luni, 28 mai 2018

PREA SFANTA TREIME A DESCHIS CERUL TRONULUI ÎMPĂRĂTESC , CA S-O POT VEDEA ! DUMNEZEU ESTE BARBAT !

                                  Dragii mei,

Am fost intrebata de curand ,de mai multe persoane daca DUMNEZEU este Bărbat; daca este la genul masculin.
Sigur fratilor că DUMNEZEU are Chipul unui Bărbat ! Pentru că,daca nu ar lua CHIP de Om atunci cand noi Îl vedem, atunci când ni se descopera în toata Dumnezeirea Sa, noi L-am vedea ca o LUMINA orbitoare si nu ne-am putea uita la EL,deoarece, am orbi in prima clipă.
 Dar tot la fel de bine L-am putea vedea si ca un Foc ,din care ne vorbeste.
DUMNEZEU fratilor,este Tot si in Toate !
Pe DUMNEZEU nu L-a ceat nimeni ! EL a existat si exista de-a pururea.
DUMNEZEU nu are nici inceput si nici sfarsit ! 
DUMNEZEU este Cel ATOTPUTERNIC si Cel ATOATETIITOR ! 
DUMNEZEU este CREATORUL a Tot si a Toate! 
DUMNEZEU este CREATORUL LUMII vazute ,dar si a celei Lumi nevazute de ochii nostri firesti.
DUMNEZEU ne poate grai din Foc,din Apa,din Lumina,din toate LUCRURILE MAINILOR SALE.

 Apostolul Ioan a auzit pe Domnul IIsus graind asa:
„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.” 

.
DUMNEZEU se descopera oamenilor alesi de EL !
DUMNEZEU poate fi vazut de oricine are Credinta si Dragoste infinita pentru EL ,pentru Prea Curata Fecioara Maria si pentru Aproapele său.
Atunci cand DUMNEZEU voieste ca sa se descopere unui Om, EL are trup si Chip ca al nostru, pentru ca noi sa nu orbim cand IL vedem, pentru ca noi sa nu ne temem.
Iar CHIPUL LUI DUMNEZEU,TRUPUL SĂU,este al Unui Bărbat si nicidecum femeie.
Deci,DUMNEZEU este de genul masculin si este Barbat,atunci cand se descopera ca OM , noua Fiilor Săi.
Iata un articol in acest sens:


DUMNEZEU POATE FI VĂZUT DE OAMENI - Dumnezeu există ...

mariaghiorghiu.blogspot.com/.../dumnezeu-poate-fi-vazut-de-oame...

Translate this page
Dec 18, 2015 - Dragii mei, Nu este adevărat, ceea ce se spune în Cărtile Sfinte, scrise tot de oamenipână la urmă, cum că :DUMNEZEU nu poate fi văzut de oameni si ca nimeni nu L-a văzut vreodată ! Am curajul să spun si să sustin ,cu pretul vietii mele la nevoie ,cum că : DUMNEZEU poate fi văzut, de noi FIII SĂI !!!
                                             Dragii mei,

    Nu este adevărat ceea ce se spune în Cărtile Sfinte, scrise tot de oameni până la urmă, precum că :
DUMNEZEU  nu poate fi văzut de oameni si ca nimeni nu L-a văzut vreodată !
Am curajul să spun si să sustin cu pretul vietii mele la nevoie ,faptul că :

DUMNEZEU  poate  fi   văzut, de noi FIII  SĂI !!!
Dumnezeu  poate fi văzut de fiecare dintre noi, daca suntem buni si avem CREDINŢĂ tare în EL si-n Măicuţa  Domnului !
    
                          Image result for SFANTA TREIME

                                     Dragii mei,

În toate Cărţile Religioase se specifică în mod constant că, pe DUMNEZEU  nu L-a văzut nimeni vreodată şi că nu poate fi văzut.
Nu aş dori să fiu înţeleasă greşit, să fiu judecată ca si cum aş fi lipsită de modestie, sau ca nu am smerenie. Dimpotrivă ! 
 Doresc să vă spun că, atunci când a noastră Credinţă în DUMNEZEU este de neclintit, putem să-l vedem pe DUMNEZEU !
Şi am să vă povestesc !
Era in vara anului 2013, într-o seară târzie.
Singură în camera mea stăteam în genunchi şi mă rugam la DUMNEZEU  TATĂL.
Eram tare tristă în acea seară şi mă rugam cu lacrimi şi-L imploram pe DUMNEZEU  TATĂL şi pe DUMNEZEU  FIUL, ca să-mi audă Rugăciunea mea şi să mă ajute.
Brusc, ochii mei mi se închid fără  voia mea,iar Cerul se deschide !
Văd cu ochii închişi un Cer de noapte albastră şi care Cer ,se dă deoparte ca o cortină şi astfel , apare un alt Cer, un Cer numai al LUI  DUMNEZEU.
Acest Cer din Cer, avea culoarea albă stralucitoare foarte.
Aici ,în Cerul alb văd TRONUL LUI  DUMNEZEU !  

TRONUL  PREA  SFINTEI  TREIMI !

Aici,vedeam pe Însuşi - PREA  SFÂNTA  TREIME  aşa cum o cunoaştem cu toţii din SFANTA  ICOANA. 
Image result for SFANTA TREIME
                   
Numai că ,strălucirea TRONULUI , stralucirea Lui  DUMNEZEU  TATĂL,a Lui DUMNEZEU  FIUL si a SFANTULUI  DUH era orbitoare.
DUMNEZEU TATAL, DUMNEZEU FIUL si PREA SFANTUL  DUH arata exact asa ca in SFANTA ICOANA a SFINTEI TREIMI a BISERICII CRESTINE !
Adica,ca in Sfintele Icoane pe care le-am postat aici ,in articol.
În timp ce priveam uimită la PREA  SFANTA  TREIME, continuam să mă rog  şi să-L implor pe DUMNEZEU  TATĂL , ca să mă ajute în Rugăciunea mea; ca să audă Rugăciunea mea.

                           Image result for SFANTA TREIME
Într-o clipă, DUMNEZEU  TATĂL îşi apleacă urechea SA înspre mine şi pune MÂNA  SA  aplecata spre mine,la urechea Sa dreaptă.
DUMNEZEU  TATĂL face căusul palmei Sale sub formă de pâlnie şi vedeam fraţilor , vedeam cum ajungeau cuvintele mele direct in urechea LUI DUMNEZEU.
De la mine şi până la DUMNEZEU s-a întins o punte  de lumină  albă. Pe această punte de Lumină  albă, cuvintele din Rugăciunea mea urcau la DUMNEZEU sub forma de cerculeţe, cerculeţe neîntrerupte, ca un lanţ de cerculeţe bleu ce se suprapuneau precum niste bule de aer.
Precum iese aburul dintr-o oala sub presiune ,aşa urcau acele Cerculeţe bleu şi ajungeau şi treceau prin MÂNA  facuta pâlnie în  urechea LUI  DUMNEZEU. 
Ca de un magnet puternic ,aşa erau de atrase cuvintele mele prin Mâna făcută pâlnie deasupra urechii drepte a LUI  DUMNEZEU  TATĂL.
Totul a durat câteva secunde bune, timp în care ,lacrimile îmi frigeau obrajii, iar sufletu-mi era la DUMNEZEU.
Îmi doream din inimă ca să nu se mai termine aceasta dumnezeiasca MINUNE.
Dar aşa cum au apărut, tot aşa au şi dispărut, ca şi prin topire .
Dragii mei,am simţit în suflet cu adevărat că DUMNEZEU  este cu noi şi întru noi.
Chemaţi dragii mei pe DUMNEZEU şi pe MĂICUŢA  DOMNULUI în ajutor, şi veţi vedea că, vi se va descoperi fiecăruia după CREDINŢĂ şi după Dragostea ce I-o purtaţi în inimă şi-n suflet.
Sa nu credeti in aceste cuvinte:


„Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt“ - Ziarul Lumina


ziarullumina.ro/atat-cat-sunt-in-lume-lumina-a-lumii-sunt-101580..
 "Pe Dum­nezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta oştile în­ge­reşti; iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul în­trupat, pe Care slăvindu-L, cu oştile cereşti, pe tine te fe­ri­cim."
În concluzie fratilor:

 "DUMNEZEU TATAL este cu CHIP si TRUP de BARBAT atunci cand ,EL voieste ca sa se descopere oamenilor alesi de EL!" 

DUMNEZEU poate fi vazut de oameni buni si cu suflet mare,de oameni obisnuiti si de cei fara de carte, numai cu Voia Sa de a se descoperi Fiilor Sai.


Dumnezeu există - Mărturii.: ROMÂNIA ÎN MÂINILE LUI DUMNEZEU ...

mariaghiorghiu.blogspot.com/.../romania-in-mainile-lui-dumnezeu-...

Translate this page
Feb 2, 2017 - Dragii mei, Harta Romaniei - Fisier JPG - 987 kb .. "Luminează-te , Luminează-te,Noule Ierusalime ! Că Slava Domnului,peste Tine a răsărit !" Aşa spunea un Glas Divin,un Glas ce venea din Cerul Sfânt! Moment în care ,văd cum coboară din Cer, un nor albastru violet,un nor catifelat si transparent , care .
                                 Cu dragoste, Maria.


P.S.
         Fotografia postată de Maria Ghiorghiu.

                                        PRIETENI dragi,

Iata cum se tipăreste volumul doi al ADEVARULUI DUHULUI SFANT-
 ROMANIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM ,dar si al treilea volum - VIATA EXTRATERESTRĂ ! 
În Iunie, după 15 iunie va vom anunta data ,dar si locul anume in Bucuresti ,al LANSARII celor doua noi volume.
Va imbratisez cu multa dragoste sufleteasca si va multumesc pentru ajutorul vostru financiar fara de care, nu as fi putut scoate un numar mare de Carti.
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa va binecuvinteze DARUL si sa vi-l intoarca însutit. Cu dragoste si pretuire,Maria Ghiorghiu.

P.S.

Cartea cu romania viitorul al doilea nou ie... - Dumnezeu există - Mărturii.
mariaghiorghiu.blogspot.com/…/cartea-cu-romania-viitorul-al…...
May 2, 2018 - Cartea - ROMÂNIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM dar si VIATA EXTRATERESTRĂ, se apropie cu pasi repezi de inimile românilor !
George Tulea
O nouă carte a pornit pe drumul tiparului la Editura KITCOM. Adevărul Duhului Sfânt - ROMÂNIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM, Autor Maria Ghiorghiu.



                      MARE  BUCURIE !

Cartea  - ROMÂNIA  VIITORUL AL DOILEA  NOU  IERUSALIM dar si VIATA  EXTRATERESTRĂ, se apropie cu pasi repezi de inimile românilor !


           


                              Fotografia postată de Maria Ghiorghiu..
                         

                                                Prieteni dragi,

Cu mare bucurie în inima si-n suflet, va marturisesc ca în luna Mai 2018, spre finalul lunii, vom face LANSAREA celor doua Carti divine: ROMANIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM precum si,VIATA  EXTRATERESTRA .

Iata cum arata coperta volumului 2 cu ROMANIA  VIITORUL AL DOILEA IERUSALIM:
                      .
Cartea cu Romania Viitorului al Doilea Ierusalim volumul 2 ,are aproximativ 540 pagini,iar Viata Extraterestra are circa 200 pagini.
Prieteni dragi, fara ajutorul vostru de suflet,aceste CARTI nu ar fi putut fi editate intr-un tiraj atât de mare. 
Va multumesc din suflet si din toata inima pentru DARUL vostru divin,si anume ,acela de a ma ajuta sa scot mai multe exemplare.
 Chiar daca nu s-a strans intreaga suma necesara, ma voi descurca, facand si-un imprumut la C.A.R.,iar totul va fi spre fericirea infinita a sufletului meu si a voastra Prieteni dragi,  pentru ca toate aceste Carti cu ADEVARUL DUHULUI SFANT  ,sa ajunga in casele romanilor si la inima romanilor. 
Va amintesc dragilor că, toti DONATORII vor primi absolut GRATIS ambele volume sau ,pentru cei care nu inca primul volum ,vor primi toate cele 3 volume la un loc.                                     Fotografia postată de Maria Ghiorghiu.



CARTEA  cu ROMANIA VIITORUL AL DOILEA  NOU IERUSALIM vă va umple sufletul de bucurie si de speranta. Va va umple sufletul de ADEVARUL  DUHULUI SFANT si de LUMINA LUI HRISTOS.
Veti simti prezenta DUHULUI SFANT in inima si-n sufletul vostru ,atunci cand o veti tine in mainile voastre,atunci cand o veti deschide si veti incepe a citi paginile ei. 
Ambele volume vor fi lansate spre sfarsitul lunii MAI 2018 ,posibil prima parte a lunii IUNIE 2018. 
LANSAREA  o vom face tot la BUCURESTI , si vom anunta din timp locul si ziua lansarii CARTILOR care, sunt acum sub lumina divina a tiparului.
La invitatia celor dornici de a ne primi in orasul lor ,vom face si alte lanasari cu aceste 3 volume ale ADEVARULUI DUHULUI SFANT.
Prieteni dragi, va reamintesc cum puteti dona pentru editarea Cartilor :

Contul pentru strainătate:

Cod Bic Raiffeisen Bank : RZBRROBU 

Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307

sau prin WESTERN UNION :

Maria Ghiorghiu -România , unde vă va da un numar mai

 mare, si mi-l puteti scrie in privat pe facebook, sau pe 

maill mariatecuci61@yahoo.com. 

Contul pentru România:

 Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307

Dumnezeu si Maicuta Domnului vă va înmulti DARUL vostru de suflet si vă va ocroti cu mila si cu dragostea sa ! 
Va multumesc din inima si din suflet si ma rog pentru voi toti si pentru toti cei dragi inimii si sufletului vostru.
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca !

        Cu dragoste si cu pretuire,

                                   Maria Ghiorghiu.


16 comentarii:

  1. În biblie scrie că nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu și să trăiască înteleg că dumneavoastră susțineți că vechiul și noul testament conține neadevăruri din moment ce susțineți că l-ați văzut pe Dumnezeu Tatăl. Sunteți creștin ortodoxă dar susțineți că creștin ortodoxia este plină de minciuni ( vezi și alte dezvăluiri ale dumneavoastră de-a lungul timpului). În încheiere un sfat,puteti pune bazele unei secte așa au început marile secte mistificand și strâmbând.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar BIBLIA nu a fost scrisa si tradusa tot de oameni??? Niciodata nu am afirmat ca ORTODOXIA este plina de minciuni ! Ci am scfris toate cate mi s/a aratat si grit de DUHUL SFANT si de la MAICA LUI DUMNEZEU. Daca ai citi BLOGUL meu cu atentie,vei constata ca eu indemn cititorii sa citeasc SFANTA BIBLIE, sa mearga la SFANTA BISERICA,sa se spovedeasca la PREOT,sa primeasca SFANTA Impartasanie,sa respecte Oranduirea BOR. Dar in acelasi timp sa si cerceteze cele care le aud si le citesc. Eu nu pun bazele nici unei secte! Mai bine asa plati cu viata,decat sa ratacesc credinciosii. Toti cei care citesc acest Blog, cunosc faptul ca nu li se impune nimic,ci sunt rugati sa cerceteze toate cate le citesc. Asadar nu-mi mai pune cuvinte care nu/mi apartin ! DA ! BIBLIA nu este cea pe care ne/a lasat-o HRISTOS. Este modificata,este adaugata, VT ne trimite la violente,etc.BIBLIA a suferit din păcate multe transformari nu tocmai placute LUI HRISTOS !Dar asta nu inseamna ca eu reneg BIBLIA,sau ca invat pe cititori sa nu o ia in seama. Dimpotriva ! Credinciosii au libertatea de a discerne ce e de la DUMNEZEU si ce este adaugat. Nu trebuie sa ne fie impusa ,asa cum incerci tu s-o faci. Lasa oamenii sa aiba o opinie de spus. CREDINTA trebuie sa o traiesti cu inima si cu sufletul, nu trebuie sa ti se ordone ca asa a fost scrisa de veacuri si ca asa trebuie sa fie. DUMNEZEU este UNIC si nimeni nu-L poate egala sau inlocui. Oamenii insa,sunt supusi pacatului si ispitei. Asa s-a intamplat si cu BIBLIA de-a lungul veacurilor. Nu a mai ramas imaculata ca in primul veac de la Nasterea si Rastignirea LUI HRISTOS DOMNUL si DUMNEZEUL nostru al tuturor. PREOTII stiu acest lucru,dar nu vor sau le e teama sa vorbeasca ,pentru a nu-si pierde locul de munca. De ce trebuie noi sa ne inchinam omului Preot si sa/l credem sfant? Cate exemple negative avem cu si despfre PREOTI care erau ridicati in slavi de credinciosi,si care, pana la urma s-au dovedit a fi mai inafara LEGII lumesti si bisericesti mai ceva decat cel mai oropsit si mai pacatos om? Acestia au scris BIBLIA ??? Acestia au avut revelatii de la DUHUL SFANT si au scris BIBLIA,iar noi ca niste orbi si ca nisti muți trebuie sa nu graim nimic? Eu imi asum toate cate scriu si spun,si voi primi toate cate mi s-a randuit de sus. Pe IISUS HRISTOS cine L-a rastignit? Oare nu si CAPETENIILE PREOTILOR ??? DUMNEZEU sa te ajute si sa-ti lumineze calea si mintea.

      Ștergere
    2. Maria, nu te mai ratoi, fa asa cum ai spus, lasa oamenii sa aleaga si sa aiba opinia proprie. Cu ce te deranjeaza opinia altora, de ce vrei sa-ti impui parerea ta daca spui ca fiecare e liber sa judece cum vrea? Tu cenzurezi comentariile si opiniile altora dar pe de alta parte spui ca lumea nu e lasata sa aiba opini. Esti in mare contradictie, vorbele tale cu faptele tale. Nu mai pune pumnul in gura nimanui! Spui ca sunt mesaje de la Dumnezeu pe care nu le poti face publice, doar cine iti cumpara cartea le va citi. Pai aceea nu e tot o cale de a le da publicitatii? Pe de alta parte nu eziti sa te impaunezi cu mesajele in care pana si Dumnezeu te lauda. Modestia ta are de suferit in cazul asta. Ce vrei sa demonstrezi, ca cei care te contrazic vor fi pedepsiti de Dumnezeu? Nu crezi ca e cam mult?

      Ștergere
    3. Oare Maria Ghiorghiu are acces la un fel de "Camp informational" sau cum sa-i zicem?! Se spune ca-i vorba despre un fel de "spatiu", unde se "transmit constient unele informatii de catre cei cu anumite "puteri mentale" si care vor neaparat ca omenirea sa afle acele informatii, care pot fi mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin adevarate si care reusesc sa manipuleze mari mase de oameni deoarece asta se vrea, nefiind de la Dumnezeu sau de la anumiti Sfinti s.a.m.d.
      Mai oameni buni, oare o sa aflam Adevarul vreodata?!

      Ștergere
  2. Dzeu nu este nici barbat nici femeie .spune si in Biblie. Este energie. Este clar ca nu cititi Biblia pt ca altfel nu ati pista asemenea aberatii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Care Biblie este adevarata? Pe pamant sunt peste 1000 de religii,fiecare citeste si crede ce doreste,ca multi citesc Biblia,merg la biserica,depun juraminte pe Sfanta Biblie,dar doresc moartea aproapelui,distrug Creatia Lui Dumnezeu.Nici o religie pe pamant nu este perfecta,sau mai bine zis,toti pamantenii suntem plini de pacate inaintea Lui Dumnezeu.Ma intreb cum vom da noi socoteala inaintea Lui Dumnezeu,daca noi nu ne indepartam de minciuna si fapte rele,iubim banii,si spunem ca nu avem timp de rugaciune si fapte bune.Sfanta Treime,sa lumineze poporul Roman,si sa-l intoarca la credinta.

    RăspundețiȘtergere
  4. AMIN! AMIN! AMIN! De 3 ori AMIN !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dar de ce nu vrei sa-ti pui un semn de întrebare, ....dar daca cărțile sfinte si sfinții au dreptate iar eu sunt înșelată?
    Tot o țineți ca este de la Duhul Sfânt dar de fapt totul este de la niste voci.
    Nici măcar nu puteți sa întrebați aceste glasuri cui se închină sau ce stăpân au.
    Nu apreciati materialul in detrimentul Sufletului.

    RăspundețiȘtergere
  6. NU ESTE ADEVARAT CE SE SCRIE IN CARTILE SFINTE SI ATUNCI O INTREB PE D-NA MARIA DUMNEAEI DE CE LE CITESTE? SI EA ESTE OM CARE SCRIE ASA CUM S-A SCRIS BIBLIA-CINE ARE DREPTATEA?

    RăspundețiȘtergere
  7. Bravo, 01:08! Adevarat ce spui!

    RăspundețiȘtergere
  8. 30 mai 17:31-SUNT MULTE INTREBARI LA CARE D-NA MARIA AR PUTEA RASPUNE DOAR INTR-UN SINGUR MESAJ PT TOTI---AS INTREBA CE FACEM NOI CEI CARE NE IMPARTASIM SI LA SPOVEDIRE INTREBAM PREOTUL CE AM CITIT PE BLOGUL D-NEI MARIA SI DE OZN-EURI SI ALTE MESAJE !??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand mergi la PREOT ca sa te spovedesti, spui PREOTULUI pacatele pe care le-ai facut si care pacate au facut vreun rău cât de mic Aproapelui tau. In niciun caz nu te intreaba PREOTUL ce ai citit si in functie de ceea ce citesi sau vezi la TV sau pe Net, iti va da sau nu SFANTA IMPARTASANIE. Ce Dumnezeu ? Sunteti atat de naivi ? Chiar era necesara o astfel de intrebare? Haideti sa traim in Pesteri,in munti,in epoca de piatra, ca sa nu mai citim nimic,ca sa nu mai vedem nimic si sa umblam pe noi cu piei de oaie sau urs,ca vezi draga Doamne,nu avem voie sa ne imbracam frumos, sa ne aranjam frumos,sa citim ceea ce dorim,ca nu ne mai da PREOTUL Sfanta Impărtasanie. Pe bune??? Este o intrebare mai mult decat puerila,asa cum este si raspunsul anonimului care ti-a spus ca te va opri de la SFANTA IMPĂRTASANIE. Eu am PĂRINTE DUHOVNIC si cunoaste toate cate scriu, si nu m-a oprit de la SFANTA IMPĂRTASANIE. Haideti sa fim seriosi !

      Ștergere
  9. 1.53 Va va opri de la impartasanie . Dogma e dogma si ramane dogma .

    RăspundețiȘtergere
  10. SPECIAL AM PUS INTREBAREA D-NA MARIA DESPRE IMPARTASANIE-NU SUNT DELOC NAIV CI AM VRUT SA STIU DACA D-STRA LUATI SF IMPARTASANIE SPUNANDU-I PREOTULUI CA OZN-URILE EXISTA SI ORTODOXIA NU ESTE DE ACORD-NU TOATE RAPIRILE SI NICI A D-STRA NU E NORMALA ATATA TIMP CAT LICHIDUL BAUT V-A FOST DAT FORTAT-NIMENI NU ARE DREPT DE VIATA SI TRAI ASUPRA CUIVA-asa va obliga SA GRAITI ce vor ei sa transmita-parintii cunoscuti de mine au spus despre extraterestri dar nimic mai mult-doar ca n-au sentimente ca oamenii -si e mare lucru

    RăspundețiȘtergere
  11. e simplu sa te impartasesti-depinde ce recunosti si ce nu-daca vrei sa fii sincer cu tine esti si cu HRISTOS-n-o sa ai recunoastere din partea clerului pentru propriile viziuni sfintii sunt canonizati greu in ortodoxie

    RăspundețiȘtergere