marți, 26 decembrie 2017
SFINTELE EVANGHELII DIN CEA DE - A DOUA ZI A CRACIUNULUI !
26 Decembrie 2017,
Soborul Maicii Domnului !
Sfântul Nicodim de la Tismana !
La Utrenie,
Sfânta Evanghelie de la Luca !
(VI, 17 - 23 )
În vremea aceea a stat Iisus la loc de şes, unde erau mulţi dintre ucenicii Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea , din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului , care veniseră să-L asculte şi să se tămăduiască de neputinţele lor. Şi cei bântuiţi de duhuri necurate se vindecau şi tot poporul căuta să se atingă de Dânsul,căci iesea din Dânsul o putere, care vindeca pe toţi. Atunci El, ridicându-şi ochii spre ucenicii Săi, le-a zis : fericiţi sânteţi voi , cei săraci , căci a voastră este Împărăţia Lui Dumnezeu. Fericţi sânteţi voi , care flămânziţi acum, căci vă veţi sătura. Fericiţi sânteţi cei care plângeţi acum, căci veţi râde. Fericiţi veţi fi când vă vor urâ pe voi oamenii,şi când vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori , şi vor lepăda numele vostru ca un rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea si săltaţi , căci iată, plata voastra multă este în ceruri.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
AMIN !
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie,
Sfânta Evanghelie de la Matei !
(II, 13 -23 )
După ce s-au dus Magii , iată Îngerul Domnului
s-a arătat în vis lui Iosif , zicând : scoală-te , ia Pruncul şi pe mama Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo , până ce îţi voi spune eu ,căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se , a luat noaptea Pruncul şi pe mama Sa şi s-au dus în Egipt: şi au stat acolo până la moartea lui Irod , ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin Proorocul , care zice : din Egipt am chemat pe Fiul Meu . Iar când Irod a văzut că a fost înşelat de Magi , s - a mâniat foarte tare şi, trimiţând , a omorât pe toţi copiii , care erau în Betleem şi în toate hotarele lui , de doi ani şi mai mici , după timpul pe care-l aflase de la Magi . Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul,care zice : glas în Rama s-a auzit , plângere şi tânguire şi ţipăt mult ; Rahila plângea pe fiii săi şi nu vroia să se mângâie , pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod , iată că Îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt , zicându-i : scoală-te , ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în Pământul lui Israel , căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului . Iar el sculându-se , a luat Pruncul şi pe mama Lui şi au venit în Pământul lui Israel . Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea , în locul lui Irod , tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi , luând poruncă în vis , s-a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul , care se numeşte Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Prooroci, că Nazarinean se va chema.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie ! Amin!
Şi tot astăzi se citeste si:
Sfânta Evanghelie ,din săptămâna a patra , după Pogorârea Sfântului Duh !
Sfânta Evanghelie de la Matei !
( XI, 27 - 30 )
Zis-a Domnul ucenicilor Săi : toate-Mi sânt date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaste pe Fiul , decât numai Tatăl ; nici pe Tatăl nu-L cunoaste nimeni , decât numai Fiul şi căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni . Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine , că Eu sânt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre ; căci jugul Meu este bun şi povara Mea uşoară.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie ! Amin !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu