miercuri, 1 ianuarie 2014

SFÂNTA EVANGHELIE DIN 1 IANUARIE 2014 ! LA UTRENIE !

                Tăierea împrejur cea după trup a DOMNULUI   DUMNEZEULUI  şi MÂNTUITORULUI   nostru  IISUS  HRISTOS.
Pomenirea celui  între Sfinţi, Părintele nostru  VASILE  CEL  MARE , EPISCOPUL  CEZAREEI  CAPADOCIEI !

                     LA  UTRENIE :

SFÂNTA  EVANGHELIE  DE  LA  MARCU !
                   ( II, 1- 12 ).

În vremea aceea , a intrat iarăşi IISUS  în Capernaum după câteva zile şi s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea uşii, iar DÂNSUL le grăia cuvântul lui DUMNEZEU .
Şi au venit la DÂNSUL aducând un slăbănog , pe care îl purtau patru inşi.
Dar, neputând ei să se apropie de DÂNSUL din pricina mulţimii , au desfăcut acoperişul casei unde era IISUS şi prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credinţa lor, IISUS a zis slăbănogului : fiule , iartă-se ţie păcatele tale.Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de faţă cugetau în inimile lor : de ce grăieşte ACESTA astfel de blasfemii ? Cine poate să ierte păcatele , decât numai singur DUMNEZEU.  Însă IISUS ,cunoscând îndată cu DUHUL SĂU că aşa gândeau ei în sinea lor, le-a zis : de ce cugetaţi acestea în inimile voastre ? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului : iartă-se ţie păcatele tale, sau a zice : scoală-te , ia-ţi patul tău şi umblă ? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe Pământ să fie iertate păcatele, a zis slăbănogului: ţie îţi poruncesc , scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.Şi s-a sculat îndată şi , luându-şi patul, a ieşit afară înaintea tuturor , încât erau toţi uimiţi şi prea măreau pe DUMNEZEU , zicând : niciodată n-am văzut aşa ceva.
SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE,  SLAVĂ  ŢIE !
                               Cu dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu