Predică la Duminica lasatului sec de brînză.
( a Izgonirii lui Adam din Rai )
Despre lucrarea faptelor bune în ascuns şi despre milostenie.Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti !
(Matei 6, 17)
Iubiţi credincioşi,
Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mîntuirea neamului omenesc, scoţîndu-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).
Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar cînd vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stînd în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).
Iată, fraţii mei, cum ne-a învăţat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mîndriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.
Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, cînd nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Că zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învaţă şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. (I Corinteni 10, 31).
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lîngă faptul că pierdem osteneala săvîrşirii ei, ne facem vinovaţi de osîndă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.
Acest adevăr ni-l arată şi dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, care zice: "În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Căci unul lucrează fapta bună ca să fie lăudat şi cinstit de oameni, altul, ca să cîştige bani sau avere, iar altul, ca să tragă pe unii la păcate şi dezmierdări. Toate aceste scopuri sunt rele şi vătămătoare de suflet. Altul însă suferă toată osteneala faptelor bune şi cu multă răbdare şi smerenie îşi duce crucea vieţii avînd în vedere numai scopul sfînt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cîştiga milă şi îndurare în ziua morţii şi a Judecăţii de apoi ca să-şi mîntuiască sufletul. Fericit şi de trei ori fericit este asemenea om care nu doreşte altceva în viaţă decît mîntuirea sufletului său.
Oare cîţi din sfinţi, urînd slava de la oameni, au fugit de lume şi au slujit lui Dumnezeu prin pustietăţi şi prin stîncile pămîntului! Iar unii, spre a fi urîţi şi batjocoriţi de oameni, s-au făcut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfinţii Andrei şi Simon. Alţii, avînd în vedere prăpastia slavei deşarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decît a le lucra. Aşa vedem pe acel bătrîn care se depărta totdeauna întru adîncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa lui în tăcere, în linişte şi rugăciune. Odată l-a întrebat ucenicul lui, zicînd: "Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adîncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca văzînd ei nevoinţa şi viaţa ta bună, să se folosească şi alţii, şi tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?"
Răspuns-a bătrînul: "Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul şi Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise şi ar trăi împreună cu oamenii, nu poate să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său nicidecum. Că eu sunt fiu al lui Adam, şi precum Adam părintele meu, văzînd roada frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu guste, prin care a murit, aşa şi eu, cînd văd rodul păcatului, îndată îl poftesc, prin care luînd şi gustînd mor. Pentru aceea, Preacu-vioşii noştri Părinţi, fugeau din lume la pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor căci acolo nu aflau mîncare care naşte poftele păcatului" (Pateric, Rm. Vîlcea, 1930. Despre smerenie).
Iubiţi credincioşi,
Astăzi se lasă sec de brînză, iar de mîine începe Sfîntul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămîni. Primele şase săptămîni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămînă de la Florii pînă la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
De felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: "Eu nu pot posti că sunt bolnav!" Sau dacă totuşi postesc o zi, două se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, fraţii mei, trebuie să ştiţi că "Biserica nu este omorîtoare de oameni ci de patimi". Postul de mîncare de dulce şi chiar de vin este rînduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrîn sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cît poate.
Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrînare de la mîncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpîni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrînarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mîinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrînarea minţii de la imaginaţii şi gînduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi "care ies din inimă" şi a voinţei ca să nu accepte săvîrşirea vreunui păcat.
Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine posteşte cu amîndouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul, numai acela ţine post întreg şi adevărat. Iar dacă cineva este bolnav să se înfrîneze de la mîncare după putere, dar să postească de mînie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gînduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urîte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gînduri şi de faptele rele, decît postul trupesc de mîncare. Cine se înfrînează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrîna şi de la mîncare şi băutură.
Poate întreba cineva de vechimea postului, crezînd că postul a fost rînduit de Biserică mult mai tîrziu. Aici vă amintesc cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rînduit chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănînci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit! (Facere 2, 16-17). Vedeţi vechimea postului? Iar dacă Adam şi Eva au călcat porunca postului şi ascultării, vedeţi că au fost izgoniţi din rai şi au murit? Iată vechimea postului şi iată şi urmările celor ce au putut dar n-au voit să postească. Deci şi noi să ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrînare după puterea trupească şi sufletească. Iar cînd nu putem sau nu ştim cum să postim să urmăm sfatul preotului nostru.
Iubiţi credincioşi,
Postul se respecta şi în Legea Veche. Iudeii posteau lunea şi joia şi în anumite zile după rînduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfinţii Părinţi, pornind de la cultul iudaic, au rînduit două zile de post săptămînal obligatoriu: miercurea, în amintirea vînzării Domnului de către Iuda şi vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai tîrziu s-a rînduit şi lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să prisosească în toate Biserica creştină faţă de cultul iudaic. Apoi s-au rînduit şi celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocăinţa şi creşterea noastră duhovnicească este Postul Mare. În acest sfînt post creştinii se înfrînează de la mîncare de dulce, merg cît mai regulat la biserică, se împacă unii cu alţii, soţii ţin definitiv curăţenie trupească. Apoi toţi se roagă mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii şi milostenie după putere, se spovedesc şi se împărtăşesc în post de două ori, sau măcar odată pînă la Sfintele Paşti, renunţă la judecăţi, la certuri şi distracţii care robesc mintea şi înşeală pe mulţi.
Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune cu sfînta rugăciune şi cu milostenia. Rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care creştinul poate zbura pînă la Hristos, iar amîndouă unite cu milostenia ne duc pînă în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai sigură şi scurtă scară de mîntuire pentru creştini. O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuţi împreună cu Adam, pînă sus, în Împărăţia Cerurilor. Să iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Paşti. Postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.
Să postim cu dragoste şi să urcăm scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinînd, "că pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu". Adam a căzut călcînd porunca postului. De aceea se şi numeşte Duminica de astăzi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însă să ne ridicăm din căderea lui Adam, încercînd cu post, cu rugăciune şi cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescînd duhovniceşte în credinţă, în dragoste şi în nădejdea mîntuirii, pînă vom ajunge înaintea lui Hristos înviat şi în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.
În seara aceasta se citeşte la vecernie o rugăciune de iertare şi se iartă, acasă şi în biserică, toţi credincioşii din fiecare sat, parohie, familie, ca şi cei din mănăstiri. Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos. Iar începînd de mîine, timp de patru zile se citeşte, în fiecare biserică, "Canonul Mare" al Sfîntului Andrei Criteanul, o prea frumoasă rugăciune de pocăinţă. Care puteţi, luaţi parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeşte patru zile. Acasă citiţi cărţi de rugăciuni şi cărţi creştineşti, după timp şi putere faceţi metanii şi, mai ales, citiţi Psaltirea pînă la Sfintele Paşti, că mare putere au psalmii.
Cu aceste scurte învăţături duhovniceşti, încheiem predica de azi şi rugăm pe bunul Dumnezeu să ne binecuvînteze începutul Postului Mare, ca să-l parcurgem cu folos şi să ajungem cu bucurie să ne închinăm şi slăvitei Sale Învieri. Amin.
.
.
..
..
