LUNI,CANONUL CEL MARE AL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL,PARTEA ÎNTÂI ! CÂNTAT SI SCRIS !

 

                   Se citeste Luni,Marti,Miercuri si Joi !

In prima saptamana din Postul Mare se savarseste, in cadrul Pavecernitei Mari, Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. Acesta este alcatuit din patru parti, si se citeste cate una de luni pana joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi in miercurea din saptamana a cincea din Postul Mare.

   .

Canonul Cel Mare  - 3 martie 2025.

CANONUL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL !

 .

           Canonul  Sfântului  Andrei  Criteanul  !

                            Dragii mei, 

În această primă săptămână din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşte , în toate Sfintele Biserici Ortodoxe , are loc Slujba Sfântă a Deniei ! 

CANONUL  SFÂNTULUI  ANDREI  CRITEANUL, se va citi pe parcursul a patru zile: luni, marţi, miercuri şi joi !

Am adus aici dragilor, întregul CANON  al Sfantului Andrei Criteanul , atât AUDIO, VIDEO şi CITIT !

Să-l ascultăm şi să-l citim cu multă dragoste sufletească, căci este mult vindecător pentru suflet.

Ne arată paşii  sufletului ,pentru desăvârşire !    

 Canonul Sfantului Andrei Criteanul - Audio !

 Canonul Sfantului Andrei Criteanul - Video!

Cine este Sfantul Andrei Criteanul ?

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc, in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in "Fratia Sfantului Mormant" - Ierusalim, fapt pen­tru care a fost mai tarziu supranumit si "Ierusalimiteanul".

Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).

Monahul Andrei ramane in Constantinopol, unde i se in­credinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biseri­ca bizantina din acea vreme.

In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de "Cretanul" sau "Criteanul", pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A con­struit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun pre­dicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.

Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau nu se afla in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

Ce este Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul ?

Este vorba de un canon de pocainta, adica un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcatuit din 9 cantari bogate, com­puse, la randul lor, din stihiri scurte de pocainta, ritmate de invocatia: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!", cerere care aminteste de rugaciunea vamesului din prima duminica a perioadei Triodului.

Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind, in mare masura, imnele liturgice numite Condac. Totusi, intre cantarea a 6-a si a 7-a a fiecarui Canon se mai pastreaza un Condac urmat de un Icos. Canoanele, care au fost compuse la inceput de crestini sirieni elinizati din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical si au un continut teologic mai accentuat.

Canonul liturgic are noua cantari lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea noua intercalau la inceput cele noua cantari biblice folosite in viata liturgica rasariteana:

1. Cantarea lui Moise (Iesirea 15, 1-19);
2. Noua cantare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43);
3. Rugaciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10);
4. Rugaciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3, 2-19);
5. Rugaciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20);
6. Rugaciunea lui Iona (Iona 2, 3-10);
7. Rugaciunea celor Trei tineri;
8. Cantarea celor Trei tineri;
9. Cantarea Nascatoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) si ruga­ciunea lui Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1, 68-79).

Fiecare cantare a Canonului incepe cu un Irmos (o strofa datatoare de ton), se continua cu stihiri mai scurte si se incheie cu o lauda de preamarire adresata Sfintei Treimi (doxastikon) si o lauda adresata Maicii Domnului (theotokion).

La Canonul initial al Sfantului Andrei Criteanul, mai precis la cantarile a 3-a, a 4-a, a 8-a si a 9-a, au fost  adaugate de timpuriu cateva canoane mai mici, formate din trei cantari (trei ode), compuse de "Teodor" si "Iosif", adica Sfantul Teodor Studitul (+826) si Iosif de Sicilia (+886).

In secolele XI-XII, un canon de doua stihiri pentru o cantare a fost adaugat in cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea in care duminica a V-a din Postul Sfintelor Pasti a fost inchinata pomenirii Sfintei Maria Egipteanca. Apoi a fost adaugata la sfarsitul fiecarei cantari o stihira de cerere catre Sfantul Andrei Criteanul insusi. Dupa sinaxar se canta sau recita 16 stihiri, toate interca­late intre Fericiri.

Cum si cand se canta / citeste Canonul cel Mare ?

Acest canon al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci.

Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe frag­mente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Utrenie.

Ce contine Canonul cel Mare ?

Acest bogat si frumos canon este, in acelasi timp, medi­tatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait.

Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea jude­cata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata, deodata, durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletu­lui din moartea pacatului.

Rugaciunea vamesului "Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!" devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!"

Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: "Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale" ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: "Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul." (Cantarea a II-a, 2)

Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti, incat: "toata mintea tarana mi-am facut" (Cantarea a II-a, 6). Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din Rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeu se preface in instrainare de El.

Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia la caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sfanta Scriptura. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire.

Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei ce se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta.

Astfel, Cuvioasa Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: "Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!". Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sfantului Andrei Criteanul si stihul-ru-gaciune adresat chiar lui, autorului: "Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!"

Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Dom­nului si Sfintilor Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor. "Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem invierea cea slavita a lui Hris­tos Dumnezeu, slava si lauda aducand."

Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul, aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos, arata aici insasi taina Bisericii, in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu.

Marturisirea si preamarirea Sfintei Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniu­nii oamenilor cu Sfanta Treime. Botezati in numele Sfintei Treimi, crestinii reinnoiesc Taina Botezului prin lacrimile po­caintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos.

Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, Celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca "usile pocaintei" sa devina "portile imparatiei cerurilor" deschise in inimile celor ce cauta mantuirea si viata vesnica.

Un alt element care sustine rugaciunea de pocainta si, in acelasi timp, constituie semnul pocaintei profunde este plan­sul sau lacrimile caintei. Lacrimile sunt un dar de la Dum­nezeu. Lacrimile care sustin rugaciunea de pocainta sunt numite intristarea cea dupa Dumnezeu, dupa expresia Sfintilor Parinti.

Sfantul Ioan Damaschinul explicand fericirea a doua, "Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia", arata clar ca nu orice plans aduce fericire, nu orice tanguire si lamentare este o virtute, ci plansul pentru pacate, numai acela aduce mangaiere. Nu plansul celui ce este suparat pentru ca ar fi dorit sa castige mai multi bani, dar a castigat mai putini, sau a ratat o sansa de a ajunge intr-un rang mai mare, dar nu a reusit.

Sfantul Ioan Damaschinul arata ca nu acesta este plansul adevarat, ci acesta este un plans egoist, un plans din orgoliu. Plansul adevarat este regretul sau cainta pentru pacatele pe care le-am facut, regretul si cainta pentru timpul pierdut, pentru energiile sufletesti si trupesti pe care le-am cheltuit in zadar, fara nici un sens duhovnicesc si fara nici o roada folositoare altora.

In timpul Postului Mare in Triod se subliniaza legatura deosebita dintre taina smochinului neroditor care s-a uscat pentru ca l-a blestemat Hristos Domnul si existenta umana cea indepartata de Dumnezeu, care nu aduce roada faptelor bune.

Sfantul Andrei Criteanul si alti Sfinti Parinti, meditand la pilda smochinului neroditor, cer lacrimile pocaintei ca sa ude cu ele smochinul neroditor al sufletului pentru a nu se usca definitiv. Iar Sfantul Efrem Sirul ne spune ca sufletul omului pacatos este plin de spinii pacatelor si de uscaciunea lipsei de iubire smerita fata de Dumnezeu si fata de semeni, iar lacrimile pocaintei vin peste sufletul acesta plin de spini si de uscaciune ca o ploaie curatitoare si roditoare. in acest sens, Parintii duhovnicesti vorbesc despre curgerea lacri­milor nevoitorilor sau ascetilor din pustie care au facut rodi­toare pustia prin rodirea  virtutilor. Nu e vorba doar de pus­tia fizica, exterioara, ci, in primul rand, ei au facut roditoare pustia sufletului pacatos, transformand-o intr-un sol fertil al virtutilor.

Parintii Bisericii, mari dascali si traitori ai pocaintei, au impartit lacrimile in doua categorii: lacrimile de intristare numite si "strapungerea inimii" si lacrimile bucuriei. Lacrimile de intristare ard pacatul si spala sufletul pacatos precum focul curata fierul de rugina. Aceste lacrimi pot con­tinua si dupa ce au fost iertate pacatele lor, ele transformandu-se in lacrimile bucuriei care izvorasc din rugaciunea curata. Insa in viata spirituala ortodoxa, lacrimile bucuriei se dobandesc, in general, dupa ce credinciosul a trecut prin lacrimile pocaintei. Acest adevar ni-l arata Sfantul Ioan Scararul care, in lucrarea sa Scara virtutilor, vorbeste despre "lacrimile pocaintei celei de bucurie aducatoare", adica despre bucuria iertarii, bucuria ridicarii, bucuria invierii sufletului din moartea pacatului.

Dupa impacarea omului cu Dumnezeu prin Spovedanie, lacrimile pocaintei aduc pace in suflet. Lacrimile nu sunt un scop in sine, dar sunt semnul caintei profunde si semnul bucuriei iertarii si al refacerii comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul bucuriei.

Cantarile noastre bisericesti compuse, in general, de monahi care au plans o viata intreaga, care s-au invrednicit de lacrimile pocaintei si de lacrimile bucuriei, contin o bucurie pasnica si pacificatoare. Ele nu urmeaza ritmul naturii impatimite de placeri, ci urmeaza ritmul metaniilor, acela al pocaintei. O astfel de muzica ne ajuta la sustinerea rugaciu­nii de pocainta.

Muzica din timpul Postului Mare este adaptata acestei perioade, dupa cum si vesmintele liturgice, de culoare cernita, inchisa, ne antreneaza in interioritatea pocaintei; ele ne cheama sa privim nu atat la solemnitatea slujbelor exterioare, cat la saracia sufletului nostru slabit de pacate, pentru a aduna, prin smerita rugaciune, comori de lumina in inima.

Totusi, intrucat pocainta are ca scop bucuria invierii, sambata si duminica din timpul Postului Mare, Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si cea a Sfantului Vasile cel Mare se savarsesc in vesminte luminate, iar miercurea si vinerea, Liturghia Darurilor mai Inainte Sfintite unita cu Vecernia, ca semn de pocainta, se savarseste in vesminte cernite. Aceasta Liturghie este savarsita pentru impartasire euharistica mai intensa intrucat si postul acesta este mai intens sau mai sever.

In Biserica veche nu se savarsea Liturghia Darurilor mai inainte sfintite dimineata, ci seara, la vecernie. In mediul rural, primavara, oamenii mergeau in timpul zilei la camp, iar dupa munca de la camp, seara, veneau si se impartaseau, ca pregatire pentru inviere, deoarece perioada Postului Sfintelor Pasti este potrivita pentru invierea lenta a sufletului din moartea pacatului si cul­mineaza cu explozia bucuriei invierii Domnului din noaptea de Pasti.

Sa rugam pe Hristos Domnul si pe toti sfintii Lui sa ne ajute cu rugaciunile lor si sa ne daruiasca puterea de a simti in suflet roadele pocaintei din Postul Mare, adica sfintirea vietii, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "Noi daruim ceea ce avem, postirea, ca sa primim ceea ce nu avem, nepatimirea."

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Canonul Sfantului Andrei Criteanul - Audio

Canonul Sfantului Andrei Criteanul - Video

                           CANONUL  SFÂNTULUI  

                  ANDREI  CRITEANUL  ,Luni 3 martie,prima parte!

                                 Citit ! 

Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmos:

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor.

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.

Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.

În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, şi gustând pururea din băutura cea amară.

După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă, ce voi pătimi?

Slavă..., a Treimii:

Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Şi acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.

 

Cântarea a 2-a:

Irmosul :

Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celei ce se pocă-ieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.

Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mântuito-rule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Făcându-mi urâţenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumuseţea minţii.

Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mâna Ta.

Pătat-am haina trupului meu, şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule.

Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.

Căutat-am la frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Lucrat-au pe spatele meu toţi mai-marii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.

 

Slavă..., a Treimii:

Pe Tine, Dumnezeul tuturor, unul în trei fețe Te laud: Pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.

Şi acum..., a Născătoarei:

Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una ești prealăudată, roagă-te îndelung să ne mântuim.

 

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte inima mea (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul Sodomei.

În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi apucă şi te izbăveşte în Sigor.

Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!

Păcătuit-am Ţie, eu singur păcătuit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.

Tu eşti Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul şi, rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.

Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.

Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule: păcă-tuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.

Slavă..., a Treimii:

O, Treime-Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi din înșelăciune și din ispite și din peimejdii.

Şi acum..., a Născătoarei:

Bucură-te pântece primitor de Dumnezeu; bucură-te scaunul Domnului; bucură-te Maica vieții noastre. 

 

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am şi păcătuit eu însumi ca un om, şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.

Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?

Deşteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.

N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul şi cu ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.

Dintru aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu şi cunoscătorule, cruţă-mă, izbăveşte-mă şi mă mântuieşte pe mine robul Tău.

Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te.

Arşiţa zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă şi frigul nopţii a suferit, în toate zilele făcând câştig; păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi ia amândouă femeile.

Prin două femei înţelege, fapta şi cuno-ştinţa întru înaltă gândire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se vor săvârşi, suflete.

Slavă..., a Treimii:

Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.

Şi acum..., a Născătoarei:

Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.

 

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

În noapte viaţa mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

Mărturisescu-mă Ţie Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat, a fost vân-dut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.

Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate, urmează, ticălosule şi neiscusitule suflete, şi nu te desfrâna cu pornirile cele nebuneşti, făcând fărădelege pururea.

De s-a şi sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată?

Slavă..., a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

Şi acum..., a Născătoarei:

Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.

 

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri din adânc curat aduc Ţie, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.

Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.

Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, înălţându-ţi mintea cu aripi, cu fapta şi cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.

Slavă..., a Treimii:

Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită: Tatăl şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.

Şi acum..., a Născătoarei:

Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm.

 

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.

 

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

Greșit-am, fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Greșit-am, păcătuit-am şi am lepădat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, şi am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.

Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu, şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.

Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb împărăţia; dar păzeşte-te să nu greşeşti, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.

David, dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se, şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră fapta ce a lucrat, strigând: Miluieşte-mă! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; Însuţi mă curăţeşte.

Slavă..., a Treimii:

Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă, Unime sfântă; lumini şi lumină, şi trei Sfinte şi Unul sfânt, este lăudată Treimea-Dumnezeu. Laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.

Şi acum..., a Născătoarei:

Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.

 

Cântarea a 8-a, glasul 8:

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Miluieşte-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig: Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.

Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.

Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.

Samarineanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.

Minţii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime-Unime, miluieşte-mă.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

 

Cântarea a 9-a, glasul 8:

Irmosul:

Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?

Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de al doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.

Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura în tine nu este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul Celui Drept. Şi rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze.

Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.

Hristos S-a făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte fariseii şi vameşii şi desfrânaţii, pocăindu-se.

Hristos S-a făcut om, împreunându-Se cu mine prin trup, şi toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi chipul smereniei Sale.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l cu rugăciuni şi cu postire, departe de la picioarele tale.

Slavă..., a Treimii:

Pe Tatăl să-L lăudăm, pe Fiul să-L preaînălțăm, dumnezeiescului Duh cu credință să ne închinăm, Treimii celei nedespărțite, Unimii după ființă: ca lumină și lumini și viață și vieți, făcătoarei de viață și luminătoare marginilor.

Şi acum..., a Născătoarei:

Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei cinstite şi părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.