duminică, 1 ianuarie 2017

MOLIFTELE SFANTULUI VASILE CEL MARE !


CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA COSTA DOAR 28 LEI ...

https://plus.google.com/.../CCD4pSVdgtb
Translate this page
Dec 7, 2016 - CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA COSTA DOAR 28 LEI,  PENTRU LUNA DECEMBRIE 2016  si pentru IANUARIE  2017 !! CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA ...


DONATII , PENTRU CARTEA - ADEVARUL DUHULUI SFANT

mariaghiorghiu.blogspot.com/.../donatii-pentru-cartea...
Translate this page
Dec 11, 2016 - Prieteni dragi, Fara ajutorul vostru, nu ar fi fost posibil ca sa editez primul volum al Cartii - ADEVARUL DUHULUI SFANT! Imi doresc din toata ...

\Moliftele Sf. Vasile cel Mare, motiv de teama in B.O.R.


                                   Sf. Vasile cel Mare
La început de an, preoţii au fost atenţionaţi prin SMS că nu au voie să mai citească moliftele Sfântului Vasile, în singura zi în care ele trebuie citite în toate bisericile. Considerate blesteme la adresa Diavolului, moliftele alungă duhurile rele dar şi dezleagă eventualele vrăji aruncate asupra credinciosului. Astfel, printre beneficiarii bizarei decizii a Sfântului Sinod sunt vrăjitoarele.
Telefoanele preoţilor au zbârnâit de sărbători. Dar nu pentru urări, ci pentru a li se sugera ce să cânte. Şi, mai ales, ce să nu cânte. Înalţii prelaţi i-au anunţat pe preoţii din subordine că trebuie să sară peste moliftele slujite, de sute de ani, pe 1 ianuarie.
O angajată de la biserica Colţea a povestit că preoţii au primit ordin de la Patriarhie să nu mai citească moliftele Sfântului Vasile pe 1 ianuarie.
„Preacucernice părinte, vă aducem la cunoştinţă că prin hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit (…) că la sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare. Vă rugăm să comunicaţi prezenta hotărâre tuturor unităţilor din protoierie”, era mesajul transmis pe telefonul mobil preoţilor.
Unii dintre ei au nesocotit totuşi ordinul şi le-au citit ceva mai târziu, în ajun de Bobotează.
Preşedintele sindicatului preoţilor consideră decizia Sinodului o jignire la adresa credincioşilor. El spune că interzicerea moliftelor sfântului Vasile le ajută şi pe vrăjitoare, întrucât blestemele le erau adresate. „Au nesocotit canoanele Sfântului Vasile. Motivul este foarte clar: blestemele Sfântului Vasile au un efect deosebit. Cine se teme tocmai de aceste blesteme? Nomenclatura Bisericii constituită în Sinodul satanic al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste molifte trebuie citite în mod obligatoriu de fiecare dintre preoţi în ziua de 1 ianuarie în fiecare biserică din România. Aceste blesteme ale sfântului Vasile condamnă şi vrăjitoria”, spune preotul Gabriel Mascas, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”.
Reprezentanţii Patriarhiei nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii.
Sfântul Vasile este considerat de teologi, alături de Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Iar acum ,iata blestemele Sfantului Vasile Cel Mare :

 Moliftele Sfântului Vasile cel Mare !

Să nu va fie teama ca sa le cititi! Cu inima blânda,cu sufletul curat, fara gandul de a blestema chiar si pe diavol, aceste Rugaciuni, nu pot decat sa ajute pe cel care le citeste.

Rugaciunea (1) Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe carele nimenea dintre oameni nu L-a vazut,  nici poate sa-L vada; de care se teme si se cutremura toata faptura; carele a aruncat din cer pe capetenia lngerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare; si pe ingerii cei dimpreuna cu dansul protivnici, facuti diavoli i-a aruncat in intunerecul cel adanc al iadului, fa, ca blestemul acesta ce se face in numele Tau cel infricosat, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si tuturor taberilor lui, ce au cazut dimpreuna cu dansul din lumina cea de sus, si pune-I pe fuga; si-i porunceste lui si diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nicio vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia tiria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrijmasului.
Ca se lauda si se mareste si de toata suflarea cu frica se slaveste Prea Sfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea (2) Domnului sa ne rugam.
Blestemu-te pe tine, incepatorul rautitilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei.
Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului.
Blestemu-te pe tine si pe toati puterea cea cazuta ce a urmat vointa tale. Blestemu-te pe tine duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, cu Adonai cu Eloi, Dumnezeul cel Atotputernic; iesi si te departeaza dela robul lui Dumnezeu (N).
Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu, carele prin cuvant toate le-a zidit; si cu Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Lui cel unul nascut, carele mai nainte de veci negrait si fara de patima s’a nascut dintr’lnsul; cu cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau, si mai innainte prin legea firii I-a invatat acestea, si cu priveghere ingereasca I-a pazit.; cu cel ce a innecat pacatul cu ape de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici, si turnul faradelegilor la sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa Ia ars, intru a carui marturie fumega fum nestins; cu cela ce marea cu toiagul a despartit si pe popor I-a trecut cu picioare neudate, iar pe tiranul Faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri in veci a innecat-o.
Te blestem cu cel care, la plinirea vremii, din Fecioara Curata negrait s-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; carele a binevoit sa spele prin Botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem.
Blestemu-te pe tine cu cela ce s’a botezat in lordan si ne-a dat noua prin apa, si prin har, chipul nestricaciunii; de carele ingerii si toate puterile ceresti s’au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului, si cand pogorlrea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii.
Blestemu-te pe tine cu Cela ce a certat vantul si a linistit viforul marii; carele a isgonit cetele diavolilor; carele prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru; si celor muti le-a dat grai; cel ce a curatit ranele leprosilor si pe morti din gropa i-a inviat; cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadut prin inviere I-a pradat; si toata omenirea a intocmit-o s-a nu mai fie cucerita de moarte.
Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atottiitorul, Carele a insufletit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat si dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea.a umplut-o de dreapta credinta.
Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Veelzevuv sau cela ce scuturi, de te arati ca sarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care navalesti infricosind, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau intru boala, sau in neputinta sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de desmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori  poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara de astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa, sau din balta, sau din trestie, sau din noroae, sau din orice fel de materie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul biii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim sau de unde nu stim, sau cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit; piei si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu.
Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat, si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N); ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrisnirea dintilor te asteapta ca rasplatire pentru neascultare.
Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vre-o alta viclenie de duhuri necurate; ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locueste, ci il cerceteaza singur Dumnezeu cela ce leaga pe toti care vatama si uneltesc asupra chipului Sau; cela ce in lanturi te-a aruncat in intunerecul iadului, pentru noaptea si ziua cea lungata, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor.
Ca mare este frica de Dumnezeu, si mare este marirea (slava) Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si sin vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea (3) Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul slavitelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; cela ce ai deslegat sufletele cele legate cu moartea, si prin unul nascut Fiul Tau ai luminat Pe omul cel patruns de intunerec; cela ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului dela noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantut lui Dumnezeu, carele cu moartea Ta ne-ai facut pe noi nemuritori, si ne-ai slavit cu slava Ta; cela ce cu invierea Ta ne-ai daruit noua sa ne ridicam dela oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; cela ce ai luat asupra-Ti sfarimarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; carele ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea intru nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, cel de a caruia frica se topesc muntii, suspinand, dimpreuna cu taria de sub cer; de a caruia putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a caruia porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s’au pus, ci suspinand asteapta porunca Ta; de a carui frica toata faptura se chinueste oftand cu suspinuri negraite, si avand porunca s-a astepte vremea sa; de care toata firea cea protivnica a fugit si oastea vrijmasului s’a domolitg diavolut a cazut, sarpele s’a calcat, si balaurut s’a strivit; prin care neamurile ce te-au marturisit s’au luminat si s’au intarit intru Tine, Doamne; prin carele viata s’a aratat, nadejdea s’a intemeiat, credinta s’a intarit, Evanghelia s’a propovaduit, prin carele omul cel pamantesc s’a innoit intru Tine. Caci cine este ca Tine Dumnezeule cel Atotputernic..?
Pentru aceasta Te rugam pe Tine, Dumnezeule al Parintilor si Doamne al milei, cela ce esti mai innainte de veci si mai pre sus de fire, primeste pe acesta ce a venit la Tine pentru numele Tau Cel sfant, si al iubitului Tau Fiu, Iisus, Hristos, si al Sfantului si Prea Puternicului si de viata Facatorului Tau Duh,
Izgoneste din sufletul lui toata neputinta, tot duhult necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, imputit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara de chip, fara de rusine.
Asa, Dumnezeule, departeaza dela robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraia cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastamparul, si tot cugetul viclean.
Asa, Doamne Dumnezeul nostru, insufla intr-Insul Duhul Tau cel pasnic, ca pazit fiind de el, sa faca roduri de credinta,de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadeide, de blandete, de indelunga rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere.
Ca acesta se marturiseste a fi robul Tau, intru numele lui Iisus Hristos, Domnul nostru, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-o impreuna cu Ingerii, Arhangheiii, Domniiie cele marite (slavite) si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inimiile noastre, ca puternic esti, Doamne, si Tie marire (slava) innaltam impreuna cu unul nascut Fiul Tau si cu Prea Sfantut si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cuvinte cheie: 


                                                    Cu dragoste,Maria.

ACATISTUL SFANTULUI VASILE CEL MARE !


    ACATISTUL Sfântului Ierarh Vasile cel Mare !

Sfantul Ierarh Vasile cel Mare

  ( 01 IANUARIE )
Rugaciunile incepatoare:

     In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

     Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

     Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

      Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
      Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

      Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

      Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1
   Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Icosul 1
  Cel care prin curatia vietii tale te asemeni cu ingerii, te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;
Bucura-te, al Treimii aparatorule;
Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;
Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;
Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;
Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 2
  Al Pastorului pastorilor de aproape sluga facandu-te, Sfinte Vasile, ai imbogatit Biserica cu inteleptele tale invataturi; pentru care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
  Ai fost, preasfinte parinte, totdeauna la inaltimile vredniciei arhieresti si intru adancul smereniei; pentru care noi minunandu-ne cantam tie:
Bucura-te, cel ce te veselesti in Biserica biruitoare;
Bucura-te, cel ce de la Imparatul Hristos primesti binecuvantare;
Bucura-te, turn preainalt al privirilor ceresti;
Bucura-te, inteleptul talcuitor al celor teologicesti;
Bucura-te, magistrul stiintelor frumoase;
Bucura-te, ca ti-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucura-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucura-te, cu heruvimii de Dumnezeu vazatorule;
Bucura-te, prietenul apostolilor;
Bucura-te, intaistatatorul arhiereilor;
Bucura-te, cu mucenicii impreuna-sezatorule;
Bucura-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 3
  Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
  Impotrivindu-te, parinte, lui Iulian prea paganul imparat si marturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rusinat paganatatea lui, facandu-te mucenic de bunavoie; pentru care auzi de la noi:
Bucura-te, sabie ascutita cu focul Duhului;
Bucura-te, marturisitor fara de frica al adevarului;
Bucura-te, propovaduire puternica a Treimii;
Bucura-te, luptator tare impotriva nedumnezeirii;
Bucura-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucura-te, gura adanc-graitoare a Treimii;
Bucura-te, catre Sfinta Treime al credinciosilor mijlocitor;
Bucura-te, al Bisericii a toata lumea luminator;
Bucura-te, ca pe cei zgarciti, spre indurare i-ai plecat;
Bucura-te, cel ce pe popor de foame l-ai scapat;
Bucura-te, al iubirii de argint sagetatorule;
Bucura-te, la milostenie indemnatorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 4
  Vazut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Nascatoarea de Dumnezeu inconjurata de cetele ingeresti si poruncind mucenicului Mercurie sa nimiceasca pe paganul Iulian, vrajmasul Fiului sau; iar dupa ce te-ai incredintat ca ai fost ascultat, indata ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
  Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multa barbatie l-ai mustrat, preaintelepte parinte; pentru care te laudam pe tine, zicand:
Bucura-te, ochiul Bisericii cel patrunzator;
Bucura-te, de pleava clevetirilor vanturator;
Bucura-te, al viei lui Hristos intelept lucratorule;
Bucura-te, al tainelor mare invatatorule;
Bucura-te, munte aspru al pocaintei;
Bucura-te, cetate nejefuita a credintei;
Bucura-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glasuire;
Bucura-te, vulturul teologiei, cel cu inalta suire;
Bucura-te, al preotiei povatuitorule;
Bucura-te, al dascalilor invatatorule;
Bucura-te, mare invatator al fecioriei;
Bucura-te, gradina cea impodobita a curatiei;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 5
  Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptatita de eparhul cetatii, cerand de la tine a-i face milocire; iar tu, infricosandu-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurandu-se, ti-a adus multumire, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
  Urmator facandu-te Mantuitorului, preaintelepte parinte, te-ai aratat mare aparator celor nedreptatiti; pentru care zicem:
Bucura-te, aparatorul vaduvelor;
Bucura-te, parintele saracilor;
Bucura-te, sprijinitorul celor nedreptatiti;
Bucura-te, bogatia celor lipsiti;
Bucura-te, cel ce pe imparatii cei fara de lege i-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe eparhul spre mila l-ai plecat;
Bucura-te, cel ce cununa muceniceasca ai dorit;
Bucura-te, ca marturisitor a fi te-ai invrednicit;
Bucura-te, cel ce bogatie pierzatoare n-ai adunat;
Bucura-te, ca intru saracie lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, asemenea lui Ilie ravnitor;
Bucura-te, ca Isaia mare glasuitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 6
  Primit-ai, mare arhipastorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, incat l-ai silit a trimite prin vazduh zapisul tanarului prin care se vanduse; de care minune spaimantandu-ne, cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamarit pe tine, cantare: Aliluia!
Icosul 6
  Se ingrozesc multimile diavolilor numai auzind numirea ta, parinte al parintilor Vasile; iar noi credinciosii cantand, aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, fulger care arzi duhurile satanei celei spurcate;
Bucura-te, tunetul care risipesti sfaturile cele necurate;
Bucura-te, cel ce cu armele duhului te-ai imbracat;
Bucura-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfaramat;
Bucura-te, cel ce pe fiul imparatului l-ai vindecat;
Bucura-te, ca pe multi din adancul pacatului i-ai ridicat;
Bucura-te, ca pe cel lepros l-ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucura-te, ingerul cel pamantesc;
Bucura-te, omul cel ceresc;
Bucura-te, sare tainica a invataturii;
Bucura-te, luminat povatuitor al mantuirii;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 7
  Descoperindu-i Dumnezeu viata ta cea plina de sfintenie, parinte Vasile, cuviosul Efrem in pustie vedea un stalp de foc care se inalta la cer si a auzit glas zicand: "In acest fel este Vasile". De care minunandu-se, a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
  Avut-ai, preasfinte parinte, inima ta din pruncie locas curat Sfantului Duh, prin care te-ai facut mare intre alesii lui Dumnezeu; pentru care iti cantam tie:
Bucura-te, sfesnicul luminii celei neinserate;
Bucura-te, fantana scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucura-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucura-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucura-te, cu Gura de Aur intru Dumnezeu unire;
Bucura-te, cu amandoi a lor pecetluire;
Bucura-te, muza de credinta invatatoare;
Bucura-te, intelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucura-te, ca de intelepciunea ta s-au mirat imparatii;
Bucura-te, ca de frumoasa ta graire au amutit ereticii;
Bucura-te, rau de apele vietii revarsator;
Bucura-te, crin ca de mireasa impodobitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 8
  Precum cand erai in viata aceasta aduceai jertfa cea fara de sange pentru pacatele poporului, asa acum, prealaludate ierarhe, stand langa scaunul Dumnezeirii, inalta ca o jertfa rugaciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te laudam pe tine cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
  Stalp luminator ai fost pe pamant Bisericii lui Hristos, Vasile, si indrazneala ta catre Hristos o ai dovedit si dupa moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem tie:
Bucura-te, cu numele imparatiei numite;
Bucura-te, al Bisericii mare parinte;
Bucura-te, diamantul credintei cel nezdrobit;
Bucura-te, aparatorul dogmelor cel nebiruit;
Bucura-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeiesti;
Bucura-te, paharul tainelor celor ceresti;
Bucura-te, cerb la izvorul nemuririi alergator;
Bucura-te, celor credinciosi catre aceea povatuitor;
Bucura-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiasca mirosire;
Bucura-te, faclia cuvantatorilor de Dumnezeu cea cu cereasca stralucire;
Bucura-te, secera apostoleasca, de neghinele eresurilor taietoare;
Bucura-te, roua cereasea de arsita pacatelor racoritoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 9
  Zis-ai, preaintelepte parinte, ca "filozofia cea adevarata este gandirea la moarte". Da-ne deci noua cu rugaciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu sa trecem fara primejdie prin portile mortii si, ajungand la  viata cea fericita, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu cantare: Aliluia!
Icosul 9
  Impodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu intelepciunea ta preainalta si cu dumnezeiasca sfintenie; pentru care aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, ostasul cel ager al armelor celor duhovnicesti;
Bucura-te, slujitorule cu puterile cele ceresti;
Bucura-te, cel ce intru impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;
Bucura-te, ca vestirea ta la margini a strabatut;
Bucura-te, cel ce in norul privirilor ai intrat;
Bucura-te, ca teologului Ioan ai urmat;
Bucura-te, piatra cea scumpa a arhieriei;
Bucura-te, podoaba cea luminoasa a preotiei;
Bucura-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucura-te, ca prin usa oilor in staul ai intrat;
Bucura-te, cel ce turma la verdeata Scripturilor o ai pascut;
Bucura-te, ca a pastoriei icoana vie te-ai vazut;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 10
  Venit-a la tine, parinte, femeia cea pacatoasa si dandu-ti hartia cea pecetluita in care erau scrise pacatele sale, pe care se rusina a le marturisi, tu degrab, alergand la rugaciune catre Dumnezeu, ai facut  prin minune a se sterge pacatele ei. Pentru aceea noi, minunandu-ne de indrazneala ta cea mare catre Dumnezeu, cantam: Aliluia!
Icosul 10
  Te-ai aratat lui Hristos, prealuminate parinte, zid nebiruit ridicat prin intelepciunea Lui la inaltime; pentru care cu laude ca si cu niste flori te incununeaza pe tine, zicand:
Bucura-te, vioara Duhului cea dulce rasunatoare;
Bucura-te, albina raiului cea de viata adunatoare;
Bucura-te, muza de cele ceresti cantatoare;
Bucura-te, gradina Scripturilor cea veselitoare;
Bucura-te, al doilea Moise care marea eresurilor despartesti;
Bucura-te, ca a trece prin aceasta pe noul Israil il povatuiesti;
Bucura-te, stalpul credintei cel de viata purtator;
Bucura-te, fagure de miere din izvorul cel incepator;
Bucura-te, hranitorui celor saraci de cunostinta;
Bucura-te, ajutatorul grabnic celor ce te cheama cu credinta;
Bucura-te, cel intai in treimea arhiereilor;
Bucura-te, ca impodobesti ceata pastorilor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 11
  Avut-ai, Sfinte Parinte Vasile, semn minunat vazut de venirea Sfantului Duh, in sfintirea dumnezeiestilor Taine. Pentru aceasta, infruntand neluarea aminte a diaconului, ai facut a se desparti prin perdele altarul de adunarea credinciosilor; de care minunandu-ne cantam lui Dumnezeu Celui minunat intru Sfintii Sai: Aliluia!
Icosul 11
  Minune mare s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, bine-placutule al lui Dumnezeu, Vasile, caci sculandu-te de pe patul mortii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pentru care te laudam, zicand:
Bucura-te, ca dupa a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ti prelungi viata;
Bucura-te, ca ti s-a incredintat ca evreul sa dobandeasca credinta;
Bucura-te, cel ce comoara din Evanghelie ai aflat;
Bucura-te, ca pe aceasta prin osteneli arhieresti o ai scapat;
Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor ceresti;
Bucura-te, inger iubit al puterilor ingeresti;
Bucura-te, cela ce haina cea de nunta prin infranare ti-ai impodobit;
Bucura-te, ca vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucura-te, ca acum auzi cantarile ce nu se pot grai cu limbi omenesti;
Bucura-te, ca acum te desfatezi in cantari dumnezeiesti;
Bucura-te, spic ceresc cel cu insutita rodire;
Bucura-te, cel ce insetezi de a noastra mantuire;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 12
  Prealuminate ierarhe Vasile, cauta cu milostivire din inaltimea muntilor ceresti spre noi care luptam cu multe necazuri in marea acestei vieti si, primind micile noastre laude, da-ne ajutor cu rugaciunile tale, ca, mantuindu-ne, sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
  Aratandu-ti-Se Insusi Mantuitorul cu Sfintii Apostoli, vrednicule de laude parinte, te-a invatat lucrarea dumnezeiestii Liturghii, pe care o ai lasat Bisericii podoaba de mare cuviinta; pentru care, cu smerenie laudandu-te, zicem tie:
Bucura-te, al altarului diamant nepretuit;
Bucura-te, al pastorului fluier aurit;
Bucura-te, cunoscatorul dogmelor si al canoanelor;
Bucura-te, luminatorul pastorilor si al soboarelor;
Bucura-te, smirna cea cu dumnezeisca mireasma a Liturghiei;
Bucura-te, vrednicia cea ingereasca a preotiei;
Bucura-te, a Bisericii faclie luminatoare;
Bucura-te, a celor lenesi trimbita desteptatoare;
Bucura-te, ca Pavel Bisericii luminator;
Bucura-te, ca Petru de ceresca imparatie descuietor;
Bucura-te, gura Cuvantului din cer tunatoare;
Bucura-te, vapaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 13
  O, preaminunate parinte al parintilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind putina noastra cantare, precum Mantuitorul banii vaduvei, soleste pentru noi trecerea fara primejdii in ceasul mortii, ca invrednicindu-ne a intra in camara dumnezeiestii Imparatii, sa cantam cu tine impreuna cantare lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest Condac se zice de trei ori).
Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Cel care prin curatia vietii tale te asemeni cu ingerii , ...) si Condacul 1 ( Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, ...).

PREDICA PARINTELUI CLEOPA , ÎN ZIUA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE !


Parintele Cleopa – Predica la Sfantul Vasile cel Mare!

                                 

Tot astăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. Toate soboarele ecumenice şi locale care s-au ţinut, în diferite vremi şi locuri, au ţinut seama de autoritatea canoanelor lui.
Toţi l-au citit, mii de sfinţi şi de ierarhi au păzit hotarele puse de el. Pentru ce? Sfântul Vasile a fost ochiul Bisericii şi a rămas ochiul Bisericii până la sfârşitul veacurilor. Unde s-a născut? În Cezareea Capadochiei. Părinţii lui s-au numit Vasile şi Emilia. Tatăl său era din Pont, adică de lângă Marea Neagră, unde e Turcia de astăzi. Era unul din zece fraţi. Unul a murit şi nouă au trăit. Dumnezeiescul Grigore de Nazianz, Cuvântătorul de Dumnezeu, zice de familia lui că a binecuvântat-o Dumnezeu cu Marele Vasile, măcar că nici ceilalţi copii n-au rămas mult mai jos decât dânsul. Toţi cei patru fraţi şi cinci fete din familia lor petreceau cu sfinţenie, cu cucernicie, cu milostenie şi cu o bună aşezare a sufletului. Deci o familie mare de sfinţi a fost familia Sfântului Vasile (vezi Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, 1 ianuarie).
Când s-a născut Sfântul Vasile, era atât de mic, atât de slab, încât era gata, gata să moară. Iar maica lui, Emilia, femeie bună şi credincioasă şi sfântă, s-a aruncat cu faţa la icoana Mântuitorului şi a zis: „Doamne, dăruieşte-mi copilul acesta, că Ţi-l dau Ţie spre slujbă”. Şi plângând şi luându-l în braţe şi rugându-se, îndată copilul s-a întremat şi datorită numai rugăciunilor din adâncul inimii ale mamei sale a supravieţuit acest copil, care a fost la urmă un atât de mare vas al alegerii şi stâlp al Bisericii lui Hristos. Cum am zis, ei au fost patru băieţi şi cinci fete. Şi băieţii au fost aceştia: Sfântul Grigore de Nyssa a fost cel mai mare şi a fost şi el Ierarh, iar Sfântul Vasile a fost după dânsul. După ei au fost Sfântul Naveratie, mare pustnic făcător de minuni în pustia Sinaiului, şi Sfântul Petru al Sevastiei. Deci, trei Arhierei, trei Episcopi, trei Ierarhi Sfinţi şi un mare pustnic. Iar dintre fete, cea mai mare a fost Sfânta Macrina, mai mare şi decât Sfântul Grigore de Nyssa. Ea ajutat-o pe mama lor Emilia la creşterea tuturor copiilor şi ea i-a învăţat pe toţi, din faşă, dreapta credinţă.
Deci mare merit îl are în familia sfântului Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile, cuvioasă şi sfântă, ce a fost stareţă a unei mari mănăstiri de călugăriţe de atunci; şi ea s-a sfinţit, după cum arată Sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Şi a mai avut Sfânta Macrina patru surori, cum am spus, care s-au căsătorit, dar au trăit cu totul o viaţă creştinească şi sfântă.
La cele dintâi învăţături, Marele Vasile a avut dascăl şi povăţuitor chiar pe tatăl său, ce era într-acea vreme ca un dascăl al învăţăturilor şi al faptelor bune pentru întregul Pont. Acesta i-a dat nu numai învăţătura înconjurătoare, ci şi toată buna credinţă, făcându-se astfel începător al desăvârşirii la care avea să ajungă mai apoi fiul său. Iar când a sosit vremea de şcoală, l-a dat la şcoală în Cezareea Capadochiei, căci acesta era un oraş de cultură, cu şcoli multe. Aici, primind tot felul de învăţătură – fiind iubitor de osteneală ca şi albina care, din tot felul de flori, îşi culege cele trebuincioase –, în puţină vreme s-a făcut slăvit şi vestit celor mai mari ai cetăţii şi la tot poporul, covârşind pe mulţi cu buna sa ştiinţă şi chiar asemănându-se cu unii din cei mai învăţaţi dascăli.
Din Cezareea, Vasile s-a dus apoi la studii în Constantinopole, în capitala Imperiului romano-bizantin, unde a studiat şi a avut învăţători pe unii din marii retori şi filozofi ai vremii, de la care în scurtă vreme a adunat, prin ascuţimea minţii sale, cele mai înalte învăţături, cu care şi-a împodobit sufletul său. De la Constantinopol, terminând şcoala, Vasile s-a dus la Atena, în capitala Greciei de astăzi, unde s-a întâlnit cu prea iubitul său prieten, Grigore de Nazianz, Sfântul Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu. Şi mare prietenie duhovnicească a crescut între dânşii, încât erau o minte, un suflet şi un gând înaintea lui Dumnezeu.
Ei cunoşteau la Atena numai două drumuri: unul care mergea la şcoală şi unul care ducea la biserică. Lumea era moartă pentru ei, nu vedeau că sunt în lume. Aveau în minte pe Hristos, Şcoala şi Biserica. Aşa au petrecut ei acolo opt ani de zile. Tot la Atena, Vasile a aflat şi pe Iulian Paravatul, care mai pe urmă a fost împărat, mare vrăjmaş şi muncitor al creştinilor, pe Libanius, marele filosof sofist al vremii,  pe preaînţeleptul Eubul, care i-a fost dascăl şi pe care mai apoi l-a adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. De acesta fiind întrebat care este firea filosofiei, Marele Vasile a dat vestitul răspuns: „Firea filosofiei este pomenirea morţii”, arătând prin aceasta că cea mai înaltă filozofie şi înţelepciune este deasa cugetare la moarte, prin care tot omul se fereşte de rău şi se sârguieşte spre fapta bună.
După aceea, Vasile şi Eubul s-au întors la Cezareea şi au înfiinţat o şcoală de retorică, adică de elocvenţă, de bună vorbire. Dar pentru că aceasta îi cerea grijă multă şi răspândire de la rugăciune, mai cu seamă după sfatul Sfântului Grigore de Nazianz şi al surorii sale Macrina, prea înţeleapta fecioară, a părăsit şcoala aceea înaltă şi, la anul 357, a întreprins o călătorie care a durat un an, în Palestina, Siria, Mesopotamia, Egipt, la Muntele Sinai, în părţile Iordanului, la sfintele locuri ale Ierusalimului, în pustia Iudeii, pe unde vieţuiau părinţi mari cu fapta bună, şi în toate părţile unde a auzit că sunt bărbaţi sfinţi şi pustnici vestiţi şi mari sihaştri.
Şi s-a străduit în răstimpul acestei călătorii să afle de la cei mai iscusiţi pustnici meşteşugul vieţii pustniceşti şi lepădarea de sine şi cele mai înalte virtuţi; să vadă din cele ce trăiau – nu doar că vorbeau – făcliile lui Hristos răspândite în toate pustiile.
Când au ajuns la Ierusalim, Vasile şi Eubul s-au închinat lui Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste, înconjurând toate sfintele locuri. Apoi s-au arătat episcopului cetăţii, Maxim, şi s-au rugat să-i boteze în Iordan, căci pe atunci se botezau oamenii mari, Vasile având la acea dată aproape 29 de ani. Episcopul, văzându-i plini de credinţă, le-a împlinit dorirea, după care întorcându-se în sfânta cetate, au petrecut într-însa aproape un an.
După aceasta, întorcându-se spre Capadochia, au trecut prin Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul l-a hirotonisit pe Vasile diacon, şi acolo a tâlcuit cuvintele Pildelor lui Solomon.
Când s-a întors din această călătorie, în Cezareea Capadochiei păstorea episcopul Leontie, care auzind de fapta bună şi de înţelepciunea lui, l-a hirotesit lector. Atunci era în Biserică şi această treaptă de slujire, de lector, lectorul fiind un om care se îngrijea de îngroparea celor ce mureau. Trebuia să spună un cuvânt la groapă, să aşeze slujba înmormântării, să facă pomenire celor adormiţi la soroacele cuvenite. Deci se îngrijea mai ales de slujba înmormântării. După Leontie, a venit ca episcop al Cezareei Ermoghen, care l-a hirotonisit preot pe Vasile, rânduindu-l a fi povăţuitor monahilor.
După Ermoghen arhiepiscopul, era cerut la scaun, ca un vrednic, Sfântul Vasile, dar fugind de cinste, s-a ascuns, şi a fost ridicat la arhiepiscopie Evsevie, bărbat îmbunătăţit, dar neiscusit în Sfintele Scripturi şi în cele cărturăreşti, pentru a putea face faţă luptelor mari pe care Biserica le dădea cu ereticii în acea vreme. Acesta ştiind pe Vasile foarte cinstit şi lăudat de toţi pentru înţelepciunea şi viaţa lui sfântă, biruindu-se de zavistie, ca un om neputincios, a început a i se arăta răuvoitor. Care lucru înţelegându-l Sfântul Vasile, nevrând să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori şi pe prietenul său, pe Sfântul Grigore de Nazianz, şi unde, adunând cu dânsul mulţime de monahi, a făcut rânduială de viaţă monahicească – fiind luminat de Duhul Sfânt – şi petrecea viaţă îngerească pe pământ.
Acolo a scris şi vestita sa carte Hexaimeronul, despre facerea lumii; şi purta o haină ruptă cu sute de petice, cum arată Sfântul Nicodim Aghioritul, când îi scrie vărului său, episcopul Ieroteu Naziul, zicând:  „Prea Sfinţite, să nu-ţi faci haine de mătase. Adu-ţi aminte de peticele Marelui Vasile, căci şi acela a fost episcop, de cojocul Sfântului Serapion. Adu-ţi aminte că aici, în Sfântul Munte, avem mitropoliţi care au venit cu traista în spate şi nepieptănaţi şi numai cu Hristos în minte; şi umblă încălţaţi cu opinci”. Sfântul Vasile a fost primul – şi ca preot, şi ca episcop – care a dat episcopilor pilda aceasta. El le arăta că episcopul nu trebuie să umble luxos, ci smerit, cu haine ponosite, însuşi alergând desculţ, şi mai mult cu capul gol făcându-şi rugăciunile. Tot acolo a scris şi Aşezămintele călugăreşti.
Deci, conducând marele Vasile obştea aceea în pustia Pontului, le ajuta la o viaţă ca aceea şi fericita Emilia, maica sa, petrecând nu departe de dânşii, de cea parte de râu, în sat, îngrijindu-se de hrana lor; apoi rămânând văduvă, toată sârguinţa o avea ca să placă lui Dumnezeu. Cu vremea s-au adunat acolo mai mult de o sută de femei şi fecioare, şi le conducea Sfânta Macrina şi mama ei, Emilia.
Sfântul Vasile având multă grijă cu mănăstirea de călugări, aflată peste râu, a stat acolo patru ani – timp în care a întemeiat-o cu desăvârşite rânduieli –, după care, încredinţând conducerea ei fratelui său Petru, mai târziu episcop al Sevastiei, el a plecat în pustie, împreună cu iubitul său prieten Grigore de Nazianz. Vreme de câţiva ani au vieţuit ei în coliba pe care şi-au făcut-o în pustie, studiind adânc Sfânta  Scriptură şi petrecând numai în rugăciune şi-n meditaţie şi-n gândiri duhovniceşti. Şi când au plecat de acolo, Marele Vasile a zis: „Frate, să nu ruşinăm pe cei ce şi-au pus nădejdea în noi! Trebuie să fim noi întâi ochi, ca să putem lumina pe alţii”. După această petrecere şi desăvârşire în liniştea pustiei, cei doi mari prieteni au ieşit de acolo ca doi luminători.
Unul – Marele Grigore – a plecat episcop în cetatea Nazianz, spre a ajuta pe tatăl său, ce era episcop acolo şi care, fiind bătrân şi neputincios, lupta din greu cu ereticii.
Iar Marele Vasile a fost chemat de episcopul Evsevie, care s-a căit foarte de zavistia sa şi l-a rugat să se întoarcă şi să ajute Biserica, ce lupta contra arienilor. Fericitul Vasile, văzând o primejdie ca aceea a Bisericii, şi mai mult cinstind trebuinţa cea de obşte decât viaţa pustnicească, a lăsat singurătatea şi a venit la Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvântul şi cu scrisul, curăţind credinţa cea dreaptă de eresuri.
Apoi episcopul Evsevie şi-a dat sfârşitul pe braţele lui Vasile, iar după dânsul, lucrând Sfântul Duh, Marele Vasile, chiar nevrând, a fost ridicat la scaun, fiind sfinţit de mulţi episcopi, între care era şi bătrânul Grigore, tatăl lui Grigore de Nazianz. Acela, deşi era bătrân şi neputincios, a poruncit ca să-l ducă în Cezareea, să silească pe Vasile a veni la arhiepiscopie, ca nu cumva prietenii să ridice pe cineva dintre ai lor la scaunul acela.
Şi după ce a luat episcopia, a adus osteneli peste osteneli şi Dumnezeu a pus dar asupra lui. Atât de milostiv era, că în toată Cezareea şi în toate părţile nu era episcop milostiv ca Marele Vasile. A fost foamete mare în anul 373, iar în foametea aceea el a dat toate averile Episcopiei milostenie în toate părţile. El a înfiinţat, dacă aţi auzit, în Cezareea Capadochiei, vestitele Vasiliade, nişte spitale mari pentru călugări, pentru preoţi şi pentru popor. Şi din averile Episcopiei ţinea aceste uriaşe spitale, şi el singur cu mâna lui ştergea bolnavii şi-i îngrijea, şi cu rugăciunea îi făcea sănătoşi. Umbla din spital în spital şi a pus călugări să slujească, cum îngrijeau pe la spitale surorile de caritate. De acolo îşi are originea slujirea călugărilor, de la Marele Vasile pogoară obiceiul acesta.
Dar erau călugări sfinţi şi tămăduiau oamenii şi cu rugăciunea, şi cu medicamentele pe care le luau de la Marele Vasile pe cheltuiala Episcopiei. De vestitele acestea Vasiliade auzind Iulian Apostatul – care între timp ajunsese împărat – şi socotind că episcopul are averi multe de a făcut atâtea spitale, l-a cuprins o ură mare, că se cunoşteau deja de la Atena, unde făcuseră studiile împreună. Pe atunci Grigore de Nazianz spusese cu proorocesc glas Marelui Vasile despre Iulian: „Mare răutate ţine pământul Greciei astăzi”, căci l-a ştiut mai înainte că o să ajungă împărat lepădat de credinţă. Acela se făcuse întâi evreu, pe urmă păgân şi aducea jertfe la idoli, pînă ce în sfârşit l-a lovit mânia lui Dumnezeu.
Iulian Apostatul, auzind de Vasile că a înfiinţat nişte spitale aşa de mari şi împlineşte o misiune aşa de mare, că are sute de mănăstiri de călugări şi de maici şi face atâta binefacere şi asistenţă socială, şi-a zis: „Cum un om, un călugăr, are atâta trecere la popor şi atâţia bani?!”. Căci poporul îi dădea averile, cum dădeau la Sfinţii Apostoli, să facă atâta bine de obşte la tot poporul creştinesc. Şi i-a trimis Marelui Vasile o scrisoare de la Constantinopol: „Să vii la mine”.
Marele Vasile, ştiind de ce e chemat, n-a vrut să se ducă. Dacă a văzut că nu vine, Iulian îi scrise: „Dacă nu vrei să vii (el a spus că e bolnav), trimite-mi o mie de litri de aur, că mă duc cu război împotriva perşilor şi am nevoie de cheltuieli de război”. Iar Marele Vasile a răspuns: „Nu! Căci banii care-i am de la Episcopie sunt ai săracilor, ai văduvelor şi ai bolnavilor, nu ţi-i dau pentru război. Poporul mi i-a dat să fac spitale şi mănăstiri cu ei”.
Atunci Iulian a fost cuprins de o şi mai mare furie şi a spus: „Eu mă duc cu război împotriva perşilor, dar când mă întorc înapoi, pe tine şi pe Grigore de Nazianz vă voi pierde cu cele mai groaznice munci. Am fost împreună odată, la şcoală, dar acum să vedeţi că eu sunt împărat!”.
Marele Vasile, auzind de furia lui Iulian Apostatul şi ştiind răutatea lui, a zis către popor: „Iată, Iulian Apostatul trece peste o lună de zile cu război contra perşilor pe aici, prin Cezareea, şi are să se abată pe la noi ca să ne ceară aur”. Şi a spus poporul: „Noi îi vom da ceva ca să-l mulţumim, dar nu-l mulţumim, că are mare ură pe creştini”. Şi aşa a fost. Iulian Apostatul a pornit război împotriva perşilor şi a trecut chiar prin Cezareea, pe unde îi era drumul, şi când a ajuns aproape de Episcopia Marelui Vasile a trimis nişte soli la sfântul, să-i trimită atâţia litri de aur şi atâta hrană, pentru cai şi pentru armată. Dar tocmai atunci era o secetă mare şi o foamete în Cezareea şi n-aveau creştinii nici pâine. Sfântul Vasile, văzând că el cere atâta aur, a trimis soli înainte şi le-a spus: „Eu aş vrea să-i trimet, numai că n-avem; poporu-i sărac şi avem atâţia bolnavi şi atâtea mănăstiri şi atâtea biserici”. Când solii i-au dus ştirea lui Iulian, acesta s-a înfuriat straşnic: „Ce-a spus, că n-are? Las’ că merg eu până acolo!”. Şi a venit mai aproape şi a trimis alţi soli, ca să spună să-i trimită negreşit.
Atunci Sfântul Vasile a luat poporul său şi l-a întâmpinat,
cinstindu-l după tradiţie, ca pe împăratul Bizanţului, şi fiindcă nu avea alt dar să-i aducă, i-a adus trei pâini de orz, dintr-acelea din care mânca sfântul; căci aşa ceruse împăratul, să-i ducă din cele ce mănâncă el. Deci, primind împăratul darul, a zis slujitorilor lui să-i răsplătească dându-i iarbă din livadă. Sfântul văzând o necinste ca aceasta, a zis împăratului: „Noi, o, împărate, ţi-am adus din cele din care înşine mâncăm, precum ai cerut; iar împărăţia ta, precum se vede, ne-ai răsplătit darul cu cele din care însuţi mănânci”. Auzind acestea împăratul, s-a mâniat foarte şi a zis sfântului: „Acum primeşte darul acesta, şi când mă voi întoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot, şi pe nebunul popor, cel amăgit de tine, îl voi robi; căci necinsteşte pe zeii cărora mă închin eu, şi atunci vei lua şi tu răsplătirea ce ţi se cuvine!”. Astfel înfricoşându-l păgânul împărat, s-a dus în Persia.
Şi s-a dus cu mare mânie, iar Marele Vasile, ştiindu-i furia şi răutatea lui, a adunat tot poporul în biserica Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, care era pe un deal, şi a zis: „Să facem multă rugăciune, că împăratul, când se va întoarce înapoi, ne pierde pe toţi, pentru că nu i-am dat aur şi cele ce a cerut”. Poporul ascultă de Sfântul Vasile, că de li s-ar fi cerut ca toţi să moară pentru Hristos, ar fi făcut-o, aşa de mare le era credinţa. Şi au făcut priveghere de toată noaptea şi se rugau cu toţii ca să se potolească furia împăratului. Iar sfântul se ruga înaintea icoanei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, lângă care era şi chipul Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, cu suliţa ca un ostaş, că Sfântul Mercurie a fost ostaş, ca Sfântul Dimitrie şi ca Sfântul Gheorghe. Şi deodată a văzut chipul Sfântului Mercurie, cel de lângă Prea Curata Născătoare de Dumnezeu, schimbându-se şi făcându-se nevăzut câtăva vreme. Atunci a înţeles Sfântul Vasile că Sfântul Mercurie a fost trimis de Prea Curata Maică a Domnului să se răzbune şi să piardă pe vrăjmaşul lui Dumnezeu, că Iulian Apostatul, de când s-a lepădat de credinţă, nu-l numea pe Mântuitorul altfel decât “Fiul Mariei” şi “Galileeanul”. Şi, într-adevăr, s-a dus Sfântul Mercurie, şi ajungând unde erau oştirile ziua în amiaza mare, s-a ridicat deasupra oştirilor lui Iulian Apostatul. Şi când a văzut Iulian că vine Sfântul Mercurie, strălucind ca soarele, a crezut că-i Hristos şi a strigat la generalii săi :„Veniţi degrabă aproape de mine, puneţi mâna pe săbii, apăraţi-mă!”. Dar aceia nu vedeau nimic. „Dar ce-i, împărate?!”. „Galileeanul, Galileeanul vine, mă omoară, mă urmăreşte în mijlocul taberei mele, nu mă lăsaţi!”. Şi pe când striga îngrozit, Sfântul Mercurie l-a însuliţat în gât, a ţâşnit sângele în sus şi abia a mai putut îngăima : „Ai învins, Galileene… ” Apoi Sfântul Mercurie într-o clipă s-a întors în biserică. Şi când a venit, poporul a încremenit: chipul s-a aşezat la locul său, iar din suliţa sfântului picura sânge pe peretele bisericii!
Această minune văzând-o poporul, Sfântul Vasile a strigat: „Acum ridicaţi mâinile în sus şi strigaţi cu toţii: Doamne miluieşte! – că a făcut izbândă Hristos, Dumnezeul nostru, împotriva vrăjmaşului Bisericii şi al Său”. Împăratul a fost însuliţat într-o poiană, în mijlocul oştirii sale, şi până azi acea poiană se cheamă poiana Sfântului Mercurie, pentru că acolo a fost junghiat vrăjmaşul adevărului şi al lui Dumnezeu, Iulian Apostatul.
După Iulian Apostatul a urmat împăratul Valens, care de asemenea se lepădase de dreapta credinţă, fiind arian. Marele Vasile a avut mult de lucru şi cu acesta. Căci auzind Valens de autoritatea Sfântului Vasile, de sfinţenia lui, de minunile lui, a început să se poarte şi el cu mare ură, asuprind pe Marele Vasile, de care ştia că e creştin ortodox şi ţine cu Biserica.
Pe mulţi alţi episcopi dreptcredincioşi el îi izgonise de la scaunele lor şi ridicase pe arieni în locurile acelora; iar pe alţii, mici la suflet şi fricoşi, i-a silit să se învoiască după eresul lui. Deci se mânia şi se tulbura văzând pe Sfântul Vasile pe scaunul său fiind fără temere şi în credinţă nemişcat ca un stâlp, iar pe alţii sprijinindu-i şi sfătuindu-i să se depărteze de eresul arienesc, ca de un lucru urât de Dumnezeu. Până la o vreme s-a îngrijit împăratul cu dinadinsul să aducă pe Marele Vasile la unirea cu arienii, îndemnându-l prin oamenii săi cu rugăminţi, cu făgăduinţe şi cu îngroziri, să facă voia lui; dar aceştia nimic n-au sporit, pentru că nu au găsit un om slab la inimă, ci un om hotărât. De aceea nu ştia apoi cum să se răzbune pe Sfântul Vasile şi căuta să-l stârnească, doar o zice ceva ca să-l piardă.
În vremea aceea s-a hotărât Valens să meargă să viziteze Niceea Bitiniei, unde era o catedrală ortodoxă foarte frumoasă. Şi când a ajuns acolo, arienii (care pe vremea aceea erau trei părţi arieni şi o parte ortodocşi, căci după soborul întâi ecumenic, arianismul a prins mari rădăcini în părţile răsăritului), văzând pe împăratul şi ştiind că e de credinţa lor, au ieşit înaintea lui şi au cerut: „Să ni se dea biserica aceasta, că suntem mulţi şi n-avem unde ne duce la rugăciune!”.
Iar împăratul, fiind de un gând cu dânşii, a zis: „A voastră să fie biserica!”. Şi au intrat arienii şi au omorât pe unii creştini, iar pe ceilalţi i-au izgonit şi au început a face în biserica sobornicească de acolo slujbele lor. Iar bieţii ortodocşi s-au împrăştiat ca potârnichile, fiind puţini şi neorganizaţi, cu un episcop şi preoţi puţini, şi aceia fricoşi. Unde să se ducă? S-au dus la apărătorul Bisericii, la mângâietorul, la stâlpul luminii, la Marele Vasile, şi i-au spus: „Iată ce ne-a făcut împăratul Valens: a venit şi ne-a luat biserica cea mare, pe care am făcut-o noi în zeci de ani, şi a dat-o arienilor, de am rămas pe drumuri şi n-avem nici o biserică. Şi arienii se laudă că foarte curând vor distruge biserica noastră şi nu vor mai fi ortodocşi”.
Marele Vasile, care pururi îşi punea viaţa pentru Biserică, a zis: „Fiţi pe pace, mă duc la Constantinopol”. Şi a plecat în călătorie până la Constantinopol. Şi când l-a văzut împăratul, s-a umplut de furie, iar Marele Vasile l-a întâmpinat cu aceste cuvinte: „Împărate, «cinstea împăratului judecata iubeşte». Oare nu zice Duhul Sfânt în psalmi aşa? De ce n-ai judecat drept lucrurile? Ai auzit pe Solomon ce spune? «Dreptatea împăratului întru judecată este». De ce ai făcut nedreptate?”. Şi a început să-l mustre pe Valens.
Acesta răspunse: „Mă mustri, Vasile, te-ai întors spre răzvrătire, vii la curte la mine, la împărăţie, şi mă mustri pe mine, împărat?!”. Vasile i-a răspuns: „Împărate, pentru dreptate sunt gata să mor oricând; pentru aceasta am venit, nu ca să trăiesc”. Împăratul îşi dădu seama că nu-i glumă, văzându-l că-i hotărât să moară şi ştiind că mai erau cu Vasile şi creştini mulţi de credinţă ortodoxă. „Ai făcut mare nedreptate, Împărate! Am scăpat de un împărat păgân şi a venit la conducere altul eretic. Eşti arian, te-ai lăsat înşelat de cei răuslăvitori, de cei cu credinţa strâmbă şi deşartă, şi ai dat Biserica noastră sobornicească. De ce-ai dat-o?”. Şi atunci împăratul a zis: „Ce vrei? Acum vei fi izgonit şi trimis în surghiun!”. Şi a pus mâna pe trestie să iscălească izgonirea lui. Dar când a pus mâna pe trestie, s-a sfărâmat trestia. A luat o a doua, s-a sfărâmat şi a doua; şi a luat şi a treia, s-a sfărâmat şi a treia. Nu putea să iscălească izgonirea lui Vasile! Şi atunci împăratul a cam prins frică. Iar Marele Vasile i-a spus: „Împărate, ai un copil tare bolnav”. „Da – zice –, fiul meu Galatie este pe moarte; dacă sunt plăcute lui Dumnezeu dogmele credinţei tale, să faci sănătos pe fiul meu, cu rugăciunile tale!”. Sfântul răspunse: „De te vei uni, o, Împărate, cu credinţa cea dreaptă, şi de vei dărui pace bisericilor, apoi fiul tău va fi viu”. Împăratul făgăduindu-se să facă acestea, Marele Vasile a spus: „Mă duc să mă rog să se facă sănătos copilul, dar te rog, înainte de a te pedepsi Dumnezeu şi pe tine să faci dreptate, să mă laşi să judec eu în legătură cu biserica din Niceea”. Şi împăratul, auzind că-i va vindeca pe copil, s-a bucurat. Sfântul Vasile s-a dus la capul copilului şi a făcut numai semnul Sfintei Cruci, zicând: „Te vindecă pe tine Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu”. Şi s-a sculat copilul sănătos şi a zis: „Tată, să nu-l urgiseşti pe acest preot, pentru că acesta-i mare sfânt a lui Dumnezeu. Şi când a zis: «Te vindecă», am văzut o pară de foc ieşind din gura lui şi s-a atins de mine”.
Atunci împăratul Valens s-a umplut de teamă. „Ei, ce să fac, Vasile, ce vrei să fac, că trebuie să-i împac şi pe arieni, că dacă încep un război, ei sunt mai mulţi decât voi şi slăbesc împărăţia, şi mai mă pot duce eu cu oştire puternică împotriva duşmanilor? Cum să-i împăcăm?”. Sfântul Vasile a răspuns: „Lasă-mă pe mine, că-i împac eu”. „Şi cum ai să faci?”. Sfântul Vasile zise: „De voi judeca cu nedreptate, Împărate, să mă trimiţi şi pe mine în surghiun, pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti, iar biserica s-o dai arienilor. Dar dă-mi mie scrisori împărăteşti la mână, să mă duc să fac dreptate la Niceea, că-i atâta jelanie acolo şi atâta plângere!”. Şi i-a dat împăratul scrisori, în care zicea: „Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei, are împuternicire de la noi să meargă să judece între arieni şi dreptcredincioşi, după cum va socoti el. Toată armata de acolo şi toată stăpânirea din părţile acelea, din Niceea şi Nicomidia, să-i dea tot sprijinul!”. Şi a luat Marele Vasile scrisorile împăratului Valens şi s-a dus la Niceea. Îndată ce a ajuns acolo, au venit bieţii creştini şi l-au întrebat: „Prea Sfinţite Stăpâne, ai făcut ceva?”. „Aşteptaţi – zise – toţi în linişte”. Şi le-a spus cum a rânduit cu împăratul. „Ce i-ai spus împăratului?”. „Iată ce i-am spus: Împărate, eu mă duc la Niceea şi adun pe toţi mitropoliţii arieni, şi pe episcopii lor şi pe ai noştri, împreună cu episcopul pe care-l au acum, şi iată ce facem. Încuiem biserica din Niceea şi punem şi noi, şi ei sigiliu pe ea, şi punem să se păzească de armată biserica sigilată cu plumb, cu ceară şi cu peceţi. Şi biserica fiind astfel încuiată, să se roage arienii trei zile şi trei nopţi în faţa bisericii, şi dacă o vor deschide cu rugăciunea lor, să fie biserica în veac a lor. Şi noi ne vom ruga o  singură dată noaptea – a zis Marele Vasile – şi de o vom deschide noi, a noastră să fie. Iar dacă biserica nu se va deschide nici la noi, tot a lor să fie”. Şi când a venit Sfântul Vasile şi le-a spus creştinilor cum a rânduit, mulţi din ei au început a zice: „Dar ce-ai făcut, Vasile? Au câştigat tot arienii. Cum e asta: Dacă, deschid ei cu rugăciunea biserica, să fie a lor, şi dacă n-o deschidem noi, tot a lor să fie?! Ce dreptate este?!”. Dar Sfântul Vasile a zis:„Aveţi credinţă şi nu vă mâhniţi!”. Şi avea acolo numai şase preoţi şi un episcop.
Deci în baza ordinului împăratului, s-au închis uşile bisericii, s-au pus sigilii de plumb şi au semnat sigiliul şi arienii, şi ai noştri. Au pus armata la uşile încuiate şi ferecate, căci erau trei rânduri de uşi. Şi au venit arienii cu mitropolitul, cu episcopii lor, aşa ca altădată popii lui Baal, şi strigau mereu în faţa bisericii, făcând slujbele lor, dar la capătul a trei zile şi trei nopţi nici un semn nu s-a făcut cu biserica. Şi atunci armata a spus: „La o parte! Să vie acum Vasile cu ai lui!”. Sfântul Vasile a început o priveghere de toată noaptea, s-a slujit cu cântări toată noaptea şi a făcut dumnezeiasca Liturghie până dimineaţa, şi pe urmă a pornit cu puţinii credincioşi, câţi avea el, şi cu puţinii preoţi, la soborniceasca biserică cea pecetluită, cântând :„Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”.
Şi când a ajuns în faţa bisericii, Marele Vasile, îmbrăcat în toate veşmintele, a zis către popor: „Ridicaţi mâinile în sus şi strigaţi cu toţii: Doamne miluieşte!”. Şi zicând aşa, a atins uşile bisericii, care erau păzite de armată şi sigilate; şi atingându-le cu Sfânta Cruce de trei ori, a zis:„Bine este cuvântat Dumnezeul creştinilor, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Şi atunci a venit un vânt puternic, a rupt peceţile, care au căzut ca fulgerul, s-au deschis şi s-au izbit uşile de zid, şi cele de la pridvor, şi cele din interior. Şi Sfântul Vasile a început a cânta şi a intrat cu poporul cântând: „Ridicaţi, boieri, porţile voastre, şi vă ridicaţi porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul Slavei!”, cum cântăm noi la Paşti, şi a făcut slujbă de mulţumire. Şi atunci nenumărată mulţime de arieni, văzând aceasta, s-a lepădat de acel eres spurcat. Între aceştia erau foarte mulţi episcopi, stareţi de mănăstiri, chiar foarte mulţi din cei ce conduceau eresul arienesc, şi ziceau: „Adevărata credinţă e unde este Vasile”. Şi când s-a auzit aceasta la curtea împărătească, s-a cutremurat împăratul şi a zis: „Bine am făcut că nu m-am pus cu Vasile, că putea să mă piardă şi pe mine”. Şi a iscălit să se dea biserica ortodocşilor, iar după aceea a slăbit până la o vreme prigoana împotriva celor dreptcredincioşi.
După această întâmplare, s-a întărit dreapta credinţă. Marele Vasile avea cu el mulţi episcopi şi mai ales pe Marele Atanasie din Alexandria, bunul lui prieten, care foarte s-a bucurat atunci când a auzit că Sfântul Vasile a ajuns arhiepiscop la Cezareea. Şi au început să lupte cu tot mai mare sporire şi au curăţit Biserica de arieni în toate părţile, şi mulţi episcopi arieni s-au căit şi au dat anatema eresul lor arian, iar Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos a înflorit iarăşi.
Iar în 373 Marele Vasile a căzut în boală, căci se zice că de atâtea osteneli era la fel de slab ca un mort pe care îl dezgropi la patru zile. Şi avea grija tuturor bisericilor.
El rânduise aşa: atâta să doarmă călugărul, în toate mănăstirile lui, încât să nu-l apuce miezul nopţii dormind. Să doarmă două-trei ore şi când se scoală, până în ziuă să nu mai doarmă, ci pururi să se roage şi numai o dată în zi să mănânce pâine cu legume şi apă. Şi o singură haină să aibă de purtat şi una de biserică; acesta era aşezământul lui. Dar el – care era în frunte – împlinea toate cu atât mai mult. Şi se zice în dicţionarul hagiografic că era ca un mort dezgropat de patru zile, sau ca un om pe care l-a părăsit doctorul şi nu mai are ce face cu el. Din cauza înfrânării şi a marilor nevoinţe, a căzut în boală la 373 şi a zăcut patru ani, mai umblând pe picioarele lui, mai slujind, mai învăţând. Şi foarte mult îl oboseau predicile. Căci după ce s-a făcut episcop, atât de mult vorbea, că predicile lui nu erau mai mici de patru ore una. Şi nu învăţa poporul numai la biserică, ci şi pe câmp şi pe drumuri. Iar poporul striga mereu să-i vorbească. De aceea se numea el “Împăratul cuvintelor”. Atâta dulceaţă avea în cuvânt şi atâta mângâiere, că nu-l părăsea lumea nicăieri unde se ducea. Fiind slab la trup, vorbea până cădea jos. Şi zicea: „Lăsaţi-mă, că mor!”. Şi ei ziceau: „Măcar pe un scaun să stai, măcar culcat, numai să ne vorbeşti!”, atâta era de îndulcit poporul de cuvintele lui.
Şi de aceea a slăbit aşa de tare şi a zăcut 4 ani, dar încă tot vorbea, încă tot slujea, deşi foarte rar. Iar la 379, în ziua de 1 ianuarie, marele stâlp al Bisericii, marele tunet al Cuvântului lui Dumnezeu, ochiul Bisericii şi gura cea de foc a Duhului, părintele săracilor şi mângâietorul celor necăjiţi, îndreptarea rătăciţilor şi dărâmătorul eresurilor, a închis ochii.
Dar înainte de a închide ochii, s-a făcut o minune mare. El avea un prieten, anume Iosif, evreu, care învăţase cu dânsul în Constantinopole şi la şcoala de la Atena. Şi îi zicea acestuia: „Iosife, de ce nu te botezi?”. „Ascultă, Vasile, suntem prieteni, dar până aici; vreau să mor în credinţa în care m-am născut”, zicea acela. Iar Marele Vasile i-a proorocit: „Să mă crezi, Iosife, că n-am să mor eu şi nici tu până nu te vei renaşte din apă şi din Duh, că fără acea naştere nu poţi să mergi în Împărăţia cerului, şi-mi pare rău de un prieten ca tine”. Iar acela a zis: „Nu cred că voi face una ca aceasta”.
Şi acest Iosif era un doctor tare iscusit. Căci dacă-l chema cineva înainte de moarte, sau se afla la patul lui şi punea mâna pe pulsul mâinii, îi spunea cu trei zile mai înainte: „Pregăteşte-te, că ai să mori!”. Îi spunea şi ceasul când va muri, căci cunoştea după bătaia inimii cât a slăbit trupul aceluia. Şi aşa s-a întâmplat în sute de cazuri. Şi Marele Vasile, când a zăcut de pe urma suferinţei, în boală, s-a făcut că are nevoie de meşteşug doctoricesc şi a trimis pe diaconul său: „Du-te şi cheamă pe Iosif, că vreau să mă consulte, că-s tare bolnav!”. Şi când a venit Iosif şi l-a văzut pe Marele Vasile slăbit foarte, a început să plângă, zicând: „Astăzi, Stăpâne, ne despărţim”. „Ia vezi tu – îi zise Sfântul Vasile – cu meşteşugul tău mâna aceasta! Ce zici, că tu ai experienţă în aceasta?”. Şi a luat mâna sfântului, care era numai piele şi oase, şi a zis: „Vasile, prietenia noastră nu mai apucă soarele, nu va răsări soarele şi vei fi dus”. Iar Sfântul Vasile i-a zis: „Ce vei zice tu, Iosife, dacă mâine eu voi sluji Sfânta Liturghie?”. „Mâine să mai faci Liturghie?! Dacă faci Liturghie în starea în care eşti, eu mă botez cu toată casa mea! Să mor eu, dacă ai să slujeşti!”. „Ştiu – a zis Marele Vasile – că ai să mori cu adevărat păcatului şi ai să înviezi dreptăţii”. Şi după plecarea lui Iosif, s-a rugat Sfântul Vasile, zicând: „Doamne, Tu, Care eşti Stăpânul morţii şi al vieţii, Tu, Care i-ai dat lui Iezechia 15 ani de viaţă numai pentru că a suspinat, auzi-mă şi pe mine [cum mă rog suspinând] pentru sufletele acestea, ca să vie la Tine, şi-mi lungeşte viaţa până mâine  seară, ca să aduc aceste suflete Împărăţiei Tale”.
Şi îndată s-a sculat Sfântul Vasile sănătos şi s-a apucat de rugăciune, pregătindu-se pentru Sfânta Liturghie. Şi a doua zi i-a spus diaconului: „Stai şi pregăteşte toate, că acum am să fac Sfânta Liturghie”. Şi când a auzit Sfântul Iosif că Sfântul Vasile face Sfânta Liturghie, a zis : „Nu cred. Face Vasile Liturghie?! S-a îmbrăcat Vasile?!”. „Da, hai să-l vezi!”. Şi când a venit în biserică şi l-a auzit pe Sfântul Vasile ţinând predică, şi văzând poporul care asculta, a strigat: „Cu adevărat mare este Vasile, cu adevărat mă lepăd de credinţa mea iudaicească! Nu este alt Dumnezeu decât Dumnezeul pe Care-L propovăduieşte Vasile!”. Şi a cerut botezul; iar Sfântul Vasile, după Sfânta Liturghie, l-a botezat pe el, punându-i numele Ioan, şi pe soţia lui, şi pe copii lor, iar după ce i-a creştinat, i-a împărtăşit cu Prea Curatele Taine şi pe dânşii, şi pe cei vrednici.
A venit apoi acasă, s-a culcat pe pat şi le-a spus: „Da, acum, la ceasul al nouălea, mă duc la Stăpânul Hristos”. Şi când a fost ceasul al treilea după-amiază (ceasul al nouălea din zi), au auzit toţi care erau în jurul lui cuvântul acesta: „Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Şi zicând acestea, a adormit Marele Vasile în ziua de 1 ianuarie, la anul 379, în ceasul al nouălea din zi.
Şi atunci i-a ţinut o predică acel Ioan, Iosif evreul care fusese botezat, de a plâns toată lumea. A vorbit cu lacrimi şi printre altele a spus: „Vasile, Vasile, cu adevărat nici acum n-ai fi murit, dacă nu tu singur ai fi voit! Fiindcă ai vrut tu ai murit, că dacă nu, puteai să mai trăieşti mult”. Şi l-a înmormântat pe Marele Vasile un mare sobor de mitropoliţi şi de arhierei, şi popor fără de număr, cu tămâieri, cu rugăciuni, cu o slujbă de înmormântare de mare frumuseţe. Dar n-a fost acolo iubitul său prieten Grigore. El era episcop în cetatea Nazianz, la mare depărtare, şi s-a silit, dar n-a putut ajunge la vreme, căci nu erau mijloace de transport rapide pe atunci, astfel că a venit mai târziu cu câteva zile. Şi când a venit, a alcătuit cuvântul acela de la înmormântarea Marelui Vasile, de la mormântul lui, care-i foarte vestit şi pe care l-a scris foarte dogmatic şi foarte frumos, zicând şi acestea: „Vasile, Vasile, nimeni nu poate să lucreze fapta bună atât cât învaţă, totdeauna omul învaţă multe şi lucrează puţine, dar la tine, Vasile, cuvântul a fost tunet şi viaţa ta a fost fulger, adică mai mult ai lucrat decât ai învăţat!”.
Acestea le-a spus Sfântul Grigore şi după aceea s-a dus în cetatea sa. Iar pe urmă a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Dar s-a retras la bătrâneţe, din pricina pizmei unora. Şi-a dat demisia de la Patriarhia Constantinopolului şi s-a dus în oraşul său, Nazianz, unde şi-a făcut o colibă în grădină, a aşternut nişte crengi de copaci, şi acolo a scris cuvintele cele mari şi despre alte dogme ale Bisericii. Şi în coliba acea s-a sfârşit marele luminător al lumii, Grigore de Nazianz, a căruia prăznuire o săvârşim la 25 ianuarie, prietenul cel mai de aproape, cel de un suflet şi de o minte cu Marele Vasile.
Ar mai fi de spus încă multe alte minuni ale Sfântului Vasile, care de care mai frumoase, dar în cadrul Liturghiei cam atât m-am gândit să vă vorbesc, căci nu vreau să vă obosesc prea mult. Deci întotdeauna, când vă rugaţi Prea Sfântului Dumnezeu, să nu uitaţi să ziceţi: „Sfinte Mare Ierarh Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”. Că mare sfânt şi mare prieten al lui Dumnezeu Cuvântul este Marele Vasile şi de mare binecuvântare şi de ajutor de la Dumnezeu se va învrednici acela care cinsteşte pe Sfântul Vasile cel Mare, şi are icoana lui în casă, şi citeşte acatistul lui. Amin

SFINTELE EVANGHELII , LA MAREA ŞI SFÂNTA SĂRBĂTOARE A SFÂNTULUI VASILE CEL MARE


SFINTELE EVANGHELII , LA MAREA ŞI SFÂNTA SĂRBĂTOARE A SFÂNTULUI VASILE CEL MARE !

        1.                                        1  Ianuarie  2017 !                               

      LA  UTRENIE !

                                 Sfânta Evanghelie 
                      de la Sfântul  Evanghelist  Ioan ! 
                                      (X, 9-16 )

Zis-a Domnul : Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine , se va mântui ;şi va intra şi va ieşi , şi păşune va afla. Furul nu vine decât numai să fure, să junghie şi să piardă . Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă , şi s-o aibă din belşug . Eu sunt păstorul cel bun;păstorul cel bun îşi puine viaţa pentru oile sale . Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui , când vede lupul venind, lasă oile şi fuge , iar lupul răpeste şi risipeste oile. Cel plătit fuge , pentru că este plătit şi nu-l doare inima de oi . Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc oile Mele  şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaste pe Mine Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl; şi Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi , care nu sunt din staulul acesta ; şi pe acelea trebuie să le aduc ; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă si un păstor.
Slavă  Ţie Doamne, Slavă Ţie !
                                AMIN !

                 LA  SFÂNTA  ŞI  DUMNEZEIASCA  LITURGHIE,

                     Sfânta  Evanghelie,
             a Tăierii împrejur , de la Luca .
                               (II,20-21 ; 40 - 52 )

În vremea aceea păstorii s-au reîntors ,slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după cum li se vestise. Şi când s-au împlinit opt zile şi trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus , cum a fost numit de Înger, înainte de a se zămisli în pântece.Iar Pruncul crestea si se întărea cu Duhul,umplându-se de înţelepciune şi Harul Lui Dumnezeu era cu El .Şi Părinţii Lui Iisus se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Pastilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani , ducându-se la Ierusalim , după obiceiul Praznicului , şi sfârşindu-se zilele şi pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif şi Mama Lui n-au ştiut şi socotind că Dânsul este împreună cu alţi tovarăşi de călătorie , au mers cale de o zi , căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi ; însă nu L-au găsit.
Atunci s-au întors la Ierusalim şi L-au căutat. După trei zile L-au găsit în Templu, şezând  în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i . Şi toţi care-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Sale. Când L-au văzut Părinţii Săi , au rămas uimiţi, iar Mama Sa a zis către Dânsul : Fiule, de ce ne-ai făcut aşa ? Iată , Tatăl Tău şi cu mine ,eram îngrijoraţi şi Te căutam.
 IIsus Hristos in templu la 12 ani - pictura la Caldarusani
Dânsul însă a zis către ei : de ce era să Mă căutaţi ? Nu ştiaţi  oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu ? Dar ei nu au înţeles cuvântul care L-au spus lor . Apoi a plecat împreună cu ei şi a venit în Nazaret , şi le era supus. Iar Mama Lui păstra în inima Ei ,toate aceste lucruri şi cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu Harul înaintea Lui Dumnezeu şi a oamenilor.
SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE !
                                   AMIN !