Ce interes ai?
      Esti securist?

      Ștergere
  17. vechiul testament spune ca la sfarsit de veac ILIE SI ENOH SE VOR ARATA LUMII SI VOR PROPOVEDUI DESPRE DUMNEZEU-d-na MARIA daca tot ati facut anuntul sa ne spuneti unde sunt acum, in acest moment stiu ca aveti voie sa intrebati

    RăspundețiȘtergere
  18. Nostradamus descrie o imagine sumbră şi relevă pericolul la care este expusă specia umană în noaptea de 27 spre 28 iunie, când va avea loc o conjuncţie planetară între Satrun, Neptun şi Uranus-craciunita

    RăspundețiȘtergere
  19. Ilie te ti de poante,dar spune ca mama ta a fost securista la Copsa Mica cum tatal lui Orban a fost seful securitatii Brasov..

    RăspundețiȘtergere
  20. Ilie te ti de poante de prost gust,daca tot esti cu ''chef' de vorba spune-ne ca mama ta a fost securista la Copsa Mica la fel cum tatal lui Orban era seful securitatii Brasov.

    RăspundețiȘtergere
  21. Oare asta era cu ziua de 13 ? Venirea lui ENOH pw pamant ?

    RăspundețiȘtergere
  22. Sparanghel Voda Iohannis ne-a facut pe romanii care nu credem in coronavirus prosti,caz in care el este Iohannis intiul Prost al Tarii pentru ca spunea ca ar fi o simplu gripa nepericulosa cind el se ocupa cu incalcarea Constitutiei si planuia Anticipatele iar cu Orban al doilea Prost al tarii care impreuna nu au luat masuri la granita pentru carantinare din timp util generind cel mai mare numar de morti, mai mare decit toate tarile din jur la un loc.
    Criminalul' Mos Berila' a generat in Romania mai multi morti decit decit la Revolutie si toate mineriadele adunate la un loc.-craciun

    RăspundețiȘtergere
  23. unde este mesajul despre ILIE SI ENOH- le trimiteti in spam? !

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu-l baga in sema doamna Masinca la 00,39 ca si la 00,36 e diversionistul imostorul-fals '-craciun' din SEVER-ul din Bucuresti-craciun

    RăspundețiȘtergere
  25. Enoh e pe planeta elohimilor,unde mai sint si Isus, Mahomed si alti 8000 de paminteni( printre care si Napoleon)

    RăspundețiȘtergere
  26. Daca oamenii au un suflet,de ce Dumnezeu nu a facut sufletele perfecte,fara sa fie nevoie de vieti "de proba", de " reincarnari" pe planete cu grad de evolutie diferit( adica aia rai,neevoluati, stau gramada pe planete ca Pamintul,iar aia buni pe planete unde tehnologia e ridicata si nu exista chin si durere) ?
    Am tot citit si nimic nu dovedeste ca exista suflet,viata dupa moarte. Din contra,biblia ne spune ca ne intoarcem in tarina,doar asta ramine din oameni. Singura carte care imi da sperante este Profetia de pe Thiaoouba,carte ce nu va fi acceptata de clerici,dar nici de guvernanti. Si nici de indoctrinatii lor!

    RăspundețiȘtergere
  27. 13 iunie 18:48-prea ii faci declaratii de iubire d-nei MARIA-a fi apostol inseamna sa parasesti cele lumesti inclusiv familia si sa te dedici DOMNULUI-in lume e greu-nici pustnicii nu reusesc uneori

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim20 iunie 2020, 00:40
      Lasati-l sa spuna ! Eu imi iubesc toti semenii, ca pe niste frati si surori ce suntem intru Domnul nostru IISUS HRISTOS !De mai bine de 20 de ani,m-am lepadat de cele lumesti si m-am lasat in MAINILE DOMNULUI si-ale MAICII DOMNULUI !

      Ștergere
    2. Fals, Dumnezeu ne-a facut sa traim o viata normala,plina de placeri( fara ca altii sa sufere din cauza noastra). Dumbezeu nu are nevoie de "sacrificii" religioase(oricum,chiar daca exista,nu intervine pentru nimeni si mi se pare corect).

      Ștergere
  28. atata vreme cat stai in lume este imposibil sa te lepezi de ea-D-NA MARIA cunosc persoane care traiesc in lume in rugaciune permanenta dar asta nu inseamna ca nu au televizor,telefon ,masina etc-eu vorbesc de pustrnicie-lepadarea totala de lume ca jertfa totala fata de HRISTOS DOMNUL

    RăspundețiȘtergere