Sfânta Evanghelie de la Luca !
( VI, 31 - 36 )
Zis-a
Domnul : precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor tot
aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc ,ce mulţumire puteţi avea
? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care îi iubesc pe dânşii. Şi, dacă
faceţi bine celor care vă fac vouă bine , ce mulţumire puteţi avea ?
Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de
la care nădăjduiţi să luaţi , ce mulţumire puteţi avea ? Doar şi
păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Voi însă să iubiţi pe vrăjmaşii voştri , să faceţi binele, şi să daţi cu
împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră
va fi multă, şi voi veţi fi fii al Celui Prea Înalt; pentru că El este
bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi ,
precum şi Tatăl vostru milostiv este .
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie !
Amin !
Iartă-le Doamne, căci nu ştiu ce fac !
Fratilor !
Sfânta Evanghelie din Duminica a XIX-a după Rusalii este plină de
învăţături duhovniceşti şi ne arată care este deosebirea între păgâni şi
creştini, sau mai bine zis între omul păcătos şi omul sfânt.
Mântuitorul Iisus Hristos ştia că în Vechiul Testament s-a spus: "Să
iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău" (cf. Matei 5,
43). El însă face o schimbare radicală, şi anume: în locul urii faţă de
vrăjmaşi, aduce o lege nouă: legea iubirii de vrăjmaşi. Prin aceasta,
Hristos Domnul a întrecut pe toţi legiuitorii din istoria omenirii,
pentru că nici un legiuitor nu a poruncit vreodată ca omul să iubească
pe vrăjmaşii săi.
Firea umană păcătoasă amestecă virtutea cu păcatul
Mântuitorul îndeamnă zicând: "Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea" (Luca 6, 31). Nu zice
faceţi ceea ce vă fac oamenii,
ci zice precum voiţi să vă facă oamenii. Adică, oamenii vor ca semenii
lor să le facă bine, să se poarte frumos cu ei, să-i respecte, să-i
ajute, să-i împrumute, să-i ierte, să le acorde cinste ca unor fiinţe
raţionale, iubitoare şi binecuvântate de Dumnezeu. Mântuitorul ne spune,
de fapt, că trebuie să săvârşim numai binele, să nu facem oamenilor
răul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi să ne facă ei, adică
binele. Apoi precizează că, dacă iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne
asemănăm păgânilor sau păcătoşilor şi nu ne deosebim cu nimic de
aceştia. Dacă împrumutăm pe cei care ne-au împrumutat, dacă facem bine
numai celor care ne fac bine, atunci nu progresăm spiritual, pentru că
nu depăşim egoismul firii umane căzute în păcat, adică starea obişnuită a
naturii umane păcătoase.
Ni se pare foarte firesc sau natural să facem bine celor care ne fac
bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal să facem binele celor
care ne fac răul, adică nu ni se pare firesc să iubim pe cei care ne
urăsc şi să dorim binele celor care sunt vrăjmaşii noştri. De ce? Pentru
că
"firescul" acesta al nostru nu mai este firea sau natura creată
ori voită de Dumnezeu, ci e natura căzută în păcat, firea păcătoasă,
care amestecă binele cu răul. De aceea, Domnul Hristos vrea să ne
arate că numai omul bun în mod constant se manifestă ca fiind creat după
chipul lui Dumnezeu Cel bun în Sine şi că
numai bunătatea este
profund umană, nu răutatea, chiar dacă foarte mulţi oameni sunt răi.
Răutatea, chiar dacă a devenit o a doua natură şi este răspândită în
lume, ea nu este conformă cu chipul lui Dumnezeu în om. Numai bunătatea
sau iubirea milostivă şi sfântă este conformă cu chipul lui Dumnezeu Cel
bun. De aceea, spre sfârşitul Evangheliei de astăzi, Mântuitorul ne
îndeamnă zicând: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu
împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi
multă şi
veţi fi fiii Celui Preaînalt" (Luca 5, 35), adică nu veţi mai fi robi sau slujitori ai păcatului, ci fii ai harului sau fii ai lui Dumnezeu după har.
Evanghelia ne arată, aşadar, că un creştin, care este înfiat prin
harul Sfântului Botez, devine fiu al lui Dumnezeu după har în Dumnezeu
Fiul, în Iisus Hristos, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan
zicând: "Celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui,
le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă
bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (Ioan 1, 12-13), adică prin
harul Duhului Sfânt.
Deci, prin Botez ni se dăruieşte nu numai iertarea de păcate, ci şi
calitatea de fii ai lui Dumnezeu după har, iar aceasta înseamnă că, prin
har, credinţă şi fapte bune, putem ajunge la asemănarea cu Dumnezeu
Care este bun, milostiv şi sfânt. Evanghelia de astăzi se încheie cu
aceste cuvinte ale Mântuitorului: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl
vostru este milostiv" (Luca 6, 36). Aceasta înseamnă că numai bunătatea
arătată ca milostenie sau bunătatea smerită şi darnică este starea
sănătoasă sau sfântă a vieţii creştine. Mai precis, Mântuitorul ne
învaţă că
firea umană sănătoasă spiritual este firea curăţită de
păcate şi sfinţită prin har, firea înălţată la asemănarea cu Dumnezeu
după al Cărui chip a fost făcut omul la început (cf. Facere 1, 26).
Deşi această iubire faţă de vrăjmaşi este poruncită de Mântuitorul
Iisus Hristos, totuşi mulţi oameni se întreabă cum putem noi să-i iubim
pe vrăjmaşii noştri, dacă foarte adesea uităm chiar şi pe cei care ne-au
făcut mult bine? Uităm adesea pe părinţii noştri care ne-au crescut, pe
dascălii, pe învăţătorii, pe profesorii care ne-au format, pe
conducătorii care
ne-au promovat într-un rang mai mare, uităm repede pe cei ce ne-au
ajutat în vreme de sărăcie, de boală, de necaz. În schimb, ţinem minte
multă vreme răul pe care ni l-a făcut cineva, cuvântul care ne-a jignit
sau ne-a rănit, fapta pătimaşă şi vrăjmaşă a celui care ne-a umilit sau
ne-a păgubit. Aceste forme de răutate sunt păstrate adânc şi îndelung în
memoria noastră cognitivă şi afectivă, astfel încât
răutatea altora memorată în noi devine cu timpul răutate a noastră sau boală a sufletului nostru,
care nu iartă şi nu uită răutatea vrăjmaşilor, nu se descarcă de ea sau
nu se eliberează de ea, ci o poartă în sine ca pe o otravă sau ca pe o
"legătură nedezlegată".
Iubirea de vrăjmaşi începe cu rugăciunea pentru schimbarea sau îndreptarea lor
Este foarte greu, deşi nu imposibil, ca firea păcătoasă a omului,
înclinată spre răzbunare, să se schimbe atât de mult, încât omul să-l
iubească pe cel care îl urăşte şi să dorească binele celui care îi face
rău. Cu alte cuvinte, la prima vedere, Evanghelia ne îndeamnă la o stare
sufletească şi la o acţiune greu de îndeplinit. Totuşi, Sfinţii Părinţi
ai Bisericii spun că Mântuitorul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce
el nu poate împlini. Prin urmare, dacă omul păcătos constată că nu poate
să iubească pe vrăjmaşi, el trebuie să ceară ajutorul lui Hristos, ca
iubirea lui Hristos să vindece sufletul său rănit de răutatea
vrăjmaşilor şi să-i dăruiască harul iubirii Sale milostive. Astfel, cu
ajutorul harului lui Hristos, el poate scoate din inima sa "spinii urii"
şi ai dorinţei de răzbunare, cum se spune într-o rugăciune ortodoxă
pentru iertarea vrăjmaşilor. În acest sens, iubirea de vrăjmaşi sinceră,
adică nu una făţarnică, începe cu
rugăciunea pentru iertarea vrăjmaşilor.
În cărţile noastre de cult există rugăciuni pentru înmulţirea dragostei
şi pentru alungarea urii şi a dorinţei de răzbunare. La sfârşitul
Liturghierului se află un capitol numit Adunare de cereri, unde găsim o
rugăciune pentru vrăjmaşii cei ce ne urăsc şi ne asupresc pe noi.
În această rugăciune nu se cere pedepsirea vrăjmaşilor sau distrugerea lor, ci schimbarea lor în bine. Se
cere ca Dumnezeu să le schimbe necredincioşilor sau răufăcătorilor
felul lor de a gândi şi de a făptui: "Necredincioşii să se întoarcă la
dreapta credinţă, iar credincioşii să se întărească în dreapta credinţă,
şi toată vrajba şi ura, în iubire de fraţi, în pace şi dragoste
desăvârşită să se prefacă". Deci, iubirea de vrăjmaşi începe cu
rugăciunea pentru schimbarea lor în bine sau îndreptarea lor. Foarte
adesea, omul robit de mânie şi ură este influenţat de puterile
diavoleşti, de duhurile răutăţii care se află în văzduh, cum scrie
Sfântul Apostol Pavel: "Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi
a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor,
împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh" (Efeseni, 6, 12).
"Răzbunarea" sănătoasă a creştinului se arată când acesta răspunde la răutate cu bunătate
Când creştinii erau persecutaţi, spune Sfântul Iustin Martirul şi
Filosoful în secolul al II-lea, ei se rugau pentru împăratul prigonitor
şi motivau rugăciunea lor astfel: ne rugăm pentru împărat, deşi el ne
urăşte şi ne persecută, pentru ca Dumnezeu să-l elibereze de duhurile
diavoleşti care-l stăpânesc atunci când ne urăşte pe noi creştinii
fiindcă Îl iubim pe Hristos. Împăratul are, deci, nevoie de rugăciunile
noastre pentru ca Dumnezeu să-l schimbe din om rău în om bun, să-i
lumineze mintea şi să-i încălzească inima cu harul Său.
Vedem, deci, o aplicare concretă şi corectă a Evangheliei iubirii de
vrăjmaşi în viaţa creştinilor, adică să ne rugăm pentru mântuirea celor
care ne fac sau ne voiesc răul, pentru schimbarea lor în bine, pentru a
birui răutatea prin bunătate. Astfel, vrăjmaşii sunt puşi în starea de-a
recunoaşte ei înşişi superioritatea spirituală a celor ce suferă
răutatea unor oameni fără să devină şi ei răutăcioşi sau răufăcători
prin răzbunare. În literatura noastră românească, acest adevăr, ecou al
Sfintei Evanghelii în viaţa poporului, a fost exprimat în versurile
următoare:
"Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău
E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău". (Bogdan Petriceicu Hasdeu, Răzvan şi Vidra)
Pericopa evanghelică de astăzi ne îndeamnă să nu ne asemănăm cu
oamenii căzuţi în păcate sau robiţi de patimi egoiste, răufăcători şi
răzbunători, ci să ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv Care nu coboară
la nivelul naturii umane căzute sau păcătoase, ci doreşte să-l ridice pe
om la sfinţenia şi bunătatea Lui.
Totuşi, când ne rugăm pentru iertarea şi îndreptarea vrăjmaşilor, schimbarea sau îndreptarea acestora nu vine totdeauna
când dorim noi şi cum dorim noi.
Uneori, e nevoie de multă răbdare, iar rugăciunea trebuie însoţită cu
post. Adesea, efectul rugăciunii pentru vrăjmaşi se vede în schimbarea
atitudinii vrăjmaşilor faţă de noi, nu pentru că au fost pedepsiţi de
noi, ci pentru că au ajuns să constate ei înşişi că sunt nedrepţi sau
răi, tocmai pentru că nu li se răspunde la răutate cu răutate. Unii
oameni se schimbă în bine pentru că Dumnezeu le dăruieşte multe
binefaceri, deşi ei nu le merită, îi ajută în viaţa lor, deşi ei nu
merită să fie ajutaţi. Exemplul cel mai bun este vameşul Zaheu, care s-a
convertit nu fiindcă a fost pedepsit, ci pentru că i s-a oferit o
onoare pe care n-o merita, aceea de a fi fost vizitat de Iisus în casa
sa. Iar alţi oameni se schimbă în bine printr-o lucrare tainică,
înţeleaptă şi pedagogică a lui Dumnezeu, Care transformă o încercare, o
boală, o suferinţă, un accident din viaţa omului într-o pedagogie care-l
ajută pe om să înţeleagă că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu Cel
milostiv.
Totuşi, când Dumnezeu "ceartă" pe cineva, El nu o face ca
răzbunare, ci ca dorinţă de-a îndrepta pe cel păcătos pe calea mântuirii.
Când omul nu se îndreaptă prin "leacuri dulci", Dumnezeu Cel milostiv
foloseşte "leacuri duhovniceşti amare" pentru a-l salva pe acesta.
Bunătatea sufletului se probează în necazuri şi suferinţe
Când ne rugăm pentru îndreptarea vrăjmaşilor, ne punem nădejdea mai
întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care, uneori, în chip minunat, schimbă
comportamentul vrăjmaşilor noştri văzând multa noastră răbdare şi multa
noastră credinţă. Există însă şi oameni care doresc repede răzbunarea,
unii chiar scriu pe pomelnice numele vrăjmaşilor care-i supără şi cer
lui Dumnezeu să-i pedepsească pe aceştia. În general, ei doresc ca
vrăjmaşii lor să se schimbe prin pedepse grele trimise acestora de
Dumnezeu. Desigur,
e păcat mare să aducem la Sfântul Altar pomelnice
prin care cerem tocmai lui Dumnezeu Cel Milostiv să pedepsească pe
vrăjmaşii noştri, în timp ce în rugăciunile Bisericii nu se cere
pedepsirea vrăjmaşilor, ci îndreptarea lor. Deşi purtăm numele de
creştin, totuşi, când trecem prin necazuri pricinuite de vrăjmaşi,
constatăm cât de mult trebuie să ne schimbăm noi înşine până ce ajungem
să fim milostivi şi iertători ca Dumnezeu şi să putem iubi pe vrăjmaşii
noştri.
Înţelegem, aşadar, că
nu putem fi milostivi asemenea lui Dumnezeu,
decât dacă cerem ajutorul Lui şi dacă ne gândim mai mult la greşelile
noastre, decât la greşelile altora, rugându-ne astfel: Doamne,
ajută-ne să fim milostivi precum Tu eşti milostiv (cf. Luca 6, 36), spre
slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!
Predica de pe munte
Predica de pe munte
Fericirile
Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, a sezut si ucenicii Lui au venit la El. Si deschizandu-si gura, ii invata, zicand:
"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti
veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot
cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Mt. 5, 1-12).
Sfintenia Legii celei noi
"Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau
proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat zic voua:
Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va
trece, pana ce se vor face toate.
Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte
mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia
cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in
imparatia cerurilor.
Ca zic voua: Ca de nu va prisosi dreptatea voastra
mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in
imparatia cerurilor.
Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu ucizi;
iar cine va ucide vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca
oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice
fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar
cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo
iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul
tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele
tau si apoi, venind, adu darul tau (Mt. 5, 17-24).
Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si
sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu va zic voua: Iubiti pe vrajmasii
vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va
urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti
fiii Tatalui vostru Celui din ceruri; ca El face sa rasara soarele peste
cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste
cei nedrepti.
Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata
veti avea? Oare nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati
numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Oare nu fac si paganii
acelasi lucru?
Fiti, dar, voi desavarsiti, precum, Tatal vostru cel ceresc desavarsit este" (Mt. 5, 43-48).
Faptele bune
"Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le
faceti inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea
plata de la Tatal vostru cel din ceruri".
Milostenia
"Cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum
fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni;
adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta
ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau,
Care vede in ascuns, iti va rasplati tie".
Rugaciunea
"Cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le
place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa
se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat
plata lor.
Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si,
inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau,
Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, ca ei
cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultati. Deci nu va asemanati
lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa
cereti voi de la El".
"Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti
in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta,
precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o
noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam
gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de
cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin" (Mt.
6, 1-13).
Pocainta
"Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei
isi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc; adevarat graiesc
voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o
spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care
este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie"
(Mt. 6,16-18).
Dragostea
"Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii" (Mt. 7, 12)
Smerenia crestina
"Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este
poarta si iata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o
afla; si stramta e poarta si ingusta este calea care duce la viata si
putini sunt care o afla.
Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in
haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii
veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine
din maracini?
Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau
face roade rele. Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa
faca roade bune. Iar orice pom care nu face roade bune, se taie si se
arunca in foc.
De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
Nu oricine imi zice: Doamne, Doamne va intra in
imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu celui din ceruri"
(Mt. 7, 13-21).
Iubirea aproapelui
"Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv
(Lc. 6, 36). Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si
voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor gresealele
lor, nici Tatal vostru nu va ierta gresealele voastre (Mt. 6,14 1 5).
Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti
si vi se va deschide, ca oricine cere ia, cel ce cauta afla, si celui
care bate i se va deschide (Mt. 7,7).
Spusu-le-a Iisus si pilda aceasta: "Au doara poate orb pe orb sa calauzeasca? Oare nu vor cadea amandoi in groapa?
Nu este ucenic mai presus decat invatatorul sau, nici
sluga mai presus decat stapanul sau. Destul este ca ucenicul sa fie ca
invatatorul si slugii ca stapanul. Daca pe stapanul casei l-au numit
Beelzebul, cu cat mai mult pe casnicii lui? (Mt. 10, 24—25).
Nu judecati, ca sa nu fiti judecati; caci cu judecata
cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se
va masura.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna
din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa
scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau?
Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt. 7, 1-5)
Predica de pe Munte - Incheiere
"De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le
indeplineste, asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui
pe stanca. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si
au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe
stanca.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le
indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa
pe nisip. Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat
vanturile si au izbit in casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost
mare".
Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile
erau uimite de invatatura Lui; ca ii invata pe ei ca Unul care are
putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor (Mt. 7, 24-29).
