PĂMÂNTUL SI PĂCATELE OMENIRII !

                              

                         4 Iulie  2001, ora  23, 30 !

                                        Dragii mei, 

La aşa o oră târzie, simţeam în sufletul meu că , CERUL mă cheamă ca să-l privesc,iar glasul Lui DUMNEZEU ca să-mi vorbească.
M-am aşezat pe un scaun si stând la balcon priveam CERUL  nopţii, şi iată ce am primit din CERUL  SFÂNT :

                  PĂMÂNTUL  ŞI  PĂCATELE  OMENIRII  !

Ceru-i senin, noaptea-i tăcută
Doar greierii şi broaştele mai cântă.
E-atâta de melodios
Şi cântă atâta de frumos !

                                    Luna  e plină,
                                    Frumos străluce pe CER
                                     Şi luminează efemer.
                                     Iar stelele s-au adunat în jurul ei,
                                     În strălucirea lor,
                                     Parcă-s scântei.

Şi câmpul s-a întunecat.
De eu-l privesc, s-a luminat.
Copacii dorm
Frunzele nu-şi leagănă,
Cu-această noapte, ei se-aseamănă.

                                       Privesc şi Sfântul Cer
                                       Ce pare că s-a-ntunecat
                                       În clipa aceasta, el s-a luminat.
                                       Cu strălucirea nopţii, el s-a îmbrăcat.

Ochii închid 
Privesc în urmă apoi, 
Cerul îmi pare -n
O mie de culori.

                                         Dar uite-un nor alb
                                         Ce tocmai s-a frânt.
                                          Când printre el
                                        O stea a trecut,
                                         Şi pe pământ
                                          Ea a căzut.

Gândesc la steaua
Ce tocmai a murit,
Şi mă întreb :
De ce ? Ce-o fi păţit ?

                                         Ea a lăsat în urma ei
                                         Nenumărate stele!
                                         Oare aşa, muri-v-or toate?
                                         Tot rând pe rând şi ele ?

Mă doare sufletul
Când ele mor,
De aş putea
M-aş duce-n locul lor.

                                         Şi-aş îngriji pe toate
                                         Şi chiar eu,
                                         Eu le-aş opri 
                                         Din drumul către moarte.

Căci nu se poate,
Cer  fără  de stele,
Aşa cum nu-i posibil
A lipsi total 
Pământul de sub ele.

                                          Pe Cer, nenumărate sunt
                                          Privesc, mereu în jos.
                                          Cu-ale lor sclipiri ce luminează,
                                          Acest Pământ, ce-i Sfânt !

Pământ ce mult a îndurat 
De-alungul, a două mii de ani.
A suferit, a fost rănit,
Şi multe trupuri
În el a mai primit!

                                       Trupuri ce sângele-au vărsat
                                        Pentru acest Pământ
                                        Cândva...bogat.
                                       Ce-acum, e-aproape searbăd 
                                       Nu mai poate.
                                        E tare greu 
                                        Şi plin e de păcate !
                                        Păcate a oamenilor răi
                                        Şi-acelora ce sunt atei.


Dar BUNUL DUMNEZEU
Nu v-a-ndura!
Acest Pământ
EL îl va scutura ,
De tot ce-i searbăd 
EL ,îl va curăţa.

                                          Un alt CER
                                          Nouă ne va dărui.
                                          Şi-un SOARE nou, 
                                          Pe el va străluci.

Iar cei ce vor rămâne
Sub acest nou CER,
Vor fi puţini.
Căci numai ei, s-au înălţat
Cu sufletul la EL.

                                        Întoarceţi-vă  faţa 
                                        În ceasul cel de-acum ,
                                        Când încă, nu e totul scrum .
                                        Încercaţi măcar, puţin a vă ruga
                                        Pe DUMNEZEU a-L îmbuna.
                                         Ca FAŢA să-ŞI întoarcă spre Pământ ,
                                         De-acolo Sus, din Cer,
                                         Din Cerul Sfânt !

PĂMÂNTUL începe-a fierbe, clocoteşte 
Şi multe rele îl pândeşte.
Ape, furtuni şi vijelie,
Se-apropie sfârşitul
Acesta ,o să fie !

                                              Căci BUNUL DUMNEZEU
                                               Tare S-a mâniat,
                                              Că oamenii pe EL
                                              De mult ,toti L-au uitat.
                                               Şi merg dintr-un păcat
                                               În alt păcat .

De peste două mii de ani
Acest Pământ, ce-i Sfânt
A adunat,
Păcatele  omenirii,
Ce tare mult, l-au mai rănit.

                                                  Acest Pământ e tare greu
                                                   Şi nu mai poate suporta,
                                           Tot ce- a adunat în două mii de ani.
                                                    Venit-a timpul să fie uşurat
                                                    De grelele păcate,
                                                   Ce mult l-a "ntunecat.

Veniţi voi dară
Şi nu vă-mpotriviţi!
De pe acest Pământ
N-aveţi un"să fugiţi !

                                                E mai uşor ca să vă-ntoarceţi
                                                 Cu faţa către Cer,
                                                Pe DUMNEZEU ca să-L rugaţi
                                                Din al vostru suflet să-ncercaţi,
                                                A vă ruga curat,
                                                Curat şi ne-ncetat.

Închideţi ochii 
Priviţi către Apus ,
Şi veţi simţi în suflet
O picătură
Din tot ce-a suferit IISUS !

                                                 Închideţi ochii şi chiar încercaţi
                                                 Cu inima ca să vedeţi,
                                                 La suferinţa Maicii Sfinte
                                                 Când FIUL sus pe Cruce 
                                                Ea si L-a văzut,
                                                 De mâini şi de picioare răstignit.

   Cu vorbe de ocară 
   El a fost bătut.
  Şi -n loc de apă
 Oţet şi fiere, IISUS ,EL a băut.
De oamenii ce-n EL 
Nu au crezut.
(iar acum, se-aude Glasul Mântuitorului ):

                                                
                                                 Dar n-aţi crezut atunci
                                                 Cum nici acum nu credeţi!
                                                 Şi-al vostru suflet
                                                  Merge pe-un alt drum.

Dar TATĂL MEU din Ceruri a hotarat,
 C-acest drum să fie drept
Iar EU, venit-am iar
Ca să-l îndrept!

                                               Iar Maica-MI Sfântă
                                              Ce în dreapta -MI stă ,
                                              Priveşte-n lăcrimată 
                                               La toate câte sunt.
                                              La tot ce se întâmplă
                                               De două mii de ani, 
                                              Într-una, pe Pământ.

EA plânge şi se roagă
La BUNUL DUMNEZEU !
Aşa, MĂ rog şi EU,
Căci este TATĂL MEU !

                                               Şi EL trimite pe acest Pământ
                                               Din CERURI să coboare,
                                               DUHUL  CEL  PREA  SFÂNT!
                                                În suflete să intre 
                                                Si să le întoarcă
                                                Acum în ultim " ceas
                                                Cu tot ce-a mai rămas.
                                               

De-acolo Sus din Ceruri
Voi veghea chiar EU!
Ca Lumea să-şi întoarcă
Faţa la DUMNEZEU.
Ce este, TATĂL MEU!

Şi care împreună
Suntem ca Unul singur,
Un singur Dumnezeu !

                                              Ce de SUS  veghem
                                               În jos spre pământ ,
                                              Vedem pe fiecare,
                                               Pe toate câte sunt.

Atunci când e chemat
Şi oamenii se roagă,
DUHUL CEL SFÂNT coboară,
Peste o LUME-ntreagă!

                                           Veniţi voi deci,
                                            Veniţi de vă rugaţi !
                                           În SFINTELE LĂCAŞE
                                           Veniţi şi-ngenuncheaţi !

Priviţi cu sufletul
Spre MARELE şi SFÂNT ALTAR,
Aici ÎL veţi găsi pe DUMNEZEU !
Aici, în dreapta LUI,voi fi şi EU !
  
                                           Pe voi am să vă-nvăţ 
                                           Din nou să vă rugaţi!
                                           Din tot ce-aveţi 
                                           Şi altora să daţi!
                                           Nu-i judecaţi că n-au şi ei
                                            Aceştiia, nu sunt atei !

Pe-aceştia  TATĂL
 Pe ei îi va lăsa .
Pe-acest Pământ
Când îl va scutura.
                                              Căci ei,vor fi aceia care
                                              O vor lua de la-nceput.
                                               Şi vor sădi în suflete 
                                                Tot ce-am adus, din Cerul Sfânt.

Atât am vrut ca sa va spun
Atât am vrut a vă-nvăţa.
Din suflet şi cu suflet
Învăţaţi cu totii, a vă ruga !

                                             Cu lacrimile voastre
                                              Voi să spălaţi acest Pământ !
                                              Ce nu mai poate, pe el a mai ţine
                                               Păcatele-omenirii, 
                                                Ce nu s-a-ntors, la MINE !