Dragii mei,
Astăzi în timp ce ma odihneam puţin , stand in pat cu ochii închişi ,aud fratilor, aud o Discuţie între două glasuri distincte între ele.
Era un glas trist şi extrem de îndurerat şi deznădăjduit, care spunea tremurând aşa :
"Trăim vremuri grele, vremuri tulburi !
În fiecare zi, este tot mai greu !
Oamenii sunt tot mai răi, mândri şi orgolioşi .
Nu mai au Credinţă ,nu mai au milă
faţă de Aproapele, se omoara unii pe alţii.
Părinţii pe copii, copiii pe părinţi !
Mamele îşi omoară Pruncii din pântece .
Bolile fără leac, molimele ,
cuprind încet, încet, Lumea aceasta.
Războaie , dezastre , foamete
şi ură,toate cuprind Lumea aceasta.
Nu mai am nicio Nădejde de mai bine,
în Lumea aceasta !
Iar un glas dojenitor şi blând ,îi spune :
Nu se poate să-ţi pierzi Credinţa şi Nădejdea în Dumnezeu !
Iisus Hristos ne-a promis O Lume mai bună.
Trebuie să crezi că există O Lume mai bună, faţă de răutăţile trăite în Lumile acestea !
Pe Lumile acestea Răul a pus stâpânire, dar Iisus Hristos ne va duce într-o Lume mai bună, în comparaţie cu Lumile în care trăim .
Trebuie să crezi aceasta !
Fraţilor,
După cum aţi observat, al doilea glas spune despre LUMILE acestea , si nu despe Lumea aceasta, ci despre Lumile...acestea,
care sunt pline de răutăţi.
Ne spune că, există O LUME mai bună, în comparaţie cu LUMILE de azi.
Dragilor, cu adevărat ne vom bucura de O Lume mai buna, atunci când Mântuitorul va hotărâ aceasta, si vom lăsa în urmă LUMILE noastre, în care traim . Le vom lăsa în urmă ,ca pe un cosmar despre care, nu mai dorim ca sa ne amintim.
Să fim pregătiţi fraţilor în fiecare clipă a vieţii noastre, ca să-L primim pe IISUS HRISTOS ,atunci când EL va veni pentru a doua oară pe Pământ.
Să fim pregătiţi sufleteste , prin Rugăciune curată, prin săvârşirea de fapte bune, prin iubirea faţă de Aproapele, prin tot ce înseamnă ,CREDINŢĂ ,NĂDEJDE şi DRAGOSTE ! Prin împlinirea acestor trei Virtuţi Dumnezeiesti.
Să nu răplătim fraţilor, Răului cu Rău ! Ci să facem Binele , indiferent de conjuctura în care ne aflăm.
Aşa Îi este plăcut BUNULUI DUMNEZEU şi MĂICUŢEI DOMNULUI , ca noi Fiii Săi, să fim buni si milostivi, să avem Credinţă ,Nădejde şi Dragoste, şi să nu ne abatem nicio clipă de la CALEA Lui Dumnezeu.
Cu dragoste, Maria.
Se intimpla ceva suspect in ultimele zile cutremure in Zona Balcanica in Grecia,Turcia si 3 in Romania in aceiasi zi in judetele Vrancea ,Buzau si cel mai marisor in Bacau-craciun.
RăspundețiȘtergerehttps://m.mediafax.ro/social/un-cutremur-de-suprafata-s-a-produs-vineri-in-romania-20229079
RăspundețiȘtergereInca un cutremur se va produce foarte curând
Vizionati seria de filme documentar despre INGER RUS - Otroc Veaceslav.
RăspundețiȘtergereDaca are cineva seria 2, partile 3 si 4 si poate oferi un link, ar fi de folos tuturor!
Cautati pe vimeo inger rus cu sonor.
ȘtergerePe Youtube gasiti "INGER RUS" - film 1 (cu cele 4 parti) si film 2 (seria 1 si 4). Pe Vimeo eu am gasit si seria 2 de la film 2. Ar mai trebui si seria 3 (film 1). De mare folos aceste informatii! Este un sfant contemporan. Doamne ajuta!
ȘtergereSeria 3 din film 2 lipseste! Poate sa ajute cineva cu vreun link?
ȘtergereMine la 13 Marsul LGBT sexomarxistii in Bucuresti-craciun
RăspundețiȘtergerehttps://m.facebook.com/groups/314419199110498/permalink/811500639402349/
RăspundețiȘtergereDoamna Maria asa este
RăspundețiȘtergereLumea in care trăim este mult schimbată in rău.
Pe unde mergi ,pe unde vezi accidente,bătăi,certuri,nepăsare,minciună etc.
Parca sa dezlănțuit iadul,asa răutate nu sa mai văzut.
Nu ne rămâne de cât credința și rugăciunea fierbinte la Dumnezeu și Maica Domnului.
Nădejde in Dumnezeu este Tata-l Ceresc.
Suntem creația lui si nu ne va lăsa pe mâna lui Satana care vrea distrugerea a tot cei bun și frumos.
Dumnezeu nu va îngădui mult timp,va scurtă acest timp.
O zi binecuvântată tuturor.
Conform credintelor vechi egiptene de acum 7000 de ani scrise pe ziduri si in papirusuri ,oamenii ar fi creati de extraterestri-zei ca un experiment de comparare in 4 grupuri dinsticte din locuri diferite ale Pamintului dupa culoarea pielii ;Albi,negri.galbeni-chinezii si pieile rosii-indienii bastinasi in cele doua Americi,iar cind oamenii din cele 4 tipuri experimentale se vor amesteca [corci genetic] atunci va venii SFIRSITUL LUMII-a acestui experiment care consta in comparatia intre cele 4 grupe de oameni create fiecare de 4 grupe de extraterestri diferiti veniti din sisteme solare diferite ale Universului ca un concurs intre ei.
RăspundețiȘtergereDaca continuam rationamentul vedem ca oameni au si 4 grupe sanguine diferite;O=I,A=II,B=III,AB=IV . ca o confirmare pe care egiptenii antici nu o cunosteau atunci-craciun.
Invazia extraterestra este pe aproape. Urmează o perioadă de pregătire si de dezvaluire a cazurilor de contact cu extraterestrii. Vor apărea multe articole cu ozn-uri, dar și multe anunțuri făcute de așa-ziși profeți sau prezicatori!?!?
ȘtergereIn scrierile crestin-ortodoxe si in "Inger rus - Otroc Veaceslav" se spune foarte clar ca extraterestrii sunt demoni.
ȘtergereCăutați despre extratereștrii antici Annunaki.
Ștergere19.17, ce sa vedem despre extraterestrii antici? Asta e ce se vrea sa vi se prezinte - ca extraterestrii ar fi creat lumea.
ȘtergereNu, nu ei au creat lumea!
Dumnezeu este Cel care a creat lumea.
Nu mai credeti toate prostiile despre extraterestrii. Ei sunt demoni, suflete cazute, inferioare, asa cum se spune.
Extratereștrii nu sunt demoni,sunt ființe ce trăiesc în afara spațiului terestru deci pe alte planete și este foarte probabil sa existe căci Universul e extrem de mare.Nu mai credeți ce zic toți aiuriții că ar fi demoni,e pur și simplu medieval sa crezi asta,așa credeau și băștinașii pe vremuri:)Extratereștrii sunt ființe inteligente sau mai puțin inteligente decât noi și în curând ii vom găsi sau ne vor găsi ei pe noi
Ștergere21.02-Alyn: Adica dupa umila ta parere, indraznesti sa ii numesti pe sfintii si ingerii lui Dumnezeu "aiuriti" sau chiar pe Dumnezeu... Ce blasfemii indrugi acolo! Mai esti si eretic.
ȘtergereMedieval e sa crezi ca extraterestrii sunt buni. Nu, ei nu sunt entitati bune, ci malefice.
ȘtergereAstazi au defilat prin Bucuresti unii din prietenii lui Iohannis,Homosexualii -LGBTQ, pentru care acesta a boicotat Referendumul pentru Familia Crestina,ceilalti fiind Traficantii ca cel desoperit in telefonul lui Dinca si consilier la Cotroceni motiv pentru care s-a blocat cercetarea retelei lui Dinca pentru ca ar iesi la iveala toate retelele de la cei mici de la vami pina la cei mai mari in stat,politie,procurori etc implicati din 1990 in rapiri de femei tinere chiar si din strada.-craciun.
RăspundețiȘtergereDaca prima Mafie romaneasca post-revolutie avea sediul la Monaco ,cea Noua 'Liberala' are sediul cunoscut la MIAMI unde si 'liberalul' Iohannis e cunosut ca ar avea cel putin doua case dar pe alte nume din care una pe cel al finului Vecerdea 'marele' tenisman de carton.-craciun.
RăspundețiȘtergere