sâmbătă, 24 aprilie 2021

AM VĂZUT PE IISUS MÂNTUITORUL NOSTRU, CUM PLÂNGEA LA MORMANTUL LUI LAZĂR !

 

IISUS HRISTOS PLANGE , LA MORMANTUL BUNULUI SĂU PRIETEN ,LAZAR !

                                    Dragii mei, 


Ca de fiecare dată,mă rugam târziu în noapte ,singură fiind în camera mea.

În genunchi si cu Sfânta Candelă aprinsă, mă rugam la Bunul Dumnezeu si la Măicuţa Domnului ,citind din Carticica de Rugaciuni.

Mă rugam la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu si Îi spuneam aşa :

             "Căci Tu ai născut din Duh Prea Sfânt !"

În acest moment dragii mei, fara ca măcar sa deschid gura mea, aud glasul Sufletului meu care intreaba cu uimire :

               Căci Tu ai născut din Duh Prea Sfânt?!

Şi vad cum se deschide în faţa ochilor mei, Cerul  senin de ziuă, iar în Cer, văd O Turlă de Sfanta Biserică ce are în vârful ei o Sfanta  CRUCE  imensa si foarte înaltă, Cruce care străluceste ca un Soare.

Din vârful Sfintei Cruci din Cer, văd O Lumină albă stralucitoare ce se prelinge pe lânga Crucea Sfanta, si coboara în jos pe Pământ.

Acum,vad pe Pământ un Mormânt cu o piatra mare deasupra.

Pe marginea acestui Mormânt, apare din Lumina ce a coborat din Cer, Însuşi Iisus  Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru.

Iisus fratilor, este viu in carne si oase si are vesminte argintii stralucitoare foarte. 

O Forţă nevăzută creionează  în Lumina Argintie si Sfanta Cruce din Cer, care stralucea precum vesmintele Lui Iisus.

Scumpul nostru Mântuitor  îngenunchează pe marginea acestui Mormânt, şi-L văd cât este de trist.

 Din ochii Lui de culoarea Cerului senin, curg râuri de lacrimi.

Invierea lui Lazar

Iisus se sprijinea cu Mâna Sa stânga de genunchiul stâng, iar cu dreapta Sa, se închina Tatălui ceresc făcând semnul Sfintei Cruci.

Aud glas răsunător dragilor, care spune aşa :

                    "IISUS , la Mormântul Lui Lazăr !" 

Prieteni dragi ,stim cu totii că trecuseră patru zile de la moartea Prietenului Său LAZĂR, iar Iisus stand cu genunchiul drept pe marginea Mormântului si cu cel stang ridicat usor, lăsa ca să I se cunoasca si partea omeneasca. 

Adică, lăsa sa-I curgă râuri de lacrimi după Prietenul Său Lazăr.

Dragii mei, să lăsăm şi noi să curga râuri de lacrimi, din Dragoste pentru IISUS  HRISTOS si pentru Prea Curata Fecioara Maria, lacrimi care sa ne spele si sa ne curateasca sufletul de păcate.

Să ne rugam cu toata inima si din tot sufletul  la IISUS  HRISTOS şi la MAICA  LUMINII, si astfel, ne vom face bineplacuti Lui Dumnezeu si vom dobândi Împărăţia Cerească.  

                             Cu dragoste, Maria.

Un comentariu: