luni, 30 noiembrie 2020

ACATISTUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI ,OCROTITORUL ROMÂNIEI !

                           Acatistul  Sfântului  Apostol  Andrei , 

                         Cel Întâi Chemat ! 

                                              30 Noiembrie  2020 !
                   
                                          
Condacul 1
Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Icosul 1
Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:
Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că şi pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viaţă;
Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 2-lea
Cu cuvântul Evangheliei, Andrei prealăudate, din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Cel ce eşti cetăţean de taină, însuţi văzătorule, şi ritor al cunoştinţei lui Hristos cel de negrăit, care ai luat de sus Duhul cel Sfânt, grăieşti în limbi şi împarţi darurile. Pentru aceasta lăudăm darul luat şi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că fiind sfâşiat de păgâni, Domnul Iisus te-a făcut sănătos;
Bucură-te, că pe mulţi dintre cei mai buni creştini i-ai hirotonit episcopi şi preoţi;
Bucură-te, că prin oraşe şi sate umblând şi propovăduind, pe mulţi i-ai făcut creştini;
Bucură-te, că, după mulţi ani de propovăduire, la sfârşit ai ajuns la mucenicie;
Bucură-te, că păgânii necredincioşi, chinuindu-te, pe cruce te-au pironit cu capul în jos;
Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
Bucură-te, că Domnul Hristos a pus scumpă cunună pe capul tău;
Bucură-te, că toate cetele cereşti pentru încununare cântări preafrumoase au cântat;
Bucură-te, că îngerii şi sfinţii cu bucurie în palatul tău osebit te-au aşezat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi smerit închinător;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 3-lea
Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Andrei, şi de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor, şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Mărgăritarul cel de mult preţ, cel ascuns în taina inimii tale, în lume l-ai pus înainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinţă păgânii primindu-l, comoară l-au făcut. Pentru aceasta aducem ţie laudă:
Bucură-te, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al nostru mijlocitor înaintea Preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucură-te, temelia preaîntemeiată a mărturisirii lui Hristos;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credinţa cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, învăţătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, prin care Domnul Hristos Se sălăşluieşte;
Bucură-te, prin care satana se nimiceşte;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 4-lea
Ca o vestire Evanghelia în mâini luând, mult-lăudate Andrei, tot pământul ai îmbogăţit de dumnezeiască propovăduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, împreună cu chinurile tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Capiştile prefăcându-le în biserici ale lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andrei, ai sfinţit în ele pe fiii botezului, pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin Duh. Pentru aceasta cântăm ţie laudele acestea:
Bucură-te, al cântărilor îngereşti ascultător;
Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, îndumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, cerule mai înalt decât cerul;
Bucură-te, că te-ai arătat părtaş al firii dumnezeieşti;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Bisericii de trebuinţă folositor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 5-lea
Cunoscut-ai aşezămintele firii, mărite Andrei, vrednicule de minune, şi părtaş pe fratele tău Petru l-ai primit grăind: „Aflat-am pe Cel dorit!” Şi i-ai arătat cunoştinţa Duhului. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Cu mreaja cuvântului, dintru adâncul înşelăciunii, ai vânat peşti cuvântători, fericite Apostol Andrei, şi la masa lui Hristos, mâncare curată i-ai adus luminaţi; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, Andrei, îndulcire a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credinţa s-a lăţit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate cele lumeşti gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că tuturor toate te-ai făcut, ca pe mulţi să-i mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult-încăpător;
Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;
Bucură-te, pentru cei orbi dumnezeiască alifie;
Bucură-te, pentru cei bolnavi minunată doctorie;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepte de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 6-lea
Dumnezeiască punte, Atotfăcătorul şi de lumină strălucitorul Duh, întru tine, mărite Apostole Andrei, sălăşluindu-Se cu dumnezeiască cuviinţă în chipul limbii de foc, te-a arătat propovăduitor al celor de negrăit. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Lepădând mrejele cele pescăreşti şi luând crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, şi mreaja Duhului aruncând, în loc de peşte, pe oameni ai vânat. Slavă Duhului ce ţi s-a dat ţie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:
Bucură-te, al dumnezeieştii întrupări înalt tâlcuitor;
Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minţii;
Bucură-te, comoară dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor învăţători;
Bucură-te, cel ce la împărţirea muncii de propovăduitori ai ales neamurile;
Bucură-te, că între cei neputincioşi minuni alese ai făcut;
Bucură-te, al umbrei legii surpător;
Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;
Bucură-te, cel ce în cuvinte preaînţelepte te-ai îmbogăţit;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi cu răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, casă preacinstită a Sfintei Treimi;
Bucură-te, Biserică a fiilor duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 7-lea
Dobândit-ai pe Cel pe Care L-ai dorit, fericite Apostole Andrei. Iar acum în lăcaşurile cele nestricăcioase cu Dânsul locuind, seceri snopii ostenelilor tale după vrednicie; pentru aceasta cu cântări slăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Iubit-ai pe Stăpânul şi după Dânsul ai mers pe urmele Lui, în viaţă bine povăţuit, şi Pătimirilor Lui fără înşelăciune, preacinstite Andrei, până la moarte urmând; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, a necuvântării de Dumnezeu neapropiată înălţime;
Bucură-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscută în adâncime;
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, gura de foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, al Împărăţiei cerurilor celei de veselie primitorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare care grăieşti cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndulcire a urechilor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos mântuieşte sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul 8-lea
Cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, întru tot lăudate Andrei, duhurile demonice cu cuvântul se izgonesc, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cel ce din Betsaida ai ieşit, pe noi ne chemi a prânzi prăznuirea ta, punându-ne-o nouă înainte astăzi; cu vitejiile luptelor tale şi cu sarea lui Hristos mintea noastră sărând-o, mâncărurile tale dulci s-au făcut nouă, adică: învăţăturile de sfaturi cereşti; pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi cu păgânătatea;
Bucură-te, calea cea adevărată a celor rătăciţi;
Bucură-te, al luminilor lui Hristos văzător şi propovăduitor;
Bucură-te, al pătimirilor lui Hristos preaales mărturisitor;
Bucură-te, al minunilor Domnului bun lucrător;
Bucură-te, iconomia frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, al luminii celei gândite luminoasă descoperire;
Bucură-te, dreaptă arătare a chinurilor ce-i aşteaptă pe cei păcătoşi;
Bucură-te, gură care vesteşti pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, privitorule al priveliştilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 9-lea
Poruncindu-ţi-se a te sui la Muntele Sionului cel înţelegător, Apostole Andrei, şi paharul mântuirii luând, bucurându-te l-ai băut, trecând prin moarte la viaţa cea dumnezeiască, unde este Hristos Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Focul Preasfântului Duh ce s-a coborât de sus peste tine, întru tot lăudate Apostole Andrei al lui Hristos, ţi-a poruncit ţie cu limbă nouă, cu care niciodată nu ai grăit, să vesteşti până la marginile lumii măririle Lui. Pentru aceasta aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, că tu ai binevestit Pătimirile şi Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că tu singur lămureşti pogorârea în iad a demonilor;
Bucură-te, cel ce eşti plin de roadele Preasfântului Duh;
Bucură-te, de darurile Lui îndestulătorule;
Bucură-te, prin care Sfânta Treime S-a propovăduit;
Bucură-te, prin care Unimea Treimii s-a slăvit;
Bucură-te, sănătate preaminunată împărţită credincioşilor;
Bucură-te, cel ce eşti rană de mult plâns demonilor;
Bucură-te, lumină mai strălucitoare decât soarele;
Bucură-te, povăţuitorul şi lumina orbilor;
Bucură-te, luminătorul tuturor;
Bucură-te, al vrăjmaşilor puternic biruitor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 10-lea
Cine te-a învăţat a grăi aşa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ţi-a luminat mintea ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Se înspăimântează tot cugetul de propovăduirea ta, pe care ai trâmbiţat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos şi văzătorule al celor de sus, cel ce eşti cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cântăm ţie:
Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucură-te, că, prin ajutorul tău, tiranul satana se izgoneşte de la noi;
Bucură-te, că gândurile cele rele şi bolile le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiţi;
Bucură-te, sănătatea trupească a oamenilor îmbolnăviţi;
Bucură-te, cârmaci preaminunat al celor ce înoată pe ape;
Bucură-te, împreună călător cu cei ce călătoresc pe uscat;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, cel ce ajuţi rugăciunilor noastre spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 11-lea
Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai înainte aprinzându-te cu râvnă de credinţă, orator de Dumnezeu grăitor te-a arătat pe tine, mărite Apostole Andrei, cel ce cânţi Mântuitorului nostru: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Cel de lumină purtător şi de veselie făcător, fericite Andrei, apostole al lui Hristos, dumnezeiască pomenirea ta rază de tămăduire străluceşte nouă, celor ce cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, stea mai luminoasă decât soarele;
Bucură-te, sfeşnic care străluceşti cu raza de aur;
Bucură-te, dătător de daruri al creştinilor drept-credincioşi;
Bucură-te, al călugărilor celor mâhniţi ajutător în necazuri;
Bucură-te, cel ce eşti izgonitor înfricoşător al demonilor;
Bucură-te, frumuseţea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cămară preacinstită cu bun miros a lui Hristos;
Bucură-te, podoaba cea preacinstită a apostolilor;
Bucură-te, luminătorul cel preamărit al mucenicilor;
Bucură-te, veselia cea de bucurie făcătoare a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda cea fericită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, rugătorule, mijlocitorule şi folositorule al tuturor ortodocşilor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 12-lea
Ca un ucenic preaales al Celui ce S-a pironit de bunăvoie pe Cruce, Stăpânului tău până la moarte urmând, bucuros te-ai suit la înălţimea crucii, mergere făcându-ţi la ceruri, de trei ori fericite Apostole Andrei. Pentru aceasta cântăm cântarea cea îngerească lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Mulţumim ţie, mărite Apostole Andrei, noi, neamurile cele de tine luminate şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu sfinţii îngeri şi părtaşi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem ţie după vrednicie acestea:
Bucură-te, Apostole Andrei, nume preascump şi dulce nouă, drept-credincioşilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucură-te, păzitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă şi binemirositoare a raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt ca o scară, care ne urcă pe noi la ceruri;
Bucură-te, arma cea nebiruită a binecredinciosului popor;
Bucură-te, cel ce biruieşti în război tabăra potrivnicilor;
Bucură-te, cel ce ne dai nouă ploi potrivite;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce aperi sfânt lăcaşul acesta de foc;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vicleşugul vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce la sfârşitul vieţii noastre ne ajuţi ca prin pocăinţă să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Condacul al 13-lea
O, preaminunate Sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealăudate, şi să ne învredniceşti de bucuria raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Sufletul meu cel tulburat..., Condacul 1: Pe ucenicul cel întâi chemat..., şi această
Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.
Şi se face otpustul.

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA ,LA MAREA SARBATOARE A SFANTULUI APOSTOL ANDREI !

                              30  Noiembrie  2020!      

       SFÂNTUL APOSTOL ANDREI !


  PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA !

                        Image result for PARINTELE CLEOPA

CondaculFiul al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu şi acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit.

Sfântul Apostol Andrei – 30 noiembrie
                                Iubiţi credincioşi,
Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării.
Sfântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol  Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, şi se îndeletniceau cu pescuitul.
La început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul şi L-a întrebat: Învăţătorule, unde locuieşti? Iar Domnul i-a răspuns: Vino şi vezi! (Ioan 1, 38-39). şi a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.
Nu după multe zile, Andrei şi Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit peşte. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).
Din clipa aceea au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la  moarte şi Înviere, fiind martori ai minunilor şi Învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre.
Deci, mai întâi a creştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea de azi.
El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire mare cu hramul "Sfântul Apostol Andrei".
Dupa ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis – Constanţa de  azi – Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia – Bulgaria de azi –, prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu multă putere.
Văzând aceasta ighemonul cetăţii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare şi l-a aruncat în temniţă cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulţi credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe o cruce în formă de X, dându-şi sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero.
Iubiţi credincioşi,
Aceasta este viaţa şi pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe ţări, a dărâmat capiştile idoleşti, a botezat nenumăraţi creştini, a întemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoţi şi episcopi şi a adus la credinţa în Hristos mai multe ţări, printre care şi ţara noastră.
Deci noi românii avem Biserică de origine apostolică, întemeiată în primul secol, după înălţarea Domnului la cer. Noi nu suntem creştinaţi ca popoarele slave către sfârşitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpaţi şi la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia şi s-au creştinat în anul 950 de Ştefan cel Sfânt; iar slavii au venit şi ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei şi s-au creştinat mai târziu – bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 şi ruşii în anul 988.
Aşa a rânduit pronia divină ca să primim credinţa creştină direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade să fim permanent recunoscători.
Iubiţi credincioşi,
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne creştineze şi să ne unească cu Hristos prin Botez şi pocăinţă. Suntem o ţară creştină de origine apostolică. Să ne facem vrednici de această ţară. Să păstrăm cu sfinţenie poruncile Domnului scrise în Sfânta Evanghelie şi propovaduite de Apostoli. Fără povăţuitori nu ne putem mântui şi fără preoţi buni rătăcim calea pocăinţei. Dar dacă ascultăm de Domnul, ascultăm şi de Biserică.
Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire.
Să ascultăm de Sfinţii Apostoli ca de Însuşi Hristos. Să ascultăm de episcopi şi de preoţi ca de Apostoli, că ei vor da seama pentru sufletele noastre. Să nu lipsim de la biserică în sărbători, că aici este Hristos cu toţi sfinţii. Aici este mântuirea noastră, bucuria noastră, viaţa noastră. Să nu ascultăm pe trimişii lui antihrist, care se leapădă de Biserică, de Cruce şi de toate cele sfinte.
Apoi sunteţi datori să învăţaţi copiii frica Domnului. Să faceţi  misiune şi apostolat prin şcoli, prin spitale, prin casele creştinilor, prin milostenii şi cărţi sfinte ortodoxe. Dar mai ales în casele dumneavoastră.
Să trăim cu Hristos, să ajutăm la mântuirea copiilor noştri şi a celor din jur şi nimic să nu facem fără episcop, fără preot, fără duhovnic. Ei sunt apostolii noştri pe pământ. De vom face aşa, vom dobândi mântuirea sufletelor noastre, cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfântului Apostol Andrei. Amin.
Părintele Ilie Cleopa
..

                                         Cu dragoste, Maria !

SFÂNTA EVANGHELIE , LA MAREA SĂRBĂTOARE A SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI , CEL DINTÂI CHEMAT LA APOSTOLAT !

                                 30  Noiembrie 2020 !


               SFÂNTUL  APOSTOL  ANDREI  !

                 APOSTULUL  ROMÂNILOR ! 
                            
                                          Image result for SFANTUL ANDREI
                                                           


SFÂNTA EVANGHELIE ,DE LUNI 30 NOIEMBRIE 2020, 

LA MAREA SĂRBĂTOARE A SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI , CEL 

DINTÂI CHEMAT LA APOSTOLAT ! 

SFANTUL ANDREI ,ESTE OCROTITORUL ROMÂNIEI ! 

                      

                       La 30  NOIEMBRIE  2020,                                   sărbătorim cu mare dragoste,
                     pe SFANTUL  APOSTOL ANDREI,
                     CEL  dintâi chemat ! 

                                           LA  UTRENIE,
                       SFÂNTA  EVANGHELIE  DE LA  MATEI 
                                           ( IV, 18-23 ).

În vremea aceea , pe când umbla IISUS pe lângă marea Galileii, a văzut pe doi fraţi : pe SIMION , care după aceea a fost numit Petru, şi pe ANDREI fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis : veniţi după MINE şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei , lăsându-şi mrejele în clipa aceea , au mers după DÂNSUL. 
De acolo, mergând EL mai departe, a văzut alţi doi fraţi :pe IACOB al lui ZEVEDEU şi pe IOAN , fratele lui, în corabie cu ZEVEDEU, tatăl lor, cârpindu-şimrejele , şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia si pe ZEVEDEU , tatăl lor, au mers după DÂNSUL. Şi a străbătut IISUS toată Galileea , învăţând în sinagogile lor şi propovăduind EVANGHELIA împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă în popor.
SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE !
                        AMIN !

                              La SFANTA  şi DUMNEZEIASCA  LITURGHIE, 
                        SFANTA  EVANGHELIE de la Ioan !

                                           ( I, 35- 51)

În vremea aceea stătea IOAN şi doi dintre ucenicii lui şi privind pe IISUS,care trecea, a zis : iată MIELUL lui DUMNEZEU . Cei doi ucenici, i-au auzit grăind acestea şi au mers după IISUS. Iar IISUS, întorcându-SE şi  văzându-i  mergând după EL, i-a întrebat : ce căutaţi ? Iar ei I-au răspuns: Rabi (ce se tâlcuieşte :ÎNVĂŢĂTORULE ), unde locuieşti ?  EL le-a zis : veniţi şi veţi vedea. Deci au mers şi au văzut unde locuia şi au rămas la EL în ziua aceea.Era ca la al zecelea ceas şi ANDREI , fratele lui SIMON  PETRU , era unul dintre cei doi care auziseră pe IOAN şi veniseră după IISUS.
Acesta a găsit întâi pe SIMON, fratele său şi i-a spus : am găsit pe MESIA (ce se tâlcuieşte : HRISTOS ). Şi l-a adus la IISUS, care, privind la el , i-a zis : tu eşti SIMON , fiul lui IONA. Tu te vei numi CHIFA (ce se tâlcuişte: PETRU ).
Iar a doua zi a vrut IISUS să meargă în Galileea şi a găsit pe FILIP şi i-a zis: vino după MINE . 
Şi FILIP era din Betsaida, din oraşul lui ANDREI şi al lui PETRU.
FILIP a găsit pe NATANAIL şi i-a zis : am găsit pe ACELA despre care a scris MOISE în lege şi au scris Proorocii , pe IISUS, FIUL lui IOSIF din Nazaret. Iar Natanail i-a zis : din Nazaret poate să fie ceva bun ? Şi FILIP i-a zis : vino şi vezi. IISUS a văzut pe Natanail venind către DÂNSUL şi a zis despre el : iată, cu adevărat israelitean în care nu este vicleşug . NATANAIL L-a întrebat : de unde mă cunoşti ?Iar IISUS, răspunzând , i-a zis : mai înainte ca FILIP să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanail şi I-a zis :  RABI , TU  EŞTI  FIUL  LUI  DUMNEZEU. TU  EŞTI  ÎMPĂRATUL  LUI  ISRAEL. 
Răspuns-a IISUS şi i-a zis :  pentru că ţi-am spus  că te-am văzut sub smochin , tu crezi ? Mai mari decât acestea veţi vedea. Apoi i-a zis :  adevărat, adevărat vă spun vouă, de acum veţi vedea CERUL deschizându-se şi pe Îngerii LUI  DUMNEZEU suindu-se şi pogorându-se peste FIUL  OMULUI.

                  Precum si Sfanta Evanghelie de la Luca !
                                  (XVIII, 18 - 27 )

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat , zicând : Învăţătorule bune , ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică ?Iar Iisus i-a zis : pentru ce Mă numeşti bun ? Nimeni nu este bun , decât numai singur Dumnezeu . Ştii Poruncile : să nu faci desfrânare , să nu ucizi, să nu furi , să nu fii mărturie mincinoasă ; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta .
Iae el I-a răspuns : toate acestea le-am păzit din tinereţile mele . Auzind acestea , Iisus i-a zis : încă una îţi mai lipseste . Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoara în ceruri ; apoi vino şi urmează Mie. Dar El , auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat .Văzându-l că s-a întristat , Iisus a zis : cât de greu vor intra în Împărăţia Lui Dumnezeu, cei care au averi  ! 
Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului , decât pentru bogat să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu.Iar cei care au auzit acestea , au zis : atunci cine poate să se mântuiască ?  Iar Dânsul a răspuns : cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.  

SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE !

                              Dragii mei, 

Să nu ne adunăm Comori pe Pământ ! Ci prin Credinţa noastră, prin faptele noastre bune, prin Post si Rugaciune, prin mila faţă de Aproapele, să ne adunăm Comori în Cer.
Aici, în Cerul Sfânt ,Dumnezeu ne înmulţeste Comoara si astfel, vom dobândi Împărăţia Cerească!
Dragii mei, sufletul nostru are nevoie de DUMNEZEU, precum avem noi nevoie de aer ca să nu murim.
 Să mergem  la SFÂNTA  BISERICĂ şi să ne hrănim inima si sufletul cu TAINA  SFINTEI ŞI DUMNEZEIEŞTII  LITURGHII !
Să lăsăm la o parte toate treburile pe care ni le scoate în cale diavolul, si să mergem la Sfanta Biserică măcar în Sfanta Duminicsi la Marile si Sfintele Sarbatori din cursul saptamanilor.
Vom deveni mai buni, mai milostivi si plini de dragoste intru DUMNEZEU şi MAICA  DOMNULUI si faţă de Aproapele nostru.


                                            Cu dragoste, Maria

duminică, 29 noiembrie 2020

AERUL CA O VAMPIRIE ! MIROASE A VAMPIRIE !

                                                  28 Noiembrie 2020,ora 6,16 !


                                       Dragii mei,

Tot in aceasta dimineata,m-a trezit un glas care spunea asa:

               "Vampirie !

Apoi ,intreaba pe cineva nevazut de mine:

           N-ai vazut aerul? Nu l-ai vazut?

Si i se raspunde calm:

           Nu!

Si iarasi:

         Miroase a vampirie!

        Simt ca .....!(si nu mai spune mai departe).

Iar ceea ce auzeam,mi se arata si scris in aer cu litere mari.

Prieteni dragi,iata ca vestile nu sunt deloc bune la nivel mondial !

Dar,nu avem cui cere ajutorul,decat numai IMPARATULUI IISUS HRISTOS si PREA CURATEI FECIOARE MARIA.

Sa cadem in genunchi si sa imploram iertare de la Duhul Sfant(voiam sa scriu iertare de la Dumnezeu,dar un glas imi spune chiar in clipa cand scriu acum,asa:

                "Sa cerem iertare de la Duhul Sfant!"

De vom face asa dragilor, veti vedea cum vom fi din nou fericiti si liberi precum pasarile Cerului.

Sa impletim dragostea divina ,cu iubirea faţă de Aproapele nostru ,si nu vom avea cum sa mai gresim.

Sa lasam toate la o parte,toate treburile fratilor,si sa mergem la Sfanta Biserica ca sa ne spovedim si sa primim cu vrednicie din Mana Mantuitorului Hristos ,care sta in chip nevazut cu Potirul sfant in Mainile Sale,sa primim Sfanta si dumnezeiasca Impartasanie ,cu Prea Scump,cu Prea Sfant Trup si Sangele Său,Carui I se cuvine toate cinstea ,slava si inchinarea,Amin!

                                    Cu dragoste,Maria.

P.S.

Eu nu cunosc dragii mei,daca in acest Mesaj este vorba tot de COVID 19,sau Doamne fereste ,va veni ceva si mai cumplit asupra omenirii!

Dumnezeu si Maicuta Domnului sa ne ocroteasca pe fiecare in parte,cu mila si cu iubirea Sa de oameni,Amin!

TRECEM PRINTR-O CUMPLITA PANDEMIE ! POPULATIA GLOBULUI DE PE PAMANT,TRECE PRINTR-O CUMPLITA PANDEMIE !

                                                              PANDEMIA CORONAVIRUS,SAU VINE O ALTA PANDEMIE SI MAI CUMPLITA ?

                         28 Noiembrie 2020,ora 4,17 !

                                     Dragii mei,

În aceasta dimineata in zori,ma trezeste un glas care spune ceva extrem de ingrijorator.

Glasul spunea asa:

                 "Trecem printr-o Pandemie cumplita !

                Printr-o asa Pandemie ,populatia globului de pe pămant ,trece.

Trece printr-o asa cumplita Pandemie!

Miluieste-ne Doamne,miluieste-ne si nu ne lasa pe noi !"

Dragii mei,daca vom scapa de aceasta Pandemie sau de o posibila alta Pandemie care ar putea sa se abata asupra omenirii,atunci,numai BUNUL DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI ne mai pot scoate.

Sa avem mare grija dragilor, COVIDUL ucide !

Sa ne protejam ,atat cat se poate omeneste posibil.Sa imploram pe Dumnezeu si pe Maicuta Domnului ca sa ne ocroteasca cu mila si cu niubirea Sa de oameni,si sa alunge in pustiu neumblat toate bolile si toti virusii plantati sau neplantati.Dar,cred eu,ca cei mai multi virusi care ucid oamenii,sunt plantati de miliardarii lumii intregi,pentru a mai reduce din populatia globului pamantesc.

Insa,toti cei care se cred dumnezei pe pamant si fac astfel de acte ucigase,vor arde vesnic in focul iadului, acolo se vor chinui pentru vesnicie.

Sa ne rugam fratilor, sa ne spovedim la Preot,sa ne impartasim cat mai des,sa fim buni si milostivi,sa ne intarim in Credinta,sa ne iubim Aproapele ca pe noi insine si vom reusi ca sa trecem mai usor peste toate chinurile si suferintele.

                            Cu dragoste,Maria!

ROMÂNIA ESTE OCROTITA, DE DUHUL CEL PREA SFANT !

     4                               Dragii mei, 


Astazi dimineata ,treaza fiind, mai stateam in pat cu ochii inchisi.
Brusc,vad Cerul de deasupra mea ca fiind un Cer senin si frumos.
Dar, asa precum curge apa in cascada ,mai iute veneau norii negri si grosi. 
Tot Cerul senin dinspre rasarit,se facuse negru dens si năvalea val vartej si peste Cerul Romaniei.
Dar,peste Cerul negru care navalise si peste ROMANIA, a  zburat VULTURUL cu SFANTA CRUCE in cioc.

Image result for NORI NEGRI...Image result for VULTURUL ROMANIEI

In clipa in care a ajuns la marginea Cerului senin si avea in spatele Său Cerul negru si dens, VULTURUL isi intinde aripile foarte larg,iar capsorul si-l culca pe Cerul senin, avand in ciocul său Crucea LUI HRISTOS.
Si asa ,pe marginea Cerului senin, VULTURUL a oprit IADUL ce venea dinspre rasarit.
Privirea VULTURULUI era atintita spre rasarit.
Cerul Romaniei Sfinte era senin si luminos.
Pe Cerul Sfintei Românii,a aparut si DUHUL CEL PREA SFANT sub chip de Porumbel alb si orbitor de stralucitor.


Image result for VULTURUL ROMANIEI..

DUHUL SFANT statea de veghe pe Cerul Romaniei,in timp ce tot raul care voia sa vina dinafara,a ramas la marginea Cerului.

Image result for DUHUL SFANT IMAGINI..

DUHUL CEL  PREA SFANT stralucea cat o mie de Sori la un loc,pe CERUL ROMANIEI SFINTE.
Dragii mei, sa nu va indoiti niciodata de NOUL IERUSALIM care ,va fi in ROMANIA.
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI ocrotesc Romania,dar in acelasi timp ,o vor curati de tot raul si de toate uscaciunile.
Cei care-si vor iubi Aproapele si vor crede in DUMNEZEU si-n MAICA DOMNULUI, vor fi ocrotiti si paziti de tot raul.
Cei care nu vor avea Credinta nici cât grauntele de mustar, vor fi indepartati de la Faţa Lui Dumnezeu.
PORUNCILE LUI DUMNEZEU sunt temelia mantuirii sufletului nostru.
Sa le implinim cu dragoste si din dragoste  fratilor, si astfel ,vom dobandi un loc in Împarătia Lui Dumnezeu.
                                           Cu dragoste,Maria.

MIHAI CONSTANTINESCU CÂNTA IN CERURI ! DUMNEZEU FACE PREZENTA IN CERURI !

                               17 Noiembrie 2019 ,ora 5,05 !


                                Dragii mei, 

În aceasta dimineata dragii mei, ma trezeste un glas care striga mai multe nume ,acolo Sus in Ceruri.
Glasul striga asa:
           "Tudor (si vedeam scris langa Tudor,Arghezi).
Apoi glasul continua:
          George (si vedeam scris langa George,vedeam scris Enescu).
Apoi ,glasul continua:
       George (si vedeam scris langa al doilea George,vedeam scris Toparceanu).
Iar Lista continua, deoarece,glasul striga incontinuu alte nume,si toate aceste nume care erau strigate ,veneau si aratau la chip mai tineri cu 20-30 de ani.
Era daca vreti ,ca la scoala cand se striga Catalogul.

Tudor Arghezi (1880-1967) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, autor de teatru, proză, pamflete şi literatură pentru copii, opera sa poetică fiind ...george enescu

Imagini pentru arghezi


George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani - m. 4 mai 1955, Paris) este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a ...
Imagini pentru george enescu


George Topirceanu - Semnatura.png ... George Topîrceanu (n. ... ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul ...
Imagini pentru george toparceanu.
În faţa tuturor celor care erau strigati si adunati sub un Cer alb stralucitor,in Cerul din Cer, statea viu in carne si oase,insusi Artistul,Compozitorul si Cantaretul nostru Mihai Constantinescu.
Era imbracat intr-un costum albastru liliachiu, camasa alba si capul descoperit.
Arata mult mai tanar,cam la 50 de ani.
Imagini pentru lumanare aprinsa

Imagini pentru MIHAI CONSTANTINESCU.
n.4 Ianuarie 1946 - m.29 Octombrie 2019 .
                               Imagini pentru lumanare aprinsa
Mihai Constantinescu cânta tuturor  celor din Ceruri,le canta
"Multi Ani Traiasca."
Vocea lui de aur răsuna atat in Cer cât si pe pământ.
Prieteni dragi, Mihai Constantinescu a trebuit sa plece din lumea aceasta,deoarece,DUMNEZEU avea nevoie in Cerul Său de un artist care ,sa-I cante si sa-L incante cu glasul sau divin.
Sa ne rugam pentru Sufletu lui bun si cald,suflet care, deja se afla in IMPARATIA LUI DUMNEZEU pe care a dobandit-o prin viata sa de bun crestin ,prin faptele sale bune ,prin muzica sa frumoasa,prin tot ce a fost si este chiar si după moarte, MIHAI CONSTANTINESCU.
Mihai Constantinescu se bucura si se veseleste in Ceruri,alaturi de toti Dreptii Lui Dumnezeu.
Iata dragilor, o mica parte din Cantecele artistului,compozitorului si cantaretului Mihai Constantinescu:

.

.
.
.

                                       Cu dragoste,Maria.
P.S.

29 oct. 2019 - Mihai Constantinescu (73 de ani) a pierdut lupta cu boala și a trecut în neființă. Cântărețul a fost internat de urgență la Secția de Terapie ...


Mihai Constantinescu (73 de ani) a pierdut lupta cu boala și a trecut în neființă. Cântărețul a fost internat de urgență la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, în ziua de 13 mai 2019, după ce fusese găsit inconștient, de către soția sa, în propria locuință. Medicii sosiți de urgență la fața locului au început manevrele de resuscitare. Ulterior, Mihai Constantinescu, care suferise un stop cardiorespirator, a fost transportat la spital, acolo unde a intrat in coma.

Ce avere lasă în urmă Mihai Constantinescu

De-a lungul timpului, Mihai Constantinescu nu s-a confruntat doar cu problemele de sănătate. Artistul a pierdut o casă, iar această experiență l-a marcat puternic, chiar dacă a încercat să treacă peste perioadele dificile și să apară în fața publicului cu zâmbetul pe buze, așa cum făcuse întotdeauna. Regretatul artist şi soţia lui au doar un apartament, pe care Simona îl va moşteni după moartea lui.
Mihai Constantinescu a locuit într-o casă naționalizată, iar în 2007 – atunci când proprietarii imobilului au revenit în țară – artistul a fost somat să părăsească locuința. Era vorba despre un imobil din strada Sandu Aldea, acolo unde Mihai Constantinescu locuise timp de 20 de ani. Inițial, artistul nu a vrut să părăsească acea casă naționalizată, dar ulterior a plecat, iar casa a fost vândută, foarte repede, de proprietari. 
”A fost cumplit. Am stat pe la prieteni, apoi la soră mea, iar acum stau cu chirie. La vârstă mea să stai pe ușile altora, cine și-ar fi imaginat. Simț că înnebunesc când îmi amintesc. Și acum, tot noi, dați afară din casă, trebuie să plătim chiria exorbitanță stabilită prin ordin judecătoresc. 18.000 de euro pentru cele zece luni în care am continuat să stau în casă pe care o credeam a noastră, dar instanță decisese că este a altora. Sumă exorbitanță s-a împărțit la doi. O parte o plătește fostă mea soție, o parte eu. Și cum eu nu am avut banii, mi-au pus poprire de 33% pe veniturile lunare. Am scăpat de boli, însă de casă ăștia nu mă lasă să uit”, declara Mihai Constantinescu la un moment dat.