Dragii mei,
Ce cuvinte frumoase si uimitoare atât pentru mine , cât si pentru noi toţi, rostite chiar de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Dragilor, în timp ce mă rugam cu toată fiinţa mea, la Bunul Dumnezeu si la Măicuţa Domnului, aud glas din Cer care spune asa :
"Poporul Meu !
Eu asa am lăsat !
Sunt mândru că nu faci de râs
Poporul Meu.
Sunt mândru de Tine!
Sunt mândru de trezirea ta !"
Iar eu dragii mei, am rămas fără de cuvinte!
Ce puteam ca sa mai spun ?
Am mulţumit din toata inima mea, Domnului nostru Iisus Hristos, şi I-am promis că nu-L voi dezamăgi şi că-mi voi da si viaţa ca sa apăr Cuvantul Său, si pe Poporul Său si pe Semenii nostri.
Pentru mine fratilor, aceste CUVINTE ale Lui Dumnezeu, sunt mai preţioase decât aerul pe care-l respir.
Sunt infinit de preţioase,deoarece,mi-au dat putere sufleteasca si Dragoste infinită pentru Dumnezeu si Maica Domnului, pentru Sfinţii Săi si pentru Semenii nostri.
Este foarte adevărat ,că eu sunt mai mult trează, decât dorm.
Daca dorm 4 ore pe noapte, este ca si cum as fi dormit 8 !
Iar in aceste 4 ore nu dorm ca un om obisnuit, ci sunt intr-o continuă stare de veghe, încât, aud si musca daca zboara pe deasupra mea. Si atunci când inevitabil pornesc electrocasnicele din casa mea,simt un şoc electric prin tot corpul,un soc care mă trezeste. Şi astfel ,vad cu fiind ochii închisi,vad un fulger alb-albastru cu un lanţ de steluţe argintii ,fulger ce topeste întunericul noptii, rămânând un Cer albastru violet plin de Stele .

Tot ce inseamna aparate electrice dimprejurul meu, atunci cîndele pornesc, interferează cu trupul meu indiferent in ce camera ma aflu, si simt un fior rece din crestet până în vărful degetelor de la picioare, tresar puternic ca la un şoc electric ,şi chiar vad in faţa mea lumina alb -albastra ca un fulger .
Nu este meritul meu, ci este numai Voia Lui Dumnezeu pentru mine.
Întotdeauna îmi zic că ,o să am timp de dormit în lumea vesnică.
Aşadar fratilor, sa nu va indoiti absolut delocde toate câte scriu, căci toate câte scriu, nu sunt de la mine, ci numai de la Duhul Cel Prea Sfânt sunt toate.
Ca întotdeauna ,cu dragoste şi preţuire, Maria.

Marioara surioara,tu ai deschis al treilea ochi,ochiul cunoasterii.La mine incepe sa se invarta o luminita albastra,ajunge albastru ultramarin,inspre centru in timp ce se roteste apare violet intens si dupa aia un alb stralucitor in centru.Ai ceva tare fain si o stare de pace,de dulceata de nici mierea nu_i asa de dulce.Io te inteleg putin din tot ce simti si nu se poate exprima in cuvinte.La multi ani de Sfanta Varvara impreuna cu toti sfintii la toti romanii care purtati numele lor.Pa,pa.
RăspundețiȘtergereDna Maria, ajutati-ma! Acest cuvant ,,mandru,, nu il pot intelege. Dumnezeu uraste mandria si iubeste smerenia.Cum sa inteleg ?
RăspundețiȘtergere
ȘtergereAnonim7 decembrie 2022 la 21:43 Mandria are mai multe intelesuri.In cazul der fata,MANTUITORUL a dorit sa spuna ca e foarte fericit ptr mine, deoarece, ascult si scriu al Sau Cuvant.Mandria cea rea ,este atunci cand ne laudam cu ceva,cand spunem ca nimeni nu mai e ca noi, sau ca suntem cei mai bogati,cei mai destepti,cei mai frumosi,etc. Dar cand spui copilului tau ca esti mandru ca invata bine la scoala si ca ia note mari,nu inseamna ceva rau.Ci iti exprimi o bucurie foarte mare,de nedescris.Mandria cea rea,este mandria care face pe cel caruia te lauzi,il face trist,ii aduce o durere sufleteasca.Mandria cea rea,este cea care superi pe cineva,pe cel caruia te lauzi.
.
Multumesc !
RăspundețiȘtergereIISUS DOMNUL in mila lui cea mare gaseste si acum in oameni partea buna a creatiei sale-sa se mandreasca cei care n-au nici o treaba cu crestinismul ci cu materia- noi sa ne rugam LUI SI MAICII SALE pt sanatate si pace
RăspundețiȘtergere