SFÂNTA EVANGHELIE ,
DIN SFÂNTA ŞI MAREA JOI
A ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI !
28 Mai 2020 ,INALTAREA DOMNULUI !
La Utrenie :
EVANGHELIA A TREIA A ÎNVIERII !
De la Marcu.
(XVI , 9 - 20 )
HRISTOS S -A ÎNĂLŢAT , dragii mei !
În vremea aceea , după după ce a înviat ,dimineaţa , în ziua dintâi a săptămânii , Iisus s-a arătat întâi Mariei Magdalena din care scosese şapte diavoli. Ea s-a dus şi a vestit pe cei care fuseseră cu Dânsul şi care acum plângeau şi se tânguiau. Însă ei , auzind că este viu şi că a fost văzut de ea , n-au crezut. Iar după aceea s-a arătat în alt chip , la doi dintre ei , care mergeau pe drum , ducându-se la câmp. Şi întorcându-se aceştia , au spus celorlalţi , dar nici pe ei nu i-au crezut.În sfârşit , s-a arătat chiar celor unsprezece , când şedeau la masă şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor , pentru că n-au crezut pe cei care-L văzuseră înviat. Apoi a zis către ei : mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel care va crede şi se va boteza se va mântui ; iar cel care nu va crede se va osândi.Iar celor care vor crede , le vor urma minunile acestea:
în numele Meu vor scoate diavoli ; în limbi noi vor grăi ;şerpi vor lua şi de vor bea ceva de moarte , nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile - şi vor pune si bine şi bine le va fi. Deci, Domnul Iisus , după ce a vorbit cu ei, s-a înălţat la Cer şi a şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu. Iar ei pornind , au propovăduit pretutindeni , Domnul împreună cu ei lucrând şi cuvântul adeverindu-l , prin minunile ce urmau. Amin !
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie,
Sfânta Evanghelie de la Luca !
(XXIV , 36 - 53 )
În vremea aceea , după ce s-a sculat din morţi , Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grait către ei : pace vouă ! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se , gândeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit : ce sânteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre. Priviţi mâinile şi picioarele Mele ,că Eu însumi sunt : pipăiţi-Mă şi vedeţi ,că un duh nu are carne şi oase ,cum Mă vedeţi pe Mine având. Şi zicând acestea , le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci încă necrezând ei de bucurie şi de mirare , El le-a zis : aveţi aici ceva de mâncare ? Iar ei I-au pus înainte o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. Şi luând a mâncat în faţa lor. Apoi a zis către ei : acestea sânt cuvintele pe care le-am grăit către voi , pe când eram cu voi , că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise , în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea , ca să înţeleagă Scripturile. Şi iarăşi le-a zis : aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi; iar în numele Lui să se propovăduiască pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile ,începând de la Ierusalim. Iar voi sunteti martorii acestora.Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu ; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului , până când vă veţi îmbrăca cu putere de Sus . Apoi i-a dus afară în Betania şi, ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta , s-a despărţit de dânşii şi s-a înălţat la Cer.Iar ei, închinându-se Lui , s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.Şi erau în toată vremea în Biserică , lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin !
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
Dragii mei, binecuvântaţi să fiţi şi voi cu toţi cei dragi, si nu uitaţi că mântuirea Sufletului nostru, o dobândim numai în Sfânta Biserică,numai iubindu-ne Aproapele si împlinind PORUN
CILE DOMNULUI !
Cu dragoste, Maria
Nu exportam, am ajuns sa vindem la negocieri sezonierii români . Este normal? Ce părere aveți?
RăspundețiȘtergerehttps://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-a-fost-sunat-de-premierul-irlandei-pentru-a-i-cere-ajutorul-cu-privire-la-forta-de-mu_523457.html