29 Octombrie 2001,ora 3,45 !
Dragii mei,
Dormeam, dar în timpul somnului meu vedeam o LUMINĂ albă orbitor de strălucitoare ,lumina care mă încălzea şi-mi aşternea în suflet PACEA şi liniştea LUI DUMNEZEU.
La această oră, mă trezeşte această LUMINĂ orbitoare, nu deschid ochii, deoarece, vedeam cu ei închişi ceva minunat !
Deasupra patului meu ,precum ar fi sub plafon, într-o LUMINĂ albastră - violet, văd un PORUMBEL alb cu aripile foarte lungi si intinse lateral,păreau că sunt mai mari de 10 metri. PORUMBELUL alb era extrem de strălucitor si privea spre mine, mă acoperise toată cu aripile SALE, aşa de mare era.
Am stat aşa cu ochii închişi preţ de câteva secunde bune, privind la DUHUL SFÂNT sub chip de PORUMBEL, care,imi ocrotise sufletul pe timpul somnului.
Când au început să-mi curgă lacrimile de bucurie, PORUMBELUL alb ( DUHUL CEL PREA SFÂNT ) a făcut un semicerc din aripile Sale şi le-a strâns, şi astfel, S-a îndreptat spre Răsărit.
În locul DUHULUI SFÂNT într-un nor albastru transparent, în veşminte roşii-grena si foarte subţiri, ÎL vad pe Insusi MÂNTUITORUL Hristos cum Isi ducea SFÂNTA CRUCE grea, pe umărul Său stang ,fiind tare chinuit şi cu ,COROANA de spini pe cap ,iar fruntea SA Îi era sângerândă.
Dragilor,asa precum se indrepta spre Rasarit DUHUL Cel Prea SFÂNT, tot la fel si MÂNTUITORUL cu SFANTA CRUCE pe umarul Său stâng si cu faţa însângerată, cu părul castaniu lunguţ până pe umeri şi inelat ,cu ochii SĂI trişti şi suferinzi ,se îndrepta tot spre Răsărit.
Fraţilor, sa ne indreptam si noi cât mai este timp ,spre adevarata CREDINŢĂ ,spre Bunul DUMNEZEU şi spre Maicuta DOMNULUI !
Daca nu avem CREDINŢĂ dragii mei, toate-s pulbere si cenusă şi ne vor duce la pieire !
Credinta,Nadejdea si Dragostea dragii mei, sunt cele 3 virtuţi dumnezeieşti care, dacă le vom împlini după Voia LUI DUMNEZEU, vom câştiga ÎMPĂRĂŢIA CEREASCĂ !
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu