joi, 31 octombrie 2024

LUMINA ÎNVIERII MANTUITORULUI IISUS HRISTOS ,ÎN ANUL 1999 , A VENIT DIN CERUL SFÂNT !

 


                      Noapte de Inviere din 1999 !

                                     Dragii mei, 

In aceasta noapte,eram la Sfanta Biserica ca tot creştinul.
Fiind  spaţiul mic în Sfanta Biserica şi neîncăpător faţă de câţi credincoşi erau în curtea Bisericii,Părintele a început Slujba Sfintei Invieri,în curtea Sfintei Biserici,la circa doi metri de Usile exterioare care s-au închis în mod intenţionat de dascăl, pentru ca Părintele să bată la uşă şi să ceară să i se deschidă ca să intre ÎMPĂRATUL  SLAVEI .
Deci, întuneric fiind peste tot, Părintele spune la credincioşi :

               "Veniti de luati Luminaaaaa!"
Credincioşii se împingeau, se îmbrânceau care mai de care ca s-ajungă lângă Preot,si să ia Lumina de la LUMÂNAREA din mâna sa ,iar apoi să plece acasă. Multi dintre credinciosi ,după ce luau Lumina plecau acasă. Aşa am făcut şi eu din păcate, până în acest an inclusiv 1999,asa obisnuiam.
În momentele când oamenii se îmbrânceau să ia Lumina, din seninul Cerului nopţii, vad cum coboară intr-o clipa, un Fulger arcuit, şerpuit,ce parea sa aiba circa 3 metri lungime.
Fulgerul avea culoarea alb- albastră.
Fulgerul s-a făcut văzut numai de mine, si numai atunci când a ajuns la vertical deasupra tocului uşii exterioare. Acolo s-a înfipt pur şi simplu şi era în sus de la tocul uşii de circa 3 metri. În următoarea clipă, în timp ce oamenii luau Lumina de la Preot,Fulgerul alb-albastru  care venise din Cerul sfant, s-a transformat în Lumina alba,orbitor de strălucitoare.
Fulgerul, din culoarea alb- albastru violet, s-a aprins, pur şi simplu.
 S-a făcut alb ca Lumina Lui Dumnezeu,Lumina orbitor de stralucitoare.
Fiind cu ai mei copilasi, i-am întrebat dacă au văzut şi ei cum a venit Lumina din Cerul Sfant,dar ei mi-au ca nu au văzut nimic. Dragilor, ce puteam ca sa mai spun? Am luat si eu LUMINĂ din LUMINA ,asa ca toti credinciosii prezenti, am furat LUMINA, aş putea spune,deoarece, am plecat acasă unde ne- am ospătat cu bunătăţi, în loc să intru în SFÂNTA BISERICĂ şi să stau până dimineaţă. 
Aşa am procedat intotdeauna,dar,numai pana in aceasta noapte cand, am realizat cat de mult am gresit pana acum. In aceasta noapte,mi-am dat seama ce voieste Bunul DUMNEZEU de la mine. 
Şi iată-mă dragii mei , cum astăzi vă povestesc vouă, ca să nu faceţi ca mine,adica, ca până în aceasta zi sfanta,la Invierea Domnului din 1999.
 Să mergeţi la Sfanta BISERICĂ, să staţi la la Sfanta si dumnezeiasca Liturghie, să vă spovediţi la Preot,si cu dragoste mare, să primiţi în inima si -n sufletul vostru, Sfanta si dumnezeiasca Impartasanie cu prea scump si cu prea sfant Trup si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos,Caruia I se cuvine toata slava ,cinstea si inchinarea,Amin!
                   Cu dragoste,Maria.

6 comentarii:

  1. Prigoana- vreu sa plec in Ukraina sa vin in Romania sa dea si copiilor mei 3000 de lei, sa ma declar rom sa am locuri specialebpeste tot.
    Am devenit Colonie
    Ni se pregateste ceva cu datorie de 200 miliarde , vreau sa vad cu ce au garantat.
    -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  2. mai nou la tv au anuntat ca se pregateste o penurie de electricitate implicit gaze si apa si atacuri biologice ,gaze chiar atomice- vine iarna-si EUROPA nu are puterea sa treaca prin asa grozavie- DOAMNE IISUSE SI MAICA DOMNULUI AJUTA ROMANIA

    RăspundețiȘtergere
  3. Sosoaca in fata la procuratura sa depuna plingeribpenale catre fiecare asazis judecator de la asazisa CCR catre jurnalisti
    -v-i se incearca sa v-i se inchida gura de iudeo-bolsevici in caz contrar inchisorile lor vechi va asteapta-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Grebla de la autoritatea Electorala Permanenta spune ca
    -Analizeaza stirile mincinoase- fek new ,folosind Intrligenta Artificiala de pe Internet si fermermele de troli pentru care inca nu a primit sesizare -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sefa Ue spune ca
    -Nu sintem pregatiti pentru Razboiul Hibrid al Rusiei folosit si pentru ocupatia din Crimeea dar si electoral si ca un singur clic poate dezactiva retele electrice-
    Irina Zahar infiltrata printre prorusii actvisti pe bani ai Moscovei la alegerile din R Moldova in distribuirea mitei electorale, ea are filmati cu camera ascunsa in efortul Moscovei de a schimba rezultatele alegerilor in R Moldova cum a facut si in Georgia.
    , -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Romania intrata in criza de profesori la inceperea scolii cu salarii mici-craciun.

    RăspundețiȘtergere