miercuri, 7 mai 2025

DUMNEZEU ÎMI PORUNCEȘTE,SCRIE! NUMAI TU POȚI FACE LUMINĂ!

                                                   


   

                                               Hristos a Inviat,dragilor.

Astazi dimineata in zori de  zi , m-a trezit propriul meu glas,adica, glasul sufletului meu, care graia asa:

                                    "Aud , dar nu le văd !
                       Nu se face Lumină "!


Moment în care, glas din Cerul Sfânt , îmi spune pe un ton poruncitor :
            Numai tu poti sa faci Lumina,numai tu !"

Clipă în care ,văd cu ochii închişi fiind,vad inspre răsărit ,ca pe o platformă înaltă, vad nenumărate TURLE  aurii si foarte stralucitoare.
Dar nu erau TURLE de Biserica obişnuite ,ci erau formate din multe Triunghiuri ascuţite ,Triunghiuri care formau partea exterioară a TURLEI.
Era un Triunghi mare ascuţit, care adăpostea în el multe alte TRIUNGHIURI ascuţite ,dar mai mici si asezate sub forma de TURLĂ a BISERICII .
Brusc, în mijlocul acestor nenumărate TURLE aurii, sub formă triunghiulară ,apare instantaneu  O  SFÂNTĂ  MARE  BISERICĂ .
Sfânta Biserică din mijlocul Turlelor ca de soare, nu era deloc, dar absolut deloc luminată. 
Numai la exterior Sfânta Biserică este luminată,iar la interior era de un negru întuneric.
Uşile SFINTEI  BISERICI înconjurată de TURLE ca din Soare rupte, erau deschise larg, dar lumina de afară nu intra deloc în interior.
Lumea intra în interior, dar nu mai ieşea nimenea afară. 
Cerul de ziuă era senin stralucitor, TURLELE ca de Soare, uşile larg deschise, nimic din toate acestea nu făcea ca să pătrundă măcar o rază de Lumină în interiorul Sfintei Biserici.
Oamenii intrau pe uşile larg deschise, direct în întunericul negru, dar nu mai ieşeau din Sfanta Biserică .
La îndemnul unui Glas Ceresc, intru şi eu ,iar aici aud glasul celor care au tot intrat, dar nu vedeam pe nimenea.
Şi-atunci,spun tare ,dar fără să deschid gura mea :
                       "Aud glasurile,aud dar nu vad oamenii,nu-i vad.
                Nu se face Lumina!"

Şi aud din nou Glas poruncitor:

                               "Numai tu poti face Lumina!"       

Clipă în care, în mijlocul negrului întuneric coboară ca din Cerul Sfânt,coboara o  Lumină alb-galbena , foarte stralucitoare şi mare cât palma unui om.
Şi ca la o explozie, Lumina alb - galbena mare cât o palmă doar, luminează totul în jur, sparge întunericul negru şi totul se luminează.
Dragilor, precum suflăm într- balon şi se tot măreşte, se tot măreşte ,iar la final face bum,adica ,se sparge,  tot aşa s-a întâmplat şi cu LUMINA apărută în mijlocul întunericului. 
S-a mărit ,s-a mărit şi a făcut Bum, iar întunericul din Sfânta Biserică a dispărut.
Vedeam acum ,(în mijlocul mulţimii de credincioşi fiind eu) vedeam cum strălucea dumnezeiesc de frumos interiorul SFINTEI  BISERICI, precum şi chipurile fericite ale credincioşilor ,care intraseră în negru întuneric şi s-au trezit în mijlocul luminii şi cu mine în mijlocul lor.
Dragii mei, fraţi şi surori întru Domnul, credeţi-mă că am plâns când am recitit aceste rânduri şi când mi-am dat seama de însemnătatea lor.
DUMNEZEU voieşte ca eu să respect întru totul PORUNCA  Sa, şi să luminez sufletul semenilor noştri cu LUMINA  Sa.
Cu LUMINA  ÎNVIERII  MÂNTUITORULUI  IISUS  HRISTOS !
Cum ??? Aducând intotdeauna MĂRTURII  ADEVĂRATE  de EXISTENŢA  Sa. 
Şi aşa voi face dragilor ! 
Cu toţii dragilor ,trebuie să împlinim PORUNCILE  DOMNULUI ! Dar nu din frică, ci numai din DRAGOSTE !
                           Şi tot cu dragoste, Maria. 

P.S.
  Şi iată dragii mei că, în timp ce scriam aici la acest articol ,aud Glas din Cer, care zice :
                    "Ce este acesta?
Iar un alt glas,ii raspunde:
                       Acesta?
                   Acesta cititi-L, acesta cunoaste-L !
                  Cititi-L și vă va înclina în fața voastră!"
Si vedeam intr-o Lumina alba stralucitoare foarte,ceea ce eu tocmai am scris aici, pe aceasta pagina,adica, pe pagina Blogului Dumnezeu Exista-Marturii.
Adeseori,Maicuta Domnului imi graieste si-mi spune asa:
                    "Maria, eu vad toate câte tu scrii,toate!
                       Iubiti-va intre voi!"           
Dragii mei, ce as mai putea spune eu în faţa acestor CUVINTE  DUMNEZEIESTI ? Nimic ! Absolut nimic ! 
Decât, ca intotdeauna...
                                       Cu dragoste , Maria.

28 de comentarii:

  1. Azi la ora 16 prima confruntare intre Simion si Nicusor Dan organizata de sindicate la Parlament
    Bolojan Bolovan recunoaste
    -situatia critica-
    Dar nu ca e creata de ei Agentii sorosistii evrei cu Lovitura de Stat cheltueli suplimentare de sute de milioane pentru noi alegeridi au adus cursul BNR la Junk
    Azi CCR iar au avut Iar invitati pe cei din Franta de la care au primit reteta Loviturii de Stat -craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PsihoAnaliza
      Zara tot din Fagaras ca Nicusor ,la intirzierea sa spune ca fuge de intilnire a lui Nicusor Dan, care tot nevotat la Fagaras cind asaltat de consiliri dupa o ora de tacere spus.
      -bine dar titlul lui tata cind il dati?

      -lipsa lui de reactie si gestica arata ca are ceva probleme de …blocaj.-

      Dar apare acum Nicusor spune ca va fi si miine la EuroNews unde il asteapta pe Simion ,dar el zice ca azi e doar invitat la un eveniment… al sindicatelor .
      Desi acum stau unul linga altul apoi Nicusor s-a retras la un scaun liber intre ei si pare cu gesturi de tensionat si contemplativ ca la sedintele de consiliu
      CNSAS face si verificari ca si la Basescu ,
      acum Nicusor sta pasiv dar plimba capul intr-0 parte cind pe stinga cind pe dreapta.

      Simion ca un armasar agitat pare ca ar vrea sa inceapa sa ia
      Intrebari de la sindicalisti dar intre ei se ignora.
      craciun.

      Ștergere
    2. Simion mai bine ancorat in social ia cuvintul la microfon virbeste liber despre Unitate si separati intre ideilogi si nu intre Est si Vest cum vor unii spune si de analfetism functional si separarea de Iohannis cel cu miinile in sin ce nu a facut nimic dar face mincinos pe Nicusor cu datul afara de functionari si ca e vorba de ,
      -sinecuristii partidelor si amante care lauda Statul la Stat degeaba depasind 1,3 milioane cu undeficit peste 9 procente.-
      Virbeste de taxe mari pe salar si probleme agricole fara un plan concret de dezvoltare a Romaniei.
      Anularea abuziva a alegerilor, binomul cu protocoale si televiziunile sistemului platite din bani publici.
      Despre inchis mine spre deosebire de nemti si polonezi si alte capacitati de productie iar diplomatii nu fac ce ar trebui
      Cere intrebari din sala dupa discurul lui Nicusor dupa regula facuta de gazdele de la sindicate.-craciun.

      Ștergere
    3. Daca Simion incepea cu Hristos a inviat
      Nicusor incepe cu onoarea si congruenta cu Ue si se lauda cu dialog cu sindicatele-cea ce nu prea e pe real
      Ataca pe Georgescu si vorbele de anticipate si separaea investitorilor-iar Fals.-craciun.

      Ștergere
    4. Si acum nota pentru
      Simion10
      Iar Nicusor 3 inclusiv ca timp ar fi 1-craciun.

      Ștergere
  2. Calin Georgescu asteptat cu flori si scandari acum la sectia de politie ai meletianului Predoiu.

    Simion vorbeste de
    -prostirea romanilor cu minciunile cursului si deficitului bugetar si mai intirzie si pensiile

    Iar dezbaterea de ieri a fost refuzata de Nicusor Dan
    cel cu1000 de blocuri cu buline rosii nereabilitate niciunul in prag de prabusire la un mic cutremur in capitala.

    Judetul Dolj unde PSD a avut anul trecut maximul electoral si unde Olguta refuza conducerea PSD iar acum a cistigat George Simion-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  3. SR Stanescu
    -Nominalizind un premier cum -si permite premierul interimar pe Predoiu.
    .
    Ciolacu spunea inainte de alegeri ca Romania va intra in incapacitate de plata in care acesti oameni acum spun ca de vina sint votantii suveranistilor acum Simion dupa Lovitura lor de stat.

    Dar glumeste ca
    -tezaurul se intoarce in tara care va curge cu bunatati daca vine Nicusor Ban in timp ce agentiile scad reitingul de tara pentru instabilitatea politica facuta de sorosisti -craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apropo Tuca numea in gluma pe -Nicusor ca mesia al hastagistilor - desi dupa nebotezarea de el al copiilor o comparatie mai buna ar fi ca e antiroman ca Iohannis, dar in plus si anti crestin ,un anticrist vizavi de Georgescu crestinul-craciun.

      Ștergere
  4. Al patrulea razboi inceput in Casmir intre Pakistan si India.
    Pe acolo pe unde se spune ca ar trai 80 de milioane de vorbitori ai unui dialect asemanator cu limba daco- romana -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Iisus Hristos e viata
    De Vasile Militaru

    Bucurati-va noroade si cintati pe fata humii,
    Ca-mparat cu chip senin,
    S-a nasut Iisus- Lumina si mintuitorul lumii…. -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. 7 Mai: Arătarea semnului SFINTEI CRUCI pe cer, unde a rămas timp de 7 zile

    https://www.activenews.ro/cultura/7-mai-Aratarea-semnului-SFINTEI-CRUCI-pe-cer-unde-a-ramas-timp-de-7-zile-36385

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce am în poză la profil mi s-a arătat la altar acum 5 ani. Mi-a fost teamă să arăt altora. Peste noapte a apărut lângă icoane. Spun fiindcă îmi afectează viaţa. Eu am şi semne pe piept după vis cu Dumnezeu, însă am zis ca anonim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mary
      Spunei de un soare aparut pe piele pe piept

      As compara cu Minunea Soarelui favuta de Fecioara Maria la 13 octombrie 1917 copiilor si 100 de mii de oameni la Fatima in Portugalia cind prorocirile de termina cu minunea cu un al doilea soare care usuca instantaneu hainele si pamintul la cea de a 3 lea mesaj profetic prezentat de Lucia in mesajul catre Papa
      Deci e un semn bun si are legatura cu profetiile-craciun.

      Ștergere
    2. In imaginea ta in doua culori pare a fi stegul Ukrainei , ca o profetie ca pacea va veni si statul Ukrainian va ramine viabil dupa razboiul cu Rusia.

      Acum mi-am adus aminte ca acum o luna am avut un vis cu o explozie la o rotonda in Bucuresti programata care pare a fi si o legatura cu Revolutia Mare care doamna Maria avea un Mesaj vechi ca va incepe tot de la Timisoara.

      In 2001 am avut trei vise preminitori cu exploziile turnurilor gemene din 11 septembrie 2001 cu o luna inainte care aveu in vis localizare dar in orasul meu din Transilvania-craciun.

      Ștergere
    3. Sau era un slt anonim cu soarele dar comparatia de acum asemanatoar pare a fi similara si cu steagul Ukrainei oricum pare a ramine si e asemanatoare-craciun .

      Ștergere
    4. Sau din amintire si steagul Poloniei e in doua culori asemanatoare
      Trebuie verificat pe Google-craciun.

      Ștergere
  8. Dupa cum a decurs discursurile George Simion il bate de il usuca pe aevreul Nicusor Dan supranumit si Balalau care aparea de mai multe ori cu kipa de evreu la sedinte evreiesti impreuna cu Ciuca si Ciolacu,
    Iar in o filmare chiar aprinde menora.

    De aceia nu a botezat copii iar Soros nu l-a lasat sa de casatoreasca legal-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  9. Deci pentru Turnatorul evreu securist Nicusor Dan si cu retard dar cu declaratie pe Net de turnator au dat evreii astia Sorosisti Lovitura de Stat din 6 decembrie 2024.
    Ca vor sa ne puna presedintele Romaniei pe un retardat si pentru astia au dus Romania in prapastia economica si au dezechilibrat cursul leului cu Euro-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe Net romanii se intreaba cine poate vota pe Mucusor un retardat care nu da apa calda si rece si nu da o semnatura sa faca spitale oncologice din banii altora pentru copii bolnavi????-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. El bietul mucea ar face și ar da, doar că cei din spatele lui lefuitorii de țară care-l controlează vor dispariția românilor da rămână țara pe care s-o ocupe o altă populație care are mereu război în țara lor. Asta o spunea Vadim Tudor și se vede acum...

      Ștergere
  11. Si Nicusor a mai refuzat o intilnire din seara asta pe Tv lansata de George Simion iar nicusor Mucusor mai are si tupeu ca si minte ca e omul dialogului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  12. Siteuri pe net de ultima ora informeaza

    Romania atacata din Sateliti cu fregvente inalte ale materialelor radioactive care desi stiute de conducatorii din armata si servicii infiltrate platiti si dublu ca Tradatori vinduti nu au facut si spus nimic romanilor.
    Scopul e sa-i faca sa oboseasca pe romani si sa-i faca nepasatori si neopozabili la vinzarile si cedarile materiale ale terenurilor si resursele subsolului facute pe preturi de nimic catre Oculta Mondiala -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  13. Miscarea axei Pamintului

    Documenta stiintific facut pe baza de date obtinute din masuratori precise comparate arata ca depinde de mai multi factori
    1- incalzirea climatica maxima in 2016 cauzata de multi factori printre care mariti si de activitatea umana o data cu topirea ghetarilor e cel mai importanta.

    2- In Europa s-a constatat ca secrta si coborirea pinzei subterane acvifere a deplasat axa pamintului spre Est spre Asia iar ploile o deplaseaza in directie inversa spre Vestul Europei

    3- modificarile de presiune si ridicarea sau coboriri mai rare ale scoartei terestre duce la destributi de dezechilibre care misca axa Pamintului

    4- activitati Vulcanice de miscare a magmei interne a Pamintului greu de observat de om afecteaza prin dezechilibru masele scoartei si desechilibrul masei misca si axa Pamintului

    Aceste fenomene de dezechilibre intereseaza mai ales cele de pe paralela 45 in care se afla o zona scufundabila ca la Venetia dar si marile metropole care in timpul interglaciarelor cum e acum dadea cresteri ale oceanului de 7 m dar care acum accentuate si de om pot fi mai mari si afecta multe mari metropole ca Rio dejaneiro, Sanhai New York Miami si Los Angeles si muulte altele din care in Europa Londra, Roterdam si Sank Petersburg si Venetia

    5-Care in plus dau dezechilibre climatice si noi deserturi sau mari care si ele afecteaza pozitia axei de rotatie cu deplasare pe scoarta globului a polilor Terestri care continua chiar Riftul African care ajunge din Sud pina in Israel care in final vor ajunge sub apele oceanului stiut ca in Israel din el face si Marea Moarta aflarlta la 70 m sub nivelul oceanic
    si vor acoperi tari si forma noi mari si continente iar unele vechi vor drveni insule -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  14. Tuca
    -e o zbatere pe viata si pe moarte a Sistemului Mafiot format sub Basescu ca stiu ca mersul e ireversibil spre Suveranism prin Calin Georgescu si George Simion si opus intereselor lor de mafioti
    Mai ale daca oamenii ies masiv la vot contra celor ce le-au furat cele 9 milioane de voturi-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acum a iesit primul fum negru de la Vatican dupa primul vot negativ-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  16. Gura pacatisului mai scapa si cite un adevar
    Nicusor Dan
    -este exact tipul asta de alegeri pentru care Noi-Sistemul-am anulat alegerile-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  17. se vede treaba ca sunt anonimi care au viziuni si vise cum scrie si in biblie- asadar ne indreptam spre un alt timp pamantean

    RăspundețiȘtergere
  18. Intodeauna au fost vise premonitiri si premonitii -craciun.

    RăspundețiȘtergere