SUFLETUL MORTILOR MANANCA SAU NU ? HAIDETI SA AFLAM!

                                   

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh!"

                   .

                                    Sa dam de pomana pentru sufletul 

                                             celor adormiti!

                                  Totul va ajunge la ei acolo sus!   

  

                                                   Hristos a Inviat !

                                                    Dragii mei, 

In aceasta dimineata dragii mei, eram la Sfanta Biserica, la sfanta si dumnezeiasca Liturghie a Marii si Sfintei Sarbatori Imparatii Constantin si Mama Sa Elena.

Parintele iesise in mijlocul Sfintei Biserici cu cadelnita in mainile sale, iar dupa ce a cadit cu tamaie, a inceput sa citeasca Pomelnicele pentru cei adormiti.

In timp ce Parintele citea Pomenlnicele pentru cei adormiti, desi eram in strana langa dascal si dadeam raspunsurile impreuna, vad intr-o clipita ceva ce nu exista in Sfanta Biserica in acel moment.

Vedeam o masuta pe care se afla o Prescura, exact ca aceasta de mai jos:

.

Pe masuta , langa prescura formata din 7 painisoare mici, vad o Cadelnita, asa ca aceasta:

.

In aceeasi clipa margelutele aurii de la cadelnita, se transforma in painite mici care se duceau singurele spre Prescura.

Prescura prisese viata, se misca de parca ar fi avut ochi si gura si manca acele painite micute, ca margelutele ce proveneau de la lantul Cadelnitei, le mesteca si le inghitea de parca ar fi fost un chip de om si nu o Prescura.

Dragilor, eu stiu, se spune ca , mortii nu mananca.Total gresit pentru cei care gandesc astfel.

Trupul in care a salasluit sufletul cat am fost pe pamant, intr-adevar nu mananca, dar sufletul este vesnic viu in Cer si are si acolo un alt trup, exact cu acel trup care sta in pamant.

Aici in Cerul Sfant, toate sufletele mananca,asteapta sa primeasca cate ceva de pomana de la cei dragi ramasi pe pamant.

Aici in Cer,sufletele au activitate ca , si in viata pe pamant. Exista campii, exista paduri,exista animale, exista flori care au nevoie de ingrijire, nimeni nu sta degeaba.

De mult,am vazut in Cer o masa lunga, ca nu-i vedeam capetele, dar ingusta de circa 50 cm.

La o asa masa lunga si ingusta,stateau pe scaune oameni de toate varstele, oameni care aveau in maini cate o lingura mare din lemn, cu o coada cat latimea mesei la care mancau.

Pe masa, aveau tot felul de bunatati, doar ca, nu aveau voie sa prinda lingura decat de varful cozii ei, nu mai de jos.Ori acest lucru facea imposibil ca sa manance singuri.

Si-atunci, au gasit o solutie.Fiecare a prins de varful cozii la lingura, si hranea pe cel din fața sa. In acest fel, lingura era foarte buna.Se hraneau unii pe altii,de pe o parte si de cealalta a mesei, asa cum hranim noi pe copilasii nostri mai mici.

Pe sotul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, am momente cand il vad viu in carne si oase in bucatarie, deschide frigiderul si isi pune mancare.In gandul meu il strig,dar el nu ma aude si continua sa manance. Atunci, am grija mereu ca sa-i dau de pomana tot ceea ce-i placea,dar intotdeauna cu lumanare aprinsa.

Da, dragilor! Si Mortii(cei plecati la Domnul ) mananca.

Sotul meu, a venit la 4 ore dupa ce a plecat la Domnul ca sa-mi spuna ca e tare bolnav, dar el nu -si dadea seama ca murise, ca iesise din corp. Peste alte doua ore,cand intre timp primisem vestea trista ca murise la Iasi intr-un Spital, apare din nou sotul meu,asa ca un fulger pe Cer apare, si-mi spune asaȘ

Mami,nu am haine!

El se vazuse gol si intr-un sac negru de nailon, isi vedea trupul in sac si-n acelasi timp se vedea pe el gol.

Cu lacrimi multe am cautat cele mai bune haine, am chemat un vecin necajit si l-am imbracat si incaltat de la piele ,i-am dat si mancare.

Noaptea, intr-o alta Revelatie il vedeam din nou pe sotul meu, imbracat cu hainle pe care i le dadusem de pomana si cu o lumanare aprinsa in mana sa stanga.Statea la rand acolo sus in Ceruri,langa o masa si isi stergea o lacrima de pe obrazul drept.Avea in mana dreapta o punguta micuta,ca din aceea de martisor.

Sotul meu nu credea in viata vesnica, iar acum vedea ca exista viata vesnica.

Dragii mei, sa credem in viata vesnica, sa dam de pomana celor care nu mai sunt printre noi, si va asigur ca toate ajung la cei dragi acolo sus sa dam si apa de pomana dragilor, nu numai bauturi diverse. Pe tata socru, l-am vazut in cea de-a 40 a zi ,la Parastas, cauta ceva pe masa, el nu vedea bine, si l-am intrebat in gand:Tata socrule ce cauti? Ai nevoie de ceva ? 

Iar el imi spune: 

Am de toate,nu-mi lipseste nimic.Imi lipseste doar tubul.

Apoi imaginea disparuse.

Merg la soacra mea si o intreb:

Mama, avea tata socru ceva, un tub?

Iar mi-l aduce si-mi spune : acesta este tubul,dar ce faci cu el?

Vazand ca e un tub cu unguent pentru articulatii, o rog sa mi-l dea mie daca ea nu are nevoie.

Mi l-a dat cu mare usurinta, m-am bucurat, am luat o lumanare si l-am dat de pomana la sora lui care avea mare nevoie de el.Si asa, tata socru avea si unguentul acolo sus in Ceruri.

Asadar dragilor, exista viata dupa moarte si sa dam de pomana pentru sufletul celor morti.

As dori ca sa va mai spun inca o intamplare adevarata, in legatura cu vecina mea care murise la o varsta inaintata ,iar cei doi baieti ai ei 

 nu-i dadeau nimic de pomana.

Mi-a aparut intr-o clipta si o vedeam culcata pe marginea drumului, langa poarta ei, iar mancarea era pe jos, pe asfalt.

Am transmis rudelor dansei si am intels ca i-au dat de pomana tot mobilerul din casa , asa incat,sa nu mai doarma pe jos si sa nu mai manance de pe jos acoo sus.

Dragilor sufletul celor dragi care nu mai sunt printre noi, are nevoie de hrana, de imbracaminte, are nevoie de toate cate a avut in aceasta viata.Sa le dam de poamana, iar daca noua nu o sa aiba cine sa ne dea de pomana cand vom pleca din aceasta viata, sa ne dam singuri cat suntem in viata si le vom gasi acolo sus,ne vom bucura de tot ce ne-am dat de pomana cat am trait pe pamant.

Iata cateva Pilde divine si foarte adevarate:

Un inger si coaja de ceapa.

Un înger n-avea pace în cer din cauza chinurilor păcătoşilor din iad şi cobora des să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.

– Poate, totuşi, ați făcut o cât de mică faptă bună! Încercați să vă amintiți! Îi ruga el pe păcătoşi.

Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:

– Eu! Eu am dat unui cerşetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?

– Bineînţeles că este! S-a bucurat îngerul. Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa. A adus coaja de ceapă în iad şi i-a spus femeii:

– Ţine-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus. Aşa vei ajunge în Cer!

Zis şi făcut. Coaja de ceapă a rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scape şi ei din iad. O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer. Când femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea. Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:

– Voi rămâneţi acolo, în iad, păcătoşilor! Căci voi n-aţi făcut niciun bine! În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad.

Ea, păcătoasa, judecase alți păcătoși si nu se schimbase deloc nici aici in iad, nu avea mila de ceilalti de langa ea. Degeaba spusese Ingerului ca ea s-a schimbat,ca a inteles ca a gresit cat a trait pe pamant si ca acum daca se poate sa fie scoasa din iad, ca a dat si ea de pomana o coaja de ceapa.

Si ar fi reusit sa iese,daca ar fi avut mila de cei care se tineau de picioarele ei, de firul de ceapa ca sa iasa si ei.

___

Niciodată, omule, să nu-ți judeci semenii! Și nu rata ultima șansă pozitivă, din pricina egoismului, prostiei, fricii sau necredinței.

O Batranica care L-a invitat pe MANTUITORUL la masa:

„O babă credincioasă ca dumneavoastră a luat îndrăzneală la Dumnezeu, iar când a ajuns în fața icoanei Mântuitorului, a zis așa:Doamne, dacă cu adevărat m-ai iubit vreodată, dă-mi un semn. Și Hristos i-a zis, din icoană, atât:Te-am iubit, te iubesc, te apreciez, cere-mi o dorință să ți-o îndeplinesc.A stat baba și s-a gândit așa, speriată, dar deodată și-a revenit și a zis așa:Doamne, vreau să mănânci o dată cu mine la masă, când vrei Tu.I-a răspuns:Voi vrea sâmbătă, între ora 12 și 8 seara, nu știu ora exactă când vin, dar voi trece.S-a pregătit, bineînțeles, bătrâna; și-a adunat toate prietenele, toate colegele și creștinele pe care le avea ea, și-a pregătit tacâmurile de aur, porțelanurile scumpe, mesele delicate, că venea Domnul Hristos la masă.Pe la ora 1, când stăteau ei la masă și așteptau venirea lui Hristos, aude bocănind în ușă. Cel care bătea, a zis: Sunt un biet om sărac, de 3 zile nu am mâncat nimic. Dă-mi și mie o pâine și ceva cald, ca sunt rupt în două de foame.Femeia i-a răspuns:Pleacă de aici, am musafiri, ești nebun? Dădaco, dă drumul la câine să nu mai intre ăștia în ogradă, așa ca nesimțiții.La o oră, iar aude bocănind în ușă. Cel care bătea, a zis:Sunt un biet copil orfan, mi-i foame, mi-i frig, mi-i sete, îs bolnav, dă-mi și mie ceva: o haină, un bănuț, o mâncareși ea așa a răspuns:Pleacă, omule, nu înțelegi că am musafiri? De ce dați drumul la toți sărăntocii ăștia? Peste o oră, iar se aude bătând la ușă un sărac olog. Și până seara pe la 8 au mai bătut vreo 3-4. S-a supărat femeia și a zis să nu mai lase pe nimeni să intre, ca să vină Hristos.La ora 8, vede că nu a venit nimeni, se duce în fața icoanei și zice:Doamne, te-am așteptat cu atâta dragoste toată ziua și totuși ai uitat de mine. Îmi pare rău, nu m-ai înțeles niciodată.Și i s-a răspuns:De câte ori am venit la tine, întotdeauna ți-a fost rușine de mine și nu m-ai primit în niciun fel: sărac nu ți-am plăcut, flămând nu ți-am plăcut, bolnav nu ți-am plăcut… cum trebuia să vin, ca să te conving că sunt Eu?Femeia a zis că nici prin cap nu i-a venit că acela fusese modul în care El venise la dânsa. Iar Hristos a adăugat:Întrucât nu ați făcut celor mai mici, mie nu mi-ați făcut..

Cu dragoste, Maria.