marți, 1 septembrie 2026

RĂUL A CUPRINS LUMILE ,DAR MANTUITORUL IISUS HRISTOS VA SCHIMBA RĂUL, ÎN BINE!




                                              Dragii mei,  

Astăzi, în timp ce ma odihneam puţin , stand in pat cu ochii închişi ,aud o discuţie  între două glasuri distincte între ele. 
Era un glas trist, extrem de îndurerat şi deznădăjduit, care spunea tremurând aşa :

                "Trăim vremuri grele, vremuri  tulburi.
În fiecare zi, este tot mai greu .
 Oamenii sunt tot mai răi, sunt mândri şi orgolioşi .
            Nu mai au Credinţă ,nu mai au milă 
      faţă de  Aproapele, se omoara unii pe alţii.
            Părinţii pe copii, copiii pe părinţi .
              Mamele îşi omoară Pruncii din pântece .
            Bolile fără leac, molimele ,cuprind încet, încet, Lumea aceasta.
           Războaie , dezastre , foamete
             şi ură,toate cuprind  Lumea aceasta.
          Nu mai am nicio Nădejde de mai bine în Lumea aceasta .

Iar un glas dojenitor şi blând ,îi spune :
 
                 Nu se poate să-ţi pierzi Credinţa şi  Nădejdea în Dumnezeu !
           Iisus Hristos ne-a promis o Lume mai bună.
            Trebuie să crezi, că există o Lume mai bună, faţă de răutăţile trăite în Lumile  acestea .
           Pe Lumile acestea ,Răul a pus stâpânire, dar Iisus  Hristos ne va duce într-o Lume mai bună, în comparaţie cu Lumile în care trăim . 
                                 Trebuie să crezi aceasta !"
                                           Dragilor, 
După cum aţi observat, al doilea glas spune despre LUMILE acestea si nu despe Lumea aceasta, ci despre Lumile acestea,
care sunt pline de răutăţi.
Ne spune că, există o LUME mai bună, în comparaţie cu LUMILE de azi.
Dragilor, cu adevărat ne vom bucura de o Lume mai buna, atunci când Mântuitorul va hotărâ aceasta, si vom lăsa în urmă LUMILE noastre, în care traim . Le vom lăsa în urmă ca pe un cosmar, de care nu mai dorim a ne aminti. 
Să fim pregătiţi fraţilor, în fiecare clipă a vieţii noastre ca să-L primim pe IISUS  HRISTOS ,atunci când, EL va veni pentru a doua oară pe Pământ.
Să fim pregătiţi sufleteste , prin Rugăciune curată, prin săvârşirea de fapte bune, prin iubirea faţă de Aproapele, prin tot ce înseamnă ,CREDINŢĂ ,NĂDEJDE şi DRAGOSTE ! 
Prin împlinirea acestor Trei Virtuţi Dumnezeiesti.
Să nu răplătim fraţilor, Răului cu Rău ! 
Ci să facem Binele , indiferent de conjuctura în care ne aflăm. 
Aşa Îi este plăcut BUNULUI  DUMNEZEU şi MĂICUŢEI  DOMNULUI ,ca noi Fiii Săi, să fim buni si milostivi, să avem Credinţă ,Nădejde şi Dragoste, şi să nu ne abatem nicio clipă de la CALEA bineplacuta Lui Dumnezeu si-a Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu,Carora Li se cuvine,toata cinstea,slava si inchinarea,Amin.
                                        Cu dragoste, Maria.

5 comentarii:

  1. Adevărat doamna Maria 🙏
    O zi frumoasă și binecuvântată va doresc la toată lumea 🙏🙏🥰

    RăspundețiȘtergere
  2. Dancila Fost premier
    -Au cheltuit facind in 3 ani datorie de trei ori mai mare ca in 30 de ani inainte si nu au facut nimic nici nu traim mai bine
    Datoria tarii uriasa ajunsa la peste 1000 de miliarde ce trebue platita de copii si nepotii nostri-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  3. PSD dacă ajunge la guvernare are in plan refacerea sistemului energetic național printre alte ,,lapte și miere,,. O să refacă ăștia sistemul energetic național cum au făcut spitalele alea.... gargară ieftină. Când va avea timp PSD pentru toate astea dacă ei vor fi ocupați cu ocupația lor de bază șterpelitul?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă după lovitura de stat din decembrie 2024 România a devenit o dictatură aidoma dictaturilor Africane iată că acum se trăiește în Romania ca în statele din cornul Africii. Mai nou in Romania au început să ajungă în masă cetățenii unui așa zis oraș în spital cu dizenterie. Dacă în Africa ajungi in spital datorită consumului de apă cu larve apă servită din băltoacã în Romania dictatură africană apa infestată cu larve îți este servită direct in casă la robinet. Ați înfrânt nici în dictatura Ceaușistă nu era servită apă infestată la robinet ca în dictatura actuală!

    RăspundețiȘtergere
  5. Unirea face Puterea
    -la bulgari le-a marit pensiile cu 7, 8 procente
    Dar aia au singe in pantaloni au dat jos 4 guverne-craciun.
    Sa vedem la noi la Potestul din 15 septembrie ce fac pensionarii romani cu pensii nemajorate de 3 ani si cu inflatie de 24 procente anual.
    Sau ramine cum spunea evreul Isarescu
    -romanii vor ajunge sa manince iarba si scoarta de copac-craciun.

    RăspundețiȘtergere