RUGACIUNEA DE LUNI !

 

RUGACIUNEA DE LUNI !

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire! 

                 

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor. Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.

 Rugaciunile de dimineata!

                                 

Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand: 
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:

Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Si sa zici iarasi:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:

Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)

Apoi indata Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Apoi: 

Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:

Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:

Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:

Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Apoi:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


RUGACIUNEA de SEARĂ !

Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

                  

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

                      

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă...,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum...,

Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:

Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:

Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.

Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:

Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a patra:

Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.

Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:

Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin

Condacul Născătoarei de Dumnezeu:

Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.

Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.

De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie:

Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin: (aceasta să o zici arătând spre patul tău)

Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântu­iește-mă du­pă mul­ți­mea bunătății Tale, că, de vei mân­tui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio mi­nu­ne, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci mi­nuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iu­birea Ta de oa­meni, ca să nu bi­ru­iască rău­tatea mea bu­nătatea și milos­ti­virea Ta cea veșnică, ci, precum vo­iești, toc­­mește pentru mine lucrul.

Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:

Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).

Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).

             

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).

Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).

Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).

Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).

Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).

Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).

Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).

Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască tică­losul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).

Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.

Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:

Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.

Slavă...,

Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.

Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:

Rugăciunea cinstitei Cruci:

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.

ROMANIA ! FOISORUL DE FOC AL ROMANIEI SI IISUS HRISTOS IN LUMINA ALBA ,ORBITOR DE STRALUCITOARE !

 

                              Dragii mei,

Dormeam, dar o lumina alba si stralucitoare apare precum un fulger, intra in trupul meu,si astfel, mă tresalt foarte tare de pe pat, şi văd cu ochii închişi fiind,vad un Cer înalt ,un Cer de noapte  transparentă , şi aud un glas care spune trist aşa :

           "Început de sfarsit!

          Cerul este intunecat!

           Foisorul de foc al Romaniei...!"

Clipa in care, văd cu ochii închişi fiind,vad o Sfanta Cruce mare din lemn gros,iar pe Cruce este rastignit Insusi Mantuitorul nostru multa prea iubit,Iisus Hristos.

Iisus era cu trup viu,din carne si oase,trup ce era invaluit intr-o lumina alba,orbitor de stralucitoare.

Sfanta Cruce cu tot cu IISUS rastignit,era foarte aproape de pamant,era deasupra Romaniei,a Noului Său Ierusalim.
Aud un alt glas ,care strigă cu uimire :

                  "Atata Lumina!

     Iar un altul, intreaba silabisind exact asa:
                    Lumi- na ? 

    Binecuvantat esti Soare de Soare!

                    Soare intre biciuiri!"

Ştim cu toţii fraţilor faptul că, Soarele este Însusi Mantuitorul, iar în drum spre muntele Golgota locul unde avea să fie răstignit, Iisus a fost biciuit,a fost batut crunt.Eu am vazut aievea cum Iisus a fost batjocorit,lovit din toate partile,si cum urmele bicelor erau impregnate pe spatele gol al Său,din care curgea siroaie de sange sfant si nevinovat.
Dar a mai fost biciuit şi de Pilat, când l-a dat în mâinile oamenilor  dezlănţuiţi şi plini de ură.

Cât şi câte  a îndurat  Mântuitorul  pentru păcatele noastre dragilor. Enorm de multe! Iar oamenii ,prin purtarea şi comportamenul lor, ÎL răstignesc iarăşi in fiecare clipa a vietii lor. Dragilor, în timp ce scriam aici ,la rândul  de mai sus, aud glas care zice aşa :

                "Doamne,e frig.

                Si Mantuitorul este asa de....!

Clipa in care,un alt glas adauga:
                                 Lucid pentru pacatele mele.

                C-ai adus in Dar,Rugaciunea noastra!

Si aud glas ,care striga tare asa:

             Mila Lui Dumnezeu, sa fie cu voi cu toti!              Întru cele înalte,nadejdea Sfintei Treimi!

   Iar mai multe glasuri,striga in cor asa:

                   Prea Sfanta Treime,miluieste-ne pe noi!"

Apoi,totul dispare.

Prieteni dragi,sa fim mandri ca suntem români si sa ne bucuram in inima si-n sufletul nostru, de Venirea Lui Iisus Hristos in Noul Său Ierusalim,numit ROMANIA ADEVARULUI DUHULUI SFANT.

Sa fim buni si iubitori,sa fim milostivi dragilor si sa ne iubim Aproapele, ca pe noi insine.

                        Cu dragoste,Maria.

IISUS HRISTOS RASTIGNIT PE CRUCE FIIND,STRIGA ASA : SIMONE,SIMONE,VINO DE MA DEZLEAGA!

   4                                                    Dragii mei,

Era in zorii zilei  SFÂNTULUI  NICOLAE,iar eu  eram trează si mai stăteam în pat cu ochii închişi fiind, gândindu-mă la SFINTELE  SĂRBĂTORI din toată luna Decembrie. 
Nu a trecut mult timp, şi am auzit un glas care spune aşa :
               "Faceti-va Cruce, si sa va fie teama Tatalui si sa va strigati Maicii !
Iar un alt glas, continuă :

             Ca plata voastra din Ceruri, e multa mila !

          Multa,multa milăăăăăăăăăăăă!"
Fraţilor ! Faceţi bine şi veţi găsi Binele pe care l-ati facut in aceasta viata grabnic trecatoare, îl veţi găsi înmiit acolo Sus în Ceruri.
Acum o să citez un glas dulce, care -mi aduce în suflet multă bucurie. 

Acest glas, îl aud adeseori si este glasul Mantuitorului nostru mult prea iubit,Iisus Hristos.

              "Simone ! Simone! Simone!

              Vino de ma dezleaga! "

Clipa in care dragilor, Il văd cu ochii închişi fiind ,pe Insusi IISUS  HRISTOS răstignit pe Cruce pe un vârf de munte, iar jos lângă CRUCE, în genunchi cu obrazul drept lipit de CRUCEA pe care era răstignit Mântuitorul , stă o femeie tânără . 

Avea veşminte albastre lungi şi cu eşarfă bleu pe cap, strângea în braţe SFÂNTA CRUCE la partea de jos, iar cu obrazul ei, ştergea picăturile de sânge care curgeau de pe fruntea MÂNTUITORULUI.
Dragii mei, IISUS  HRISTOS, Fiul Lui Dumnezeu S-a jertfit pentru noi, pentru ca noi să ne mântuim sufletul.

Pe Cruce fiind rastignit,Iisus striga la Simon Petru ca sa vina si sa-l dezlege.

Dragilor,

 Haideţi să punem punct îndoielilor şi să credem cu toata fiinta noastra in El si in Maica Prea Curata Fecioara Maria,sa ne inchinam Lui si Maicii Sale si a noastra a tuturor, şi să-I aducem marire,cinste,slava si inchinaciune acum si pururea si-n vecii vecilor ,Amin!
                         Cu dragoste, Maria.

P.S.

.

/: Simone spune-Mi tu
Dacă Mă iubeşti
Oile să Mi le păzeşti. :/

Căci mi-am lăsat turma
Să-mi găsească urma
Pribegind printre munţi şi prin văi
Pe cărări spinoase văi întunecoase
Alungată de vrăjmaşii mei.

Tu veghează-ntr-una
Şi păzeşte-Mi turma
Să nu piară nici una din oi
Căci lupul pândeşte şi le urmăreşte
Să doboare pe mulţi dintre voi.

Vezi la cea bolnavă
Să te duci degrabă
Ajutor cu iubire să-i dai
Vezi-i suferinţa arată-i credinţa
Şi s-o vindeci lângă ea să stai.

Vezi la cea rănită
Căzută-n ispită
Ce-n durere se zbate mereu
Ia-o cu blândeţe pe-ale tale braţe
S-o aduci iar în staulul Meu.

Iar pe oaia slabă
N-o lăsa să moară
C-am să-i cer viaţa din mâna ta
Dă-i hrană bogată şi apă curată
Ca să poată să meargă şi ea.

Tu să-mi aduci turma
Pe deal la Golgota
la păşune şi dulce izvor
Vino turmă mică să nu-ţi fie frică
Că ne-aşteaptă al nostru păstor.

 

Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului!

Evanghelia despre Ioan Inaintemergatorul !

Marcu 1:1-8

Inceputul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris in proorocie: "Iata, Eu trimit ingerul Meu inaintea fetei Tale, care va pregati calea Ta." Glasul celui ce striga in pustie: "Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui." Ioan boteza in pustie, propovaduia botezul pocaintei intru iertarea pacatelor. Si ieseau la el tot tinutul Iudeii si toti cei din Ierusalim si se botezau de catre el, in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele in jurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica. Si propovaduia, zicand: "Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma sa-i dezleg cureaua incaltamintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apa, El insa va va boteza cu Duh Sfant."

Nu exista nici o intelepciune adevarata fara iubire, nici iubire adevarata fara intelepciune. Intelepciunea fara iubire este intelepciunea sarpelui, iubitoare de sine si otravitoare; iubirea fara intelepciune este o ploaie torentiala atunci cand pamantul uscat cauta o picatura de apa a unei ploi usoare.

Cat de nemarginita este intelepciunea lui Dumnezeu! Nimic nu se poate asemana cu aceasta decat dragostea lui Dumnezeu. Cat de mari sunt intelepciunea si dragostea lui Dumnezeu, dezvaluite in firea zidita! Dar tocmai acesta este un duh al intelepciunii si al iubirii, pe care Dumnezeu l-a dezvaluit prin Domnul nostru Iisus Hristos, in lucrarea mantuirii omului. Cat de mari sunt intelepciunea si dragostea lui Dumnezeu, dezvaluite in Prima Zidire! Dar aceasta era intelepciunea facerii cuiva care nu exista, dragostea daruita cuiva care nu avea dragoste. Totusi, intelepciunea dezvaluita in Noua Zidire este intelepciunea tamaduirii bolnavilor de moarte si iubirea in Noua Zidire este iubirea jertfei de sine.

Inca o data, si inca de doua ori, si inca de mai multe ori, citeste Evanghelia Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si potoleste-ti setea cu intelepciunea si iubirea de nespus a lui Dumnezeu. Si vei simti de doua ori pe atat - si de mai multe ori - sanatatea sufletului si puterea sufletului si bucuria vietii.

Domnul vine in lume ca sa vindece lumea, sa o reinnoiasca si sa o invie din morti. Cum vine El? El vine ca un Ocarmuitor, a Carui armata merge inainte si dupa El. Multimea cereasca se ingramadeste in jurul Lui, inainte si in urma. Te-ai putea astepta sa vezi un fiu de imparat in matase si in purpura - dar vezi acest Prunc, nascut in pestera unui pastor si infasat intr-o iesle de vite!

Te-ai putea astepta sa vezi un general, a carui usa este pazita de o multime de baionete pentru a-i apara viata de atacurile vanzatoare si de atacurile vrajmasilor - dar vezi acest Pruncusor neinarmat si cu intreaga intepciune, care era vanat din clipa nasterii Sale, de imparatii pamantului si de nobili, ca si cum ar fi vanat caprioare.

Te-ai putea astepta sa vezi un imparat imbracat in purpura, mergand intr-o caleasca aurie si insotit de nobili in invesmantare bogata. Si vezi un simplu muncitor, care este nestiut si despre care nu s-a auzit, cum face calatorii lungi pe poteci stancoase, pe drumuri prafuite si pe carari spinoase, chiar din Nazaret pana la gura Iordanului, ca sa-Si plece capul sub mana lui Ioan Botezatorul si sa fie botezat ca alti oameni.

Dar unde este armata Lui? - te vei intreba. Se afla in jurul Lui, in spate si inainte. Ei sunt multimile de ingeri minunati, care vad in Hristos pe Ocarmuitorul si pe Imparatul lor. Ei ar dori sa-L poarte in carul de lupta al heruvimilor, dar El nu va face aceasta - si numai El singur stie de ce nu va face aceasta - El si Tatal Sau si Sfantul Duh. Multimea ingerilor ar dori sa-L imbrace in soare, sa-L impodobeasca cu stele si sa-L incinga cu curcubeie, dar El nu va face aceasta si numai El singur stie de ce. Ingerii ar dori sa-I vesteasca sosirea cu trambite; ei ar vrea, cu taria si puterea lor, sa deschida ochii tuturor oamenilor de pe pamant dintr-o data, ca ei sa-L poata vedea si cunoaste pe Domnul lor; ingerii ar dori - si le-ar sta lor in putinta aceasta - sa dea glas lemnului, si pietrei, si apei si aerului, ca intreaga natura sa-L poata astepta cu strigarea: "Osana! Osana!" dar El nu va face aceasta si numai El singur stie de ce.

Acum si noi stim de ce El nu va face aceasta. El are aceasta slava intreaga in vesnicie. Dar El Se pogoara acum pe pamant in albia timpului, in temnita pacatului si a mortii, acolo unde fratii Sai fara de numar plang si gem, avand stramba judecata din pricina pacatelor lor, prabusindu-se in moarte. El a intrat in tabara vrajmasului si, luand chip de rob, intocmai ca si alti robi, lucreaza cu chibzuinta si intelepciune pentru a prinde si a lega pe cei ce ocarmuiesc temnitele si pentru a-i slobozi pe fratii Sai robi, ridicandu-i in Imparatia lui Dumnezeu si a ingerilor fara de moarte.

Aceste cete de ingeri, Lui ii erau pururea vazute, dar, pentru altii, acestia straluceau doar ici si colo, ca niste scaparari de lumina ce vine de la soare, de dupa nori grosi. In viata Sa pamanteasca, au existat in principal trei inceputuri. Unul a fost insemnat de zamislirea si nasterea Sa, al doilea, de botezul Sau si al treilea de Invierea Sa. Primul inceput arata venirea Sa in lume, al doilea, propovaduirea Sa in lume prin cuvant si fapta (caci El si pe vremea cand era copil propovaduia si facea minuni, dar aceasta se facea in taina, nespus si nevazut) si al treilea, intemeierea Imparatiei Sale fara de moarte. In vremea primului si ultimului inceput, ingerii s-au facut vazuti si altora. La cel de-al doilea inceput, la botezul Sau, S-a aratat Sfanta Treime in intregul Ei. Dar cel de-al doilea inceput a avut ca partas un inger. S-a aratat un inger: nu un inger fara de trup, ci un om cu numele Ioan, fiul preotului Zaharia si al femeii sale Elisabeta. El nu era inger ca alti ingeri, ci a fost numit inger de catre proorocul: "Iata, Eu trimit pe ingerul meu si va gati calea inaintea fetei Mele" (Maleahi 3:1).

Cu aceasta proorocire isi incepe Evanghelia sa, sfantul Evanghelist Marcu. Si aceasta este o taina minunata. Fiecare dintre Evanghelisti foloseste un anumit inceput. Evanghelistul Ioan incepe din vesnicie. Matei incepe de la Avraam; Luca incepe cu nasterea Mantuitorului pe pamant; Marcu incepe cu botezul in raul Iordanului. De ce nu incep toti Evanghelistii la fel? Spuneti-mi atunci, unde se afla acest inceput unic al lui Iisus Hristos? Este greu sa vorbesti despre inceputurile unui lucru lipsit de viata, dar este cu atat mai greu sa vorbesti despre un om viu, fara sa vorbesti despre Datatorul de viata, de la care intreaga viata si-a primit inceputul. In realitatea pe care ne-o infatiseaza Evanghelistii, si in fiecare dintre noi, se afla aceste patru inceputuri, pe care le pricepem fie cu mintea, fie cu simtirea. Unul este inceputul nostru intru Dumnezeu, urmatorul se afla in stramosii nostri, al treilea, in parintii nostri si al patrulea, la vremea cand incepem sa aratam cea mai mare lucrare a noastra in aceasta lume. Dar Hristos are un al cincilea inceput, in legatura cu fiecare dintre noi. Cu alte cuvinte, inceputul lui Iisus Hristos si Fiul lui Dumnezeu si al Evangheliei Sale pentru noi este atunci cand El vine la viata in inimile si mintile noastre, ca singur Mantuitor al nostru; cand El inceteaza sa mai fie in launtrul nostru doar o lampa aurie, neaprinsa, plina cu ulei si care, fiind aprinsa, incepe sa lumineze si sa incalzeasca intreaga noastra fiinta; atunci El incepe sa fie painea noastra zilnica, fara de care nu petrecem nici macar o singura zi; atunci cand El incepe sa fie pentru noi de mai mare pret decat intreaga lume, decat toate lucrurile cele bune, decat rudeniile si prietenii, si mai scump decat insasi viata noastra pamanteasca. Acesta este, pentru noi, adevaratul inceput al lui Iisus Hristos. Numai atunci ne va sta in putinta sa intelegem celelalte patru inceputuri pomenite de catre cei patru Evanghelisti.

Evanghelistul Marcu isi incepe Evanghelia sa cu inceputul propovaduirii in lume a lui Hristos, si preotia Sa in lume. Si el indata intareste profetia proorocului Maleahi despre Ioan Inaintemergatorul, ca inger care va merge inaintea fetei Domnului.

De ce proorocul si Evanghelistul il numesc pe Ioan inger, cand el nu era inger, ci om? Mai intai pentru ca Ioan a fost, in viata sa, ca un inger ceresc, dintre toti oamenii, apropiindu-se cel mai mult de viata ingerilor. In al doilea rand, pentru ca trebuia sa fie limpede invatatura, ca scopul preotiei pamantesti a lui Hristos era de a face ingeri din oameni - din oameni muritori si pacatosi, din oameni dupa firea lor inrobita, de a face fiinte libere in mod firesc, fara de moarte si fara de pacat, intocmai ca sfintii ingeri din cer. In ce fel era Ioan ca un inger? Mai intai, in ascultarea sa fata de Dumnezeu; in al doilea rand, in libertatea sa fata de lume si, in al treilea rand, in lipsa sa de griji pentru viata sa trupeasca. Cea dintii este de cea mai mare insemnatate pentru lume, a doua decurge din prima si a treia din a doua. Ingerii sunt ascultatori desavarsiti fata de Dumnezeu. In fiecare zi, tainele de negrait ale intelepciunii, puterii si iubirii lui Dumnezeu li se dezvaluie si ascultarea lor fata de Ziditorul lor nu este silita, ci izvoraste din bucurie si smerenie. Si Sfantul Ioan a facut ascultare desavarsita fata de Dumnezeu de la varsta cea mai frageda. Nascut din parinti trecuti cu varsta, el a ramas devreme fara de parinti, fiind lasat in grija lui Dumnezeu ca singur Parinte al sau, singurul sau sprijin si singura lui iubire. Tatal sau a fost preot si probabil ca prin aceasta si-a intarit cunoasterea lui Dumnezeu. Zamislirea sa in pantecele batran si fara rod al maicii sale, prin puterea si voia lui Dumnezeu, nu i-ar fi putut ramane necunoscuta. Daca Evanghelistul Luca cunostea minunata poveste a zamislirii lui Ioan, cu atat mai mult trebuie sa o fi cunoscut Ioan. El stia ca ingerul lui Dumnezeu ii vestise nasterea si cunostea cu adevarat cuvintele proorocesti ale ingerului: "Va fi mare inaintea Domnului ... si inca din pantecele mamei sale se va umple de Duhul Sfant ... si va merge inaintea Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie" (Luca 1:15-17). Toate acestea erau infipte in inima tanarului Ioan, atat de adanc, ca si cum ar fi fost sapate pe o bucata de piatra. Dumnezeu a dat la iveala fetele cele mai importante ale vietii sale, de la varsta sa cea mai frageda si el trebuie sa fi deslusit limpede ce avea de facut si cel fel de viata trebuia sa aiba. El s-a retras indata in pustie (Luca 1:80) pentru a se deprinde, zi si noapte, cu duhul sau intru voia Dumnezeului celui viu. El s-a lasat intru totul in voia lui Dumnezeu si Il cauta pe El pentru toate lucrurile. El nu avea nevoie sa fie invatat de catre oameni, deoarece El - de la care oamenii primisera cea mai mare cunoastere, pe care a transmis-o si la altii - a vorbit cu Ioan in chip nemijlocit, si i-a dezvaluit nemijlocit voia Lui. Si astfel, find retras din lume, Ioan a stat de vorba cu Dumnezeu, asa cum fac ingerii cei din cer. Si, intocmai ca ingerii, el a baut chiar din izvorul intelepciunii, puterii si dragostei si, din aceasta pricina, proorocul l-a numit inger.

Iarasi, Ioan era ca un inger din cer, simtindu-se liber fata de lume si fata de oameni. Lumea era ca tarana pentru el, maniindu-se uneori fata de unii sau de altii, ramanand totusi doar tarana. Pentru el, oamenii erau o turma aflata in neoranduiala, care se pierdusera de pastorul lor. Ce sunt lumea si omul inaintea puterii atotcuprinzatoare a Dumnezeului Celui viu? Care sunt puterea si lauda lor si cat de primejdiosi sunt ei? Ei sunt ca o spuma deasupra unei mari adanci. Lumea nu poate da nimic bun oamenilor, decat numai daca iau acel bun de la Dumnezeu, nici nu poate sa faca vreun rau omului inaintea lui Dumnezeu sau fara ingaduinta Lui. Atunci, de ce trebuie omul sa se injoseasca in fata lumii? De ce trebuia sa astepte Ioan ceva de la oamenii care luasera de la Dumnezeu, si erau datori fata de El? De ce trebuie el sa se teama de oameni, cand intreaga lume traieste in frica si respira cu frica? Pentru ca Ioan, ca un inger al lui Dumnezeu, nu era legat de lume in nici un chip, nici in chipul cel mai putin infricosat al ei. De aceea Ioan s-a maniat nepatimas impotriva inteleptilor Ierusalimului, inaintea carora lumea se inchina ca in fata idolilor: "Pui de vipere, cine v-a aratat sa fugiti de mania ce va sa fie?" (Luca 3:7) si l-a mustrat pe Irod pentru toate relele pe care le-a facut Irod (Luca 3:19). Ioan nu a tinut seama de nimeni decat de Dumnezeul Cel viu si de voia Lui cea sfanta. El nu facea nici o deosebire intre oameni, nici dupa hainele lor, nici dupa cinstea si puterea lor, invatatura lor, bogatia ori varsta lor - el ii deosebea numai dupa sufletul lor. Ochii lui nu-i vedeau pe oamenii cei trupesti, ci sufletele lor goale, care se ascund ochilor celorlalti prin invelisul trupului. O asemenea libertate fata de lume si fata de oameni o au numai ingerii lui Dumnezeu, si pentru aceasta proorocul l-a numit inger.

Iarasi, Ioan era asemenea ingerilor, fiind liber de orice grija pentru viata sa pamanteasca. Ingerii nu sunt fiinte trupesti ca oamenii, ci ei sunt invesmantati in stralucirea fiintei lor - a trupurilor lor ceresti (I Corinteni 15:40). Ingerii sunt cu totul lipsiti de orice grija fata de ei. Nu-i deoboseste pe ei grija pentru ce vor manca, ori bea, ori imbraca. Slujindu-I lui Dumnezeu, ei stiu ca Dumnezeu le va da mancare si bautura si haine. Cine este acel gospodar pamantesc care si-ar lasa slujitorii sai credinciosi sa flamanzeasca si sa umble goi? Cu atat mai mult Se ingrijeste Dumnezeu de slujitorii Sai credinciosi!"Cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?" (Matei 6:27). Suntem inconjurati de Dumnezeu mai mult decat de aer si de soare. El stie din ce suntem facuti si nevoile noastre Ii sunt cunoscute si El ne implineste nevoile zi de zi. De ce nu pot toti oamenii sa-si dea seama de aceasta? Dar, atunci, cum au aparut lipsurile si foamea? De ce le ingaduie Dumnezeu? Pentru ca Dumnezeu Se ingrijeste sa ne hraneasca nu numai trupurile, ci si sufletele, si experienta arata ca foamea trupeasca poate hrani uneori sufletul. Dovada cea mai limpede pentru aceasta, este postirea. Un trup, care este in general hranit din destul, arata un suflet in intregime gol. Cel ce posteste cu trupul isi hraneste sufletul. Cu cat un om se obisnuieste sa posteasca, cu atat are mai putine griji pentru trupul sau si are bucurii mai mari in sufletul sau. Aceasta nu se cunoaste din auzite; aceasta faptuire se lamureste de la sine, numai cand omul incearca si aduce pururea postirea in viata sa.

Asa cum au trait toti sfintii barbati, nu printr-o intelepciune adunata din carti, ci incercand aceste realitati, tot asa a trait si Sfantul Ioan. El a invatat sa fie liber de griji fata de viata sa trupeasca, nu citind carti si ascultand barbati intelepti care "spun", dar nu "spun cum", ci facandu-si obiceiul de a fi liber de griji. El postea si a vazut ca omul poate trai nu numai fara toate acele mancaruri care pricinuiesc dureri, dar si fara paine. Ioan s-a hranit cu "lacuste" si cu miere salbatica, "lacustele" gasindu-le prin putina vegetatie a pustiei si "mierea salbatica" era mierea amara a albinelor salbatice. El nu a baut vin deloc, nici vreo bautura tare. Si totusi nu se spune ca a dus vreodata lipsa de hrana sau bautura. Nu lacustele si mierea salbatica il hraneau pe el, ci puterea lui Dumnezeu, care i-a fost data slujitorului Sau credincios prin aceste mijloace. "'Mancare' ingereasca a mancat omul" (Psalm 77:29). Asa se intampla in general cu cei credinciosi si ascultatori, pe cand cei necredinciosi si neascultatori au nevoie de multe leacuri pentru hrana lor bogata. Mancarurile bogate ale celor fara de credinta si neascultatori nu dau hrana trupurilor lor, ci impovarare, manie si boala.

Ioan nu si-a facut griji nici pentru, unde sa locuiasca, nici pentru, ce sa imbrace. Salasul sau era pustia, acoperita de bolta cereasca si avea straie din par de camila si cingatoare din piele. Si Ilie era incins cu o cingatoare din piele, semnificand moartea patimilor si graba de a implini Voia lui Dumnezeu. Si incaltaminte? Si fes? Daca mergi destul de mult fara papuci, picioarele devin ca papucii. Si daca mergi destul de mult cu capul descoperit sub bolta instelata, cununa mare de stele devine mai potrivita podoaba a capului decat un fes strans pe cap. El a vazut sufletul sau, invesmantat mai degraba in mantii stralucitoare ca soarele, apartinand ingerilor din cer, decat in stricaciunea trupeasca - probabil ca el, ca si Apostolul Pavel, nu stia daca se afla in trup sau in afara trupului (II Corinteni 12:3-4). El se odihnea si dormea fie sub cerul liber, fie intr-una dintre multele pesteri din salbaticia Transiordanei. Dar ce insemna aceasta pentru el, cand sufletul sau putea sa se odihneasca la pieptul imparatesc al Facatorului ceresc? In preajma lui se aflau vipere veninoase si lei flamanzi. Dar el nu se temea de ele, deoarece stia ca Ochiul atoatevazator il supraveghea. De ce s-ar fi temut de ele, cand acestea nu-i puteau rani sufletul? El se vedea pe sine cu ochii sufletului, nu cu cei ai trupului. Oamenii care se vad numai cu ochii trupului se silesc numai pentru trup, cauta trandavirea pentru trupurile lor, poarta de grija trupurilor lor. Sfantul Ioan era liber de toate grijile pamantesti. El avea grija numai de sufletul lui si de voia lui Dumnezeu, care era singura lege si singurul carmuitor al sufletului sau. In aceasta, el era intocmai ca si ingerii din cer si pentru aceasta proorocul l-a numit inger.

(Sfantul Grigorie Teologul spune: "Ostenitorul, slabindu-si trupul, isi slabeste pacatul; el se straduieste sa ajunga fara trup, omorandu-si ceea ce este muritor prin ceea ce este fara de moarte.")

Mai sunt si alte proorociri cu privire la Sfantul Ioan. Marele prooroc Isaia l-a numit un glas care striga: "In pustiu gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Sale" (cf. Isaia 40:3). In timp ce proorocirea de mai inainte arata mai mult firea Sfantului, aceasta arata la chipul lucrarii sale, al menirii sale. Atunci, cum trebuia sa fie lucrarea sa? Sa fie un glas care striga in pustie, care va atentiona oamenii si va pregati calea pentru Domnul. Prin "pustie" intelegem, mai intai, desertul de dincolo de Iordan, de unde a venit puternicul Inaintemergator al lui Hristos, facand cunoscuta omenirii atentionarea, mai inainte de vreme:

Pocaiti-va!

Doamne, mania este prea multa!

Doamne, securea sta asezata la radacina pomului!

Doamne, fiecare pom fara rod va fi taiat si aruncat in foc!

Doamne, vine Unul mai mare decat mine, care va face minuni!

Doamne, El va arde pleava in focul cel vesnic!

Pocaiti-va!

Prin "pustie", mai intelegem intreaga lume si intreaga istorie a lumii, cuprinsa de stricaciunea pacatului ca de tuberculoza. Inaintemergatorul a fost prima randunica a unei primaveri noi. Dar el nu a fost nici soarele stralucitor de primavara, nici mireasma primaverii, nici cantarea de primavara - el a fost numai trambitasul, care a trezit pe cei care dormeau somnul cel lung al iernii. El a fost numai vestitorul primaverii, Domnul Hristos fiind Primavara insasi.

Prin "pustie" mai intelegem sufletele oamenilor pana in vremea aceasta, care au fost despartite de Dumnezeu si se afla cufundate in intunericul mortii, asa cum un rau s-a pierdut in nisipul desertului. Sfantul Ioan este cel care ne trezeste constiintele, ca si cum ar trage un rau inspre soare, si Hristos este Soarele. Comstiinta este inaintasul dragostei, asa cum Ioan este al lui Hristos.

"Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Sale." Cum? Pocaiti-va si marturisiti-va pacatele. Faceti aceste doua lucruri grabnic, pentru ca vine Domnul. El va bate la usa fiecarui suflet. Cel care se pocaieste si se marturiseste va tine usa sufletului sau deschisa si Domnul va intra, aducand viata cea vesnica. Dar usa celui care nu se pocaieste si nu-si marturiseste pacatele, fiind intinat de pacat, va ramane inchisa. Si Domnul va trece pe langa el. Dar securea si focul vin pe urma Lui, intocmai asa cum primavara merge inaintea Lui cu soarele sau, cu mireasma si cu cantecul sau. Calea Domnului si caile Sale sunt sufletele oamenilor; locurile rele sunt pacatele celor fara de lege.

Ce se intelege prin "gatiti calea Domnului" este lamurit mai departe de catre proorocul Isaia in aceste cuvinte: "Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece" (Isaia 40:4). Aceasta inseamna: tot ceea ce tu crezi ca este josnic si de lepadat, se va ridica in inaltimi si tot ceea ce crezi ca este maret si puternic se va cobori. Sau, cu alte cuvinte: ai gandit ca Dumnezeu este ca o vale joasa, desi El este cea mai mare inaltime; si tu ai gandit ca lumea materialnica se afla la cea mai mare inaltime, pe cand ea este josnica, un scaunas la picioarele lui Dumnezeu. Pacatul a rasturnat intreaga lume cu susul in jos. Lepadati pacatul si lumea va sta din nou drept in picioare. Asadar, pocaiti-va si marturisiti-va pacatele si botezati-va cu botezul pocaintei pentru iertarea pacatelor.

Ioan a botezat in pustie si a propovaduit botezul pocaintei pentru iertarea pacatelor. In ce chip este Ioan inaintemergatorul lui Hristos? Numai in felul acesta: ca a aparut in lume cu cateva luni inaintea lui Hristos? Nu; ci prin propovaduirea si preotia sa, prin care a pregatit oamenii sa astepte venirea lui Hristos. Intreaga sa propovaduire era o chemare a oamenilor la pocainta; toata preotia sa era botezul pocaintei, pentru iertarea pacatelor. Aceasta pocainta, pe care o propovaduia Ioan, trebuie sa aiba loc inaintea marturisirii pacatelor; botezul pe care il savarsea Ioan urmeaza iertarii pacatelor. Pocainta, marturisirea si botezul cu apa erau savarsite de catre Ioan, dar iertarea pacatelor nu se afla in puterea sa. Numai Hristos putea ierta pacatele. Chiar Ioan a recunoscut si a spus aceasta zicand: "Eu va botez cu apa ... dar ... El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc" (Luca 3:16). Prin aceasta Ioan a aratat ca el, cu botezul sau, doar pregatea oamenii pentru botezul lui Hristos. Botezul lui era mai mult un simbol si adevaratul botez era al lui Hristos, prin care omul se curata de pacate si se face o faptura noua, este facut fiu al lui Dumnezeu prin adoptie si se numara printre cetatenii drepti ai Imparatiei ceresti.

Ioan, proorocul din pustie, cunostea cele mai ascunse adancimi ale firii omului: toate slabiciunile, aplecarile spre rau si firea schimbatoare. El a invatat aceasta in timpul celor treizeci de ani de singuratate in pustie. Cunoscandu-se pe sine insusi, el a ajuns sa cunoasca intreaga lume si tot ceea ce se poate intampla - si se intampla in ea. Lupta sa biruitoare cu sine insusi, i-a adus o cunoastere fara margini a firii omului. De aceea el vine acum inaintea oamenilor cu libertatea unei birunte. Cunoasterea sa nu a venit din carti, ci este nemijlocita, de la Dumnezeu, prin propria sa aflare si traire. Inseamna ca propovaduirea sa are un caracter foarte pamantesc. El nu are incredere in cuvantul oamenilor. Chiar atunci cand un om se marturiseste cu sinceritate si isi arata in chip curat pocainta pentru pacatele pe care le-a savarsit, Ioan nu-l crede de indata, pentru ca el cunoaste slabiciunea si schimbarea firii omului. Ioan stie aceasta si se straduieste din toate puterile sa lamureasca deplin faptul ca cei ce se pocaiesc trebuie sa vina cu fapte in sprijinul vorbelor lor. Prin ingaduinta indelungata, pacatul s-a facut un obicei. Acum, faptele cele bune trebuie sa se faca obisnuite, si aceasta se poate intampla numai prin indelunga traire in faptele cele bune. Petru Damaschinul spune: "Obiceiurile cele bune si cele rele sunt combustibilul timpului asa cum este lemnul pentru foc." Asadar, Ioan, privind cu indoiala pe cei ce se pocaiesc "pe moment", striga catre ei: "Faceti, dar, roade vrednice de pocainta!" (Luca 3:8).

Ioan le striga fariseilor, saducheilor si carturarilor mandri ai Ierusalimului, care sunt laudati, fiind urmasi ai lui Avraam: "Nu incepeti a zice in voi insiva: Avem tata pe Avraam, caci va spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam." (Luca 3:8). Gandurile pacatoase si cugetarea pacatoasa launtrica sunt radacina raului ascuns din om, de la care urmeaza tot pacatul slobod. La ce ajuta cuvintele de pocainta, daca un om continua, in inima lui, sa gandeasca si sa vorbeasca rau?

Gandurile rele si cuvintele urate din launtrul nostru nu sunt numai ganduri si vorbe, ci fapte rele, inainte de a se arata ele in afara ca fapte rele. Un sarpe cu venin in dinti este un sarpe veninos, indiferent daca musca sau nu; chiar si atunci cand nu musca tot sarpe veninos este si nu un porumbel nevinovat. Cuvintele "Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam" au multe intelesuri. Dumnezeu are intr-adevar puterea sa faca pentru Sine oameni din piatra, cum, si cand doreste El. Si astfel, Ioan le arata inteleptilor poporului din Ierusalim pe oamenii simpli, plini de cainta pe care ei nu-i puteau suferi, ca pe niste morti si pietre nelucratoare. Din acesti oameni simpli, Dumnezeu urmeaza sa ridice catre El Apostoli, Evanghelisti, sfinti si biruitori; si pe inteleptii poporului, care stralucesc ca o lumina pamanteasca, trecatoare si mincinoasa, Dumnezeu ii va alunga, daca nu aduc roade vrednice de pocainta. Dumnezeu mai poate sa-i schimbe in slujitori ai Sai pe necredinciosii care se pleaca in fata lemnului si pietrei fara de viata. In desert calca peste inteleptii lui Israel, ca peste lucruri necurate si nevrednice pentru cer si pamant; daca aceiasi intelepti nu se arata, prin lucrarile lor, a fi copii ai lui Avraam, intocmai ca dreptul si credinciosul Avraam. Dumnezeu va face slujitori credinciosi din pagani, asa cum paganii au facut zei din piatra. Si in cele din urma, inteleptii lumii acesteia sa nu se grozaveasca cu cunoasterea legilor pamantesti si a legii lui Dumnezeu, atata vreme cat inimile lor sunt invartosate ca piatra. Intr-adevar, cat timp inimile lor se afla in aceasta stare, mintile lor, care sunt pline peste masura cu toate felurile de cunostinte, ii vor duce in chip nemijlocit in focul cel vesnic. Ei s-au obisnuit sa aprecieze ca invatarea de unul singur este de mare vrednicie, negandindu-se de loc la inima - fiind chiar mandri de invartosarea inimilor lor. Dar Dumnezeu poate folosi inima ca punct de plecare pentru mantuirea omului - inima si nu mintea - asa cum a spus Domnul prin proorocul: "Va voi da inima noua si duh nou va voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatra si va voi da inima de carne" (Iezechiel 36:26). O mare de invatatura nu era in stare sa inmoaie inimile lor. Dar Dumnezeu poate inmuia inimile celor ce se pocaiesc cu adevarat. Asa cum se topeste ceara de fata focului, prin harul Sau, El va lumina mintile lor cu toata cunoasterea care le este de folos, incalzindu-le si luminandu-le inimile credinciosilor Sai.

Astfel, Ioan ii invata pe "carturarii" indaratnici ai Ierusalimului, ca ei ar trebui sa arate in cartile lor, pocainta lor cea curata. Si cea mai mare lucrare pe care ar putea-o face acesti oameni mandri si dispretuitori fata de alti oameni, ar fi sa se lepede de gandirea lor semeata si de zicerea din inima lor, ca ei sunt copiii lui Avraam.

De la altii, Ioan cere alte roade de pocainta, ca de exemplu: "Cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are si cel ce are bucate sa faca asemenea" (Luca 3:11). Ioan stie ca acestia care se pocaiesc sunt impresurati de obiceiuri rele: ca, avand doua haine, ei vor umbla dupa o a treia; ca, avand mai multa hrana decat le este de trebuinta, ei nu o vor imparti cu saracii, ci vor aduna si mai multa. De aceea, el ii aduce in situatia de a deprinde obiceiuri noi: de a face milostenie, de a ajuta pe cei saraci, de a darui si de a imparti, pentru ca inimle lor stramte sa se deschida si sa simta dragostea frateasca a omului si pe cea parinteasca a lui Dumnezeu, in care Cel Care este mai puternic decat Ioan, ii va trece prin botezul cu Duhul Sfant si cu foc.

Ioan spune vamesilor despre alte roade de pocainta, nimerite pentru felul lor rau de a se imbogati, luand de la oameni mai mult decat masura pe care o cerea legea. Acest obicei s-a infipt adanc in inima lor, asa ca ei, prin bogatiile pe care le dobandisera, erau la fel de mandri cum erau inteleptii Ierusalimului de intelepciunea lor; atat unii, cat si altii se bizuiau pe nedreptate. Cum si-ar fi putut arata mai bine pocainta, decat lepadandu-se de aplecarile lor cele rele si imbratisand litera legii? De aceea inteleptul Ioan le da leacurile potrivite pentru boala lor.

Ce ii sfatuieste Ioan pe soldati sa faca? "Sa nu asupriti pe nimeni, nici sa invinuiti pe nedrept, si sa fiti multumiti cu solda voastra" (Luca 3:14). Iarasi, leacul potrivit pentru boala. Un om inarmat nu este pregatit decat pentru razboi. Armele il indeamna la aceasta. Pentru a savarsi o fapta de razboi, el trebuie sa plasmuiasca o inchipuire pentru indreptatirea acesteia, atat pentru propria sa constiinta, cat si pentru lume: de aici, inseamna ca un om inarmat obisnuieste sa defaimeze pe altii si se plange ca primeste bani putini. Pentru ca pocainta unui soldat sa dea roada indelungata, el trebuie sa se lepede de aplecarile sale cele rele: razboi, defaimare si nemultumire pentru leafa sa.

Tot ceea ce sfatuieste Sfantul Ioan pentru roada de pocainta, nu este destul pentru mantuirea sufletului de pacat, dar este destul pentru a-i invrednici pe oameni sa se arate in fata lui Hristos. Apoi, menirea Inaintemergatorului era de a-i atentiona pe oameni, chiar si intr-o mica masura, ca sa se curateasca si sa se faca vrednici sa se arate inaintea fetei Dumnezeiesti a Mantuitorului.

Vazandu-l pe infricosatorul prooroc, catre care se imbulzea tot pamantul Iudeii si al Ierusalimului, si ascultandu-i strigatele nestiute de indemnare si infricosare cu securea si cu focul, oamenii il intrebau:

"Cine esti tu?" Nu esti tu Hristosul care trebuie sa vina?

"Nu sunt eu Hristosul", a fost raspunsul lui Ioan.

"Esti Ilie?"

"Nu sunt."

"Dar cine esti?" (Ioan 1:20-23)

"Eu sunt glasul celui care striga in pustie: 'Indreptati calea Domnului!'"

Si Ioan a recunoscut si a marturisit cu smerenie: "Cel Care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si caruia eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei." (Ioan 1:27).

Hristos vine sa-i invete pe oameni smerenia, pe care ei o uitasera si ascultarea, pe care ei o incalcasera. El ne da o pilda desavarsita de smerenie si ascultare fata de Tatal ceresc. Si Inaintemergatorul Sau ne invata prin pildele sale de smerenie si ascultare - prin smerenia si ascultarea sa, fara de pacat fata de Hristos.

Oamenii care nu au smerenie ori ascultare, nu au nici un fel de intelepciune ori dragoste. Si cel care nu le are pe acestea nu-L are pe Dumnezeu. Si cel care nu-L are pe Dumnezeu nu se are nici pe sine, ci este ca si cum nu ar exista, aflandu-se in intuneric si in umbra mortii.

Daca cineva dintre noi ar spune: Hristos este o pilda prea desavarsita pentru mine; nu pot privi la El - atunci exista Ioan Inaintemergatorul care este, ca un om obisnuit, mai aproape de muritori. Sa priveasca la smerenia si ascultarea lui Ioan. Dar, vai, daca un om nu vrea sa lucreze binele, el va gasi mereu o pricina pentru aceasta. Dar cel care cauta sa arunce lumina asupra existentei sale jalnice pe pamant, o va gasi cu bucurie in steaua lui Ioan Inaintemergatorul. Acesta este un om fericit, caci steaua aceea, intocmai ca si steaua care i-a condus pe craii de la rasarit pana la Betleem, il va conduce la Soarele cel mai stralucitor, Domnul nostru Iisus Hristos, care este lauda ingerilor si mantuirea oamenilor, acum si pururea si-n vecii vecilor. De aceea Lui I se cuvine slava si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n veci vecilor. Amin.

SFANTA EVANGHELIE, DIN DUMINICA DINAINTEA BOTEZLUI DOMNULUI !

 Sfânta Evanghelie după Marcu !

Capitolul 1

1.	Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
2.	Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.
3.	Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
4.	Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
5.	Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6.	Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
7.	Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
8.	Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
9.	Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan.
10.	Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.
11.	Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.
12.	Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie.
13.	Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau.
14.	După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu.
15.	Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.
16.	Şi umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari.
17.	Şi le-a zis Iisus: Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni.
18.	Şi îndată, lăsând mrejele, au mers după El.
19.	Şi mergând puţin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui. Şi ei erau în corabie, dregându-şi mrejele.
20.	Şi i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, cu lucrătorii, s-au dus după El.
21.	Şi venind în Capernaum şi îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăţa.
22.	Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.
23.	Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare,
24.	Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
25.	Şi Iisus l-a certat, zicând: Taci şi ieşi din el.
26.	Şi scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el.
27.	Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun.
28.	Şi a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.
29.	Şi îndată ieşind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan.
30.	Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, şi îndată I-au vorbit despre ea.
31.	Şi apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea.
32.	Iar când s-a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii.
33.	Şi toată cetatea era adunată la uşă.
34.	Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos.
35.	Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.
36.	Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu el.
37.	Şi aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine.
38.	Şi El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit.
39.	Şi venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.
40.	Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti.
41.	Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te.
42.	Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit.
43.	Şi poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat,
44.	Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.
45.	Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni.

RUGACIUNEA TATAL NOSTRU,ASA CUM E CORECT !

    24  Ianuarie 2019,ora 23,10 !

                                 Dragii mei,

Voi incepe acest articol cu Rugaciunea Tatal nostru,asa cum se canta in prezent in Sfintele Biserici Ortodoxe Romane.
Iata:

                      Tatăl nostru!

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin.

Dar ,in aceasta seara,in timp ce scriam aici pe Blog ,ma si rugam la Bunul Dumnezeu si la Maicuta Domnului cu glasul sufletului meu ,asa :

           "Tatal nostru,

            Carele esti in Ceruri,

            Prea Sfant este Numele Tău

            Vie Împărătia Ta,

            Faca-se Voia Ta,

            Precum in Cer,asa si pe                    pămant.

           Pâinea noastra,cea înspre                  fiinţă,

           Da-ne-o noua astazi,

           Si ne iarta noua gresalele                 noastre,

           Precum si noi iertam                         gresitilor nostri,

Cand glasul sufletului meu ,a ajuns la:            

          Precum si noi iertam                          gresitilor nostri,vad cum dinspre Rasarit ,pe un Cer de ziua ceţos,apare din inima lui un Porumbel alb si stralucitor.

Porumbelul alb a apărut chiar in faţa mea,un pic mai sus de biroul la care scriam,iar eu fara ca sa deschid gura mea,sub Aripile Duhului Sfant larg deschise deasupra mea,continui Tatal nostru asa:

             Şi nu ne lăsa pe noi 

            Sa cadem în ispita,

           Ci ne izbaveste ,de cel                        rău,Amin!

Slava Tatalui si Fiului si Prea Sfantului Duh,Amin!

              

După care dragilor, DUHUL CEL PREA SFANT Îşi ia din nou zborul spre Cerul inalt dând lin din Aripile Sale lungi si stralucitoare.

Iata dragilor, daca mai era nevoie,inca o Dovada că, Rugaciunea Tatal nostru este tradusa gresit.

Atat Biserica Ortodoxa Romana cat si cea Catolica,ar trebui sa schimbe cât mai curând Rugaciunea Tatal nostru.

Dumnezeu nu ne duce in ispita dragilor, ci ingaduie celui rău ca sa fim ispititi.

Iar noi ,sa-L rugam ca sa ne ajute sa fim tari in Credinţa ,si niciodata sa nu ne lase ca sa cadem in ispită.

Apoi,Dumnezeu este deja, nu Sfant,ci Prea Sfant,si nu trebuie sa se sfinteasca intru noi Fiii Săi plini de păcate(sfințească-Se numele Tău) .

Dragii mei,datoria mea de suflet este, ca sa scriu aici toate cate mi se arata si mi se graieste de la Duhul Cel Prea Sfant.

În continuare,fiecare dintre voi va proceda asa precum simte si după Credinta si Iubirea sa intru Dumnezeu si Maica Domnului ,dar si faţă de Aproapele nostru.

                        Cu dragoste,Maria.