marți, 7 noiembrie 2023

PREDICĂ LA MAREA SI SFANTA SARBATOARE, A SFINTILOR VOIEVOZI SI ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL !

 


 * * *
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
„Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”
(Evrei 2: 6; Psalmul 8: 5)
Astăzi, iubiţi credincioşi, este sărbătoare şi praznic. Astăzi prăznuiesc mii – dar ce zic mii?!, milioane de îngeri, nenumărate milioane de oştiri sau de armate îngereşti. Astăzi Cerul întreg este în sărbătoare: Tronuri, Heruvimi şi Serafimi, Domnii, Începătorii şi Puteri, Stăpânii, Arhangheli şi Îngeri – cele nouă cete îngereşti. Dar, cu precădere, Biserica ni-i pune astăzi înainte pe Sfinţii Arhangheli –  îndeobşte cunoscuţi – Mihail şi Gavriil. Astăzi este însă şi ziua onomastică a tuturor acelora dintre bărbaţi şi femei, care poartă nume îngereşti: Mihail şi Gavriil şi derivatele lor…
Iubiţi credincioşi, dacă ne vom convinge de valoarea pe care o are omul în planul creaţiei lui Dumnezeu, atunci nu numai că ne vom convinge de existenţa îngerilor, vom simţi existenţa îngerilor în lume, iar în felul acesta vom fi ajutaţi şi să-i cinstim după cuviinţă. „Ce este omul – se întreabă proorocul-împărat David – că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Pe cât de sigur este, fraţi creştini, că există oameni pe pământ – şi cine contestă acest adevăr, că există oameni pe pământ? -, pe atât de sigur, pe atât de adevărat este că există îngeri în ceruri şi pe pământ, în mijlocul nostru, lângă noi. Omul, coroana creaţiei, a fost zidit de Dumnezeu din trup şi din suflet. Trupul – o parte materială, deci trupesc, văzut; sufletul – partea spirituală a omului, nevăzută.
Trupul stricăcios. Când participaţi la o slujbă de înmormântare, vă întăriţi în cunoştinţa aceasta că trupul este stricăcios, material, muritor – se strică, nu stă mai mult de trei zile, iar în ţările din Orient unde este foarte cald, nici o zi nu rezistă. Se îngroapă repede, ca să se întoarcă în pământul din care a fost luat. Deci trupul este muritor şi stricăcios. Şi dacă se analizează într-un laborator de chimie sau la morgă un cadavru, se va vedea că omul este alcătuit din cele mai elementare stihii sau elemente ale pământului. Din ce e alcătuit omul? Din apă, din grăsimi minerale, din fosfor, cărbune, puţin fier şi alte elemente lipsite de importanţă. Asta a luat Dumnezeu din pământ, atunci când l-a plăsmuit, când l-a modelat pe om cu mâinile Sale dumnezeieşti şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Asta a luat în mâinile Sale Dumnezeu – nu natura cum zic ateii şi necredincioşii; nu natura, căci acelaşi Dumnezeu a făcut şi natura înainte de a-l face pe om. Omul este pământ din punct de vedere trupesc şi-n pământ se va întoarce când va închide ochii, în ziua înmormântării lui.
Dar în acest trup, fraţi creştini, în acest trup există ceva superior, există ceva nevăzut, există ceva lipsit de materie, de corporalitate grosolană. Există ceva duhovnicesc, ceva spiritual şi acest ceva este sufletul. Domnul Hristos ce ne spune în Sfânta Evanghelie despre suflet? „Ce va folosi omului de va câştiga întreaga lume şi-şi va pierde sufletul?…” sau „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?…” (Marcu 8: 36-37). Aşadar, incomparabil mai mare, neasemănat de valoros în comparaţie cu trupul, cu lumea întreagă, cu tot Universul, în ochii lui Dumnezeu este – nu sufletele – un singur suflet! Pentru fiecare suflet în parte Dumnezeu a plecat cerurile şi S-a pogorât, S-a întrupat, S-a răstignit, a murit, a înviat, S-a înălţat la ceruri, a suit firea noastră omenească îndumnezeită pe tronul Sfintei Treimi, „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”.
Omul, iubiţilor, suprema creaţie a lui Dumnezeu de pe pământ, a fost creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. „A făcut Dumnezeu pe om; după chipul şi asemănarea Sa L-a făcut”; după chipul Său şi în perspectiva unei continue asemănări cu El prin sfintele fapte bune, prin virtuţi, prin împlinirea poruncilor Lui. L-a făcut pe om pentru rai, pentru nesfârşita şi veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu. Pentru Cer L-a făcut pe om, nu L-a făcut pentru pământ. Atât de mare e valoarea omului. Omul este chemat să devină „dumnezeu după har”. Ce citim în Psalmi? „Iar Eu am zis: „Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt”” (81: 6). Sfinţenia este şi poruncă. A dobândi sfinţenia înseamnă a parcurge drumul de la chipul lui Dumnezeu din noi – de la suflet, la asemănarea cu El, a ajunge la îndumnezeirea după har. Şi cu toate acestea, deşi atât de mare e valoarea omului, unii care o fac pe deştepţii şi interesanţii, pe cultivaţii şi pregătiţii, pe doctorii în diferite ştiinţe, spun că omul se trage din maimuţă. Şi-i învaţă blasfemia aceasta şi pe copii în şcoală. Şi astăzi, în paralel cu religia… – parcă nu s-ar bate cap în cap. Şi copiii noştri – nevinovaţii copii, pentru că părinţii sunt dezinteresaţi şi lipsiţi de atitudine şi nu se duc la şcoală să spună: Vreau un lucru. Copilul meu să nu înveţe la biologie Teoria lui Darwin. Vreau să lipsească de la această lecţie şi să nu i se pună absent. Dacă nu se poate scoate din manualul de biologie acest capitol, vreau o aprobare specială pentru copilul meu, ca să nu asiste la această oră, iar apoi să nu fie examinat oral sau scris la acest capitol. Nu găsesc înţelegere?… Îmi mut copilul la altă şcoală. Deci, sărmanii copii, din lipsa de interes, de atitudine şi de prezenţă a părinţilor, sunt victimele dezorientării, debusolării; nu mai ştiu pe cine să creadă… Să-l creadă pe profesorul de religie sau pe cel de biologie? Pe cine să creadă copiii? Pe preot sau pe profesor? Biserica sau şcoala? Dar această teorie, iubiţi credincioşi, nu stă în picioare, nu rezistă. Pentru că o prăpastie imensă îl deosebeşte pe om de animal. Un abis. Şi chiar partizanii acestei teorii, în adâncul fiinţei lor, nu cred în ea. Oamenii de ştiinţă contemporani contrazic evoluţionismul, contrazic darwinism-ul. Spun că a fost un exerciţiu mental. Doar nişte construcţii raţionale întemeiate pe nişte presupuneri, pe nişte bănuieli. Aşadar, darwinismul pică, nu stă în picioare şi, dacă îi luaţi la bani mărunţi pe cei care-l susţin şi, dacă o să-i numiţi maimuţă, o să vedeţi că o să se supere. Păi de ce să se supere, dacă le spuneţi adevărul?! Dacă le spuneţi propria teorie?! Să-i spuneţi doamnei ce vă predă aşa ceva „doamna maimuţă” şi să vedeţi cum va reacţiona. O va lua ca pe o insultă, ca pe o jignire obraznică. Asta doar dacă doriţi să vă convingeţi că în şcoala românească de astăzi se mai predă minciuna. Deci altceva este omul şi altceva este animalul.
Omul are suflare dumnezeiască. Peste animal Dumnezeu nu a suflat. A poruncit pământului să scoată fiinţe vii – deja însufleţite, din pământ. La fel şi apele, la fel şi văzduhul: s-au umplut de vietăţi fără suflarea lui Dumnezeu, la cuvântul lui Dumnezeu. Altceva cuvântul, altceva suflarea. Suflarea lui Dumnezeu este sufletul omenesc, chipul lui Dumnezeu din om.
Dar nu există doar omul în acest univers. Există şi o fiinţă superioară omului. Şi care este această fiinţă superioară? Aşa după cum omul e mai presus de animale şi animalele sunt mai presus de plante şi plantele mai presus de minerale, tot aşa există nişte fiinţe superioare omului şi acestea sunt sfinţii îngeri al căror sobor sau sinaxă, adunare, astăzi o prăznuim. Îngerii n-au trup material. Au un trup eteric, ca de foc. Au o oarecare corporalitate în comparaţie cu Dumnezeu care doar El este Spirit absolut. Ei sunt în comparaţie cu noi netrupeşti; de aceea noi, la otpust, în fiecare duminică seară şi luni dimineaţă spunem: „cu folosinţele cinstitelor, cereştilor, netrupeşti puteri”, adică fără de trup. Şi această ne-corporalitate sau esenţă eterică a îngerilor îi face să fie în comparaţie cu omul foarte rapizi. Sfinţii îngeri se mişcă pe pământ şi în cer cu o rapiditate deosebită, ca să împlinească voia lui Dumnezeu. Şi e plin Cerul Vechiul Testament de sfinţii îngeri. Sfânta Scriptură, care este cuvântul lui Dumnezeu, prezintă nenumărate dovezi asupra existenţei îngerilor. Înger s-a arătat lui Avraam, când l-a oprit să-l junghie pe Isaac, fiul lui; înger s-a arătat lui Iacob şi l-a apărat de mânia fratelui său Esau; un înger s-a arătat lui Iosif, un înger s-a arătat lui Moise, un înger Proorocului Daniil în groapa cu lei, un înger celor trei tineri în cuptorul din Babilon, un înger lui Iosua Navi, când împresura Ierihonul… Aşadar, armate îngereşti, oşti de îngeri pe întregul Cer al Vechiului Legământ. Dar şi în Noul Legământ: „Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să-i zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te!”. Care rugăciune începe aşa? Unii creştini evlavioşti citesc în fiecare seară Acatistul Bunei Vestiri; icosul I aşa începe: „Îngerul cel mai întâi stătător…” Aşadar, la Buna–Vestire îl avem pe Arhanghelul Gavriil; în noaptea de Crăciun, în noaptea naşterii lui Hristos, avem oştiri de îngeri care cântau: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bună-voire!”. Un înger avem şi în Grădina Ghetsimani – atunci când Mântuitorul în agonia morţii, pe care ca Dumnezeu şi-o prevedea, iar ca Om o trăia şi se ruga, iar sudoarea feţei Lui se prefăcea în picături de sânge ce picurau pe pământ – un înger a venit în Ghetsimani şi-L întărea pe Omul Iisus în patimile ce avea să le îndure pentru a noastră mântuire. Un înger avem însă şi după Înviere, în mormântul gol, întâmpinând pe femeile mironosiţe. Doi îngeri – după cum vedeţi în icoana Înălţării – avem la Înălţarea Domnului. Bărbaţi galileeni – le-a spus ucenicilor -, ce staţi privind la cer? Acest Iisus pe care-L vedeţi înălţându-Se de la pământ la cer, astfel va şi veni. Astfel va şi veni. Cu slavă va veni, să judece viii şi morţii, înconjurat de armatele îngereşti. „Ca pe Împăratul tuturor primind, pe cel înconjurat în chip nevăzut de oştile îngereşti”, aici în Sfânta Liturghie, dar în chip văzut la A-doua-Venire, când Domnul va veni să judece viii şi morţii. Aşadar, tot cuvântul lui Dumnezeu, din întreaga Scriptură a Vechiul Testament şi din întreaga Scriptură a Noul Testament, dă mărturie despre existenţa îngerilor.
Şi aceşti îngeri au o lucrare specială, mare, înaltă, măreaţă. În primul rând, ei aduc lui Dumnezeu slavoslovie sau doxologie, laudă, slavă neîncetată, necurmată, continuă, veşnică, zi şi noapte. Aici, în biserică – vedeţi ? – staţi o oră, două, chiar şi trei, şi obosiţi, pentru că aveţi trup material, trup neputincios. Ce zice Hristos ucenicilor adormiţi în Ghetsimani? „Căci duhul – adică sufletul – este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Marcu 14: 38). Staţi o oră şi vă mutaţi de pe un picior pe altul. Obosiţi, căutaţi scaune, pentru că sunteţi trupeşti. Îngerii ce-am zis că sunt? Netrupeşti. Ei nu obosesc. Dacă nu au trup, nu obosesc; dacă nu au trup, nu dorm, nu flămânzesc, nu însetează. De aceea, lucrarea lor este minunată şi înaltă, că zi şi noapte Îl laudă pe Dumnezeu. Şi ce zic? „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta”, adică ceea ce auziţi la fiecare Sfântă Liturghie – „Cântare de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind…” Aceasta este veşnica lucrare şi cea mai importantă, lucrarea primordială a îngerilor lui Dumnezeu. Îngerii nu sunt numai lăudători sau cântareţi veşnici ai Sfintei Treimi. Îngerii sunt şi vestitori sau crainici, soli ai voii lui Dumnezeu. Aşa cum în armată există curierii militari care transmit mesajele de la general la subalterni, până la ultimul militar din gradul inferior, aşa şi în lumea lui Dumnezeu, în universul creat de Dumnezeu există sfinţii îngeri – cele nouă cete îngereşti, pe care Sfântul Dionisie Areopagitul le clasifică în trei triade a câte trei cete, iar mesajele dumnezeieşti se transmit de la Tronul Sfintei Treimi către lumea noastră păcătoasă, debusolată, împrăştiată, împărţită, divizată, care nu ştie ce să creadă şi pe ce cale s-o apuce. Şi ni se vesteşte voia lui Dumnezeu de la Scaune, Heruvimi şi Serafimi, apoi trecând la a doua triadă – Domnii, Stăpânii şi Puteri, spre cea de-a treia: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii; Arhanghelii şi Îngerii, a căror sărbătoare o cinstim noi astăzi; pentru că ei sunt cei mai aproape de noi, fiinţele de ţărână, chemate să devenim „asemănarea lui Dumnezeu” şi „dumnezei după har”. Îngerii sunt lăudători, sunt vestitori, dar sunt şi păzitori ai oamenilor. La care slujbă nu auzim: „Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre de la Domnul să cerem. Dă Doamne!”? Cerem înger păzitor. Deci îngerii sunt lângă noi. Realizăm noi asta? Ne dăm seama de lucrul acesta? Ne comportăm ca şi cum îngerii lui Dumnezeu ar fi lângă noi? Trăim cu conştiinţa prezenţei lângă noi a Îngerului nostru? Îngerul păzitor, pe care fiecare l-am primit la Botez şi care ne păzeşte şi ne ocroteşte – atât cât îl lăsăm şi nu-l alungăm cu păcatele noastre – până în clipa în care ne dăm duhul. Realizăm această prezenţă? Credem în ea? Ne gândim măcar o dată pe zi că avem lângă noi un înger păzitor? La fiecare pas! Aşa cum în Bizanţ, dar şi la noi în Evul Mediu, copiii de împăraţi şi de voievozi erau păziţi – aveau străjeri, gărzi speciale care păzeau şi ocroteau pe copiii de împăraţi şi de voievozi, pe potenţialul împărat sau voievod, pe cel care era os domnesc.
Şi noi, iubiţilor, suntem copii ai Împăratului ceresc, pentru că Dumnezeu este Împăratul nostru. Şi gărzile Lui speciale sunt îngerii păzitori. Nu cântăm „Ca pe Împăratul tuturor…” la fiecare Sfântă Liturghie? Nu cântăm în Sfânta şi Marea Sâmbătă „Să tacă tot trupul pământesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu cugete, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor?” În ce fel?! Înconjurat de armate de îngeri, de heruvimii cei cu ochi mulţi şi de către serafimii cei cu câte şase aripi. Aşadar, pentru că Domnul, Creatorul, Împăratul nostru, Împăratul prin excelenţă, ne consideră copii ai Lui iubiţi, nu ne-a lipsit pe niciunul din noi de înger păzitor. Şi acest lucru este o realitate. Nu este basm sau poveste, nici mit sau minciună, nu sunt „poveşti ale popilor”, ci sunt realităţi dumnezeieşti descoperite de cuvântul lui Dumnezeu, care este deasupra tuturor.
Îngerii se bucură când noi împlinim voia lui Dumnezeu şi se întristează atunci când noi o încălcăm. Şi ce face? Se îndepărtează de noi. De aceea, noi când păcătuim să nu credem că îngerul mai este lângă noi. Să ne gândim că l-am izgonit şi că am rămas fără înger, fără apărare. Noi am alungat ocrotirea. Pentru că îngerul lui Dumnezeu nu stă lângă miasma, lângă duhoarea păcatului. Dar bucurie se face – aşa a zis Domnul -, „bucurie se face în ceruri pentru un păcătos care se pocăieşte”. La vecernia din seara aceasta a vărsat cineva măcar o lacrimă? Am pus întrebarea aceasta şi aseară. O lacrimă de pocăinţă! A zis Domnul: Praznic în ceruri, sărbătoare, banchet duhovnicesc, dansuri îngereşti. Îngerii lui Dumnezeu se bucură pentru un păcătos care se pocăieşte. O lacrimă de pocăinţă e de mare preţ. Transformă cerul în sărbătoare. Una singură. De aceea, iată cât este de important, mai ales la sărbătoarea arhanghelilor şi îngerilor – când e şi ziua îngerului nostru păzitor, să ne pocăim, să ne spovedim, să plângem pentru păcatele noastre, iar la Liturghie să ne împărtăşim. În felul acesta transformăm cerul în sărbătoare; pentru că trebuie să ştiţi că sunt şi îngeri care plâng pe 8 noiembrie. Foarte mulţi îngeri plâng de ziua lor, pentru că oamenii au uitat de existenţa lor şi au negat existenţa lui Dumnezeu, Care este izvorul vieţii lor. Vreţi să vă bucuraţi îngerul păzitor în ziua de 8 noiembrie, de ziua lui? Vărsaţi o lacrimă de pocăinţă pentru păcatele voastre.
Sfântul Cosma Etolianul spunea că aşa cum în faţa unui copil mic, ca tată sau ca mamă, sau tu, ca om cu conştiinţă, nu-ţi permiţi să faci o obrăznicie, un gest necugetat, să păcătuieşti, tot aşa în prezenţa îngerului păzitor nu trebuie să păcătuim. Trebuie să petrecem o viaţă curată, neîntinată, fără prihană. Dar pentru asta, trebuie să avem conştiinţa că la fiecare pas, îngerul păzitor primit de noi la Botez, este lângă noi. Şi trebuie să cultivăm această credinţă prin îndreptarea gândului nostru mai des la îngerul nostru păzitor. Vedeţi? Şi rugăciunile de dimineaţă şi rugăciunile de seară au câte o rugăciune adresată sfântului înger păzitor. Dacă vă faceţi rugăciunile de de dimineaţă şi rugăciunile de seară după cartea de rugăciuni – Micul Ceaslov sau după Ceaslovul mare, veţi fi motivaţi vrând-nevrând să vă gândiţi măcar de două ori în zi la îngerul vostru păzitor. Dar vai, uitarea, ce mare rău este uitarea…! Aţi uitat vreodată să respiraţi?! Nu. Dar de Dumnezeu şi de îngerul nostru păzitor de ce uităm cu zilele, cu lunile, cu anii? Nu este normal. Pentru că nu suntem doar trup, suntem şi suflet şi nu suntem creaţi pentru pământ, suntem creaţi pentru lumea îngerească, pentru cer.
Deci, îngerii sunt suprema creaţie a lui Dumnezeu în cer, dar şi pe pământ. Dar, şi omul aici, iubiţi credincioşi, şi omul aici, pe pământ, în această vale a plângerii, este chemat să-i imite pe îngeri, să îi urmeze pe îngeri, în vieţuire, la măsurile lor. Aşa cum poate, fiecare om purtător de trup şi vieţuitor în această lume, trebuie să-i imite pe îngeri. Poate deveni înger pământesc. Când prăznuim pe cuvioşi, nu-i numim îngeri pământeşti? Dar au fost oameni purtători de trup ca şi noi şi vieţuitori în această lume păcătoasă cu atâtea ispite ca şi noi. Înger pământesc a fost Ioan Botezătorul, de aceea este reprezentat cu aripi. Înger pământesc şi-n Vechiul Testament a fost Ilie Tesviteanul. Îngeri pământeşti au fost toţi sfinţii cuvioşi, pustnici, nevoitori, asceţi, anahoreţi, Cuvioasa Parascheva, Cuviosul Dimitrie ce Nou din Basarabi, îngeri pământeşti au fost. În această lume, iubiţi credincioşi, oamenii trăiesc ştiţi în câte feluri? În patru feluri. Mai nou, în patru feluri. Dacă, poate cu ani în urmă, în societăţile creştine puteam spune că oamenii trăiau în trei moduri, şi anume: unii trăiau ca animalele, alţii trăiau ca oamenii, iar alţii trăiau ca îngerii, mai nou, noi spunem aşa – şi avem toate motivele: unii trăiesc mai prejos decât animalele, pentru că oamenii care păcătuiesc împotriva firii, împotriva naturii, fac ceea ce nu fac animalele; şi apoi cele trei categorii care rămân în picioare.
Aşadar, oameni pe pământ, îngeri în cer, dar îngeri şi pe pământ, la tot pasul. Dar mai presus de oameni, mai presus de îngeri, mai presus de astre, de galaxii, de toate corpurile cereşti, cine se află? Veniţi să I ne închinăm!… Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. Acesta este mai presus şi decât îngerii şi decât oamenii. Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, El guvernează toate, şi astrele şi galaxiile şi planetele şi îngerii şi oamenii. El deţine cheile vieţii şi cheile morţii. El este axa universală în jurul căreia gravitează toate. El este Fiinţa supremă – „Cel-ce-este” – cum învăţaţi voi la Dogmatică . „Cel ce este” – El există prin Sine Însuşi, necauzat din afară, nu este dator cu existenţa unei cauze exterioare.
Aşadar, Hristos ca Om – pentru că este şi Dumnezeu, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat – ca Om, este Omul desăvârşit. Forma perfectă a omului, Arhetipul, Modelul, Icoana, Adam cel Nou, după care trebuie să ne ghidăm noi, având un astfel de Înaintemergător dumnezeiesc-omenesc, ca să ajungem în patria noastră cerească. Noi, spunea un filosof, suntem fragmente de om. Hristos este Omul desăvârşit, Omul total, Omul perfect. Noi suntem bucăţi, fracţiuni. Încercăm să ne şlefuim caracterul, dar de câte ori nu eşuăm? Şi de foarte puţine ori reuşim să depăşim ispita. Aşadar, cu ochii ţintă la Iisus, Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre. El este monada, icoana, modelul desăvârşit. Unul singur, „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl”, Omul, pe care întotdeauna dacă îl scriem, trebuie să Îl scriem cu „O” mare, cu majusculă; Omul, de care atunci când auzim, întotdeauna trebuie să ni-l imaginăm grafic, scris cu „O” mare.
Pentru toate acestea, Acestuia, Dumnezeului-Om Iisus Hristos I se potriveşte cel mai bine versetul din psalmul lui David, pe care îl reia mâine Apostolul la Liturghie: „Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”. Ce este omul? – se întreabă şi se miră Proorocul Împărat David. Ce este omul? – se întreabă şi se uimeşte vasul alegerii, Apostolul neamurilor – Pavel. Dacă noi oamenii, când mergem în vacanţă în Grecia, la Meteore, ne uimim de acele stânci uriaşe – de ce a putut construi omul la asemenea înălţimi; ne ducem să vizităm Acropole – În loc să mergem la Locurile Sfinte, mergem mai repede spre locurile păgâne! Şi asta spune ceva! – şi se minunează omul de statuile Lumii Antice închinătoare la idoli, de perfecţiune, de linii, de capodoperele artistice ale epocii. Priveşte şi se minunează; rămâne cu gura căscată; trebuie să-l tragi de mână – Hai, că ne grăbim! Se duce omul la muzeele din Viena, şi se minunează; se duce la marile muzee din lume: în Franţa, la Louvrou; se duce la Catedrala Notre-Dame din Paris, la Turnul Eiffel, se duce şi se miră, deschide ochii mari şi rămâne gură-cască, se duce la British Museum în Londra, se duce în Sankt-Petersburg la Muzeul Ermitaj – m-am dus şi eu şi-am căscăt gura o zi întreagă, mai demult, cu ani în urmă. Se duce şi se miră.
Dar de Dumnezeul-Om Iisus Hristos, nu se cuvine să ne minunăm?! De El de ce nu ne uimim?! Nu este un lucru minunat şi înfricoşător că Împăratul îngerilor este încoronat de copiii Lui cu cunună de spini şi îmbrăcat cu porfiră mincinoasă şi ţintuit pe Cruce ca pe un tron, mai mult decât de piroanele, de fărădelegile şi de nerecunoştinţa noastră, de dragostea Lui nesfârşită şi atotcuprinzătoare faţă de noi? Ia aminte cerule! Înfricoşează-te, pământule!
Lui fie slava şi puterea în vecii nesfârşiţi. Amin.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu