DESPRE PAZA DE PRIMEJDII
Dar atunci se pune intrebarea: care a fost pricina ca Mantuitorul, dupa prinderea Sfantului Ioan Botezatorul, a parasit Iudeea si a mers in Galileea? Iata pricina: Plecarea Mantuitorului nostru din Iudeea in Galileia dupa prinderea lui Ioan Botezatorul s-a facut spre a noastra invatatura. Mantuitorul nostru de atatea ori a invatat pe ucenicii Sai sa se fereasca din calea primejdiilor si de vrajmasi. Uneori le zicea:
Iar altadata tot in aceasta privinta le zicea:
Deci Mantuitorul nostru Iisus Hristos se duce din Iudeea in Galileea ca sa ne dea noua pilda si un lucru, nu numai cu cuvant, ca trebuie a ne pazi noi de primejdii spre a da loc maniei celor ce ne prigonesc pe noi, ferindu-ne de acolo unde putem a avea primejdie sufletului nostru sau vietii.
In Sfanta Evanghelie de astazi sunt inca si alte pricini pentru care Mantuitorul a mers din Iudeea in Galileea. Dar noi in predica cea de azi ne vom ocupa mai mult de pricina aratata mai sus, adica vom vorbi mai pe larg despre paza de primejdii. Despre acest lucru Sfanta si dumnezeiasca Scriptura si in alt loc ne invata, zicand:
Asadar, fratii mei, daca vom calatori cu mintea noastra prin dumnezeiasca Scriptura, vom gasi multe pilde despre alesii si sfintii lui Dumnezeu care in viata lor de pe pamant s-au ferit din calea primejdilor. Asa vedem ca
Avraam cand a mers in Gherara, vazand ca Sara, femeia sa, era foarte frumoasa la chip, spre a se pazi de primejdia mortii, caci se temea ca nu-l ucida pe el oamenii din cetati spre a-i lua pe sotia lui, a zis ca Sara este sora, nu sotie a lui. Dar Preabunul Dumnezeu care apara pe alesii Sai, trimitand un inger la imparatul Abimelec care luase pe sotia lui Avraam, i-a zis sa nu se atinga de Sara, ca este sotia lui Avraam si sotie de prooroc si asa a izbavit pe Avraam de primejdia mortii (
Facerea 20, 7).
Asa vedem ca
Iacob, intelegand de la mama sa ca fratele sau Isav vrea sa-l omoare pe el din zavistie ca a luat binecuvantarea tatalui sau, a fugit din fata fratelui sau in Mesopotamia la Laban, fratele mamei sale, in Haran (
Fac. 27, 41-45). Asa
Moise, vazand ca s-a descoperit uciderea ce facuse egipteanului si intelegand ca Faraon cauta sa-l ucida pe el pentru fata aceasta, a fugit de la fata lui Faraon si s-a dus in pustiul Madianului unde s-a casatorit si de unde a fost chemat de Dumnezeu spre a fi povatuitorul lui Israil (
Iesire 2, 14-25).
Dar preafericitul Prooroc si imparat David cata vreme a fugit si s-a ascuns de furia imparatului Saul care il zavistuia pe el si cauta sa-l omoare? Cine vrea sa stie pe larg despre aceasta indelunga prigoana a lui David si despre fuga lui de primejdii care il amenintau din partea lui Saul sa citeasca in Sfanta Scriptura la I Imparati
20, 1; […] s.a.
Inca si Marele Prooroc al lui Dumnezeu Ilie, cel ce sufla cu foc, care de trei ori cu rugaciunea a coborat foc din cer si a incuiat si a descuiat cerul cu rugaciunea sa catre Dumnezeu, au nu a fugit si el de furia Isabelei care cauta sa-l omoare pe el? Auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura in aceasta privinta:
Si dupa ce Dumnezeu l-a mangaiat si l-a hranit prin mijlocirea ingerului Sau, a mers in puterea mancarii aceleia 40 de zile si 40 de nopti pana la muntele Horeb (III Imp. 19, 1-9).
Dar dupa ce am aratat aici putine pilde despre alesii si sfintii lui Dumnezeu cei mai inainte de Legea Veche si cei din Legea Veche, este de cuviinta sa trecem cu cuvantul nostru si in Legea Darului Evangheliei si sa vedem cum
Insusi Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos chiar de la nasterea Sa ne-a dat noua pilda ca este bine a ne feri de primejdia mortii.El chiar din scutece a fugit de furia lui Irod care cauta sa-L piarda. Auzi ce zice dumnezeiasca Evanghelie despre acest adevar:
La fel si dumnezeiestii apostoli, avand invatatura data lor de la Domnul in aceasta privinta, se ascundeau si se pazeau de primejdii si de la fata celora ce cautau sa le faca lor rau. Acest lucru ni-l arata noua dumnezeiasca Scriptura cand zice:
Dar cine va putea spune prigoanele si suferintele Marelui Apostol Pavel si de cate ori s-a ferit el de primejdiile care il amenintau din toate partile, pe uscat si pe mare?Oare nu a primit el porunca de la Insusi Mantuitorul sa se fereasca de ura si furia iudeilor cand a venit in Ierusalim? Iata ce marturiseste el despre acest adevar:
Iar cand cei 40 de iudei se sfatuisera cu juramant ca nu vor manca pana nu vor omori pe Pavel Apostolul si a fost instiintat Marele Pavel de acest plan al lor prin fiul surorii sale, el
indata a luat masuri de a se pazi de primejdia mortii care il ameninta, caci a trimis pe nepotul sau la comandantul militar sa-i spuna despre planul celor ce voiau sa-l ucida pe el si asa a inlaturat primejdia mortii sale, deoarece comandantul militar l-a trimis sub mare paza la procuratorul roman Felix (
Fapte 23, 12-14, 16, 25).
Dar sfintii ierarhi si marturisitori ai Bisericii lui Hristos cate chinuri au suferit pentru dragostea lui Hristos si apararea dreptei credinte? Si de cate ori, fiind amenintati cu inchisori si cu batai si cu moarte, s-au ferit pe cat au putut de primejdii si de vrajmasii lor care cautau in tot chipul sa-i primeasca pe ei? Cine nu stie de necazurile si de viata cea zbuciumata si de prigoanele cele indelungate pe care le-a rabdat Marele Ierarh al lui Hristos
Atanasie al Alexandriei, care de cinci ori a fost scos din scaunul sau si exilat de blestematii arieni si care vreme de 46 de ani numai in prigoane si in primejdii a petrecut pentru marturisirea dreptei credinte in adevaratul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos?
Oare nu se ferea el pururea de primejdiile cele din partea arienilor? Oare n-a fugit el la Roma cautand scapare si ajutor de la imparatul Constans si de la papa, unde trei ani a petrecut pana la anul 344 cand Sinodul de la Sardica i-a recunoscut nevinovatia lui?
Oare nu a scapat el din biserica inconjurata de armata care voia sa-l prinda?
Si el imbracandu-se la fata cu broboada femeiasca si fiind noapte si amestecandu-se cu clericii si acoperindu-si fata sa, oare nu a fugit in pustiu fiind urmarit de ostasii blestematului Iulian apostatul? Oare nu a stat el ascuns in mormantul tatalui sau de furia imparatului Valens care partinea arienilor? Si cine va spune prigoanele acestui mare stalp al Bisericii lui Hristos si de cate ori a fost el nevoit a se ascunde din fata primejdiilor care le-a avut din partea arienilor si a eusebienilor si a altor eretici si vrajmasi ai dreptei credinte? Cine vrea sa cunoasca pe larg acest lucru sa citeasca la
viata sfantului in 18 zile ale lunii ianuarie.
Dar
Sfantul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, fiind izgonit de blestematul imparat iconoclast Leon Isaurul,
nu s-a dus oare si a stat ascuns in casa parintilor sai de la Platanion, unde a plans mult starea cea jalnica a prigoanei Bisericii din acea vreme si unde a si murit la anul 733 in 12 zile ale lunii mai?
Asa vedem si pe
dumnezeiescul Parinte Maxim Marturisitorul, care, vazand primejdia ce venea asupra sa din partea monotelitilor, a lasat curtea imparatului Heraclie si s-a dus la Hrisopulos, a imbracat schima monahala si in singuratate se ruga lui Dumnezeu pentru furtuna ce se abatuse asupra Bisericii dreptmaritoare din partea acestor blestemati eretici care trasesera pe imparati de partea lor.
Si iarasi vazand ca ereticii mai sus amintiti intindeau mereu curse pretutindeni, a fugit si s-a ascuns in pustiul Africii si pana la sfarsit a suferit prigoane si primejdii pentru dreapta credinta,dupa cum se vede scris in viata lui din 21 ianuarie.
Iar altii din sfintii lui Dumnezeu au fugit nu numai de primejdiile cele ce le amenintau viata, ci
si mai mult au fugit de primejdiile de le amenintau mantuirea sufletului. Asa
Sfantul Ilarion cel Mare, unul din marii luminatori ai lumii, temandu-se de onorurile si de marea cinste ce ii aduceau oamenii pentru viata lui cea sfanta si minunile ce le facea cu puterea lui Hristos,
a fugit de la locul sau in pustiile Alexandriei si s-a ascuns in pustiul Oasim. Oare n-a fugit el si s-a ascuns de ostasii inarmati trimisi de blestematul imparat Iulian apostatul spre a-l ucide pentru insulta ce a adus acest sfant blestematului zeu Marnas?
Apoi dupa un an s-a retras intr-o insula pustie mai departata si de acolo a luat drumul Liviei si al Siciliei. Apoi, temandu-se sa nu fie cunoscut de cineva din Rasarit, s-a ascuns intr-alt loc singuratic unde lucra cosuri si vanzandu-le isi cumpara cele de hrana si vindeca multi bolnavi cu rugaciunea. Iar vazand ca si aici a devenit cunoscut si slavit de oameni care il cinsteau ca pe un prooroc, a fugit de acolo de primejdia slavei desarte si s-a dus in Dalmatia, apoi in Cipru, unde a facut mari minuni si a vindecat multi indraciti cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci. Si vazand ca si acolo se face cunoscut si slavit de oameni, s-a retras la un loc pustiu si salbatic la 12 mile de mare, unde a si adormit in Domnul in varsta de 80 de ani la anul 371.
Asa vedem pe
Cuviosul Martinian ca a
fugit toata viata sa pentru a nu-si pierde curatia trupului si mantuirea sufletului sau (vezi
viata sfantului la 13 februarie). Asa
Sfantul Iosif, scriitorul de cantari, vazand primejdia navalirii barbatilor in insula Sicilia, care veneau din Africa si pustiau totul in calea, a fugit in Grecia si s-a facut calugar la Manastirea Mantuitorului numita Latranus din Tesalonic, unde a fost hirotonit preot, apoi de acolo a plecat la Constantinopol,
dar vazand ca si acolo imparatul Leon Armeanul a pornit persecutia impotriva sfintelor icoane, a fugit de acolo la Roma si apoi din nou la Constantinopol,unde a scris multe imnuri de lauda lui Dumnezeu si sfintilor Sai, prin care a atras iarasi asupra sa ura ereticilor iconoclasti care l-au exilat in Herson prin imparatul Teofil iconomahul, de unde a fost chemat de patriarhul Ignatie care l-a facut schevofilax, adica pazitor al vaselor sfinte ale marii biserici, unde a adormit in Domnul in anul 883 in aprilie.
Dar cine va povesti
cate prigoane si primejdii a suferit Sfantul Dionisie, arhiepiscopul Alexandriei, din partea imparatului Deciu, care a pornit persecutie generala asupra crestinilor, si cum in acea vreme multime mare de crestini de prin orase si sate fugeau si se ascundeau prin munti, prin paduri, prin locuri pustii si neumblate? Caci la incepului anului 250 edictele cele sangeroase ale tiranului Deciu au fost publicate si la Alexandria, iar Sfantul Dionisie, episcopul Alexandriei, a cazut prizonier cu o mare multime de crestini pe care ostasii tiranului ii adusesera la orasul Taposiris. Dar o trupa bine organizata de tarani crestini, afland de cele ce se facusera, au luat arme in maini si au alergat in ajutorul episcopului lor.
Deci au iesit inaintea persecutorilor, iar acestia, vazand multimea celor ce veneau, au fugit de frica si au lasat in mainile lor pe prizonieri. Atunci crestinii au ridicat repede din mijloc pe episcop, care astepta moartea cea silnica, si l-au silit sa fuga si sa se ascunda din fata primejdiei in care se gasea. Si asa sfantul a fugit si s-a ascuns multa vreme pana la sfarsitul persecutiei in pustia Libiei.
In cele de pana aici am adus atatea marturii de la sfintii si alesii lui Dumnezeu care au trait inainte de lege, in Legea Veche si in Legea Darului Evangheliei lui Hristos, care in diferite locuri si vremi au fugit si s-au ferit de primejdiile oamenilor rai, de prigoane si au dat loc maniei si razbunarii ce era asupra lor. Oare care au fost pricinile binecuvantate de Dumnezeu pentru care acesti sfinti fugeau si se pazeau din calea primejdiilor si a mortii? La aceasta intrebare vom raspunde ca doua pricini binecuvantate au fost in aceasta privinta.
Intai ca insasi dumnezeiasca Scriptura si invatatura Mantuitorului din Sfanta Sa Evanghelie i-a invatat pe ei sa faca acest lucru. Iar al doilea ca ferirea si paza noastra din fata primejdiilor este intemeiata pe porunca dragostei de care toata Legea si proorocii atarna (Matei 22, 40).
Iata o pilda: daca eu sunt amenintat de o primejdie sau chiar cu moartea din partea unui om care se sileste sa-mi vatame trupul sau sufletul meu si eu nu voiesc sa fug din fata lui si stau intarit si nemiscat, atunci eu ma fac sminteala omului acela. Si eu poate ma folosesc din vatamarea aceluia pentru barbatia si rabdarea mea, dar acela se vatama pe sine si se face pe sine vrednic de munca. Deci cand nu voiesc sa fug de primejdia ce imi sta inainte din partea celui ce ma uraste si vrea sa ma vatame sau sa ma omoare, atunci cum iubesc pe fratele meu ca pe sine? Ci aratat este ca ma iubesc pe sine mai mult decat pe acela care imi voieste raul sau ma lenevesc si nu bag in seama porunca apostoleasca care zice:
Ba si mai mult ca prin aceasta nebagare de seama a mea stau impotriva Legii celei stapanesti care a randuit zicand:
Deci aratat este ca porunca feririi de primejdii si de prigoane se intareste pe porunca dragostei.
Iar ingaduirea in primejdii si in prigoane atunci cand putem sa ne ferim de ele este lepadare a dragostei, fiindca se face aproapelui pricina de sminteala. Dar poate ca va zice cineva: oare trebuia ca sfintii apostoli si alti dascali ai Bisericii lui Hristos sa fuga si sa se ascunda prin pustii si sa nu propovaduiasca Evanghelia lui Hristos, spre a nu sminti pe iudei sau pe pagani? Nicidecum nu trebuia sa inceteze propovaduirea Evangheliei, caci Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos i-a trimis pe ei sa predice Evanghelia la toata lumea,zicand:
Drept aceea mare nedreptate ar fi fost daca, pentru rautatea celor ce se sminteau, apostolii ar fi incetat popovaduirea Evangheliei celei incredintate lor de Insusi Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Caci cati se sminteau, aceia nu erau vrednici de credinta, nici de mantuire. Acest lucru il arata Marele Apostol Pavel cand iudeii se sminteau de predica Evangheliei lui Hristos. El nu lua in seama aceasta sminteala nedreapta a lor, ci zicea:
Asculta inca pentru aceasta si pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Cand ucenicii lui ziceau catre El ca fariseii, auzind invatatura Lui, s-au smintit, atunci Mantuitorul, graind, a raspuns catre dansii:
Deci sminteasca-se iudeii ca eu propovaduiesc pe Hristos cel Rastignit, lasa-i pe ei, nimic sa nu-ti fie tie grija de sminteala lor, caci povatuitori orbi sunt ai orbilor. Sminteasca-se cei rai si ereticii, fatarnicii, viclenii si mincinosii, ca eu propovaduiesc adevarul dreptei credinte. Lasa-i pe ei, nu trebuie sa ai grija de sminteala lor, ca povatuitori orbi sunt orbilor.
Dar atunci cum stau lucrurile care au aratat mai sus ca noi trebuie sa ne ferim de primejdii spre a nu face sminteala celui ce voieste a ne face noua rau? Iata cum:
„La toate trebuie chibzuinta si dreapta socoteala, de vreme ce pe tot lucrul il impodobeste masura” (Sfantul Isaac Sirul).
Nu pe toate intamplarile ne putem masura cu aceeasi masura si cu aceeasi cumpana.Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice:
„Cand vii in fata a doua pacate si unul era prea mic, iar altul prea mare, atunci de esti prea silit fa pacatul cel mic, ca sa nu-l faci pe cel mare”.
Si iarasi:
Iar daca ferirea mea de primejdie nu-mi aduce mie primejdia nemantuirii sufletului meu, atunci se cuvine a cauta mai mult la folosul celui ce voieste a-mi face mie rau si pentru a nu-i face lui sminteala e bine sa ma feresc pe cat voi putea din fata lui.Aceasta o arata si dumnezeiescul Apostol Pavel catre cei ce mancau carne jertfita la idoli pe fata cu cei ce aveau stiinta lor slaba si socoteau ca idolul este ceva. El le scrie corintenilor:
Apoi, aratand cat de greu este pacatul acesta, zice:
Asadar, asa cum am zis mai sus: cat priveste paza si ferirea noastra de primejdii, aceasta sa fie cu buna chibzuinta si dreapta socoteala spre a nu aduce primejdia osandirii noastre in cele spre mantuire, dar nici sminteala aceluia ce ne prigoneste pe noi. Si aceasta o vom face atunci cand vom socoti ca paza de primejdii o facem numai dupa porunca cea data noua de Domnul si nu spre a tagadui inaintea oamenilor marturisirea dreptei credinte in Hristos si cand vom socoti ca paza noastra de primejdii nu ne aduce noua paguba mantuirii sulfetului nostru, ci mai ales prin aceasta ne vom sili a nu face smineala spre pierzarea celui ce ne prigoneste pe noi.
Iar acum spre lamurirea celor ce am vorbit astazi in acest cuvant vom spune spre incheiere o invatatura a unui sfant parinte al Patericului, care in aceasta privinta zice asa:
„Cand vei vedea vreodata intaratarea, tulburarea si venirea paganilor asupra crestinilor, atunci fugi tu si te ascunde cat vei putea; iar sa nu te dai in mainile paganilor muncitori, parandu-ti-se ca mare lucru si bun vei face de te vei da singur in mainile lor. Ca Dumnezeu nu voieste de la noi cele ce sunt mai presus de noi si de putinta noastra. Macar de gasesti undeva scris ca unii din sfintii mucenici singuri de buna voie se duceau si se dadeau pe sine in mainile prigonitorilor, dar aceia prin oarecare descoperire dumnezeiasca faceau aceasta. Iar tu, cand ti se va intampla fara voia ta sa cazi cumva in mainile paganilor prigonitori, atunci cu buna nadejde la Domnul nostru Iisus Hristos sa rabzi vitejeste toate ispitele si muncile ce ti se vor intampla, pana la moarte. Iar cela ce nu fuge de ispite, ci se da singur de buna voia sa intr-insele, acela piere intr-insele. Ca noi avem porunca sa ne ferim de ispite dupa cat vom putea si sa ne rugam de-a pururea lui Dumnezeu zicand: «Doamne, nu ne duce pe noi in ispite»” (Vezi
Pateric, cap. 11, Despre rabdare, Bucuresti, 1828).
Iata ati auzit atat de clar si luminat invatatura de la Sfintii Parinti in ce chip este datoria noastra a ne pazi de primejdii si de ispite in viata noastra. Intai ca suntem datori a ne feri dupa a noastra putinta din calea primejdiilor dupa porunca Mantuitorului care a zis: Paziti-va de oameni si ne-a poruncit noua a ne ruga sa nu cadem in ispite. Al doilea ca suntem datori a ne pazi de primejdie pentru a nu fi noi pricina de sminteala celui ce voieste a ne face noua rau. Iar al treilea: Daca noi dupa putere ne vom pazi de primejdie si fara voia noastra va ingadui Dumnezeu sa cadem in vreo primejdie, atunci suntem datori sa punem toata nadejdea noastra spre Dumnezeu si sa rabdam cu toata vitejia cugetului si a inimii nostre toate primejdiile si necazurile pana la moartea noastra, spre mantuirea sufletelor noastre. Iar daca noi vom pazi credinta noastra dreapta si nemiscata si poruncile lui Dumnezeu fara prihana si oarecare se va sminti pe noi, nici o grija sa nu avem noi de acest lucru si sa zicem in inima si cugetul nostru cuvantul Domnului:
Iar de vom vedea ca lucrul nostru sminteste pe fratele si noi, de il vom lasa, nici de credinta nu ne lepadam, nici Legea lui Dumnezeu nu o calcam, atunci este bine sa lasam lucrul acela, ca nu pe fratele sa-l smintim. Deci ne trebuie mare chibzuinta si dreapta socoteala sa facem buna deslusire intre acelea ce sunt adevarate sminteli si acelea ce nu sunt sminteli, ca nu fara de socoteala sa ne smintim pe noi si sa smintim si pe altii.
Spre incheierea acestui cuvant predici sa rugam pe Prea Induratul nostru Mantuitor si pe Prea Curata sa Maica, ca impreuna cu rugaciunile sfintilor, sa fim ajutati noi pacatosii spre a cunoaste calea cea imparateasca a mantuirii si a merge pe ea spre mantuirea sufletelor noastre. Amin”.
.
.
..
.
.