vineri, 7 februarie 2014

IISUS HRISTOS , LA MASĂ ÎN MIJLOCUL UCENICILOR SĂI !

                         16 Aprilie  2002 ora 23, 45 !

În timp ce mă rugam , brusc văd UN CER  ca de noapte şi mai jos ,la mică înălţime faţă de Pământ , văd suspendată  în aer, O MASA  maronie , şi de jur împrejurul mesei erau  asezaţi ca pe scaune, mulţi  SFINŢI în vesminte grena - albastre, iar IISUS  era in mijlocul lor, asezat pe un scaun mai înalt  faţă  de  celelalte.
Toţi SFINŢII, erau aplecaţi asupra MESEI, unde era şi IISUS, şi erau numai ochi şi urechi la toate câte IISUS le vorbea. 
Totul arăta ,ca la CINA  CEA  DE  TAINĂ  !
                     13 Mai 2002 ora 18, 05 !

Dragii mei, eram în tren, mă întorceam acasă de la IAŞI, eram studentă pe atunci.
Şi aşa cum se întâmplă mereu, ochii mi seînchid şi mă aflu în inteiorul unei  SFINTE  BISERICI, şi văd UN PREOT  ,îmbrăcat cu vesminte frumoase aurii strălucitoare,
Si în SFANTA  BISERICĂ  ,era lumină galbenă strălucitoare.
PREOTUL, se  dezbracă  de  veşmintele aurii strălucitoare, şi rămâne numai în cele negre, in sutană.
În clipa în care a rămas numai cu veşmintele  negre, în SFÂNTA  BISERICĂ  s-a făcut negru întuneric.
Dragilor, ştim cu toţii că PĂRINTELE,  nu are voie să iese din Biserică cu veşmintele  aurii, sau de altă culoare, vesminte ce le îmbracă când începe SFÂNTA  ŞI  DUMNEZEIASCA  LITURGHIE !
Doar în negru, in sutană poate iesi din SFANTA  BISERICĂ.
Şi aici în cazul de faţă, DUMNEZEU  ne-a arătat că VESMINTELE  PREOTULUI , în care este îmbrăcat în timpul SFINTEI  şi DUMNEZEIESTII  LITURGHII, sunt SFINTE . Şi când SFANTA şi DUMNEZEIASCA  LTURGHIE s-a terminat, PREOTUL  se dezbracă de vesmintele colorate, şi rămâne în sutană şi poate pleca acasă.
În SFANTA  BISERICĂ  în care eram şi eu cu sufletul ,LUMINA  era ca de Soare ,dar în momentul în care PĂRINTELE  şi-a scos VESMINTELE  ,LUMINA  aurie a dispărut. 
Şi totul a rămas în întuneric.
Dragii mei, mergeţi la SFÂNTA  BISERICĂ, căci numai aici veţi găsi pacea şi liniştea sufletească, numai aici sufletul nostru se va putea apropia cel mai mult de BUNUL  DUMNEZEU şi de MAICA  DOMNULUI.
                       Cu dragoste şi cu preţuire, 
                                             Maria.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu