| 1. | Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. |
| 2. | Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. |
| 3. | Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. |
| 4. | Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. |
| 5. | Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. |
| 6. | Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! |
| 7. | Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. |
| 8. | Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. |
| 9. | Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. |
| 10. | Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. |
| 11. | Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. |
| 12. | Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. |
| 13. | Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. |
| 14. | Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. |
| 15. | Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. |
| 16. | Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. |
| 17. | De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. |
| 18. | Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. |
| 19. | După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. |
| 20. | Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. |
| 21. | Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. |
| 22. | Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. |
| 23. | Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. |
| 24. | Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. |
| 25. | Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. |
| 26. | Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? |
| 27. | Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. |
| 28. | Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. |
| 29. | Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. |
| 30. | Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. |
| 31. | Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. |
| 32. | Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. |
| 33. | Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. |
| 34. | Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. |
| 35. | Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; |
| 36. | Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. |
| 37. | Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? |
| 38. | Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? |
| 39. | Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? |
| 40. | Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. |
| 41. | Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. |
| 42. | Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; |
| 43. | Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. |
| 44. | Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? |
| 45. | El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. |
| 46. | Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. |
Bucuresteanca
RăspundețiȘtergere-De frig in apartamente nu poti sa dormi fara caldura oprita ca multi nu pot platii taxele-craciun.
Izvoranu
RăspundețiȘtergere-Indivizi care conduc imprumuta sume uriase , bani cu dobinzi uriase pe care ii cheltuie pe lucruri te miri ce , inutile nu pe cele importante esentiale-craciun.
-craciun.
Peste tot cresc preturi si taxe la masini case si energie practic se dubleaza de la 1 ianuarie,dar multe nu ramin se duc la bugetul de stat
RăspundețiȘtergerePeste doua treimi din romani sint deja acum la nivelul de saracie.-
Practic vor ramine oamenii fara case dupa schema kazarilor evrei care conduc si Distrug romania planificat,
Oamenii obligati sa vinda sa ramina chiriasi cum au pricedat planificat evreii in occident dupa al doilea Razboi mondial si apoi au redus taxele dupa ce casele au ajuns la evrei-craciun.
George Simion
RăspundețiȘtergere-incepem Lupta
Vom depune motiune de cenzura si contra ministrului Justitiei,
Nu vom mai vota nici o Ordonanta de Urgenta a guvernului-craciun.
Greva in transporturi dupa o arestare a unuia fost ministru Razvan PSDist retinut de DNA pentru intermediere de mita procent de 6 procente-craciun.
RăspundețiȘtergereCaz fara precedent
RăspundețiȘtergere-Anul nou incepe fara un buget stabilit.
-Aur i-i da cu un manifestul pentru romani.
Dar adevarata actiune e anuntata
De Stegarul Dac Avramut
care saptamina asta lanseaza formularele pentru sute de mii de romani care vor cere
Ancheta penala cu procese contra celor care au dat Lovitura de Stat si Falsificat vointa electoratului si Voturile a milioane de romani.
Teama anuntata de handicapatul Nicusor uzurpatorul functiei de presedinte-craciun.
Sua a intrat in Criza economica
RăspundețiȘtergereCa si Romania
in ciuda Luptei intirziate de alegerea intirziata lui Trump si masurilor luate de acesta ca si in Romania
Sua a pierdut slujbe in luna octombrie peste 119 mii de slujbe iar in noiembrie au fost creiate doar 60 mii de slujbe noi
Pierderi mari de posturi cu intrari in somaj in telecomunicarii, industria carnii de vita si comertul cu amanuntul dat si altele ca industria auto
Cam aceleasi ca si in Romania care a pierdut multe posturi de operatori de calculatoare in toata tara dar mai ales cea mai mare firma de automotive= auto de la Continental Timisoara si Sibiu dar si alte activitati si alte zone din Romania.
Toate acestea duc la cresterea numarului celor care dorm pe strada si a criminalitati.
Ieri noaptea pe Ruta CFR Bucuresti —Sibiu copii mici de 6-7 ani urcau in statii si cerseau , urmati de altii care deja stiau ce am in plasa si din care buzunar de unde am scos banii pentru a le da,
dupa ei venea un Barbat slabut machiat strident in Femeie cu gene pe piele, care aduna hainele si bagajele celor care erau adormiti
si coborau cu bagajele la statia Urmatoare.
-craciun.
Ciolacu evreul de Buzau se duse anul trecut la Staretul Macarie da-l intrebe daca va fi atestat ca nu mai are bani la buget.
RăspundețiȘtergereMacarie ii raspunse
-Fiule pune totul si banii inapoi-craciun.
Si o Real politico
RăspundețiȘtergereodelegatie americana in vizita in Polonia ii intreaba
-Cum va aveti cu vecinii cu Cehia??
-Fiarte bine ei sint prietenii nostrii.
Dar cu Rusia??
-Foarte bine ei sint fratii nostrii.
Si cum se stie fratii nu n-i putem alege
-craciun.
-
Catalin Pena jurnalist
RăspundețiȘtergerePolitrucii la putere dupa Lovitura de Stat spun Da la tot ce ordina Bruxellul niste slugi
Nu e nici o masura pentru cresterea economica sau politica externa cu calcarea in picioare a Statului de Drept
Toate masurile doar pentru rezolvarea Deficitului .
-craciun.
Azi e miercuri
RăspundețiȘtergereDeci Calin Georgescu la Tribunalul Bucuresti
pentru contestarea Contrilului Judiciar nebazat de probe de un an de zile
Multimea ii scandeaza afara
-Georgescu presedinte-craciun.
Edi Vasile jurnalist
RăspundețiȘtergere-trebue da ne gindim intii la cetatenii tarii si apoi la altii
Sa punem alti diplomati mai buni sa discute si da ne reprezinte masi Demn ca nu sintem prostii din curtea scolii Ue-
-craciun.
Nicusor asteptat la ministerul Justitiei asaltat de la intrare de romani
RăspundețiȘtergereCare cer dovezile pentru anularea alegerilor
Nicusor spune
-de 10 ani Rusia face o campanie de dezinformare dar …
Nu avem Dovezi-
-craciun.
Dian Popescu
RăspundețiȘtergere-avem o Europa care ne-a luat de colonie
Puterea judecatoreasca se acuza intre ei
Tara e bolnava
-craciun.
Georgescu la iesire din Tribunalul Bucuresti
RăspundețiȘtergere-Nu eu sint problema
Apa nu mai este
Energie nu mai este
Mincare este dar nu hrana
Statul persecuta si batjocureste poporul
Daca poporu vede simte si tace nu mai este doar victima ci si complice.
Securitatea nationala tine de cea economica
Anularea alegerilor intrO ora la CSAT fara probe.
Cer desecretizare sedintei de CSAT inainte de anularea alegerilor cind au fost speriati si au actionat premeditat de frica cistigarii alegerilor de unul din afara sistemului
Griul di neghina au crescut impreuna si acum e cernerea intre Dusmani
Farisei si Tradatori
Se scandeaza
-Turul doi Inapoi
-craciun.
Coarna deputat
RăspundețiȘtergereAbuz fara precedent al Statului paralel pus sa aplice Faradelegea si nu Legea
Nicusor spune intii am condamnat un om dar dupa un an inca nu avem probe
inca se cauta si fabrica dovezi
Vor sa inchida Democratia
Sa trecem la Dictatura.
craciun.
Dictatura Castei Evreiesti a lui Bolojan a scumpit in doua luni ouale la cofrag de 10 lei la 13 cu 30 procente
RăspundețiȘtergeresi inca nu am ajuns in noul an.
si s-au dublat si pretul copiilor si la Traficantul Iohanni pentru Lalande Traficantul de organe din Canada,
dar acum e specialist in
Lovituri de Stat pentru sorosistii evrei ai Ursulei si a lui Macron care
vor Ateism si Globalizare ,
orice dar sa fie Lumea condusa tot de evreii lui Soros demolatorii de Natiuni si Tari.
Cum zicea Georgescu
-Apa , Hrana Energie. Problema de Securitate Nationala
Sau Vadim
-Jos Mafia
Sus Patria -
Apropo de ce spunea Sosoaca ca
-evreii construesc in Romania cea mai mare conducta de apa din Europa cu un debit de 1m cub pe secunda ??? -
Ca la sud de Carpati deja curata barajele in secret lasind romanii la bloc sa care si sa urce apa cu bidoanele la etaje.
Iar in agricultura sorosistii Bruxelesi vor sa ne punem Contoare pe fintini si uitea asa vorba cintecului
-Ce-a fost verde s-a uscat
Mai .
Ce--am iubit s-a scuturat-
Dar o sa le ia evreii si Apartamentele ca nu mai au romanii nici bani de intretinere
si cum spunea cineva pe comentarii
-
-O sa ajungem Palestina 2
Cum spunea Nicolae Iorga
-pina Romania e condusa de evrei romanii vor saracii ,
trebue sa
Luptam sa fie romanii Liberi-
-craciun.
Stefan Musca fermier
RăspundețiȘtergere-impozit aprobat de Bolojan si Nicusor de peste 500 lei pe solar, stilp de beton magazie si Cusca Ciinelui
Iar jumatate din romani se culca flaminzi ca nu au bani sa puna ceva pe masa,
preturile cresc natalitatea scade-
-craciun.
3I Atlas a inceput din nou sa emita deloc neintimplator tocmai pe fregventa pe care SETI cauta Vata in Cosmos dovedind inca o data ca nu este cometa ci nava extraterestra venita din afara Sistemului Solar-craciun.
RăspundețiȘtergereDungaciu
RăspundețiȘtergereNu s-a facut nici o reforma ia populatia sustine cu inconstienta cel mai antibisnis guvern din 1989 incoace.
Au gresit au mintit efectele sint aceleasi
Trebue rediscutata politica de a pune biruri peste biruri-craciun.
Ion Cristoiu
RăspundețiȘtergereMarea Manipulare cu Raportul CSAT
Pe Realitatea-craciun
Evreul Fascist Bolojan cere ca si fascistul evreu Hitler
RăspundețiȘtergeresa se termine cu persoanele cu handicap-invaliditati-craciun.