Predică la Duminica a XVI-a după Rusalii
( Despre înmulţirea talanţilor )
Versiune fara diacritice | Predici la duminici
Şi a zis Domnul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine
ai fost credincioasă, peste multe te voi pune (Matei 25, 21)
Iubiţi credincioşi,
Una din învăţăturile ce le putem trage din Sfînta Evanghelie de azi
este aceea că fiecare dintre noi avem datoria de a înmulţi talantul cel
încredinţat nouă de Dumnezeu. Fiecare om are talantul său de la Dumnezeu
şi nici unul nu este fără talant. Înmulţirea lui îi aduce mîntuirea cea
veşnică a sufletului său, precum şi intrarea lui în Împărăţia
Cerurilor, după cum zice Domnul în cuvîntul Său către cel ce a înmulţit
talantul său: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău (Matei 25, 21).
Ce este "bucuria Domnului", dacă nu Împărăţia Cerurilor. La fel vedem
că cel ce nu a înmulţit talantul său, s-a osîndit în munca cea veşnică,
după cum ne arată iarăşi Domnul zicînd: Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea dinţilor
(Matei 25, 30). Iată deci, fraţii mei, cît de luminat şi cît de clar ne
arată Mîntuitorul nostru, că cel ce înmulţeşte talantul său, se
mîntuieşte şi intră întru Împărăţia Cerurilor, iar cel ce nu se sileşte
a-şi înmulţi talantul său, se osîndeşte.
Poate va zice cineva: "Eu nu am talant!" Mare minciună spune unul ca
acesta şi nu trebuie nicidecum ascultat. Noi vedem din Sfînta Evanghelie
de azi, că toţi au primit talanţi, unul cinci, altul doi, altul unul,
dar nici unul nu a rămas fără de talant. Dacă ar fi fost vreunul fără de
talant, ar fi zis Domnul că altuia nu i-ar fi dat nici un talant. Dar
arătînd că toţi au luat talanţi, nimeni nu se poate încumeta a zice: "Eu
n-am nici un talant!" Putem zice că nu toţi au primit la fel talanţii,
că unii mai mulţi, alţii mai puţini şi că nu toţi au primit acelaşi fel
de talant, aducîndu-se aminte de mărturia Sfintei Scripturi care zice: Duhul este unul, iar darurile felurite (Romani 12, 6; Efeseni 4, 7; I Corinteni 7, 7; 1, 24).
Iubiţi credincioşi,
Aşa de exemplu, unul este patriarh, altul conducător de ţară, altul
mitropolit, altul episcop, altul preot, altul stareţ de mînăstire,altul
conducător de oşti, altul mare dregător în societate, altul scriitor,
altul judecător, altul dascăl bisericesc, altul pictor sau zugrav, altul
filosof, altul mare cîntăreţ, altul astronom, altul croitor, altul
meşter dulgher sau tîmplar, altul cizmar, altul zidar, altul învăţător,
altul lucrător de pămînt, altul păzitor de vite sau de oi şi aşa mai
departe. Dar să nu uite fiecare că, pe cît dregătoria lui este mai mare,
cu atît mai mare răspundere are în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor,
căci are datoria a-şi înmulţi talanţii încredinţaţi lui, aducîndu-şi
aminte de cuvîntul Domnului care zice: Căruia i s-a dat mai mult, mai mult se va cere de la dînsul (Luca 12, 48).
Marii dregători şi păstorii de suflete trebuie să-şi înmulţească
talanţii primiţi spre folosul de obşte al poporului, fie prin scris, fie
prin cuvînt, dar mai ales prin pilda cea bună a vieţii lor, deoarece
mai mult zideşte cineva pe alţii prin trăire decît prin cuvînt. De aceea
şi Mîntuitorul a cerut mai înainte de învăţătură, trăirea, lucrarea
duhovnicească, zicînd: Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema (Matei 5, 19), iar unul din sfinţi a zis: "Taci tu, să vorbească lucrurile tale" (Filocalia X, Cuvîntul 23).
Marele Apostol Pavel îndeamnă pe ucenicul său Tit să se facă în toate pildă bună de urmat, zicînd: Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune
(Tit 2, 7). Dacă cineva este păstor de suflete în Biserica lui Hristos,
trebuie să predice neîncetat Sfînta Evanghelie (Marcu 16, 15; Fapte 15,
7); pe toţi trebuie să-i înveţe calea mîntuirii (Luca 1, 17; Fapte 13,
26; 16, 17); să-i convingă pe cei necredincioşi şi rătăciţi de la adevăr
(Fapte 20, 21; Romani 1, 5; 10, 8); să împrăştie întunericul
necredinţei (Matei 5, 14-16; Fapte 26, 18; II Corinteni 4, 6); să
vegheze asupra sufletelor şi să le călăuzească spre Hristos fără interes
(I Corinteni 9, 18; II Corinteni 11, 7).
Păstorul de suflete are datoria de a predica cuvîntul Domnului cu
stăruinţă şi în toată vremea (II Timotei 4, 2); a învăţa cu blîndeţe (II
Timotei 2, 25: I Timotei 5, 20; Tit 1, 13); a păstra cu scumpătate
dreapta credinţă (I Timotei 6, 20; II Timotei 1, 14); a nu da nici o
pricină de sminteală credincioşilor (II Corinteni 6, 3; Romani 14,
13-14; I Corinteni 8, 13); a suferi pentru credincioşi (II Corinteni 1,
8; Coloseni 1, 24); a nu se ruşina şi a nu se înfricoşa de ameninţările
oamenilor (Ieremia 1, 8; 1, 17; Iezechiel 2, 7-9; 3-9; Fapte 4, 19-23); a
opri pe femei să predice în Biserică (I Corinteni 14, 34-35); a păstra
în întregime învăţătura Sfintei Evanghelii (I Timotei 1, 3) şi altele.
Acestea şi încă multe altele, dacă le vor face păstorii şi
credincioşii Bisericii lui Hristos, atunci se vor afla în toată vremea
lucrînd la înmulţirea talanţilor lor, pentru care vor primi plată de la
Dumnezeu, în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Dacă toţi se vor sili
să-şi înmulţească talantul lor dat de Dumnezeu, plată şi răsplătire vor
lua de la El şi cinste de la oameni, care se vor folosi de hărnicia şi
dragostea lor de a lucra spre binele obştesc al tuturor.
Dar şi în altfel poate creştinul şi mai ales preotul a-şi înmulţi
talantul său spre slava lui Dumnezeu şi folosul de obşte al oamenilor.
De exemplu, dacă cineva are darul propovăduirii şi predică Evanghelia
după măsura credinţei sale; dacă altcineva are slujbă şi o săvîrşeşte cu
evlavie; dacă altul are darul învăţăturii şi se sîrguieşte a învăţa
cele sfinte pe alţii; dacă unul face milostenie cu voie bună, dacă altul
lucrează în orice fel spre binele aproapelui său, toţi aceştia îşi
înmulţesc talanţii lor (Romani 12, 8).
Dacă unii se silesc a duce viaţă sfîntă în feciorie, în post, în
rugăciune, în înfrînare de la toate, în privegheri şi citirea Sfintelor
Scripturi, unii ca aceştia se află înmulţindu-şi talanţii lor (Tit 2,
7). Dacă alţii au darul răbdării, al tăcerii, al blîndeţii şi al
smereniei, al îndelungatei răbdări şi prin aceste fapte bune sînt pilde
pentru cei din jurul lor, ca nişte lumini în sfeşnicul Bisericii lui
Hristos, spre folosul tuturor, şi aceştia se află înmulţind talanţii lor
(Matei 5, 14-15). Dacă altul are darul trezviei, al bărbăţiei, al
dragostei, al nerăutăţii, al evlaviei, al supunerii şi al ascultării,
slujind tuturor cu bucurie şi cu dragoste, acesta luminează cu pilda
vieţii sale pe toţi cei din jurul lui şi plineşte cuvîntul Domnului care
a zis: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă
faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din cer
(Matei 5, 16). Astfel, cei ce luminează şi zidesc pe alţii prin viaţa
lor, unii ca aceştia pururea se află înmulţind talanţii lor, spre slava
lui Dumnezeu (I Corinteni 10, 3-10; Filipeni 1, 11).
Dacă altul are credinţă tare şi nefăţarnică şi lucrează cu dragoste
spre mîntuirea şi folosul tuturor oamenilor; dacă rabdă cu vitejie de
suflet toate necazurile, ispitele, bolile, scîrbele şi pagubele, fără a
cîrti împotriva lui Dumnezeu şi mulţumeşte în toate încercările cele
grele Preabunului Dumnezeu, unul ca acesta aduce Domnului roadă prin
răbdarea sa, după cuvîntul Domnului (Luca 8, 15), şi în toată vremea
vieţii sale îşi înmulţeşte talanţii daţi lui de Dumnezeu, spre
dobîndirea fericirii veşnice în Împărăţia Cerurilor.
Dacă alţii îşi petrec viaţa în frică şi în dragoste de Dumnezeu, în
smerenie şi blîndeţe, dacă nasc şi-şi cresc copiii în dreapta credinţă
şi evlavie, în post şi rugăciune, în umilinţă şi nerăutate, unii ca
aceştia dau pildă bună celor care îi văd, şi aşa se află înmulţind
talanţii lor, spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul oamenilor (Matei
11, 29; 21, 5; Coloseni 3, 12; Isaia 66, 2).
Cei ce ostenesc şi îngrijesc de bolnavi, de bătrîni şi neputincioşi,
sprijinindu-i cu dragoste şi jertfindu-se prin răbdare şi osteneală,
pentru ajutorul şi sprijinul lor, purtîndu-le neputinţele şi îngrijind
de sănătate şi nevoile lor, unii ca aceştia împlinesc cuvîntul Domnului,
care a zis: Bolnav am fost şi M-aţi cercetat (Matei 25, 36; Iov
22, 6-7). Astfel şi aceştia se află înmulţind talanţii lor, spre slava
lui Dumnezeu şi a lor mîntuire (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 11).
Dacă altul este bogat şi se milostiveşte să ajute din dragoste pe
săraci, pe bolnavi şi neputincioşi, împărţindu-le cu dragoste cele de
trebuinţă, şi acesta îşi înmulţeşte talantul său prin milostenie şi va
cîştiga mila lui Dumnezeu în ziua cea de apoi, dobîndind fericirea
veşnică de la Hristos, Care a zis: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7).
Iubiţi credincioşi,
Am arătat că toţi oamenii au primit talanţi de la Dumnezeu şi că
fiecare este dator a-şi înmulţi talantul său spre a intra în bucuria
Împărăţiei Cerurilor. Am arătat şi ce pedeapsă vor lua cei leneşi şi
nelucrători care nu s-au silit în viaţă la înmulţirea talanţilor lor.
Noi ştim că toţi sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu de la începutul
zidirii lumii s-au silit fiecare, prin cuvînt şi fapte bune, a-şi
înmulţi talanţii lor. Dacă vom citi cu atenţie dumnezeiasca Scriptură şi
învăţăturile Sfinţilor Părinţi, vom înţelege luminat că patriarhii,
proorocii, apostolii, ierarhii, mucenicii, mărturisitorii, cuvioşii şi
toţi sfinţii Vechiului şi Noului Testament s-au silit în viaţa lor să
împlinească cu toată sîrguinţa poruncile lui Dumnezeu spre slava Lui şi
spre mîntuirea sufletelor lor. Astfel cu osteneală, prin lucrarea
faptelor bune ei şi-au înmulţit talantul dat lor de Dumnezeu. Ei aveau
pururea în minte că Preabunul Dumnezeu, în ziua cea mare a judecăţii de
apoi, va răsplăti fiecăruia după faptele lui, precum scrie: Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată, cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău (Eclesiast 12, 14). Şi iarăşi că: Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale (Matei 16, 27).
Deci nimeni să nu creadă că îl va mîntui credinţa cea moartă, care nu
este urmată de fapte bune. Ci avînd în vedere că este muncă şi pedeapsă
pentru nelucrarea faptelor bune, precum şi mare răsplată pentru cei
care se îngrijesc de mîntuirea sufletului, înmulţind talanţii daţi lor
de Dumnezeu, fiecare să se silească cu toată sîrguinţa în această viaţă
trecătoare, la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi la toată fapta bună.
Spre sfîrşitul acestei predici, vă spun o istorioară adevărată, din
care fiecare poate înţelege cît de mare bucurie şi fericire are în
ceasul morţii şi în ziua Judecăţii de apoi, cel ce s-a silit în viaţă la
înmulţirea talantului său, spre folosul sufletesc al altora şi spre
slava lui Dumnezeu.
A fost un dascăl şi propovăduitor al cuvîntului lui Dumnezeu, care în
toată viaţa sa predica, învăţa şi îndemna pe oameni la părăsirea
păcatelor şi la lucrarea faptelor bune. Pe unii îi îndemna să se ducă la
spovedanie, pe alţii îi îndemna să facă milostenie, pe alţii care erau
învrăjbiţi îi sfătuia să se împace cu fraţii lor; pe alţii îi îndemna să
meargă regulat la biserică şi să citească sfintele cărţi, iar pe alţii
îi îndemna la post, la rugăciune, la curăţenie şi înfrînare. Astfel,
bunul dascăl nu se lenevea la mîntuirea sa şi a fraţilor săi creştini.
Ajungînd la bătrîneţe şi în clipa morţii era ca orice om în mîhnire
şi frică de ceasul acela, în care şi Mîntuitorul S-a întristat, zicînd: Întristat este sufletul Meu pînă la moarte
(Marcu 14, 34). Dar, pe cînd îşi dădea sufletul, fiindcă se silise
toată viaţa la îndreptarea şi mîntuirea multora, deodată a văzut o ceată
mare de şaizeci de mii de suflete, strălucind ca soarele, care l-au
întîmpinat cu mare veselie şi i-au spus: "Fratele nostru iubit, tu ne-ai
luminat pe noi cu cuvîntul lui Dumnezeu şi prin tine am părăsit păcatul
şi ne-am îndreptat a sluji lui Hristos Care cu a Sa milă şi îndurare
ne-a trecut din moarte în viaţă. Acum am fost trimişi de Dumnezeu să te
întîmpinăm întru ieşirea ta din această viaţă, şi să călătorim cu tine,
petrecîndu-te pînă la cer, după cum avem porunca Ziditorului nostru".
Această mare ceată de suflete mîntuite, au însoţit la cer cu mare
bucurie pe cel care s-a ostenit la mîntuirea sufletelor lor.
Iată deci, fraţilor, cum şi-a înmulţit talantul acest dascăl fericit
şi cîtă bucurie a avut în vremea sfîrşitului său, pentru osteneala ce a
depus-o la mîntuirea atîtor suflete. Şi cu dreptate s-a întîmplat acest
lucru, că iată ce zice Apostolul Iacob: Fraţii mei, dacă unul din noi
va rătăci de la adevăr şi îl va întoarce cineva, să ştie că cel ce a
întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui, îşi va mîntui sufletul său
de moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 19-20).
Vedeţi, fraţii mei, dascălul mai sus amintit nu a întors numai un
suflet la calea mîntuirii, ci după cum aţi auzit, şaizeci de mii de
suflete care, după mila şi dreptatea lui Dumnezeu, au fost trimise să-l
întîmpine în vremea ieşirii lui din viaţă şi să-l conducă pînă la cer.
Deci, la fel să facem şi noi. Cel mai mult ne ajută la mîntuire şi la
înmulţirea talanţilor rugăciunea, postul, milostenia, smerenia,
spovedania, Sfînta Împărtăşanie şi iertarea din inimă a tuturor. Să ne
rugăm cel mai mult ca să ne ierte Dumnezeu păcatele. Să ţinem cu rîvnă
posturile în zilele rînduite, ca rugăciunea să aibă har şi putere. Să
fim smeriţi şi blînzi la inimă cu ce putem ca să fim şi noi miluiţi la
cer. Să avem duhovnici buni şi să ne apropiem cu mare evlavie de Trupul
şi Sîngele lui Hristos. Să iertăm din inimă pe toţi cei ce ne fac rău şi
să ajutăm după putere la mîntuirea celor din jurul nostru.
De vom face aşa, şi păcatele ni se vor ierta, şi anii vieţii ni se
vor binecuvînta, şi talanţii ni se vor înmulţi, şi sfîrşit bun vom
dobîndi, iar în ceasul morţii, îngerii cei buni şi sufletele celor pe
care i-am călăuzit la mîntuire ne vor întîmpina şi la odihna cerească ne
vor însoţi, de care să ne învrednicească Hristos Dumnezeu, cu
rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu