joi, 24 septembrie 2026

JIHAD ! ÎNCEPE JIHADUL!

 

.
24 Septembrie 2026, ora 21,21 !

Dragii mei, 

In aceasta seara, in timp ce ma rugam la Bunul Dumnezeu si la Maicuta Domnului,aud un glas care graia asa:

"Jihad !
Incepe Jihadul!"
Dupa care, glasul se pierde precum un ecou.
Dragii mei, acest cuvand JIHAD, poate avea mai multe intelesuri si la alte Popoare, in alte Tari.
Cand spunem JIHAD ne gandim la Islam,la Islamistii care lupta pentru raspandirea Religie lor Islamiste(Coranul), Cartea sacră a islamului. Este cuvântul lui Dumnezeu, al cărui adevăr i-a fost revelat profetului Mahomed prin îngerul Gabriel timp de douăzeci și trei de ani. Pe măsură ce i-a fost transmis lui Mahomed, Coranul a fost memorat de discipolii acestuia, dar și în timpul vieții profetului credincioșii știutori de carte au întocmit mai multe exemplare scrise. Prima ediție care reunește toate versetele a fost alcătuită de Abu Bakar, primul calif, iar apoi, după moartea în luptă a celor mai buni recitatori, a fost alcătuită o nouă ediție, în dialectul original, de către al treilea calif, Uthman.
Dar,acest cuvand JIHAD, a fost adoptat si de alte Tari ,care - l folosesc atunci cand este vorba de ceva rau, de Razboi sau Rascoala oamenilor.
Asadar,dragilor, poate fi vorba si de Tara noastra,de Romania, cand Glasul Divin spunea ca incepe JIHADUL.
Stim si traim cu totii dragilor, situatia extrem de fragila din Romania.
Cei care sunt la Putere,nu vor s-o mai predea Poporului Roman.Tin cu dintii de fotoliile lor calde si moi, si nu tin cont de vointa Poporului Roman.Si-atunci,este foarte posibil ca acest JIHAD ,sa inceapa chiar la noi, in sensul ca, oamenii au ajuns la capatul puterilor si nu mai au cu ce trai, nu mai au cu ce plati taxe si impozite, nu mai au hrana.
Vedem cu totii ca, animalele din gosodariile oamenilor,sunt ucise, doar pentru faptul ca, cateva exemplare sun bolnave.
Mai nou, pentru ca ne indreptam cu pasi repezi spre Sarbatoarea Sfanta a CRACIUNULUI,au inceput sa gaseasca si porcii bolnavi, motiv pentru care ii ucid.
Iata:
Pestă porcină africană într-o fermă uriașă din Stâlpu, județul Buzău. Aproape 6.000 de porci trebuie sacrificați https://tinyurl.com/msyh3dt3
Deci, este foarte posibil orice.
Sa ne rugam la Bunul Dumnezeu si la Maicuta Domnului  ca sa ne ocroteasca pe toti si sa ne daruiasca sanatate si mantuire sufletului nostru.
Sa multumim Prea Sfintei Treimi si Maicii Domnului cu Sfintii Sai, pentru toate Darurile din viata noastra, pentru faptul ca suntem sanatosi si -i avem pe cei dragi langa noi sau chiar si mai departe de noi.
                                                Cu dragoste,Maria.

P.S.

Enciclopedice

JIHÁD (cuv. arab „efort”, „luptă”; „război sfânt”) s. n. Îndatorire religioasă, comunitară prin excelență, impusă musulmanilor, de a răspândi islamul pe cale pașnică sau prin război și care pune un accent deosebit pe lupta individului cu sine însuși. După unii învățați, j. prezintă două aspecte: j. mare (lupta spirituală) și j. mic (acțiunea militară). Conform doctrinei islamice, există mai multe căi de îndeplinire a acestei obligații: cu inima (propria purificare spirituală), cu vorba (susținând ceea ce e drept și corectând răul) și cu sabia (purtând război cu „necredincioșii” și cu dușmanii credinței islamice). J. trebuie purtat de către bărbați, celor uciși, declarați, martiri, fiindu-le promis Paradisul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu