IAȘUL ESTE INIMA MOLDOVEI ,CARE BATE PENTRU TOATA ROMANIA! IAȘUL VA DEVENI CAPITALA ROMANIEI !

                                    Dragii mei, 

Am simtit in inima si-n suflet, ca sa reiau acest Mesaj divin, in care scriam de la Duhul Cel Prea Sfant,despre faptul că,IAȘUL va deveni in timp CAPITALA ROMANIEI sfinte.

Nu degeaba avem acolo in inima Iasului si SFINTELE MOASTE, ale PREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA,Facatoare de MINUNI.

Iata articolul:

                      

               25  Februarie 2019,ora 15,38 !              

                                 Dragii mei,

În aceasta după amiaza,in timp ce scriam aici pe Blog,aud glas care spune asa:
                     
           "CAPITALA ROMÂNIEI la IAŞI !
            Summit de 8 ore  pe 11 (posibil18) Februarie !"

Dragii mei, daca eu am inteles bine,este vorba de un 11 februarie ,daca nu,posibil sa fie 18 februarie.
Care februarie? Al cărui an ? 
Nu stiu a va spune dragilor !
Dar s-avem rabdare si toate ni se vor descoperi noua, de Bunul Dumnezeu si de Maicuta Domnului.
Municipiul IASI dragii mei,a mai fost CAPITALA ROMÂNIEI  .
Iata dragilor :


                .

Capitală de război

Astfel din ziua de 6 decembrie 1916, Iaşii deveneau capitala României sau „capitală de Război” (amplu prezentată în filmul documentar cu acest titlu, realizat de Dana şi Titus Ceia, împreună cu Alina Ţiţei). Oraşul nefiind aproape deloc pregătit pentru o asemenea situaţie, adăpostirea instituţiilor centrale şi a sutelor de mii de refugiaţi punea probleme destul de grele. Lipsind clădirile pompoase ale Bucureştilor, găsirea spaţiilor dorite pentru ministere, comandamente militare, legaţiile ţărilor străine, miniştri şi somităţile capitalei era foarte grea, trebuind sa fie înduplecaţi şi proprietarii clădirilor, unii din protipendada locală.

Ocupându-se cu sârg, primarul Gheorghe Gh. Mârzescu reuşea să găsească o odaie sau măcar un pat pentru toţi cei ce se prezentau la Biroul de cartiruire deschis în Gară, la Primărie sau cei ce, atunci când îi prindea noaptea friguroasă pe străzi, băteau la uşa locuinţei sale din Copou. Retras cu familia la etajul casei, transformase odăile parterului în dormitor comun de tranzit şi primă urgenţă. Cu tactul şi prin bunăvoinţa localnicilor, în câteva zile musafirii s-au cazat, instituţiile centrale, instalate în sedii provizorii, intrând în lucru.

Prim-ministrul I.I. Brătianu (1864-1927) primea găzduire în casa Levin din strada Lascăr Catargi (fostă Română), azi numărul 44 – unde este acum Studioul de Radio Iaşi.

Datorită creşterii populaţiei, scăzuseră şi rezervele alimentare şi, cum scria I.Gh. Duca, se făcea coadă la restaurante pentru o „porţie de fasole“. Încercând înfrânarea preţurilor ridicate de speculanţi, Consiliul comunal a stabilit menţinerea chiriilor la cotele din octombrie 1915 şi a impus preţuri maximale pentru alimentele de primă necesitate, iar, mai târziu, chiar raţii pentru legume, stabilindu-se „câţiva ardei, morcovi, gogoşari sau cepe de căciulă“. Lipsind şi zahărul, s-a interzis cofetarilor fabricarea prăjiturilor sau a torturilor, permiţându-se doar servirea cu zahăr a ceaiului şi a cafelei din orzoaică sau din cicoare prăjită.

Deşi populaţia se zbătea să facă uşoară viaţa refugiaţilor, se simţea mâhnirea şi chiar ostilitatea împotriva parveniţilor care o duceau numai în afaceri tenebroase, petreceri şi desfrâu. Pe străzi foiau maşinile elegante ale suspuşilor, iar pe Lăpuşneau, după-masa, se desfăşura parada învârtiţilor, afaceriştilor, scutiţilor de front, pe larg descrisă de gazetele vremii şi cu durere încondeiată de Mihail Sadoveanu în romanul „Strada Lăpuşneanu“ şi de Sandu Teleajen, în volumul „Turnuri în apă“.

Regina Maria a stat două săptămâni în gara Grajduri

În ziua dezastrului din 12 noiembrie 1916, într-un tren se urca şi regina Maria cu copiii şi o parte din personalul palatului regal, plecând iute spre Iaşi, ca „ultima expresie a catastrofei“ (N. Iorga – „O viaţă de om aşa cum a fost“). Ajunsă în gara Grajduri, duminică 13/26 noiembrie, a rămas acolo vreo două săptămâni, din lipsa unui spaţiu de cazare la Iaşi. Pe lângă dânsa treceau trenuri şi iar trenuri spre Iaşi, unele cu ostaşi către front, altele cu răniţi şi mii de refugiaţi sau cu feluriţi parveniţi şi îmbogăţiţi, numai trenul regal stătea.

Din cauza evenimentelor precipitate, la Iaşi nu era nimic pregătit pentru găzduirea familiei regale şi cu toată zbaterea colonelului Ernest Ballif, ataşat pe lângă trenul regal, nu se găsea un adăpost potrivit.

După Unirea din 1859 construindu-se puţin, oraşului îi lipseau clădiri confortabile şi spaţioase pentru un palat regal cu mulţi membri, personal de serviciu şi gardă.

Aşteptând în trenul friguros, tras pe o linie secundară până la găsirea multdoritei locuinţe, regina, copleşită de gânduri, nota, în jurnalul ei: „Am intrat în necunoscut; unde mă duc? Pentru câtă vreme? Toată lumea e îngrozitor de tristă… Nu ştim unde ne vom opri. Tristă aşteptare, cu multe lacrimi. Trec din vagon în vagon încercând să înviorez pe cei mai disperaţi! Pe la vremea prânzului am ajuns la Grajduri, unde am rămas un răstimp, pe când Ballif a plecat la Iaşi cu o locomotivă ca să cerceteze oraşul şi să vadă unde am putea găsi o locuinţă. Suntem cu totul fără veşti. Vremea e rece; în jurul trenului nostru urlă un vânt vijelios“ („Povestea vieţii mele“).

Drumurile şi şoselele erau pline de convoaie nesfârşite de care şi căruţe, trăsuri, cupeuri şi docare. „De-a lungul şoselelor erau numai cai şi boi rămaşi în drum, care îşi dădeau sufletul într-o crudă agonie, sau hoiturile lor înţepenite. Vedeai adesea şi copii morţi de frig şi de foame, părăsiţi pe câmpiile îngheţate de mamele lor care, în goana nebună, nu avuseseră nici timpul să-i îngroape. Mulţi copii şi tineri mai ales, evacuaţi în grabă de frică să nu fie prinşi de duşman (spre a fi încorporaţi în armatele lor), veneau pe jos tocmai din fundul Olteniei şi Munteniei cu hainele zdrenţuite, cu ghetele bucăţi în picioare, abia târându-se prin ploaie şi noroi. De multe ori cădeau pe străzi istoviţi, cu ochii stinşi, cu mintea pierdută şi-şi dădeau sufletul înainte de a li se putea da vreun ajutor“ (Elena Th. Emandi, „Refugiaţii – Din anii de durere“).

Palatul Cantacuzino, pregătit pentru familia regală

Moldova devenise un imens lazaret cu toate şcolile prefăcute în spitale şi infirmerii, cu drumurile înecate de cârdurile fără sfârşit ale carelor şi căruţelor cu refugiaţi gemând de durere şi foame şi cu liniile ferate blocate de mulţimea vagoanelor şi a trenurilor, transformate în depozite pe roţi, pline de utilaje, materiale şi maşini smulse, la viteză, din fabricile părăsite. Deasupra Iaşului supraaglomerat coborâse negura zilelor de iarnă, cu frig, nesiguranţă, foamete, mizerie, „intrigi, dureri sincere şi ambiţii perfide“ (I. Gh. Duca). Despre zilele acelea, trăite în vagonul de reşedinţă, regina mai scria: „Am petrecut aproape două săptămâni în tren. Ballif mergea mereu la Iaşi căutând o locuinţă pentru mine şi copiii mei. În sfârşit, după multă alergătură, o găsi în casa Comandamentului militar ( Palatul  Cantacuzino-Paşcanu, în care locuise la vizitele anterioare). Mi-a fost pusă la dispoziţe, dar nu era destul de încăpătoare ca să aibă loc şi regele.  Uneori mergeam în oraş cu Ballif, însoţită de câte unul din copii. Toată lumea se revărsase peste Iaşi. Bieţii, tihniţii lui locuitori erau îngroziţi. Orice legătură cu regele era întreruptă. A fost timp de două săptămâni un trai ciudat; eram despărţiţi de orice alte întâmplări ale vieţii. Primirăm vestea căderii Bucureştiului. Aflarăm totodată că Nando (regele), Carol şi Cartierul General se mutau încet, din loc în loc, împreună cu armata ce se retrăgea în Moldova, părăsind oraşele rând pe rând în faţa duşmanului ce înainta mereu. Se dăduse foc la puţurile cu păcură şi la depozitele de grâne. Găzduirea întârziase fiindcă, în casa Cantacuzino, trecută Corpului de Armată, funcţionau unităţi militare legate de activitatea frontului ce trebuiau mutate, iar încăperile, grijite“.

Astfel, Palatul Cantacuzino – acum Palatul Copiilor de la poalele Copoului – devenea una dintre cele mai importante clădiri ale Iaşului. Asupra lui ne vom opri în numărul viitor.

Ion Mitican

.

ISTORIA ROMANILOR

Prima zi în care Iaşiul a fost capitala României

DECEMBER 8, 2014 

După ce în toamna lui 1916 două treimi din teritoriul țării a fost ocupat de Puterile Centrale a urmat o perioadă extrem de grea pentru români. Regele, acţionând de comun acord cu Ion I. C. Brătianu şi cu Barbu Știrbey, a căutat să dea o notă de normalitate unei societăţi complet debusolate şi intrate în panică. În acest spirit s-a pregătit deschiderea sesiunii parlamentare la Iaşi.

Regele a trimis o scrisoare lui Brătianu expimându-și hotărârea de a participa la inaugurarea lucrărilor parlamentare. ”Ieșind și ca fond și ca formă din formulele convenționale, doesc ca discursul tronului să fie mai ales în acest an un apel la patriotismul poporului căruia mă adresez, arătând reprezentanților săi gândurile și simțămintele ce mă călăuzesc. Doresc ca fiecare să pătrundă adânc identitatea aspirațiunilor și jertfelor ce leagă pe suveran și dinastie de națiune. Doresc să dau celor îndreptătiți asigurarea că vor găsi în mine sprijinitorul lor și apărătorul dreptății și al cinstei. În aceste momente de grea cumpănă, când o parte din teritoriul național este invadat, când se cer națiunii cele mai mari jertfe, este nevoie ca poporul să știe că o înțelegere completă domnește între el, suveran și Parlament, precum este o înțelegere deplină între el și Aliați. Doresc ca masele populare și îndeosebi țărănimea să fie profund convinse de solidaritatea aceasta. Țăranul trebuie făcut conștient că luptând pentru unitatea națională și primind să facă jertfe, în proporții poate mai mari decât clasele diriguitoare, el luptă și pentru propia dezrobire politică și economică”. Așadar regele Ferdinand- spre deosebire de Carol I- nu numai că nu avea rezerve în fața reformelor, ci din contră, se dovedea un susținător convins al acestora. Pe baza ideilor formulate de rege, I.G. Duca a scris textul Mesajului pe care monarhul l-a aprobat.

I. G. Duca

Parlamentul s-a deschis pe 9 decembrie 1916 în sala Teatrului Național din Iași, cu protocolul obișnuit: regele a sosit cu trăsura, lacheii(servitorii) erau galonați(împodobiți cu galoane) cu livreaua(uniforma) Hohenzollernilor iar escorta purta coifuri prusace. ”Lumea văzând cortegiul trecând pe străzile Iașiului precum cel din București s-a simțit înviorată, întărită în nădejdile ei, îmbărbătată în faptele ei. Prin urmare nu suntem cu totul distruși. Vasăzică sunt totuși lucruri care au rămas neatinse de vijelie, Coroana nu se socotește umilită că a ajuns la iași. Poartă capul sus fiindcă desigur și credința ei în ziua de mâine e vie. Astfel de vorbe se auzeau. Astfel de gânduri treceau prin mințile oamenilor și îndeosebi ale sărmanilor refugiați”.

Regele a citit mesajul tronului într-o atmosferă solemnă, subliniind problemele esențiale cu care se confrunta România și căile pentru rezolvarea lor. A justificat intrarea în război. ”Pentru a apăra interesele neamului nostru și a-i asigura unitatea și viitorul, România este datoare să intervie. De aceea, unind soarta ei cu aceea a puterilor prin a căror victorie se va așeza viața europeană pe baza principiilor naționalităților, ea a declarat război Austro-Ungariei”. A subliniat necesitatea reformelor: ”Vitejia lui (țăranului) îi dă drepturi și mai mari asupra pământului pe care-l apără și ne impune mai mult ca oricând datoria ca la sfârșitul războiului să se înfăptuiască reformele agrare și electorale pe temeiul cărora această Adunare a fost aleasă”.