duminică, 16 august 2026

ACATISTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI,SCRIS SI CÂNTAT !



Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa:
Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;
Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;
Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;
Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 2-lea

Marii ierarhi Dionisie, tainicul ceresc, Ierotei cel minunat şi Timotei, cel încuviinţat cu dumnezeiasca arhierie, văzând ceata Apostolilor, adusă cu voia ta pe nori de la marginea lumii, la preacinstită adormirea ta, preanevinovaţi cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Toată făptura cea înţelegătoare, împreună cu căpeteniile cetelor cereşti, au venit cu Împăratul lor, Care, în mâinile cele începătoare de viaţă, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinţă fierbinte, cu multe lacrimi a zis către ea aşa:
Bucură-te, Maica Făcătorului lumii care te-ai suit la cele fără de grijă;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat la lărgimile cele mari ale cerului;
Bucură-te, că prin suirea ta, ai sfinţit cele patru stihii;
Bucură-te, că prin mergerea ta, ai veselit cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ai fost primită în frumosul Ierusalim de sus;
Bucură-te, ceea ce cu bucurie ai intrat în lăcaşurile cele nefăcute de mâini omeneşti;
Bucură-te, Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor;
Bucură-te, stăpâna îngerilor şi a arhanghelilor;
Bucură-te, mângâierea şi izbăvirea credincioşilor;
Bucură-te, ajutorul şi sprijinirea moştenirii tale;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc;
Bucură-te, întru tot bună şi dătătoarea tuturor bunătăţilor;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus a răpit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a întâmplat la preacinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu să fie de faţă, şi a fost dus la mormântul cel primitor de viaţă. Deci pentru Toma, fiind desfăcut mormântul, plecându-se să o vadă acolo, a cunoscut că este înălţată la cer, şi crezând vedeniei sale celei din călătorie prin văzduh, a cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

A înţeles astfel ucenicul că din iconomia lui Dumnezeu i-a fost rânduit să nu se întâmple să fie la înmormântarea Maicii Domnului împreună cu ceilalţi. Pentru aceea, bucurându-se pentru adormirea ei cea fără de moarte, a zis aşa:
Bucură-te, că ai fost luată de la pământ de Fiul tău;
Bucură-te, că te-ai suit la cele înalte, spre a te îndulci de slava lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai suit la cele de sus, înconjurată de toate căpeteniile îngereşti, şi i-ai aruncat lui Toma omoforul tău din văzduh, ca o adeverire, spre mărturie;
Bucură-te, că ai fost purtată de heruvimi, la cele mai presus de ceruri;
Bucură-te, că ai fost înălţată cu cântare de mare cuviinţă prin porţile cereşti, de mai-marii puterilor îngereşti;
Bucură-te, că eşti înconjurată şi fericită de toţi locuitorii cerurilor;
Bucură-te, cer pământesc, care eşti înălţată la locuinţa Celui de Sus;
Bucură-te, tronul Domnului, care eşti înălţată de la pământ la Împărăţia cerească;
Bucură-te, solitoarea noastră şi tare sprijinire la Fiul tău;
Bucură-te, chezăşia noastră către Dumnezeu, spre mântuire;
Bucură-te, împărăteasa creştinilor şi ajutătoare pentru dobândirea Împărăţiei cereşti;
Bucură-te, Maica Vieţii, şi, după Dumnezeu, nădejdea vieţii noastre celei veşnice;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri netrebnice şi necredincioase având în sine evreul Atonie şi văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca să-l răstoarne. Dar fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat şi mâinile, ce au rămas lipite de pat. Acela apoi, prin credinţă, Mamă a lui Dumnezeu te-a mărturisit pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind tainicii apostoli şi singurii văzători ai Cuvântului pe îngeri cântând înalte cântări, la înmormântarea trupului celui de Dumnezeu purtător, şi vrând să-i dea cinstea cea plăcută lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a cânta aşa:
Bucură-te, ceea ce ai luat buna vestire, pentru mergerea ta la Împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramura cea de bucurie a raiului;
Bucură-te, că ai luminat mulţimea heruvimilor cea preacinstită;
Bucură-te, că ai luminat firea serafimilor cea preamărită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov mai înainte închipuită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de profet mai înainte vestită;
Bucură-te, că ai înfrânt semeţia cea rea a evreului;
Bucură-te, că ai dat lui vindecare;
Bucură-te, ceea ce ai întors necredinţa lui Atonie la credinţă;
Bucură-te, ceea ce ai primit pocăinţa lui;
Bucură-te, că înalţi la cer pe cei ce au iubire şi credinţă către tine;
Bucură-te, că eşti izbăvitoarea celor ce cu credinţă tare cheamă numele tău în ajutor;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 5-lea

Sfinţii Apostoli, ca nişte stele conduse de Dumnezeu fiind în lume, împrăştiaţi pentru predicarea Evangheliei, răpiţi au fost pe nori prin văzduh şi aduşi spre înmormântarea Maicii Domnului, pe care cu laude şi cu cântare petrecând-o împreună cu îngerii cântau: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând văzătorii de Dumnezeu pe Stăpânul lor luând în mâini sufletul Maicii Sale şi cunoscând că El este Domnul, s-au nevoit cu cântări sfinte a lăuda pe cea binecuvântată şi au cântat aşa:
Bucură-te, Împărăteasă, care ai purtat pe Cel ce împărăţeşte peste toate;
Bucură-te, ceea ce şi tu însăţi eşti purtată de mâinile Fiului tău;
Bucură-te, sceptru împărătesc, din dreapta lui Hristos;
Bucură-te, stâlparea porumbiţei, cea din mâna lui Noe;
Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea;
Bucură-te, crinul cel neveştejit, care a înflorit nemurirea;
Bucură-te, chivotul însufleţit de Dumnezeu, al dumnezeiescului Părinte David;
Bucură-te, psaltire şi alăută preafrumoasă, ce ai ridicat mărirea profeţiei;
Bucură-te, chivot însufleţit al sfinţeniei Domnului;
Bucură-te, viaţă care ne-ai adus pe noi întru bucurie Domnului;
Bucură-te, cortul cel umbrit de heruvimi;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor, cea grăită de serafimi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 6-lea

Apostolii, purtători ai cuvântului lui Dumnezeu în lume, după ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind aşezaţi la obişnuita masă comună şi luând o parte de pâine şi înălţând-o în numele Domnului, deodată au văzut de sus pe Împărăteasa, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu îngerii purtători de lumină, şi auzind-o, dându-le lor pace de la Fiul ei şi Dumnezeu, au cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a nouă de voie Hristos, Soarele dreptăţii, din preacuratele tale coapse şi prin buna înţelepciune a predicii Apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, Maica Lui din neam în neam te-a preamărit. Pentru aceasta şi noi te fericim cântând ţie:
Bucură-te, pururea Fecioară, că de toate neamurile în veci eşti mărită;
Bucură-te, preabună şi preaîndurată, asupra oamenilor mare ajutătoare;
Bucură-te, că ai împlinit făgăduinţa cetei ucenicilor;
Bucură-te, că, prin mijlocirea ta, dai pace lumii de la Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, privire preadorită şi dulce a sfinţilor;
Bucură-te, bucuria cea întru tot veselitoare, a preacuvioaselor maici şi a sfintelor fecioare;
Bucură-te, că treci peste corturile drepţilor din rai;
Bucură-te, că îndreptezi pe toţi spre dumnezeiasca slavă cerească;
Bucură-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;
Bucură-te, începutul mântuirii omeneşti;
Bucură-te, Împărăteasa celor ce împărăţesc după Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, Doamna şi Stăpâna celor ce domnesc după Domnul şi Stăpânul cerului;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 7-lea

Pe toţi cei ce vor să intre cu credinţă în sfânta ta biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti. Pentru aceea, şi binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeşte, învingere asupra potrivnicului îi dăruieşte şi toate cele de mântuire ne dă nouă, care ne rugăm ţie, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă, arătându-Se nouă Domnul, Făcătorul tuturor, prin tine, Născătoare de Dumnezeu; iar tu, având purtare de grijă pentru noi, care cu cinste serbăm adormirea ta, primeşte să cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, cea aleasă dintre pământeni;
Bucură-te, ceea ce eşti mai presus de cele pământeşti şi de cele cereşti;
Bucură-te, că te-ai suit mai sus de heruvimi şi de serafimi;
Bucură-te, că ai adunat prin nori ceata Apostolilor la înmormântarea ta;
Bucură-te, căci, cu puterea lui Dumnezeu, dovedire învederată, după înmormântarea ta, înaintea lui Toma te-ai arătat în văzduh, când venea pe nori;
Bucură-te, că prin aceasta ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer;
Bucură-te, că ai dat lui Toma omoforul tău, ca o podoabă de încredinţare a mutării tale;
Bucură-te, ceea ce eşti împodobită cu frumuseţea tuturor virtuţilor;
Bucură-te, ceea ce ai primit în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai înflorit ca un finic cu trupul;
Bucură-te, că te-ai înălţat ca un cedru în slava cea cerească;
Bucură-te, pomul vieţii, cel sădit în mijlocul raiului celui de sus;
Bucură-te, corabia cea înţelegătoare, ce te-ai înălţat din potopul morţii, la cele de sus;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 8-lea

Ca pe un soare întru cele de sus ştiindu-te pe tine, Stăpână aleasă, suită de Fiul tău la frumuseţile cele mai presus de fire şi la bunătăţile cele nespuse din ceruri, fiind ţinută cu plăcere în mâinile Lui şi cu bucurie stând la dreapta Lui cea începătoare de viaţă, pururea cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind ridicată la cele cereşti, iar pe cele pământeşti nelăsându-le Maica lui Dumnezeu, de mâinile Fiului tău ai fost purtată întru cele nepătrunse, la Ierusalimul cel de sus, în cetatea cea frumoasă şi cu totul luminată ai intrat, de heruvimi şi de toate puterile cereşti fiind înconjurată şi cântându-ţi-se unele ca acestea:
Bucură-te, al cărei sfânt suflet se sălăşluieşte în Sionul cel de sus şi prealuminat;
Bucură-te, al cărui trup nestricăcios se preamăreşte, împreună cu sufletul;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în cetatea cea împărătească a Atotţiitorului;
Bucură-te, ceea ce te-ai înălţat în raiul cel frumos, sădit sus în ceruri;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat în cetatea împodobită cu pietre strălucitoare;
Bucură-te, ceea ce eşti dusă în cetatea cea înconjurată de oştile cele preaînalte;
Bucură-te, că eşti luată mai presus de ceruri de Fiul tău, cu bună cuviinţă dumnezeiască;
Bucură-te, că eşti mai cinstită decât toate minţile cele nematerialnice ale îngerilor;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunea celor credincioşi la Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce te rogi neîncetat pentru noi la tronul Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, dăruită de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească te înalţă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneşti te măresc, ca pe o maică a lui Dumnezeu, şi serbează preacinstită adormirea ta, Împărăteasă. Căci pământenii prin tine se împreună cu cele cereşti, iar noi într-un glas cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cuvintele înaripate ale profeţilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem împlinite întru tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci cu adevărat ai născut nouă pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezând taina Cuvântului lui Dumnezeu, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, începutul cel deplin al Legii şi al profeţilor;
Bucură-te, steaua lui Iacov, cea prevestită de Valaam;
Bucură-te, patul marelui Împărat, cel vestit de Solomon;
Bucură-te, lâna cea rourată de Iisus, preînchipuită de Ghedeon;
Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul Legii, Moise;
Bucură-te, munte sfânt, privit de bărbatul doririlor;
Bucură-te, scară cerească, văzută de Iacov;
Bucură-te, uşă pecetluită şi neumblată, mai înainte văzută de Iezechiel;
Bucură-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai înainte arătat psalmistului David;
Bucură-te, taina ce s-a prezis de profeţi în multe chipuri;
Bucură-te, că întru tine s-au închipuit cuvintele prezise ale tuturor profeţiilor;
Bucură-te, că ai primit toată iconomia Celui de Sus, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască lumea, Domnul tuturor din neamul pământenilor te-a ales pe tine Maică pentru Sine. Făcându-Se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorâse şi cu Sine te-a ridicat şi pe tine, spre a petrece în slava cea veşnică a Împărăţiei, împreună cu Dânsul, fără de sfârşit. Pentru aceea, ca un Dumnezeu, auzi de la toţi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid eşti credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Şi apărătoare tuturor celor ce aleargă la tine, Preacurată, căci tu te-ai mutat la ceruri, ca să fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toţi care cântă ţie:
Bucură-te, cetatea marelui Împărat, aşezată deasupra munţilor cereşti;
Bucură-te, zid şi acoperământ, ce nu te ascunzi de la a noastră stăruinţă;
Bucură-te, că ajuţi pe cei credincioşi să biruie uneltirile duşmanilor;
Bucură-te, că ai înfrânt mulţimea agarenilor;
Bucură-te, păzitoarea cea neclintită a ortodocşilor;
Bucură-te, împrăştierea ereticilor;
Bucură-te, că ne eşti pace şi bucurie;
Bucură-te, că ai călcat iadul cel atotpierzător;
Bucură-te, cununa aleasă a celor ce cu mintea întreagă luptă împotriva pornirilor trupului;
Bucură-te, preamărirea cea mult preţuită a nevoitorilor mucenici;
Bucură-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuvioşi;
Bucură-te, dătătoarea bucuriei celei veşnice a monahilor celor ce bine au vieţuit;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 11-lea

Toată cântarea cetelor îngereşti laudă adormirea ta cea preacinstită, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână Împărăteasă, de Dumnezeu Născătoare. Iar noi din inimă aducem ţie, care eşti maica tuturor, smerita noastră rugăciune, împreună cu oştile cereşti, cântând lui Dumnezeu, Celui ce, după vrednicie, te-a preamărit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumina cea adevărată te-ai arătat nouă, celor de pe pământ. Căci tu luminezi sufletele şi le îndreptezi spre cunoştinţa de Dumnezeu, ale celor ce serbează mutarea ta cea cu totul cinstită. Pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, făclia cea nestricată a focului celui nematerialnic;
Bucură-te, aurora cea netrecătoare a luminii celei neînserate;
Bucură-te, lună strălucitoare din Soarele dreptăţii;
Bucură-te, lumină ce luminezi în întuneric;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul cel preaînalt;
Bucură-te, izvorul vieţii, cel răsărit din mormânt la lumină;
Bucură-te, Maica Luminii, care călăuzeşti sufletele celor evlavioşi;
Bucură-te, Maica Dumnezeului tuturor, care mângâi sufletele celor întristaţi;
Bucură-te, ceea ce dăruieşti sfârşit bun celor ce nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce la Judecata Fiului tău găteşti credincioşilor tăi moştenirea celor din dreapta Lui;
Bucură-te, preafericită, că prin tine vom fi şi noi fericiţi, avându-te pe tine ajutătoare şi sprijinitoare în rugăciuni;
Bucură-te, preabinecuvântată din neam în neam, că Domnul este cu tine, şi prin tine cu noi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 12-lea

Văzând mulţimile îngereşti harul măririi, în slăvitul Tron ceresc, dăruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu şederea de-a dreapta Fiului ei şi Dumnezeu, i s-au închinat ei Scaunele şi Puterile, au înconjurat-o Începătoriile şi Căpeteniile, i s-au plecat înfricoşaţi Heruvimii, Serafimii şi Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii, care smeriţi, o preamăreau cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând întru tot cinstita ta adormire, lăudăm toţi înălţarea ta la ceruri, Împărăteasă, Maică a lui Dumnezeu. Iar tu, sfinţeşte, măreşte şi miluieşte pe toţi cei ce cu dragoste te laudă aşa:
Bucură-te, ceea ce ai curăţit pământul, cu paşii preacuratelor tale picioare;
Bucură-te, ceea ce ai sfinţit văzduhul cu suirea ta la cer;
Bucură-te, ceea ce te-ai suit la înălţimea cerească;
Bucură-te, ceea ce priveşti toată frumuseţea cea negrăită;
Bucură-te, că şezi întru slava Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, că te bucuri în veci cu Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, frumuseţea din dreapta Domnului, care înfrumuseţezi pe toţi cei ce în ceruri te fericesc pe tine;
Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care străluceşti cu harul şi cu mărirea toată lumea;
Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toţi care te cheamă din toată inima;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită şi de Dumnezeu Născătoare numită;
Bucură-te, care de la răsărit şi până la apus eşti preamărită de toţi credincioşii ortodocşi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 13-lea

O, Maică prealăudată a Împăratului cerului şi al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vieţuieşte şi după moarte, primeşte de la noi, la cinstită adormirea ta, această rugăciune de acum şi în viaţa aceasta şi, la vremea morţii noastre, scapă-ne de toată nenorocirea şi chinul; şi Împărăţiei celei cereşti ne învredniceşte, Împărăteasă, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa:
Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;
Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;
Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;
Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem. Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că preabinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin.

MULTUMIRI DIN TOATA INIMA,PENTRU URARILE VOASTRE DE SUFLET,PE CARE MI LE-ATI TRIMIS !





Prieteni dragi,

Va multumesc din toata inima si din tot sufletul pentru urarile voastre minunate,adresate mie, azi la Mare si Sfântă onomastică .
Am primit de la voi Prieteni dragi, multe Mesaje de suflet din diferite rețele de socializare, si chiar m-ați sunat multi dintre voi.
Îmi cer iertare de la voi, că nu v-am putut raspunde la Mesajele voastre de suflet, adresate mie.
Au fost sute de Mesaje, poate chiar mii, dar,doresc sa va asigur că bucuria pe care mi-ati adus-o prin aceste Mesaje de apreciere,de dragoste, a fost si este mare de tot, până la Cer si-napoi.
Toate cuvintele voastre frumoase, mi-au intrat la inima si la suflet si vi le trimit si eu din toata inima ,pentru fiecare dintre voi.
Dragii mei, m-am simtit iubita, alintata si pretuită.
Într-un cuvânt, m-ati facut foarte fericita.
Ma rog pentru fiecare dintre voi si pentru cei dragi inimii voastre si va multumesc inca o data, pentru ajutorul vostru Divin pentru Sfanta Troite si pentru Sfintele Biserici.
Prieteni dragi, va iubesc si va pretuiesc pe toti ,din tot sufletul meu.
Va pup si va imbratisez cu multa dragoste sufleteasca!
Sunteti minunati!
Cu dragoste si cu recunostinta,ca intotdeauna,Maria Ghiorghiu!

sâmbătă, 15 august 2026

PREDICA PARINTELUI CLEOPA , LA DUMINICA A 11 A DUPA RUSALII !

 

           



Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33)

Iubiţi credincioşi,

Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greşesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învaţă că toată Legea şi proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăşte din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveşte (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste şi petrece în întunericul urii de fraţi (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinţilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată şi o mamă bună îşi iubesc pe fiii lor şi, ori de cîte ori ar greşi ei, dacă se întorc şi cer iertare, îi iartă şi îi mîngîie, aşa este şi dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) şi aşa ni se cuvine să fim cu dragostea şi cu mila faţă de cei ce ne greşesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste şi milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiinţat deosebirea între vrăjmaşi şi prieteni şi ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmaşii noştri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă şi ne prigonesc şi să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învăţături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toţi cei ce ne greşesc să-i iubim şi să le iertăm greşelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem şi noi datori a face bine tuturor şi a ierta greşelile celor ce ne greşesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputinţele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Aşa ne îndeamnă şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiţi buni între voi şi milostivi iertînd unul altuia, precum şi Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, aşişderea iertaţi şi voi (Coloseni 3, 13).

Aşadar, fraţii mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, care pururea greşim înaintea Lui, să ne silim şi noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greşesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi şi fără iertarea celor ce ne greşesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Iubiţi credincioşi,

Să ascultăm acum pe Sfîntul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne greşesc, de care atîrnă şi iertarea păcatelor noastre, zice aşa: "Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este uşoară! Că ce greutate şi ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greşelile cele uşoare şi de nimic vrednice, spre a ni se ierta şi nouă cele ale noastre..." Şi mai departe zice: "Nu am zis să-Mi aduceţi bani, sau ţapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceţi: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios şi uşor şi scurt ne-a poruncit, zicînd: Tu iartă fratelui tău greşelile lui şi Eu îţi iert pe ale tale! Tu însă nici greşelile nu ierţi, poate puţini bani doi sau trei dinari iar Eu nenumăraţi talanţi îţi dăruiesc ţie. Tu nu mai ierţi nimic dăruindu-i; iar Eu îţi dau ţie vindecare şi împărăţie îţi dăruiesc. Şi darul tău atunci îl primesc cînd te împaci cu cel ce îţi vrăjmăşeşte ţie, cînd nu ai vrajbă asupra cuiva întru mînia ta. Cînd ai pace şi dragoste către toţi, atunci rugăciunea ta este bine primită şi prinosul tău bine plăcut şi casa ta este blagoslovită şi tu eşti fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci şi ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpînul tău îţi poruncesc şi tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăzneşti să aduci către Mine rugăciune şi jertfă? Căci precum tu îţi întorci faţa de către fratele tău, aşa şi Eu despre rugăciunea ta şi de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvînt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamţ, 1823).

Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfîntul Efrem, arată că nu primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură şi nu vom ierta pe cei ce ne greşesc nouă, că iată ce zice: "Sămînţă pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvînt 58, pag. 297, M-rea Neamţ, 1818). Aşadar, fraţi creştini, să luăm aminte cu toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinţi părinţi, care se reazemă pe cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfînta Sa Evanghelie: De veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă greşelile voastre (Matei 6, 14-15).

Fraţii mei, dacă credem că acestea sînt cuvintele şi poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, şi că niciodată gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind fiinţa adevărului, apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atîta vreme cît vom fi învrăjbiţi cu oamenii şi "nu vom ierta din toată inima păcatele şi greşelile fraţilor noştri" (Marcu 11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele ce le dă la sfînta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu şi va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca şi a se ierta cu cei ce au fost învrăjbiţi.

Acest adevăr ni-l arată Însuşi Hristos Domnul cînd zice în Sfînta Evanghelie: De-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului şi du-te de te împacă cu fratele tău, apoi vină şi adu darul tău (Matei 5, 23-24).

Nu numai darul nostru nu-l primeşte Dumnezeu mai înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o primeşte că zice: Cînd staţi de vă rugaţi, iertaţi tot ce aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre (Marcu 11, 25). Acelaşi lucru ne învaţă Mîntuitorul şi în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic, dimineaţa şi seara: Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întîi pe fraţii noştri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiţie obligatorie pentru mîntuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă şi a cunoştinţei fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de divorţ şi distrugere, salvează rudele de ceartă şi judecăţi, salvează lumea de războaie, de ură şi de moarte.

Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decît să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvînt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii creştini trăiesc în ceartă, şi chiar înjură, ani de zile. Ba ajung la judecată şi la fapte de răzbunare, încît nici preotul din parohie, nici rudele, nici bătrînii satului, nici boala şi frica morţii nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii cu alţii. De aceea nu puţini mor certaţi între ei, spre veşnica lor osîndă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mîntuirea lui.

Această stare grea de ură şi răzbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toţi la sfîrşitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului ceresc zece mii de talanţi este fiecare dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăinţă, lacrimi, milostenie şi iertare pentru mulţimea păcatelor pe care le-am făcut.

Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greşit puţin, ci le cerem datoria cu dobîndă. Iar dacă nu ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul, nu-i iertăm pînă la moarte. De aceea şi Dumnezeu se supără pe cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură şi răzbunare, şi le va zice la judecată: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea oare ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi Eu am avut milă de tine? Şi mîniindu-se stăpînul lui, l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce-i va plăti toată datoria (Matei 18, 32-34).

Auziţi ce zice Hristos, Stăpînul vieţii şi al morţii? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viaţă nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici nu facem milostenie şi murim aşa, nu vom avea iertare niciodată şi nimeni nu ne va mai scoate din veşnica osîndă.

Iubiţi credincioşi,

Cea mai mare virtute creştină este iubirea. Ea este viaţa noastră şi avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor şi altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creştine.

Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom şti să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toţi, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieţii noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi.

Dar ce să facă acei creştini, care îşi cer iertare de la cei cu care sînt certaţi, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învaţă Sfinţii Părinţi. Întîi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrăjmaşilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor şi să le respecte cuvîntul. Apoi să-şi ceară personal iertare de la cei cu care sînt certaţi, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate cîte ţi-am greşit şi Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche şi mare, împăcarea să se facă în prezenţa preotului, şi să se încheie cu o rugăciune de mulţumire şi chiar cu o masă creştinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori şi aşa, dacă nu ne mustră conştiinţa, ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine. Iar dacă încă sîntem tulburaţi şi ne chinuie gîndurile de răzbunare, să amînăm Sfînta Împărtăşanie, ca să nu ne fie spre osîndă. Smerenia şi rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!

Citim în Pateric că un călugăr tînăr s-a dus la un sihastru bătrîn şi i-a spus că are vrajbă asupra cuiva şi nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrînul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", bătrînul îi spuse: "Nu aşa, fiule! Ci să zicem; Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi şi a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greşit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Aşa să facem şi noi, fraţi creştini. Să cerem iertare întîi şi să iertăm cu dragoste pe toţi, ca să fim şi noi iertaţi de Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.

Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toţi în numele Său, ştiind că dragostea nu moare niciodată! Amin.

APOSTOLUL SI SFÂNTA EVANGHELIE, DIN DUMINICA A XI A DUPĂ RUSALII ! PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV!

 

                         Ap. I Corinteni 9, 2-12

Fraților, voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este: N-avem, oare, dreptul să mâncăm și să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca și ceilalți apostoli, ca și frații Domnului, ca și Chefa? Sau numai eu și Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujește vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădește vie și nu mănâncă din roada ei? Sau cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, și Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijește Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, și cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovnicești, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământești ale voastre? Dacă alții se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos.

SFÂNTA EVANGHELIE, DIN DUMINICA A XI A DUPĂ RUSALII ! PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV!

                         Image result for PILDA DATORNICULUI IMAGINI

Zis-a Domnul: ascultati pilda aceasta: asemenea este imparatia cerurilor cu un imparat care a hotarat sa faca socoteala cu slujitorii sai. Si, incepand sa faca socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanti.
Dar, neavand el cu ce sa plateasca, domnul sau a poruncit sa-l vanda pe el si pe femeia lui, pe copii si toate cate avea, ca sa plateasca datoria. Atunci, acel slujitor, indraznind, a ingenunchiat si se inchina lui, zicand: Doamne, mai ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar, cand a iesit de acolo, slujitorul acela a gasit pe unul din tovarasii sai, care ii era dator cu o suta de dinari, si, punand mana pe el, il strangea de gat si-i zicea: plateste-mi ce-mi esti dator. 
Atunci tovarasul acela, cazand in genunchi la picioarele lui, il ruga, zicand: mai ingaduieste-ma si-ti voi plati tot. El insa n-a vrut, ci, ducandu-l, l-a bagat in temnita pana cand va plati datoria. Atunci, tovarasii lui, vazand cele ce s-au petrecut, s-au intristat foarte mult si, venind, au spus domnului lor toate cele intamplate. Atunci, chemandu-l, domnul sau i-a zis: sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, pentru ca m-ai rugat; oare nu se cadea sa ai mila de tovarasul tau, precum si eu am avut mila de tine? Si, maniindu-se, domnul sau l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce va plati toata datoria. Tot asa va face si Tatal Meu Cel ceresc cu voi daca fiecare din voi nu va ierta fratelui sau, din inima, greselile lui. (Matei 18, 23-35)

                                                       Iubiti credinciosi,

Evanghelia Duminicii a XI-a dupa Rusalii ne arata marea bunatate a lui Dumnezeu Care iarta oamenilor greselile lor si in acelasi timp datoria oamenilor de a ierta si ei la randul lor greselile altora. Din acest motiv, invatatura Evangheliei este urmatoarea: Dumnezeu ne iarta noua greselile si cere ca si noi sa iertam altora greselile lor. Daca noi insa nu iertam altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre indreptare pe cel insensibil sau nesimtitor la darul iertarii, astfel incat acesta invata si implineste de nevoie, prin constrangere, ceea ce nu a facut de bunavoie si din initiativa proprie.

Evanghelia iertarii din aceasta duminica ne spune ca un slujitor era dator stapanului sau 10.000 (zece mii) de talanti, ceea ce insemna o valoare imensa (490,770 tone de aur, intrucat in vremea Mantuitorului un talant continea 49,077 kg de aur). Pentru aceasta datorie el trebuia sa fie vandut impreuna cu sotia, copiii, casa si tot ce avea in proprietate. Din punct de vedere spiritual, aceasta vindere inseamna o pierdere incalculabila, adica despartire de Dumnezeu, pierderea libertatii si a demnitatii umane, o moarte spirituala inaintea mortii fizice a omului.

De aceea, datornicul a cazut in genunchi si a cerut iertare, rugandu-l pe stapanul lui sa mai amane plata datoriei. Iar stapanul, plin de iubire milostiva si marinimie, nu numai ca a amanat plata datoriei, ci a iertat-o, a anulat-o, a sters-o complet. Insa datornicul caruia i-a fost iertata datoria nu a voit sa ierte unui datornic al sau o datorie foarte mica, de 100 de dinari, ci l-a aruncat in inchisoare, ca sa-i plateasca datoria, spune Evanghelia.

Slujitorul caruia stapanul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a voit sa-i ierte unui semen al sau o mica datorie, este numit "sluga vicleana" (Matei 18,32). Vazand slujitorii stapanului iertator si milostiv ca iertarea aratata de el nu a indemanat pe datornic sa ierte si el la randul sau, s-au intristat foarte mult. Indata ei au spus stapanului lor cat de viclean si rau era datornicul caruia stapanul milostiv i-a iertat datoria. Atunci stapanul iertator si milostiv a revenit asupra hotararii sale initiale si a trecut de la bunatate la dreptate, pedepsind pe datornicul caruia i s-a iertat datoria, dar care n-a voit sa ierte datoria unui mic datornic al sau. Sfanta Evanghelie ne spune ca stapanul
s-a maniat pe datornicul neiertator, l-a judecat si "l-a dat pe mana chinuitorilor pana ce-i va plati toata datoria" (Matei 18,34). Judecata sau pedeapsa aceasta poate fi inteleasa duhovniceste ca pedeapsa in timpul vietii pamantesti sau ca osandire a omului neiertator in ziua judecatii sale particulare, dupa moartea trupului, incat sufletul sau ar putea fi iertat doar prin rugaciunile altora pentru el.

Intelesul duhovnicesc al acestei pilde este urmatorul: imparatul sau stapanul care se socoteste cu slugile sale datornice este Insusi Dumnezeu, Care are o multime de datornici, si anume toti oamenii sunt datornicii Lui, pentru ca de la El au primit toti oamenii darul vietii, sufletul nemuritor si chemarea la viata vesnica fericita.

Cand noi insa folosim in mod gresit sau negativ darurile pe care El ni le-a daruit, savarsind raul cu gandul, cu cuvantul sau cu fapta, ne indatoram lui Dumnezeu cu insasi valoarea incalculabila a sufletului nostru care este mai de pret decat lumea intreaga (cf. Marcu 8,36). Deci, devenim datori pentru ca suntem risipitori ai darurilor lui Dumnezeu si pentru ca uitam de Dumnezeu si nu suntem recunoscatori Lui. Astfel, cu fiecare gand necurat, cu fiecare cuvant necugetat, cu fiecare fapta neroditoare de bine pe care o savarsim, ne indatoram, pentru ca folosim in mod pacatos si pagubitor gandirea, vorbirea si faptuirea noastra.

Multimea datoriilor noastre fata de Dumnezeu-Daruitorul este simbolizata, in pilda din Evanghelia de astazi, prin cei 10.000 de talanti. Dupa cum am spus mai inainte, in vremea Mantuitorului un talant continea 49,077 kg de aur, deci 10.000 de talanti insemnau 490.770 kg de aur, adica peste 490 de tone de aur. Iar 100 de dinari echivalau cu doar 450 gr de argint. Deci datoria imensa, infricosatoare a slujitorului catre stapanul sau simbolizeaza datoria pacatelor omului, savarsite ca risipire a darurilor lui Dumnezeu din viata sa si ca indepartare de la calea mantuirii.

Cand gandirea rationala a omului sau inteligenta lui este pusa in slujba pacatului, a raului, atunci omul se indatoreaza, intrucat pierde harul sfintitor al vietii si se scufunda in vidul neascultarii si despartirii lui de Dumnezeu. Cand vointa omului nu mai urmeaza vointei lui Dumnezeu, el se indatoreaza, fiindca pierde binecuvantarea conlucrarii si comuniunii cu Dumnezeu. Cand iubirea omului se leaga in mod patimas de lucrurile limitate si trecatoare, el se desparte de Dumnezeu Cel nemarginit si vesnic, indatorandu-se Lui pentru ca n-a raspuns chemarii Sale de-a participa la viata cereasca nelimitata si vesnica. Din acest motiv, nimeni dintre oamenii pacatosi nu se poate mantui (dobandi viata vesnica), daca nu i se iarta pacatele sau greselile, pentru a reface astfel legatura sa cu Dumnezeu izvorul vietii vesnice.

Din Evanghelia de astazi intelegem ca Dumnezeu este in acelasi timp milostiv si drept. Cand ne pocaim si cerem sa ne ierte pacatele, El este bun, milostiv si iertator. Cand noi insa nesocotim bunatatea Lui, si in mod viclean si egoist doar profitam de ea, dar la randul nostru nu aratam bunatate fata de semenii nostri, adica nesocotim iertarea Lui si nu o facem roditoare fata de oameni, atunci Dumnezeu ne arata dreptatea Sa spre indreptarea noastra si a celor asemenea noua. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar si drept, iertator, dar si indreptator, in intelesul ca nu trece cu vederea pacatul, ci cheama la pocainta spre indreptare.

Astfel, Dumnezeu Cel milostiv si iertator il responsabilizeaza pe omul nemilostiv si neiertator, aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea lui Dumnezeu. Toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu, dar la asemanarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce traiesc in comuniune cu El si implinesc voia Lui, adica numai sfintii. Prin urmare, omul care nu iarta altora greselile lor nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu. Atat de mult ne asemanam cu Dumnezeu cata iubire sfanta, milostiva adunam in sufletul nostru, prin pocainta si iertare, prin rugaciune si prin fapte bune. Oamenii sfinti sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertatori ca Dumnezeu Cel iertator, insa ei sunt si drepti sau indreptatori ai altora, precum si Dumnezeu este drept si indreptator al celor ce ratacesc sau gresesc, cu voie sau fara voie.
Evanghelia ne mai invata ca iubirea milostiva a lui Dumnezeu preceda dreptatea Lui. Mai intai, din iubire milostiva, El iarta pe cei pacatosi, insa cearta pe cei ce nesocotesc iubirea Lui iertatoare si n-o arata semenilor prin iertare si fapte bune.
Intrucat Biserica a inteles valoarea sfintitoare si mantuitoare a iertarii, ea ii indeamna pe toti oamenii sa ierte greselile aproapelui lor. Pentru crestini, iertarea greselilor oamenilor este o conditie pentru a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea pacatelor celor care L-au rastignit, zicand: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

De aceea, mai ales in timpul perioadelor de post, cand unim mai mult rugaciunea cu pocainta si postul, Biserica ne indeamna sa iertam semenilor nostri toate greselile lor ca sa simtim mai mult cum sufletul nostru se elibereaza sau inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si ale mandriei.
Iertarea acordata semenilor nu este totdeauna o lucrare usoara, desi, teoretic, multi oameni stiu ca daca esti crestin adevarat trebuie sa ierti altora greselile lor. Sunt insa unele situatii dificile in care iertarea sincera nu se realizeaza pur si simplu printr-o decizie voluntarista, formala, exterioara. Sunt oameni care au suferit mult din cauza semenilor lor, iar pentru a le ierta acestora greselile lor, in mod sincer, total si definitiv, adica "din toata inima", ei au nevoie de o schimbare interioara. Cu alte cuvinte, iertarea cere o lupta interioara, o rastignire a dorintei egoiste de razbunare, a tentatiei de a raspunde la rautate cu rautate. Insa Sfanta Evanghelie ne cheama sa nu raspundem la rautate cu rautate, ci sa lasam razbunarea pe seama lui Dumnezeu. El sigur cearta si pedepseste cu dreptate,  fiind Judecatorul si Mantuitorul lumii, al viilor si al mortilor.

Deci, o iertare sincera, totala, nu una de felul "te iert, dar nu te uit", se poate oferi altora numai daca Ii cerem lui Dumnezeu harul Sau care ne ajuta sa iertam din toata inima greselile altora. In acest sens, cerem Mantuitorului Iisus Hristos, Care a iertat pe vrajmasii Lui, ca iubirea Lui sa locuiasca in inimile noastre. Pilda de urmat in aceasta privinta ne sunt Sfintii martiri sau mucenici, care au fost daruiti de Dumnezeu cu harul sau virtutea de a ierta pe cei care ii chinuiau si-i duceau la moarte, asa cum au facut arhidiaconul Stefan, cel dintai dintre mucenici, dar si multi altii.

Din Vietile sfintilor martiri se vede ca acestia simteau in sufletul lor o putere deosebita in timpul suferintelor, o putere a prezentei iubirii jertfelnice si iertatoare a lui Hristos. De aceea, ei nu au raspuns la rautate cu rautate si la ura cu ura, ci au biruit ura ca rod al pacatului prin sfintenia iertarii ca rod al prezentei harului lui Dumnezeu in om. Sfintii mucenici sunt numiti Buni Biruitori mucenici, tocmai pentru ca ei au biruit duhul lumesc al urii, al razbunarii si al rautatii, dupa ce au primit in sufletul lor iubire milostiva din iubirea lui Hristos Cel milostiv si iertator.

Prin urmare, cand nu putem ierta semenilor nostri greselile lor, trebuie, mai intai, sa ne rugam pentru ei, deoarece foarte adesea vrajba intre oameni vine si din lucrarea diavolului care tulbura sufletul oamenilor. "aO diábolos" in limba greaca inseamna cel ce dezbina, cel ce desparte, cel ce asupreste si tulbura viata oamenilor si relatiile dintre ei. Adesea, el invrajbeste membrii familiei, vecinii si prietenii si ii impiedica sa faca impreuna o lucrare folositoare. Intelegem, asadar, ca iertarea sincera a greselilor altora presupune o modelare a sufletului nostru dupa iubirea milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.

In acest sens, trebuie sa ne rugam ca Hristos Domnul prin harul Duhului Sfant sa ne curateasca de toata intinaciunea si de toata rautatea. Sa-I cerem Lui sa ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe noi. Daca uneori, printr-o pedagogie divina, se intampla chiar sa savarsim si noi tocmai pacatele pentru care am judecat pe altii, trebuie sa intelegem din aceasta ca e mai bine sa ne rugam lui Dumnezeu pentru semenii nostri ca sa se ridice din pacate, decat sa-i judecam considerandu-ne superiori lor, adica fara greseli.

In concluzie, putem constata ca Evanghelia acestei duminici este una a iertarii, dar si una a responsabilizarii, o Evanghelie a milostivirii, dar si a dreptatii, o Evanghelie in care Dumnezeu, desi este milostiv si indelung rabdator, totusi nu trece cu vederea nerecunostinta noastra pentru iertarea primita de la El, adica nu este nepasator cand vede insensibilitatea noastra fata de iubirea Lui milostiva si iertatoare. De ce? Pentru ca El nu voieste ca iubirea Lui sa se opreasca la noi, ci doreste ca iubirea Lui sa ajunga prin noi la altii, ca noi sa devenim asemenea lui Dumnezeu Cel milostiv si iertator. Evanghelia ne indeamna, asadar, sa inmultim binele, nu sa-l limitam. Iar facand aceasta, crestem duhovniceste si ne sfintim, adica devenim cu adevarat oameni ai lui Dumnezeu, intrucat iubirea Lui milostiva se arata altora prin noi, cand iertam si noi altora greselile lor.

Sa ne gandim mereu ca iertarea noastra din partea lui Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi. Dumnezeu voieste ca noi sa fim milostivi, sa fim rabdatori si iertatori, iar cand iubirea milostiva si iertatoare devine lumina vietii noastre, atunci se schimba in bine si relatiile intre oameni. Astfel se opreste violenta, se stinge ura, se inlocuieste rautatea cu bunatatea si se schimba "iadul" vietii noastre in "bucurie a raiului", prin luminarea mintii si a inimii noastre inca din viata aceasta pamanteasca.

Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne daruiasca puterea de a ierta greselile semenilor nostri, gandindu-ne cat de mari sunt greselile noastre pe care ni le iarta El, in timp ce noi nu suntem in stare sa iertam nici greselile mici ale semenilor nostri. Avand lumina Evangheliei de azi adunata in sufletele noastre, sa ne rugam lui Dumnezeu Tatal zicand: "si ne iarta pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean" (Matei 6, 12-13). Amin!

                               Cu dragoste,Maria.