duminică, 29 mai 2016
PORUNCĂ AM PRIMIT : SĂ SCRII TOT CE VEZI , ȘI TOT CE AI S - AUZI !
28 Septembrie 2001 , ora 23, 20 !
Dragii mei,
Ma rugam la aceasta oră, când brusc, in locul Rugaciunii mele, fara voia mea, glasul sufletului meu graia tare așa :
"DOAMNE ! ÎMI DORESC TOT CEEA CE -MI DOREŞTI TU , DOAMNE !
ÎN NUMELE TATĂLUI , ŞI-AL FIULUI , ŞI-AL SFÂNTULUI DUH , AMIN !"
Dragii mei, putem noi oare să ne dorim altceva, decât ceea ce voieşte BUNUL DUMNEZEU pentru noi?
Cu siguranţă că nu putem a ne dori altceva ,inafara Voii LUI DUMNEZEU.
Numai DUMNEZEU stie ,ce este bine pentru noi și ceea ce ne dorim noi ca să obţinem ,prin orice mijloace mai puțin bineplacute Domnului, și care,mai devreme sau mai tarziu, nu va fi deloc spre folosul sufletului nostru.
Si iata că, puţin mai tarziu ,aud din nou glas care plânge din toţi rărunchii, şi strigă :
"VENIŢI ! VENIŢI ! VENIŢI !
N - AUZIŢI CE SPUNE DOMNUL VOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN MOD SOLEMN ?"
Si imediat, un alt glas imi spune, pe un ton poruncitor:
"SĂ SCRII , TOT CE VEZI , ŞI TOT CE AI S-AUZI , ŞI SĂ TRIMIŢI !"
Clipă în care , rămân uimită, uluită, de cele auzite și tresalt puternic de pe Pamant, așa cum stateam in genunchi, şi cu lacrimi în ochi, imi notez repede toate câte am auzit și văzut.
După cum vedeţi dragii mei, nu scriu de la mine ! Tot ce scriu, tot despre ce eu scriu, sunt de la DUHUL CEL PREA SFÂNT !
Eu doar ma supun trup şi suflet, LUI DUMNEZEU şi MĂICUŢEI DOMNULUI.
Vedeţi şi voi fraţilor, cât de târziu stau şi scriu cu multă dragoste, aici pe BLOG, respectând și împlinind astfel, PORUNCA LUI DUMNEZEU:
"SA SCRII TOT CE VEZI, SI TOT CE AI S-AUZI......"
Fraţilor !
Auziţi dragii mei, auziţi glasul MÂNTUITORULUI nostru mult PREA IUBIT, şi PREA SCUMP SUFLETULUI nostru.
EL ne cheamă, întinde braţele SALE ca să ne strângă la pieptul SĂU, dar noi, ca nişte orbi nu vedem ,şi ca nişte surzi nu auzim.
Nu trebuie ca să ni se întâmple ceva rău, pentru ca noi să ne întoarcem la CREDINŢĂ, adică ,la BUNUL DUMNEZEU şi la MAICA DOMNULUI.
Ci trebuie, ca să mulţumim LUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, pentru toate câte ne-a dăruit şi ne dăruieşte în fiecare clipă a vieţii noastre,dar și pentru simplul fapt că, ne trezim dimineaţa si mai vedem un răsărit de Soare.
Dragii mei, dăruiţi dragoste sufletească Semenilor, şi veţi primi de la Dumnezeu si de la Măicuța Domnului, un loc binemeritat în Împărătia Cereasca.Amin!
Cu dragoste,
Maria
Undeva trebuie sa ramana scris tot ce vezi si tot ce ti se spune ! Sunt foarte multe viziuni care se aseamana perfect (coincid)cu cele ale G.F.! Cine a citit cartile ei si cine citeste aici ce scrii pe bloc pot vedea asemanarea ! Deci nu pot fi minciuni , sau trucuri ! Credinta ne va mantui ! D-zeu isi v-a alege proroci ! Indiferent cum ii numesc oamenii , clarvazatori , ghicitoi , paranormali, ei sunt alesi ptr. a spune ce el nu o poate face direct !Doamne ajuta !
RăspundețiȘtergereMultumesc draga mea !
ȘtergereDumnezeu sa va ajute si sa va binecuvanteze, doamna Maria, in lucrarea pe care ati fost chemata sa o indepliniti.
RăspundețiȘtergereDumnezeu ne vrea tot binele din lume,dacă nu primi ceva,nu trebuie să ne supărăm pe nimeni.Aveți grijă ce alegeri faceți în viață,mai târziu să nu regretați,dacă Dumnezeu nu vă împlinește dorințele,nu insistați!Știe El ce e bine ptr noi!
RăspundețiȘtergere"Credinta ne va mantui" mari vorbe ati spus d-na Doina!
RăspundețiȘtergereCredinta dar nu religia!
Credinta vine din suflet!
Religia vine de la om, de la stapanul omului.
Fiinta care locuieste in om nu are stapan ci un bun prieten, pe CREATORUL a TOT CEEA CE ESTE!
Aceasta este marea confuzie, ca, religiile create de om care proclama separarea de Dumnezeu iti va dariu viata vesnica. Da, viata vesnica dedicata supunerii, sclaviei si somnului de veci.
TREZITI-VA DRAGI FIINTE, A LUI TOT CEEA CE ESTE! SUNTETI CREATORI DE UNIVERSURI,DAR ATI UITAT! AMINTITI-VA! NU
ORICE FIINTA VINE PE TERRA,CI UN LIDER!
EU SUNT D