Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii
( Despre datoriile păstorilor sufleteşti )
Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănînce (Matei, 14, 16)
Iubiţi credincioşi,
În Sfînta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a
hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pîini şi doi peşti.
Căci mergînd prin Galileea, vestea tuturor cuvîntul mîntuirii, fiind
înconjurat de o mare mulţime de oameni, bărbaţi, femei cu copii în
braţe, bătrîni şi bolnavi de tot felul. Toţi căutau pe Dumnezeu şi erau
însetaţi după cuvintele de învăţătură ale Mîntuitorului. Toţi suspinau
după Mesia şi aveau nevoie de păstori duhovniceşti care să-i înveţe
Sfînta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de mîntuire, să-i scape de
robia patimilor şi să-i călăuzească spre Hristos.
Văzînd Domnul popor mult, I s-a făcut milă de ei şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor
(Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu are milă şi de trupurile
oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveşte şi de
suferinţele noastre trupeşti şi le vindecă, uneori chiar înaintea
tămăduirii sufletelor, ştiind că prin aceasta oamenii se întorc mult mai
uşor la pocăinţă.
Dar făcîndu-se seară, au venit la Dînsul ucenicii Lui şi I-au zis:
Locul este pustiu şi vremea a trecut; deci dă drumul mulţimilor, ca să
se ducă prin sate să-şi cumpere hrană (Matei 14, 15). Ucenicii,
văzînd poporul obosit, flămînd şi însetat, şi soarele asfinţit, au cerut
Mîntuitorului să înceteze cuvîntul de învăţătură şi să lase mulţimea să
se întoarcă în satele lor ca să mănînce şi să se odihnească.
Oare au greşit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că
ei cugetau mai mult omeneşte decît duhovniceşte. De aceea Mîntuitorul a
respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!,
adică: Nu îndepărtaţi oamenii de la voi, că nu au unde se duce. Iată,
sînt ca nişte oi fără păstori. Sînt obosiţi, bolnavi, flămînzi şi
însetaţi trupeşte şi sufleteşte şi au nevoie de păstori buni, de cuvinte
de mîngîiere, de hrană duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi!
Daţi-le voi ca să mănînce!
Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mîntuitorului Hristos: Nu avem decît cinci pîini şi doi peşti! Iar Domnul a poruncit: Aduceţi-le pe acestea aici la Mine.
Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvîntat pîinile, iar
ucenicii, după ce au aşezat poporul pe iarbă, le-au împărţit mulţimilor
pîinile şi peştii. După ce s-au săturat toţi cei ce mîncaseră, ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, ucenicii au strîns rămăşiţele de fărîmituri, douăsprezece coşuri pline (Matei 14, 17-21).
Această mare minune a înmulţirii pîinilor, s-a săvîrşit în Galileea,
aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei s-a zidit aici o mănăstire
mică, ce dăinuieşte pînă astăzi. Într-un chip desăvîrşit minunea
înmulţirii pîinilor se repetă pe pămînt de la începutul zidirii şi pînă
astăzi, ca o liturghie permanentă a creaţiei. Oare nu hrăneşte Dumnezeu
astăzi cu pîine şi hrană peste cinci miliarde de oameni, cît numără tot
pămîntul? Şi aceasta nu este o minune a înmulţirii pîinilor, cel puţin
tot atît de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani?
Iubiţi credincioşi,
Omul fiind format din două părţi, adică trup şi suflet, are în viaţă
şi bucurii sufleteşti şi bucurii pămînteşti, are şi ispite sufleteşti şi
ispite trupeşti. Are nevoie pe pămînt de hrană sufletească pentru
mîntuire şi de hrană trupească materială pentru a-şi menţine viaţa în
trup. Pentru hrana materială avem părinţi care se îngrijesc de copii şi
le asigură cele necesare vieţii. Iar pentru hrana duhovnicească necesară
mîntuirii sufletelor, avem părinţi duhovniceşti, episcopi, preoţi şi
duhovnici care se îngrijesc de mîntuirea credincioşilor încredinţaţi lor
de Hristos.
Iată pentru ce a poruncit Mîntuitorul ucenicilor Săi: Nu trebuie să se ducă oamenii de la voi; daţi-le voi să mănînce! (Matei 14, 16) Şi care este hrana cu care episcopii şi preoţii hrănesc pe credincioşi?
Cea dintîi hrană cu care păstorii Bisericii sînt datori să hrănească
pe credincioşi este învăţătura de credinţă ortodoxă. Credinţa dreaptă
apostolică este pîinea vieţii noastre, este temelia Bisericii lui
Hristos, este cuvîntul viu şi neschimbat propovăduit de Fiul lui
Dumnezeu şi de Sfinţii Apostoli şi scris cu litere de foc în Sfînta
Evanghelie. Credinţa curată în Dumnezeu, Cel în Sfînta Treime închinat
şi mărit, este cuprinsă pe scurt în Crez, este mărturisită de două mii
de ani de Biserica Ortodoxă şi de sfinţii ei slujitori şi este apărată
cu jertfa a milioane de martiri şi cu învăţătura tuturor Sfinţilor
Părinţi şi Cuvioşi.
Fără credinţă dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici fapte bune
şi deci nu ne putem mîntui. Credinţa adevărată, vie, pe care o
mărturisim prin cuvînt şi prin viaţa noastră, împreună cu sîngele
mucenicilor stau la temelia Bisericii şi a mîntuirii noastre. De aceea,
cine caută să schimbe cu ceva dogmele credinţei ortodoxe, să
răstălmăcească Sfînta Scriptură, să semene neghină în ogorul semănat şi
lucrat de Hristos, acela încearcă să pună altă temelie Bisericii. După
cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei şi
este dat anatema, adică dat satanei, de Biserică. Printre aceştia se
numără atît necredincioşii care neagă pe Dumnezeu şi urăsc Biserica Lui,
cît şi toţi sectanţii rupţi din sînul Bisericii apostolice care îşi fac
"bisericuţele" lor şi se leapădă de dreapta credinţă, de Sfintele
taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinţi şi răstălmăcesc
Sfînta Scriptură.
Ierarhii şi preoţii, ca urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au
marea datorie să apere dreapta credinţă şi pe credincioşii ortodocşi
încredinţaţi lor, ca să nu fie amăgiţi de prozelitismul sectar şi să fie
tîrîţi în orice fel de grupări sectare. Preoţii, mai ales, au datoria
să facă lecţii de catehizare în Duminici şi sărbători, în cadrul
sfintelor slujbe, atît la Liturghie şi la vecernie cît şi în toate
ocaziile, să explice credincioşilor noştri învăţătura de credinţă
ortodoxă, Crezul, Tatăl nostru, Fericirile, cele şapte Taine ale
Bisericii. Apoi să combată orice fel de prozelitism sectar, adunările
religioase afară de biserică, vizitele neortodoxe în casele enoriaşilor,
ca şi răspîndirea şi citirea cărţilor anticreştine şi sectante, care
amăgesc pe creştinii slabi şi neinformaţi duhovniceşte.
Mai ales astăzi, cînd sectele de tot felul asalteză Biserica Ortodoxă
şi pe fiii ei, preoţii trebuie să fie la datorie, să cunoască bine
Sfînta Scriptură, să fie modele vii în ochii tuturor, să propovăduiască
Evanghelia "cu timp şi fără timp", să facă vizite misionare în casele
enoriaşilor, să formeze comitete de credincioşi buni ca să-i ajute în
misiune şi să hrănească poporul lui Dumnezeu cu învăţătura curată a
Bisericii Ortodoxe. Oricît ar părea de greu, preoţi buni sînt destui
chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult,
opresc prozelitismul sectar şi întăresc cu cuvîntul şi fapta dreapta
credinţă.
A doua hrană duhovnicească, de aceeaşi valoare cu credinţa curată,
este viaţa morală în rîndul credincioşilor noştri. Dumneavoastră
fraţilor, ca fii adevăraţi ai Bisericii lui Hristos aveţi mari datorii
să păstraţi cu sfinţenie credinţa ortodoxă pînă la moarte, chiar cu
preţul vieţii. Apoi să trăiţi, adică să puneţi în practică învăţătura
Sfintei Evanghelii, ştiind că, credinţa fără fapte bune este moartă
(Iacob 2, 17-20). Adică să fiţi oameni de rugăciune, să trăiţi în pace
cu toţii, să mergeţi regulat la biserică, de unde primiţi adevărata
hrană duhovnicească; să faceţi milostenie, să fugiţi de desfrînare şi de
beţie, două grele păcate care stăpînesc astăzi aproape toată lumea şi
să vă creşteţi copiii în frica şi dragostea de Dumnezeu.
Aveţi grijă de tot şi mai ales de fiii şi de familia dumneavoastră să
nu cadă în cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au
înmulţit avorturile, certurile în familie, desfrîul şi divorţul. Ba în
ultimul timp s-au răspîndit la noi filme şi chiar cărţi şi reviste
pornografice care cad în mîinile tinerilor şi copiilor noştri şi trag pe
mulţi la desfrînare. Părinţii în familie, bătrînii înţelepţi şi
creştinii buni împreună cu preoţii din parohii sînt datori în faţa lui
Dumnezeu să ajute generaţia tînără, pe cei slabi în credinţă şi lipsiţi
de educaţie creştină, ca să nu cadă în aceste cumplite patimi ce corup
societatea noastră.
Credincioşii nu trebuie să lase totul în grija preotului. Ei trebuie
să ajute pe preot, să-l întrebe, să colaboreze, să-i ceară sfatul ori de
cîte ori este nevoie şi să asculte cu sfinţenie cuvîntul lui. Iar dacă
au vreo îndoială, să meargă la preoţii bătrîni, la mînăstiri şi la
nevoie, chiar la episcopul lor. Viaţa morală exemplară a preotului şi a
credincioşilor, ca şi colaborarea lor la evanghelizarea parohiei,
formează un puternic zid de rezistenţă împotriva tuturor ispitelor şi
furtunilor.
Sfintele slujbe făcute la timp, după rînduială, cu evlavie şi fără
grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioşii din satele şi oraşele
noastre. Şi dacă există coruri şi cîntări frumoase la slujbe şi predici
bune, calde, inspirate din trăire, pe înţelesul tuturor, slujbele îi
întăresc în credinţă pe toţi, umplu bisericile de credincioşi, atrag la
ortodoxie chiar şi pe cei ce s-au rupt de Biserică şi îi apropie de
Hristos pe toţi.
Fericite sînt asemenea parohii care au preoţi buni, cu slujbe şi
predici frumoase, izvorîte din credinţă; cu păstori model şi mame
evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu şi pentru copiii lor. Acolo
nu pot fi dezbinări religioase şi de familie, nici secte, nici beţii,
nici alte grele păcate, ci toţi vor fi cu un cuget şi o inimă în sînul
Bisericii lui Hristos.
Predica vie este ajutată în parohie şi de citirea cărţilor ortodoxe.
De altfel s-au tipărit numeroase cărţi de către Biserica Ortodoxă
Română. Se recomandă să funcţioneze la fiecare parohie o bibliotecă cu
cele mai bune cărţi de învăţătură ortodoxă, care să se dea enoriaşilor
la citit, după nevoie, cu binecuvîntarea preotului. Cele mai bune cărţi
pentru întărirea credinţei sînt: Sfînta Scriptură sau Biblia, Vieţile Sfinţilor pe fiecare lună,
Despre credinţa ortodoxă, Filocaliile, Catehismul, Mîntuirea
Păcătoşilor, Convorbiri duhovniceşti, Pelerinaj la Locuri Sfinte,
Patericul Românesc, cărţi de explicare a credinţei, precum şi multe
alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credincioşilor să nu
lipsească sfintele icoane, Sfînta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul,
Psaltirea sau măcar o carte de rugăciuni.
Toate acestea sporesc credinţa în casă şi în inimi şi hrănesc mult pe
credincioşii noştri. Iar dacă lipsesc slujbele frumoase, predica vie,
cărţile sfintele şi exemplele preotului, îndată pătrund sectele şi
dezbinarea în casă şi în parohie şi nimic nu este mai greu decît să
îndreptezi o parohie dezbinată şi tulburată.
Credincioşii trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu
Sfînta Împărtăşanie care este Trupul şi scump Sîngele lui Hristos, mai
ales în cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrînii, văduvele şi
copiii să se împărtăşească mai des, după sfatul preotului. Nu trebuie să
fugim de Sfintele Taine, fie de frica osîndei, fie din nepăsare, dar
nici să cerem prea des Sfînta Împărtăşanie ci să ţinem regula Bisericii,
calea de mijloc, ştiind că extremele, excesele, adică nepăsarea şi
îndrăzneala, sînt ale vrăjmaşului.
Iubiţi credincioşi,
Iată cîteva căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos îşi hrănesc enoriaşii, după porunca Domnului: Daţi-le voi să mănînce.
Ele sînt mai multe, dar acestea sînt recomandate întîi de Sfinţii
Părinţi. Însă nu este de ajuns numai să avem preoţi buni la sate şi
oraşe. Dumneavoastră credincioşii sînteţi datori să colaboraţi cu
preoţii la întărirea ortodoxiei în parohie, la hrănirea celor flămînzi
şi însetaţi, la ajutorarea, cercetarea şi miluirea săracilor, a
orfanilor, a văduvelor, a copiiilor şi a celor greu bolnavi. Să nu uităm
că de multe ori credincioşii reuşesc să atragă multe suflete şi să
intre acolo unde nu poate pătrunde preotul. Nu lăsaţi pe preot să lupte
singur. Ajutaţi-i la biserică, la slujbe, la curăţenie, la cercetarea
bolnavilor, la îndrumarea celor din jur să vină la Hristos.
Să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu să rînduiască păstori în buni
Bisericile Sale, spre întărirea dreptei credinţe întru lauda Preasfintei
Treimi şi mîntuirea sufletelor noastre. Amin.
A fi crestin - in adevaratul sens al Cuvantului- este ceva usor sau greu?
RăspundețiȘtergereSau cu alte cuvinte, Calea trasata de IIsus este o cale usoara sau anevoiosa?