luni, 1 martie 2021

AM VAZUT SFANTA TREIME PE TRONUL SĂU ,DAR SI PE SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL !

       

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh !"  

                                                     

                                                     
                                                              Dragii mei, 

Astăzi dimineaţă, în timp ce mai stăteam în pat şi admiram cu ochii închişi Cerul de noapte albastra, printre multe Taine si straluciri ascunse ochiului firesc , văd dragilor ceva cu totul minunat !
Cerul de noapte se desparte în două, precum am trage o cortină pe o scena imensă, iar în mijlocul lui, rămâne un alt CER!
Rămâne Cerul în care, stă DUMNEZEU  pe TRONUL  SĂU !
Dar în Faţa Tronului Dumnezeirii, al Prea Sfintei Treimi, stau Doi Îngeri !
Acesti Doi Îngeri aveau vesminte aurii, ca din Soare rupte si erau orbitor de stralucitoare.
Îngerul din stânga, cum priveam eu,era Sfântul Arhanghel Mihail,Îngerul Dreptăţii ,  care avea în mâna Sa dreaptă o Sabie de foc, din care flacarile ieşeau încontinu.
Arhanghelul  MIHAIL arăta ca în această Sfântă Iconiţă ,doar că, avea Vesminte aurii,orbitor de stralucitoare.
  
                              ..

Lângă Arhanghelul Mihail, stă tot în picioare  Sfântul Arhanghel GAVRIIL, Îngerul DARULUI !
Adică ,ÎNGERUL care a vestit PREA  SFINTEI  FECIOARE  MARIA  că va naste pe FIUL  LUI  DUMNEZEU. 
Îngerul Gavriil arăta ca în această Sfanta Iconita de mai jos, era plin de stralucire orbitoare şi ţinea în Mâna Sa stângă un Crin alb ,orbitor de stralucitor.



Puţin mai la distanţă ,în spatele ÎNGERILOR TRONULUI  DUMNEZEIESC ,stralucea mai orbitor PREA  SFÂNTA  TREIME.
                         
De această dată, PREA  SFÂNTA  TREIME avea în spate un Triunghi din Lumină albă ,orbitor de stralucitoare, TRIUNGHI care era format din raze albe la fel de orbitor de stralucitoare,raze ce coborau din ciocul Porumbelului alb, adică,  de la Duhul Sfânt  care sufla încontinu în jos, spre  Dumnezeu  Tatăl si spre Dumnezeu Fiul.



În stânga,în Triunghiul  alb statea ca  pe un Tron înalt, scumpul nostru Mântuitor, Domnul Iisus Hristos,care era  îmbrăcat cu Vesminte rosii-grena,acoperite parţial cu un alt vesmânt albastru violet. 
În dreapta, respectiv în stânga Mântuitorului ,puţin mai la distanţă, îmbrăcat cu acelasi Vesminte stătea DUMNEZEU  Tatăl Cel Ceresc .
DUMNEZEU  TATĂL privea cu Iubire de Tată spre Fiul Său mult prea iubit, spre IISUS  HRISTOS, si chiar era aplecat spre FIUL Său şi întors cu faţa spre El,ca  la un Mare Sfat.
La picioarele Prea Sfintei Treimi, era un Nor de Lumină albă orbitor de stralucitoare în care, se veseleau Heruvimii şi Serafimii.
Dragii mei, să avem toată Nădejdea noastra în Bunul Dumnezeu si-n Maica Domnului. 
Sa nu ne îndoim nici măcar în mintea noastra, de faptul că, Rugaciunea noastra nu ar fi auzită acolo Sus.
Dragii mei,Dumnezeu cunoaste dinainte gândul nostru.
Noi nici nu apucam sa gandim ceva, că DUMNEZEU stie dinainte ce vrem sa facem. 
Trebuie să fim pe deplin convinşi de faptul că, atunci când ne lăsăm cu totul în Voia Lui Dumnezeu, atunci când avem necazuri si suferim , DUMNEZEU ne ajuta.
 Este îndeajuns numai să-L chemăm în ajutorul nostru, iar EL grabnic va raspunde chemarii noastre, grabnic ne va ajuta.
Trebuie să-I multumim de fiecare dată si pentru cele bune, si pentru cele mai puţin bune din viaţa noastra.
Pe toate sa le primim cu dragoste si sa spunem :
Doamne, Îţi mulţumesc din toata inima, Te rog arată-mi Calea pe care Tu ai pregatit-o mie păcătosului, şi aşa voi face precum Îti este Voia Ta !
Dragii mei, si-atunci cand suntem fericiti si avem de toate, nu trebuie sa uitam de DUMNEZEU! 
Nimic nu este al nostru pe acest Pământ! 
Toate ne sunt date spre administrare si ne va cere socoteala Bunul Dumnezeu, pentru felul cum am administrat DARUL Său pe care ni l-a dat fiecăruia dintre noi.
DUMNEZEU ne dă, dar lasa la bunatatea inimii noastre ca sa ajutam si pe cel care nu are, pe cel care este si mai necajit decat noi.
Daca o vom face, vom primi rasplata bună însutit! Daca nu o vom face din motive de egoism, mîndrie sau zgârcenie, vom primi Rasplata vesnica, Osândă vesnica pentru păcatele noastre, pentru ceea ce am fi putut face si nu am facut.
Fratilor, să credem cu adevărat că numai la Bunul Dumnezeu si la Maicuta Domnului ne este toată Nădejdea si Speranţa.
Numai la BUNUL  DUMNEZEU si la MĂICUŢA  DOMNULUI ne este  toata Nădejdea noastra ,toata iubirea si dragostea ,şi se cuvine ca să aducem toata Cinstea, Slava si Închinarea, acum si pururea şi-n vecii vecilor ,Amin!
                                      Cu dragoste,Maria.

14 comentarii:

  1. Cum de nu ați văzut nimic despre aceste așa zise vaccinuri anti-covid până acum?
    Că mie nu îmi miroase prea bine!
    Curioasă treabă...🤔

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce ne asteapta - semnele vremurilor din urma:
    https://matinalhunedorean.ro/2020/02/20/de-ce-a-iesit-marea-britanie-din-ue/

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce acest vaccin nu este testat cât timp ar trebui testat un vaccin?
    Nimeni nu îți poate garanta că nu vor apărea efecte adverse, de la vaccinare!
    Poate nu neapărat să apară într-o lună, două...efectele adverse în urma vaccinării pot apărea și peste ani de zile.
    Mai mult de atât, scrie până și pe vaccin că este în testare, a cui cobai ești?
    Iar insistența asta cu care statele lumii, forțează vaccinarea arată clar faptul că este ceva necurat la mijloc!!!
    Dacă vaccinul este "sigur" cum spun broșurele statului corupt, de ce producătorul vaccinului nu îl garantează și nu oferă despăgubiri în caz de efecte adverse sau de moarte?

    Cu de lucruri așa importante nu vă arată Duhul Sfânt, stimată doamnă Ghiorghiu??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi chiar dacă dna ar fi primit mesaj de la Domnul nu ne spune și nici nu o să ne spună. suntem lăsați să fim cobai lor...singura Șoșoacă care are curajul să ne spună " fără vaccin "

      Ștergere
    2. Dar nu aveti propriul creier sa ganditi? De ce trebuie sa fiti cobai, 01.09? Nu trebuie sa fiti obligat de nimeni sa fiti cobai!
      Cum de altfel nu trebuie conditionata vaccinarea de certificat/pasaport de vaccinare sau de altele.

      Ștergere
    3. pai la ce sa despagubeasca daca fraierii se vaccineaza si asa ?

      Ștergere
  4. nici parintele ARSENIE BOCA nu a vorbit vreodata ca ar fi vazut sf TREIME!nici sfintii din vechime -d-na MARIA cine puteti fi ca sa aveti asa viziuni? astept raspuns

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Anonim2 martie 2021, 19:12
      DUMNEZEU alege dupa Voia Sa! Mantuitorul si/a ales pe cei 12 Apostoli din randul oamenilor de jos, dintre pescari si nu numai. Si ca sa-ti raspund la intrebare: sunt un om obisnuit care-si va da si viata la nevoie, numai ca sa faca VOIA TATALUI CERESC a MANTUITORULUI si a DUHULUI SFANT! Sfantul PARINTE ARSENIE BOCA,este SFANT in CEATA LUI HRISTOS ! De ce nu a grait despre cele traite ,vazute si auzite,numai el stie !Eu stiu ca trebuie sa vorbesc semenilor nostri despre toate cate vad si aud.Cine vrea crede,cine nu,nu !

      Ștergere
    2. Au existat oameni alesi din diferite popoare de catre Dumnezeu sau Maica Domnului pentru a transmite diferite mesaje. A se vedea: minunea de la Maglavit cu Petrache Lupu; minunea de la Fatima - cu cei 3 copii carora li s-a aratat Fecioara Maria; etc.

      Ștergere
  5. eu nu sunt sceptic in privinta minunilor, dar unele sunt credibile altele mai putin-sunt de acord cu cele intamplate personal - asa ca fiecare are puterea lui de intelegere-cat privesc cele care nu pot fi dezvaluite aici ma abtin-nu se pot scrie sau vorbi de ele

    RăspundețiȘtergere
  6. Atentie!?
    Anul acesta va fi secetă mai mare ca anul trecut!?

    RăspundețiȘtergere
  7. 3 martie 10:12 sunt ANONIM 5 si am scris acum vreo cativa ani pe blog ca duhovnicul meu a vorbit de seceta si foamete-DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS sa apere ROMNANIA de asa necaz -vor veni si alte suparari in timp

    RăspundețiȘtergere