sâmbătă, 23 decembrie 2017
FERICIREA ADEVARATA , ESTE IN SUFLETUL NOSTRU ! SI NICIDECUM IN LUCRURI MATERIALE SAU BANI !
10 Decembrie 2013 ,după amiaza !
Dragii mei,
Stăteam puţin întinsă în pat, am închis ochii şi chiar încercam sa adorm un pic.
Dar cum am închis ochii, la câteva secunde văd un vârf de munte spre răsărit plin de zăpadă albă şi pufoasă ,abia aşternută !
Era un Cer de ziuă senin şi un soare cu dinţi.
În vârful muntelui se află echipat corespunzător, şi cu schiuri in picioare, un tânăr ce nu avea mai mult de 20 de ani. Acest tânăr era în al nouălea cer, şi striga cu mâinile întinse lateral, fiind foarte fericit, striga aşa :
"Ce frumos ! Ce fericit sunt !
Oauuu! Am de toate !
Am Castel,ma distrez la maxim; nu-mi lipseste nimic, nimic !
Sunt fericit !
Ce fericit sunt !!!
Iar în timp ce striga tare aşa şi îşi aşeza căciula pe cap şi ochelarii de zăpadă ca să-şi de drumul pe schiuri,ceva uimitor se întâmplă .
Un glas care venea din CER şi răsuna ca un ecou, spune tare aşa :
"Si intr-o clipă...,intr-o clipă...!"
Da, într-o clipă ,muntele a început a se clătina la început uşor ,apoi mai tare şi alţi munţi de zăpadă veneau spre vârful muntelui pe care era tânărul ,şi care tânăr, de la extaz a trecut într-o clipă la uimire ,, la tristeţe şi fără nicio şansă de supravieţuire.
Iar el vedea şi ştia aceasta ,privind împrejur şi simţind cum muntele se clătina ca la un CUTREMUR, sau , ca la o Explozie puternică.
Dragii mei, să mulţumim DOMNULUI pentru toate câte ne dăruieşte, iar din aceste DARURI de la DUMNEZEU să dăruim şi celor necăjiţi şi săraci, căci numai aşa ,vom fi şi noi ocrotiţi de PUTEREA LUI DUMNEZEU.
Dacă BUNUL DUMNEZEU ne ajută ca să avem de toate, înseamnă că, şi noi la rândul nostru trebuie să-l vedem pe cel amărât şi necăjit, şi în loc de mustrare, să-i dăm un colţ de pâine, o haină, un bănuţ, sau îl ajutăm la muncile gospodăriei; dacă e în spital ,sau la închisoare..., trebuie să-l căutăm cu dragoste.
Căci nimeni nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul când îi va veni sfârşitul ! Ce puteţi face astăzi, nu lăsaţi pe mâine!
Cu dragoste, ca întotdeauna, Maria
RăspundețiȘtergereDe la Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta:
Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea…al doilea…de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe” care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi…Atâţi câţi merită…
, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: “Uitaţi-vă la mine!” Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
RăspundețiȘtergereEste pilda Mantuitorului intro forma moderna (actuala) prin care arata comportamentul bogatului caruia i-au rodit tarinile. Asa sunt si oamenii de azi care nu cred in viata spirituala (cea dupa moartea corpului fizic) si considera ca totul se rezuma doar la viata materiala terestra (pieritoare).
RăspundețiȘtergereAsa este doamna Maria ce dreptate aveti chiar nu conteaza nimic mai ales daca iti pierzi sufletul nu mai esti nimic.Bunul Dumnezeu sa ne dariiasca atat cat este nevoie. Sa ne dea sanatate,rabdare,credinta si lumina. Cu mult drag doamna Maria si Bunul Dumnezeu sane binecuvinteze pe noi toti fii sai. Cu mult dtag
RăspundețiȘtergere