24 Octombrie, 2003, zori de zi !
Dormeam, si brusc, ma trezesc, ca tresalt de pe pat, ca la un soc electric, apoi, vad cu ochii inchisi, UN ZIAR, care avea ca ,prim TITLU, asa:
"MARE RAZBOI , TIME "!
Aceste CUVINTE.,era scrise, cu litere mari, rosii, ca de foc, intr-un chenar, complet negru ! In timp ce priveam, TITLUL, aud UN GLAS, care completeaza, cele ce citeam, pe ZIAR, citez:
"MARELE RAZBOI MONDIAL "!
Asa dupa cum v-am mai spus, dragii mei, nu va fi, nicio APOCALIPSA, ci, vom trece, printr-u al 3 -lea RAZBOI MONDIAL, care va aduce, multa suferinta, celor ce vor scapa, din acest viitor RAZBOI, dar si multa alinare sufleteasca, pentru ca, DUMNEZEU, va face MINUNI, pe care , LE vor vedea, si cei care au CREDINTA ,dar si cei care, nu au CREDINTA, dar care, se vor intoarce la CREDINTA in IISUS, DOMNUL si MANTUITORUL nostru.
Ce putem face noi ?
"SA MUNCIM FRUMOS SI CINSTIT, CA SI CUM NU AM MURI, NICIODATA !
SI SA AVEM GRIJA DE SUFLET, CA SI CAND, AM MURI, MAINE "!(sa mergem la SFANTA BISERICA, sa ne rugam, sa ne spovedim, sa facem FAPTE BUNE, sa devenim,oameni bineplacuti lui DUMNEZEU, sa traim in pace si armonie, unii cu altii).
In privinta RAZBOIULUI, ce va veni, nu putem , sa-l oprim; dar, putem sa devenim, mai buni la suflet, mai marinimosi, si sa avem MILA de cei sarmani, pentru ca,si DUMNEZEU, sa aiba MILA de noi !
Rugati-va neincetat, faceti fapte de milostenie, si multumiti lui DUMNEZEU si MAICII DOMNULUI, pentru toate, cate avem in viata noastra, si bune, si mai putin bune.
Cu dragoste,
Maria.
TIME poate fii revista TIME care apare in Occident sau poate in sensul de "timp" a venit timpul...RazboiMondial . dar exista o revista cu acest nume TIME !
RăspundețiȘtergere